ICCJ. Decizia nr. 1099/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1099/2008
Dosar nr. 44014/3/2006
Şedinţa publică din 18 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamantul M.T.C.T., a chemat în judecată pe pârâta SC V.S. SA Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 134.734.558,9 lei reprezentând majorări şi penalităţi datorate executării cu întârziere a plăţii dividendelor pe anii 2001, 2002 şi 2003.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 7100 din 24 mai 2007, a respins ca prescrisă acţiunea pentru obligarea pârâtei la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente anilor 2001 şi 2002, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 8.688,98 lei dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru dividendele aferente anului 2003.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 sunt incidente drepturilor pretinse pentru anii 2001 şi 2002 însă obligaţia de plată a dividendelor pe anul 2003 era scadentă la 15 mai 2004 aşa încât pentru aceasta pârâta datorează dobânzi şi penalităţi.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 495 din 30 octombrie 2007, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare pentru a se calcula dobânzile şi penalităţile aferente perioadei 22 decembrie 2003 – 12 octombrie 2004 pentru anul 2001 şi 22 decembrie 2003 – 2 noiembrie 2004 pentru anul 2002, considerând aplicabile prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamantul a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a Decretului nr. 167/1958 socotind că întreruperea termenului de prescripţie a obligaţiei principale nu întrerupe şi obligaţiile accesorii.
Instanţa de apel a stabilit greşit data de la care obligaţia a devenit exigibilă, ignorând prevederile OG nr. 64/2001 şi ale Legii nr. 82/1991.
Pentru obligaţiile accesorii ale dividendelor aferente anului 2001 cursul prescripţiei s-a întrerupt la 1 octombrie 2004 prin plata obligaţiei principale, iar pentru cele aferente anului 2002, la 2 noiembrie 2004, acţiunea fiind introdusă la 22 decembrie 2006.
Mai susţine recurenta că instanţa de apel a ignorat şi plata parţială făcută de debitoare la 2 iunie 2005 în urma notificării prin actul din 17 noiembrie 2004.
Recursul este fondat.
Prescripţia extinctivă reprezintă un mod de stingere a obligaţiilor dar şi a acţiunilor neexercitate în termenul stabilit de lege.
Fundamentul juridic al prescripţiei extinctive îl constituie un interes de ordine publică şi de stabilitate socială ca sancţiune a creditorului nediligent cu dreptul său. De aceea respectând echitatea în raporturile juridice, legiuitorul a prevăzut ca în cazul în care debitorul a recunoscut datoria, prescripţia să se întrerupă, iar de la acel moment să curgă un nou termen sancţionator, de stingere a dreptului la acţiune.
Constant, jurisprudenţa instanţei supreme, a statuat, cu caracter general, că întreruperea cursului prescripţiei pentru dreptul la acţiunea de a pretinde obligaţia principală, întrerupe şi prescripţia dreptului la acţiune pentru obligaţiile accesorii. Acest domeniu de aplicaţie al prescripţiei este dat de interpretarea alin. (2) al art. 1 al Decretului nr. 167/1958, cu consecinţele ce le implică raportul de accesorialitate al obligaţiilor.
Ignorând aceasta, instanţa de apel nu a considerat decât caracterul succesiv al prestaţiilor debitorului, fără a socoti data la care obligaţia principală a fost executată şi calculul termenului general de prescripţie, dar şi plata parţială din 2 iunie 2005, situaţii ce atrag incidenţa art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Aşadar de la momentul recunoaşterii obligaţiei principale prin executarea acesteia, până la data introducerii acţiunii, se constată că termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 nu s-a împlinit astfel încât acţiunea reclamantei nu este prescrisă nici pentru dobânzile şi penalităţile calculate pentru dividendele datorate pe anii 2001 şi 2002.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 495 din 30 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti pe care o va modifica în sensul că termenul de la care prescripţia asupra dobânzilor şi penalităţilor la dividendele datorate pentru anul 2001 începe să curgă este 1 aprilie 2004 iar pentru anul 2002, 2 noiembrie 2004, dreptul la acţiune nefiind prescris.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul M.T.C.T. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 495 din 30 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în privinţa termenului de când începe să curgă prescripţia.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1098/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1115/2008. Comercial → |
|---|
