ICCJ. Decizia nr. 119/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 119/2008
Dosar nr. 20486/2/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1809, pronunţată la data de 21 aprilie 2005, în dosarul nr. 3035/2004, Secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC R.G. SA, în contradictoriu cu pârâta SC G.C. Bucureşti SA; a admis, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâtă; a obligat pârâta – reclamantă reconvenţională să plătească reclamantei – pârâte reconvenţionale suma de 1.509.794.828 lei, reprezentând contravaloare facturi şi penalităţi la data de 21 aprilie 2005 şi suma de 22.427.667 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, după compensarea acestora şi pe aceasta să plătească pârâtei reclamante reconvenţionale suma de 176.931.300 lei, reprezentând penalităţi în executare lucrări.
Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în principal, că, potrivit art. 5 din contractul nr. 102/2003, încheiat între părţi, durata acestuia este de 90 de zile lucrătoare de la predarea frontului de lucru, cum reţine şi expertul în lucrarea efectuată; că, întrucât reclamanta nu a fost în măsură să prezinte documente de recepţie pentru lucrările pretins a fi fost predate la 14 octombrie 2003, data de la care se pot calcula penalităţile la facturile neachitate este data recepţiei (16 – 17 decembrie 2003), în raport de care suma lucrărilor nerecepţionate este de 903.333.064 lei; că, în conformitate cu clauza penală prevăzută în contract, pentru neîncasarea, în termen, a diferenţei la factură pentru avansul de 20 %, ca şi pentru plata cu întârziere a facturilor nr. 1935 din 04 septembrie 2003 şi nr. 1938 din 14 octombrie 2003, reclamanta este îndreptăţită să primească penalităţi, la care se adaugă suma din facturi neachitată, iar pârâta – reclamantă reconvenţională este îndreptăţită să primească penalităţi pentru lucrările nerecepţionate în termen, înlăturând apărările pârâtei – reclamante reconvenţionale sub aspectul recepţiei finale a lucrărilor, faţă de dispoziţiile contractului şi de concluziile expertului.
Apelul declarat de pârâta – reclamantă reconvenţională SC G.C. SRL împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 151, pronunţată la data de 21 martie 2007.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a apreciat, ca fiind nefondate, criticile apelantei referitoare la: modul de calcul al penalităţilor, pentru factura nr. 1935 din 04 septembrie 2003 şi pentru factura nr. 1948 din 16 octombrie 2003, despre care arată că nu a primit-o; acordarea unei sume mai mari decât s-a cerut prin cererea principală şi neadmiterea, în totalitate, a cererii reconvenţionale, reţinând că există la dosar dovada expedierii prin poştă, cu confirmare de primire, a facturii nr. 1948 din 16 octombrie 2003 şi că au fost respectate dispoziţiile art. 3 din contractul părţilor cu privire la scadenţa facturilor, considerându-se ca dată a scadenţei, data recepţiei finale a lucrărilor, nu data emiterii facturii, cum eronat, susţine apelanta; că în soluţionarea cererii de chemare în judecată s-a avut în vedere cererea reclamantei de majorare a pretenţiilor la suma de 1.509.794.828 lei, formulată la data de 14 aprilie 2005 şi că probele administrate în fond şi apel nu susţin afirmaţiile apelantei, în sensul că intimata reclamantă – pârâtă reconvenţională, în calitate de antreprenor, a depăşit termenul de 90 de zile lucrătoare, calculat de la predarea frontului de lucru, prevăzut la art. 5 din contract.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta SC G.C. SRL invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea acestei cereri s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a probelor administrate, reţinând valabilitatea facturii nr. 1948 din 16 octombrie 2003, precum şi a art. 3 din contract, în lipsa emiterii acesteia; că nu s-a pronunţat asupra apărărilor apelantei legate de acordarea penalităţilor în cuantum de 375.172.206 lei (ROL), iar „hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea legii" şi „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii", recurenta neprecizând relevanţa afirmaţiilor vizând fondul cauzei sau a criticilor aduse instanţei de fond, faţă de Decizia ce face obiectul recursului şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce statuează asupra obiectului recursului.
Intimata SC R.G. SA a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a deciziei atacate, apreciind nefondate criticile recurentei.
Recursul este nefondat.
Astfel, criticile referitoare la nepronunţarea instanţei de apel asupra unor apărări şi la greşita interpretare a unor probe nu mai pot fi valorificate pe calea recursului, faţă de actuala reglementare a art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, iar simpla enunţare a textelor prevăzute de art. 304 pct. 9 şi pct. 7 C. proc. civ., nu răspunde cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
În ce priveşte critica greşitei interpretări a art. 3 din contractul nr. 102/2003, încheiat între, care, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că instanţa de apel, cercetând conţinutul precitatului articol, referitor la modalitatea de plată, scadenţă şi penalizări şi constatând că, în ce priveşte emiterea şi scadenţa facturii nr. 1948/16 octombrie 2003, cerinţele sale au fost respectate, nu a denaturat înţelesul său clar şi lămurit şi nu a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., aşa încât acest motiv nu-şi găseşte incidenţa în speţă.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, iar, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta, în culpă procesuală, să plătească intimatei cheltuielile de judecată pe care aceasta le-a efectuat în această cale de atac, reprezentând onorariu avocat, astfel cum a solicitat şi dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC G.C. SRL Otopeni împotriva deciziei nr. 151 din 21 martie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Obligă recurenta – pârâtă să plătească intimatei – reclamante SC R.G. SA Bucureşti suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 115/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 163/2008. Comercial → |
|---|
