ICCJ. Decizia nr. 115/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 115/2008
Dosar nr. 26491/3/2004
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2008
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3408 din 10 mai 2006, a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei ca neîntemeiată; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientei SC A.T. SRL, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, ca neîntemeiată; a fost admisă cererea principală formulată de reclamanta S.I.F. M. SA, în contradictoriu cu pârâtul R.I.M. SA şi a fost obligată pârâta la efectuarea operaţiunii de radiere din evidenţele sale a menţiunii privind calitatea de acţionar a SC S.I.F. M. SA la SC T.U. SA; a fost admisă în parte cererea de intervenţie formulată de SC A.T. SRL şi, pe cale de consecinţă, s-a constatat că urmare a admiterii cererii principale SC A.T. SRL are calitatea de acţionar la SC T.U. SA, cu un procent de 29,799 % din capitalul social, pârâta fiind obligată să înscrie în evidenţele sale calitatea de acţionar a intervenientei. Totodată, a fost respins capătul de cerere al intervenientei privind obligarea pârâtei la daune interese pe zi de întârziere, ca prematur formulată, faţă de dispoziţiile articolului 5802 şi următoarele C. proc. civ. Pârâta a fost obligată la plata sumei de 1477,23 RON reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă şi la plata sumei de 20.071.000 ROL către intervenientă, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat şi taxă timbru).
Apelul formulat de pârâtul R.I.M. SA Bucureşti împotriva acestei hotărâri a fost respins prin Decizia comercială nr. 607 din 28 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au formulat recurs pârâta R.I.M. SA şi intervenienta SC T.U. SA, prin SC A.L. SRL, în termenul legal, solicitând admiterea acestora şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pârâtul R.I.M. SA Bucureşti şi-a structurat recursul pe 11 motive de recurs subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin primul motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ, a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 107 şi 105 C. proc. civ., când a calificat calea de atac ca fiind apel în condiţiile în care pârâtul a formulat şi recurs împotriva Încheierii de şedinţă din data de 20 aprilie 2006, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate de către instanţa de fond.
Sub acest aspect, a arătat că, excepţia de neconstituţionalitate a fost formulată în cadrul cererii de recuzare, situaţie în care instanţa de fond trebuia să repună cauza pe rol şi să citeze părţile pentru a pune în discuţie excepţia, ceea ce nu a făcut nepronunţarea echivalând deci, cu o respingere, încât instanţa de apel trebuia să ia act că judecarea apelului împotriva hotărârii se suspendă, în conformitate cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi să soluţioneze, separat, recursul formulat împotriva încheierii urmând ca numai după aceea să reia judecata apelului.
Prin cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit recursul formulat de pârât împotriva încheierii prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate, calificând calea de atac ca fiind apel.
Prin cel de al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi anume încheierea din 20 aprilie 2006, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi neîndoielnic al acesteia, faptul că prin această încheiere instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate, neînsemnând că această încheiere nu poate fi atacată separat.
Prin cel de al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, în cauză, s-au ivit două incidente cu reglementări diferite în ceea ce priveşte soluţionarea lor legată de citarea părţilor, cererea privind excepţia de neconstituţionalitate trebuind a fi dezbătută şi dezvoltată separat de cererea de recuzare, cu citarea părţilor.
Prin cel de al cincilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deoarece trebuia judecata apelului trebuia suspendată pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, care revine Curţii Constituţionale.
Prin cel de al şaselea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că s-a încălcat legea în materie, în condiţiile în care s-a reţinut că tranzacţia dintre S.I.F. M. SA şi SC A.T. SRL din data de 11 noiembrie 1999 este valabilă deşi la data pronunţării hotărârii instanţei de fond, sentinţa nr. 458/2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, făcea obiectul recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, urmare admiterii acestuia, astfel că hotărârea nu are o bază legală.
Prin cel de al şaptelea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece nici reclamanta, nici intervenienta nu au cerut să se constate valabilitatea tranzacţiei.
Prin cel de al optulea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit legea atunci când a reţinut legalitatea hotărârii instanţei de fond deşi instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtă, ceea ce afectează de nulitate această hotărâre.
Prin cel de al nouălea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., a arătat că, în mod greşit s-a reţinut legalitatea hotărârii instanţei de fond deşi instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor excepţiilor formulate de pârât la fond, respectiv: excepţia inadmisibilităţii acţiunii prin raportare la obiect, SC T.U. SA aflându-se în procedura de faliment cât şi a cererii de intervenţie întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 1073 – art. 1075 C. civ.
Prin cel de al zecelea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., deoarece pârâtul a formulat o cerere de suspendare a judecăţii până la rămânerea irevocabilă a sentinţei nr. 1038 din 8 august 2001, pronunţată de Curtea de Apel şi a sentinţei nr. 454/2004 a Curţii de Apel, dar cererea a fost respinsă, deşi soluţia depindea în mod determinant de judecarea celorlalte cauze.
Prin ultimul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea este nelegală şi din perspectiva refuzului instanţelor de a suspenda judecata în condiţiile în care SC T.U. SA se află în procedura falimentului şi nu este permisă, deci, schimbarea acţionariatului în această perioadă.
Intervenienta SC T.U. SA a formulat la rândul său recurs invocând motive de recurs identice cu cele ale pârâtului.
Intimata reclamantă şi intimata – intervenientă SC A.T. SRL au formulat întâmpinare, respectiv „note scrise" prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de intervenienta SC T.U. SA raportat la dispoziţiile art. 299 şi 377 C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziţii legale, recursul este o cale de atac subsecventă, în sensul că survine, de regulă, după judecarea apelului, adică nu poate fi exercitată trecând peste apel, aşa cum a procedat intervenienta.
Aceasta nu se poate apăra în sensul că apelul a fost declarat de partea în interesul căreia a intervenit, deoarece situaţia de dependenţă procesuală în care se află presupune tocmai că are drepturile procesuale pe care le are şi această parte, art. 56 C. proc. civ., nefăcând decât să confirme acest statut procesual, din perspectiva situaţiei când apelul intervenientului în interes alăturat este neavenit dacă partea în interesul căreia s-a intervenit nu a declarat apel şi nu invers.
Aşa fiind, recursul declarat de intervenienta SC T.U. SA care nu a declarat apel, este inadmisibil şi va fi respins, ca atare, neputându-se intra, deci, în ceea îl priveşte, în cercetarea motivelor de fond.
Cât priveşte recursul declarat de pârât, din analiza motivelor de fapt şi de drept în ordinea în care au fost invocate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Referitor la primul motiv de recurs se constată că după închiderea dezbaterilor şi rămânerea cauzei în pronunţare, recurenta a recuzat oral instanţa de judecată, depunând, ulterior, prin serviciul arhivă, o cerere de recuzare în conţinutul căreia, a invocat şi o excepţie de neconstituţionalitate legată de soluţionarea acestei cereri, respectiv a art. 30, 31 şi 34 C. proc. civ.
Prin încheierea din 20 aprilie 2006, instanţa de fond, în complet specializat, a soluţionat cererea de recuzare pe care a respins-o ca fiind tardiv formulată, iar prin sentinţa comercială nr. 3408 din 10 mai 2006, apelul a fost respins, ca nefondat.
Sentinţa comercială nr. 3408 din 10 mai 2006 a fost atacată de recurentă ca şi încheierea sus-evocată.
Or, faţă de situaţia rezultată din dosar se constată că instanţa de apel a soluţionat cauza cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la judecarea căilor de atac, incidente, deoarece prin raportare la obiectul acestora, şi în considerarea dispoziţiilor art. 282 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 299 C. proc. civ., apelul ca şi recursul investesc instanţa în limitele a ceea ce s-a judecat. În cauză, aşa cum s-a reţinut nu a existat o investire a instanţei de fond înainte de luarea cauzei în pronunţare pentru a se putea susţine incidenţa recursului, respectiv a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, de vreme ce cererea de recuzare a fost respinsă, ca tardiv formulată, ceea ce nu mai permitea, deci, analizarea prealabilă a sesizării excepţiei de neconstituţionalitate formulată tocmai în legătură cu normele de procedură din această materie, iar această încheiere în limitele obiectului pronunţării este supusă apelului odată cu fondul, limite legale în care s-a şi judecat.
Totodată, neputându-se, deci, reţine obligaţia de repunere a cauzei pe rol pentru considerentele arătate nu se poate reţine nici nesocotirea normelor referitoare la citare, astfel că, primul motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este nefondat.
Privitor la cel de al doilea, şi cel de al treilea motiv de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată, de asemenea, că acestea nu sunt fondate, criticile aduse nesubsumându-se acestui motiv de recurs care vizează netemeinicia hotărârii pentru interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi, nicidecum, al calificării dată căii de atac, respectiv obiectului acesteia.
Privitor la cel de al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., aşa cum s-a arătat deja, în precedent, în cadrul analizării primului motiv de recurs, invocându-se şi această critică dar din perspectiva altui temei de drept, excepţia de neconstituţionalitate nu a putut fi luată în dezbatere din culpa părţii, astfel că în lipsa unei măsuri luată cu privire la această excepţie nu se poate invoca nici vătămarea prin necitare, soluţia instanţei de apel fiind corectă.
Privitor la cel de al cincilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de apel trebuia să suspende judecarea apelului asupra hotărârii de fond până la soluţionarea, separată, a recursului împotriva încheierii, aşa cum s-a arătat, în cauză, nefiind incidente dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nu se poate reţine încălcarea acestora.
Privitor la cel de al şaselea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta vizează, de fapt, netemeinicia hotărârii de obligare a recurentei pârâte să procedeze la radierea din evidenţele sale a menţiunii privind calitatea de acţionar a SC S.I.F. M. SA la SC T. SA din perspectiva analizării probelor administrate, cu referire expresă la sentinţa nr. 458/2004 a Curţii de Apel Bucureşti, hotărâre care constituie o probă, critica necircumscriindu-se acestui motiv de recurs, partea neindicând care este legea încălcată sau greşit interpretată, iar soluţia dată are în vedere toate probele administrate şi nu numai această hotărâre care se bucura de autoritate de lucru judecat încă de la data pronunţării, iar prin Decizia nr. 4018 din 15 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat această hotărâre, intrând în puterea lucrului judecat, astfel că nu se poate reţine nelegalitatea hotărârii instanţei de apel nici din acest motiv.
Privitor la cel de al şaptelea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu se poate reţine că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, aceasta soluţionând apelul în limitele învestirii instanţei de fond, deci, cu respectarea efectului devolutiv al acestei căi de atac, aşa cum rezultă el din aplicarea dispoziţiilor art. 292, 294 – art. 298 C. proc. civ., instanţa de recurs în cadrul acestui motiv având a analiza limitele judecăţii în apel faţă de obiectul recursului şi nu la fond.
Prin cel de al optulea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., legat de greşita soluţionare de către instanţa de apel a faptului nepronunţării de către instanţa de fond asupra cererii sale de chemare în garanţie, el trebuie analizat în aceleaşi limite ale caracterului devolutiv ale apelului care presupune, totodată că, instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, ori partea nu a adus nicio critică, în apel, sub acest aspect, astfel că nu se poate analiza omisso medio, direct, în recurs.
Privitor la cel de al nouălea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se constată că recurenta aduce critici direct hotărârii instanţei de fond sub aspectul nepronunţării de către aceasta asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, şi a cererii de intervenţie în interesul reclamantei, SC T.U. SA fiind în faliment, motiv care nu se încadrează în art. 304 pct. 6 C. proc. civ., ci în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., partea vizând nelegalitatea hotărârii instanţei de apel din perspectiva soluţiei dată în apel asupra acestor excepţii ridicate la fond.
Ori, nici sub acest aspect nu se poate reţine, ca întemeiat, recursul atât timp cât partea nu arată care este legea şi care sunt condiţiile prevăzute privind exerciţiul dreptului la acţiune care au fost încălcate, trimiterea părţii la interdicţia vânzării – cumpărării de acţiuni la o societate în faliment fiind străină de natura cauzei.
De altfel, instanţele de fond şi de apel nu au făcut decât să analizeze şi să constate temeinicia acţiunii şi a cererii de intervenţie în interesul reclamantei privind obligaţia de înregistrare a acţiunilor ca efect al tranzacţiilor, validate în cadrul altor judecăţi definitive şi irevocabile.
Privitor la cel de al zecelea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a invocat nesocotirea dispoziţiilor art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., norme care reglementează pronunţarea încheierii de suspendare a judecăţii şi calea de atac în cazul prevăzut de art. 244 C. proc. civ., norme legale care, de asemenea, nu au fost încălcate, deoarece suspendarea legală la care se face referire are caracter facultativ şi numai instanţa la care procesul se află în curs de soluţionare, poate face aprecieri în acest sens, ceea ce instanţa a şi făcut cu respectarea tuturor normelor de procedură precitate.
Prin ultimul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a invocat nelegalitatea şi din perspectiva refuzului instanţelor de a suspenda soluţionarea cauzei faţă de situaţia juridică a SC T.U. SA care se află în procedura falimentului, nefiind permisă schimbarea acţionariatului, motiv care, de asemenea, este nefondat, din Legea nr. 64/1995, aplicabilă, nerezultând un astfel de caz de suspendare a judecăţii, litigiul neavând ca obiect realizarea unei creanţe, iar interdicţia legală a vânzării – cumpărării de acţiuni nu vizează ipoteza care face obiectul acestei cauze.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat, pentru toate motivele invocate.
Văzând şi art. 274 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC R.I.M. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 607 din 28 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de intervenienta SC T.U. SA prin administrator judiciar SC A.L. SRL Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii, ca inadmisibil.
Obligă recurentele să plătească intimatei – interveniente SC A.T. SRL Bucureşti suma de 5.500 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2369/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 119/2008. Comercial → |
|---|
