ICCJ. Decizia nr. 1367/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1367/2008
Dosar nr. 1080/114/2007
Şedinţa publică din 8 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 februarie 2007, pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta Z.C. a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, prin care să se dispună anularea actului adiţional autentificat în 13 mai 1997, în contradictoriu cu pârâta SC G.C. SRL Buzău, reprezentată prin administrator G.A.
Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa comercială nr. 593 din 20 martie 2007, a admis excepţia privind prescripţia dreptului la acţiune invocată de pârâta SC G.C. SRL cu sediul în Buzău, judeţul Buzău, şi a respins acţiunea formulată de reclamanta Z.C, obligând pe aceasta să plătească pârâtei 500 ron cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin actul adiţional autentificat la data de 13 mai 1997 la BNI L.S., la Statutul SC G.C. SRL Buzău, asociatul unic şi administratorul G.G. al societăţii a aprobat intrarea în societate a numitei G.A. Asociaţii de comun acord au aprobat retragerea din societate a numitului G.G., care a cesionat partea sa de capital în valoare de 200.000 lei numitei G.A. şi nu mai are nicio pretenţie faţă de societate şi nici societatea faţă de acesta. Potrivit actului adiţional sus amintit, asociatul unic şi administratorul SC G.C. SRL Buzău este G.A.
Prin sentinţa nr. 4955 din 13 iunie 1997, pronunţată în dosarul nr. 6100/1997 al Judecătoriei Buzău s-a dispus înregistrarea menţiunilor în registrul comerţului Buzău conform prevederilor actului autentificat din 1997 la statutul societăţii autentificat din 1994 şi actele adiţionale din 1995 și 1996 al SC G.C. SRL Buzău, dispunându-se totodată şi înregistrarea acestei sentinţe la Registrul Comerţului Buzău, la D.G.F.P. a Municipiului Buzău şi publicarea la Monitorul Oficial.
Reclamanta Z.C a solicitat prin acţiunea dedusă judecăţii, în calitate de moştenitor rezervatar al defunctului G.G. decedat la data de 23 februarie 2003, anularea actului adiţional din 13 mai 1997, prin care fratele său şi-a pierdut calitatea de asociat unic şi administrator al SC G.C. SRL Buzău, prin cesionarea părţii sale de capital, soţiei sale G.A.şi retragerea sa din societate.
Pentru protejarea terţilor, legea cere înscrierea cesiunii, în Registrul Comerţului [art. 203 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990].
Cesiunea de părţi sociale produce efectele faţă de terţi numai din momentul înscrierii în Registrul Comerţului.
Actul adiţional autentificat la data de 13 mai 1997 a fost înregistrat în Registrul Comerţului şi a fost publicat în Monitorul Oficial, conform sentinţei nr. 4955 din 13 iunie 1997, devenind astfel opozabil terţilor care aveau posibilitatea să ceară anularea lui în termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.
Având în vedere că actul adiţional al cărui anulare se solicită a început să producă efecte în anul 1997, iar acţiunea dedusă judecăţii a fost formulată la data de 2 februarie 2007, instanţa a constatat că dreptul la acţiune al reclamantei s-a stins prin prescripţie şi a admis excepţia invocată de pârâta SC G.C. SRL Buzău privind prescrierea dreptului la acţiune, respingând acţiunea reclamantei Z.C ca fiind tardiv formulată.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 126 din 18 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta Z.C împotriva sentinţei nr. 593 din 20 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta SC G.C. SRL Buzău.
Curtea a reţinut că prin actul adiţional a cărui anulare se cere de apelanta reclamantă, asociatul unic al SC G.C. SRL Buzău, G.G. a cesionat părţile sociale numitei G.A., acesta fiind menţionat în Registrul Comerţului şi publicat în Monitorul Oficial conform sentinţei civile nr. 4955 din 13 iunie 1997 pronunţată de Judecătoria Buzău.
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, înfiinţarea sau modificarea actelor constitutive, cesionarea părţilor sociale putând fi valabil făcută chiar dacă părţile au calitatea de soţi.
În speţă nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 1307 C. civ. care interzic în general vânzarea între soţi, iar critica referitoare la faptul că nu s-a avut în vedere data naşterii dreptului de a cere anularea actului adiţional nu este întemeiată, întrucât dreptul terţului faţă de actul adiţional de a cere anularea lui în cazul în care este prejudiciat prin acesta, se naşte la data publicării lui în Monitorul Oficial şi menţionării în Registrul Comerţului, aşa cum se arată expres în art. 5 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului „înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în Registrul Comerţului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial".
Prin recursul declarat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a susţinut că Decizia nr. 126 din 18 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 1080/114/2007 şi sentinţa comercială nr. 593 din 20 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr. 1080/114/2007 sunt nelegale şi netemeinice, întrucât instanţa de apel s-a limitat în a arăta că „în cauză sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, înfiinţarea sau modificarea actelor constitutive, cesionarea părţilor sociale putând a fi valabil făcută chiar dacă părţile au calitatea de soţi".
În speţă nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 1307 C. civ. care interzic în general vânzarea între soţi.
Se precizează în continuare că, deşi actul adiţional a cărui anulare se cere este lovit de nulitate absolută, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra problemelor de drept invocate prin motivele de apel, faţă de data naşterii efective a dreptului de a cere anularea actului adiţional.
De asemenea, sentinţa comercială nr. 593 din 20 martie 2007 pronunţată de instanţa de fond este nemotivată întrucât nu răspunde problemelor de drept supuse dezbaterii de către reclamantă.
Recursul este fondat.
Înalta Curte verificând susţinerile reclamantei constată criticile formulate ca fiind întemeiate.
Dispoziţiile art. 1307 C. civ. interzic în general vânzarea între soţi. Dacă vânzarea între soţi ar fi valabilă, s-ar putea ocoli această dispoziţie imperativă a legii prin încheierea unor contracte de vânzare - cumpărare simulate. Scopul interdicţiei este de a împiedica ca soţii să realizeze sub aparenţa unor vânzări simulate donaţii irevocabile.
Prin această interdicţie se apără şi interesele moştenitorilor (rezervatari sau care beneficiază de raportul donaţiilor). Dacă vânzarea între soţi nu ar fi interzisă, prin vânzări simulate unul dintre soţi ar putea face celuilalt liberalităţi care să exceadă cotitatea disponibilă sau care să fie sustrase raportului donaţiilor (fără îndeplinirea condiţiilor scutirii de raport).
Nerespectarea interdicţiei cu privire la vânzarea între soţi, duce la nulitatea absolută a contractului, anularea putând fi cerută de oricare dintre soţi, de moştenitorii ocrotiţi sau de creditori, fără a fi obligaţi să dovedească fraudarea drepturilor.
Interdicţia de vânzare între soţi prevăzută expres în art. 1307 C. civ. este deopotrivă aplicabilă şi contractului de vânzare - cumpărare comercială (art. 1 C. com.), „interdicţia vânzării comerciale între soţi fiind, de asemenea, menită să apere principiul revocabilităţii donaţiilor între soţi şi, totodată, să ocrotească pe moştenitorii şi creditorii soţului vânzător împotriva unor acte frauduloase ale soţilor".
Art. 1 C. com. prevede: „În comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune se aplică Codul civil".
Instanţa de apel în mod greşit a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale Legii nr. 31/1990, fără a indica expres temeiul textului prin care este admisă înstrăinarea părţilor sociale între soţi şi fără a observa că prezenta lege se completează cu dispoziţiile Codului comercial şi respectiv ale Codului civil.
Aşadar, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1307 C. civ.
În concluzie, sancţiunea vânzării între soţi este nulitatea absolută, iar în aceste condiţii dreptul la acţiune este imprescriptibil conform art. 2 din Decizia nr. 167/1958.
Raportat acestor considerente, Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamanta Z.C împotriva deciziei nr. 126 din 18 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, să caseze Decizia recurată şi sentinţa nr. 593 din 20 martie 2007 a Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi să trimită cauza Tribunalului Buzău pentru soluţionarea pe fond a cererii, în drept fiind aplicabile dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 313 C. proc. civ.
Asupra cheltuielilor de judecată solicitate de părţi se va decide în soluţionarea pe fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta Z.C împotriva deciziei nr. 126 din 18 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, casează Decizia recurată şi sentinţa nr. 593 din 20 martie 2007 a Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi trimite cauza Tribunalului Buzău pentru soluţionarea pe fond a cererii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1366/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1380/2008. Comercial → |
|---|
