ICCJ. Decizia nr. 1398/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1398/2008
Dosar nr. 2781/2/2005
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2008
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin sentinţa civilă nr. 191/ F din 16 ianuarie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta F.P.S. împotriva paratei SC R. SA şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 6.395.541 DOLARI S.U.A. către reclamanta, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de penalităţi de întârziere pe perioada 1997-1999.
Instanţa de fond a reţinut ca reclamanta a solicitat instanţei sa dispună obligarea pârâtei la plata echivalentului In lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii al sumei de 6.395.541 DOLARI S.U.A., cu titlu de penalităţi de întârziere pentru neexecutarea integrala a investiţiilor pe anii 1997-1999.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat ca a încheiat cu pârâta contractul nr. 133 din 25 martie 1996 prin care i-a vândut acesteia 51 % din acţiunile SC A. SA SUCEAVA. Conform clauzei 7.5 din capitolul 7 al contractului, pârâta s-a obligat sa investească In societate, într-o perioada de 5 ani de la semnarea contractului suma de 34.800.000 DOLARI S.U.A., conform planului de investiţii prevăzut în anexa 1 la contract.
Potrivit clauzei 7.5.1, pârâta s-a obligat sa plătească reclamantei o penalitate de 30 % din suma neinvestita până la fiecare din datele prevăzute în anexa 1 pentru realizarea investiţiei.
De asemenea, conform clauzei 7.5.2., pârâta s-a obligat sa transmită certificatul semnat de cenzorii societăţii privind investiţiile realizate In perioada 1997 - 1999.
Pentru executarea cu întârziere de către pârâta a investiţiilor la care s-a obligat, reclamanta a calculat penalitatea prevăzuta in convenţia părţilor, notificând-o pe pârâta cu privire la suma datorata cu titlu de penalităţi de întârziere.
Instanţa de fond a apreciat ca, prin neexecutarea obligaţiei principale asumata prin convenţia încheiata cu reclamanta, pârâta a încălcat principiul general de drept civil pact sunt servanta prevăzut de articolul 969 C. civ. şi principiul executării cu buna credinţă a convenţiilor prevăzut de articolului 970 C. civ.
Apelul declarat împotriva acestea sentinţe de către pârâtă a fost admis prin decizia civila nr. 150/ A din 29 noiembrie 2002 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a anulat sentinţa civila nr. 191/ F din 16 ianuarie 2001 şi a acordat termen de judecata la data de 10 decembrie 2002, cu citarea părţilor.
Prin sentinţa comerciala nr. 68 din 1 iunie 2004, Curtea a declinat competenta soluţionării acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Prin sentinţa comerciala nr. 10696 din 15 septembrie 2004, tribunalul a admis excepţia necompetentei materiale, invocata din oficiu, a declinat competenta soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, a constat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Prin decizia nr. 5534 din 10 decembrie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a stabilit competenta de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. În considerentele deciziei s-a arătat ca, după admiterea apelului, potrivit art. 297 C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti era competenta sa judece cauza pe fond.
Pe fond, Curtea de Apel, prin decizia comercială nr. 192 din 4 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială. Se admite în parte acţiunea modificata formulata de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta SC R. SA, se dispune obligarea pârâtei sa achite reclamantei suma de 5.575.901,7 DOLARI S.U.A. în echivalent în lei la cursul B.N.R. din data plaţii, reprezentând penalităţi de întârziere aferente anilor 1997-2000, totodată se dispune obligarea reclamantei A.V.A.S. sa achite SC R. SA suma de 122.002 RON cheltuieli de judecata în apel, reprezentând taxa de timbru şi onorariu avocat, se compensează parţial cheltuielile de judecata efectuate cu ocazia rejudecării fondului pentru suma de 1.100 RON, onorariu expertiza.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele:
Analizând conţinutul raportului de expertiza prin prisma prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 25/2002, rezulta ca se pot considera investiţii in realizarea clauzelor contractuale pana la 31 decembrie 2000 cele atrase din următoarele surse: aportul in numerar la SC R. de 2.505.789 DOLARI S.U.A., 9.250.000 DOLARI S.U.A. aport in numerar al societarilor afiliate cumpărătorului şi 457.872 DOLARI S.U.A. repartizări din profitul net la surse de finanţare in cota deţinuta de comparator şi a societarilor afiliate.
În ceea ce priveşte pretenţiile aferente anului 1996, curtea a constat ca acestea nu vor fi analizate ca urmare a admiterii excepţiei tardivităţii cererii completatoare formulata de reclamanta, prin încheierea de şedinţa din 28 februarie 2007.
Deşi in cuprinsul raportului de expertiza se arata că, în perioada 1996-2000, investiţiile efectiv realizate (scăzând valoarea utilajelor şi echipamentelor achiziţionate în sistem de leasing) sunt in cuantum de 25.642.228 DOLARI S.U.A., experta concluzionează ca nu pot fi reţinute ca investiţii în realizarea clauzelor contractuale fondul de amortizare a imobilizărilor corporale, sumele obţinute din vânzările de active ale societăţii, sumele reprezentând sprijin financiar acordat de F.P.S. pentru retehnologizare, facilitate reprezentând 20 % din costul activelor achiziţionate şi puse in funcţiune in anul 1998 conform O.G. nr. 92/1997 şi sumele provenite de la F.P.S. reprezentând 60 % din valoarea ratelor achitate de R. conform Legii nr. 55/1995 in perioada 1997-2000.
Curtea a apreciat că investiţiile enumerate de expert nu se circumscriu sferei surselor de investiţii reglementata de art. 3 din O.U.G. nr. 25/2002 şi nici nu se face vreo referire la acestea în cuprinsul anexei la contractul încheiat de părţi.
Având în vedere termenul final scadent al întregii obligaţii investiţionale, curtea a procedat la scăderea din totalul obligaţiei investiţionale de 34.800.00 DOLARI S.U.A. a sumei de 4.000.000 DOLARI S.U.A., investiţie aferenta anului 1996 şi care nu face obiectul deliberării, curtea având a se pronunţa daca a fost realizata investiţia în cuantum de 30.800.000 DOLARI S.U.A. aferenta anilor 1997-2000.
Faţa de împrejurarea că din această suma poate fi considerată că realizată conform contractului investiţia în valoare de 12.213.661 DOLARI S.U.A., conform considerentelor expuse mai sus, rezultă că penalitatea de 30 % calculată la diferenţa neinvestita este de 5.575.901,7 DOLARI S.U.A.
Faţa de cele reţinute, în baza art. 969, 1073 şi art. 26 din O.G. nr. 25/2002, curtea a admis în parte acţiunea modificata şi a obligat pârâta să plătească reclamantei cu titlu de penalităţi de întârziere aferente anilor 1997-2000 suma de 5.575.901,7 DOLARI S.U.A., în echivalent in lei la cursul B.N.R. din data plaţii.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecata efectuate in prezenta cauza, ca efect al admiterii in parte a acţiunii, in baza art. 276 C. proc. civ., curtea de apel a compensat parţial cheltuielile de judecata efectuate de părţi cu ocazia rejudecării fondului pentru suma de 1100 RON reprezentând onorariu expertiza.
Referitor la cheltuielile de judecata din apel solicitate de apelanta-pârâta prin concluziile scrise, întrucât apelul a fost admis, curtea a obligat A.V.A.S. să achite R. suma de 122.022 RON reprezentând taxa timbru şi onorariu de avocat conform contractului din 20 septembrie 2002.
Celelalte înscrisuri reprezentând onorariul de avocat achitat de pârâta depuse la dosar nu au fost avute în vedere la acordarea cheltuielilor de judecata întrucât acestea reprezintă sume achitate în baza unor contracte de asistenţa juridica încheiate după admiterea apelului la 29 noiembrie 2002.
Deoarece suspendarea judecaţii în apel a avut loc la cererea parţilor, curtea nu a acordat taxa de timbru aferenta repunerii pe rol a cererii de apel
Împotriva acestea soluţii ambele părţi au declarat recurs.
Recurenta reclamantă A.V.A.S. a solicitat în conformitate cu art. 304 pct. 9 raportat la 3041 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei atacate si pe fond admiterea in tot a acţiunii.
Această recurentă a apreciat că instanţa interpretând greşit legea (dispoziţiile art. 25 – art. 26 din O.G. nr. 25/2002, modificată şi completată şi dispoziţiile art. 969 C. civ.), raportat la 1073 C. civ., a pronunţat o hotărâre nelegală, astfel in conformitate eu dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează sa fie modificata in parte.
Totodată, având in vedere ca pârâtul nu a realizat investiţia până la data scadenta prevăzuta in contract, această recurentă a apreciat nu sunt aplicabile prevederile art. 14 din O.G. nr. 2712005 pentru modificarea si completarea O.G. nr. 25/2002, acesta datorând penalităţi astfel cum au fost calculate si pretinse de A.V.A.S.
Recurenta a mai susţinut că, în lipsa unui act adiţional la contractul de privatizare expertul a verificat modul de calcul al penalităţilor datorate raportându-se la legislaţia în materia privatizării cat şi la condiţiile şi termenele stipulate de părţi în contractul de privatizare, concluzionând că pârâta datorează penalităţi pentru nerealizarea investiţiei astfel cum a fost prevăzuta în convenţia încheiata între parţi.
În concluzie, această recurentă a învederat că instanţa a făcut o greşita aplicare şi interpretare a clauzelor contractuale precum şi a probatoriilor aflate la dosarul cauzei, trecând peste concluziile expertului care a învederat ca investiţiile pe care pârâta susţine ca le-a realizat sunt de fapt efectuate de terţe persoane fata de contract.
Recurenta pârâtă a invocat:
I. Dispoziţiile art. 304 pct. 9; hotărârea pronunţata este lipsită de temei legal întrucât a încălcat principiile dublului grad de jurisdicţie şi a egalităţii părţilor în faţa justiţiei.
II. Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; violarea art. 282 C. proc. civ.
III. Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; violarea dispoziţiilor art. 1169 C. civ., art. 129 alin. (6) C. proc. civ., art. 11, 21 alin. (3), art. 27 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 25/2002, precum si a Normelor emise de C.E.C.C.A.R.
IV. Dispoziţiile art. 304 pct. 9; nelegalitatea deciziei prin aplicarea greşita a dispoziţiilor art. 27 Iit. e) din O.G. nr. 25/2002
Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului si casarea deciziei, cu trimitere la Tribunalul Bucureşti, pentru a beneficia de dublul grad de jurisdicţie si posibilitatea de a lamuri toate aspectele de fapt si de drept aplicabile prezentei cauze.
Analizând ambele recursuri şi pentru o bună administrare a justiţiei având în vedere că în cauză este necesară refacerea raportului de expertiză dar şi pentru corecta stabilire a împrejurărilor de fapt şi, cum această probă nu se poate administra în faţa Înaltei Curţi, se vor admite ambele recursuri, conform art. 314 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; încălcarea dispoziţiilor art. 1169 C. civ., art. 129 alin. (6) C. proc. civ., art. 11, 21 alin. (3), 27 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 25/2002, precum si a Normelor emise de C.E.C.C.A.R. sunt în mod întemeiat invocate de către recurenta pârâtă.
Astfel, O.G. nr. 25/2002 exclude orice alta proba pentru dovedirea realizării programului investiţional, deoarece art. 4 alin. (2) prevede monitorizarea postprivatizare a societăţii de către „Autoritate” prin departamentele sale de specialitate.
Art. 4 alin. (2) a fost introdus in interesul Autorităţii, întrucât departamentele sale de specialitate pot controla oricând orice act contabil sau de alta natura al societăţii privatizate, ceea ce permite tragerea la răspundere, chiar penala, a membrilor comisiei de cenzori, pe când răspunderea unui expert este foarte greu de stabilit.
Un singur articol din O.G. nr. 25/2002 prevede posibilitatea efectuării unei expertize şi anume art. 21,care reglementează exclusiv cazul desfiinţării contractului pe cale convenţionala sau judiciara
Art. 21 alin. (3) prevede ca expertiza se face numai la solicitarea societăţii sau Autoritarii si are exclusiv scopul sa stabilească întinderea daunelor cauzate societăţii de către cumpărător, în cazul desfiinţării contractului. Este evident ca în asemenea caz, nici departamentele de specialitate ale Autoritarii, nici comisia de cenzori a societăţii, nu pot fi abilitate sa stabilească prejudiciile cauzate de către cumpărător, deci este nevoie de o expertiza.
O.G. nr. 25/2002 este o lege speciala. Daca art. 27 alin (1) prevede în mod expres ca angajamentul investiţional se considera realizat numai in baza certificatului întocmit conform prevederilor art. 11 alin. (2), este evident ca aceasta ordonanţa nu admite ca realizarea angajamentului investiţional sa fie stabilit prin expertiza.
Dispoziţiile art. 721 C. proc. civ., prevede: „Dispoziţiile codului de fata alcătuiesc procedura de drept comun în materie civila si comerciala; ele se aplica si materiilor prevăzute de alte legi in măsura in care acestea nu cuprind dispoziţii potrivnice.”
Dispoziţiile art. 11 şi 27 lit. c) ale O.G. nr. 25/2002 sunt potrivnice efectuării expertizei privind stabilirea realizării investiţiilor.
Ca atare, potrivit art. 721 C. proc. civ., nu era posibila admiterea probei cu expertiza contabila cu privire la stabilirea realizării investiţiilor.
Expertiza contabila judiciara are obligaţia sa respecte Normele 352 emise C.E.C.C.A.R.
Norma 3524.3 obliga pe expert sa studieze dosarul (I), documentele justificative si registrele contabile aflate în păstrarea parţilor (II) si procesele verbale întocmite de organele de control abilitate (III).
Legea nr. 31/1990, cu modificările ulterioare, prevede în art. 163 ca cenzorii sunt obligaţi sa verifice daca situaţiile financiare sunt legal întocmite, deci exercita controlul gestionar asupra societăţii.
Norma C.E.C.C.A.R. nr. 3524.2 obliga pe expertul contabil sa studieze actele de control gestionar.
Expertiza nu face insa nici o referire nici la certificatele anuale si nici la certificatul cumulat al cenzorilor, privind întreaga perioada investiţionala.
Următoarele aspecte releva nelegalitatea expertizei:
1) Acţiunea are ca obiect numai neîndeplinirea obligaţiilor investiţionale in anii 1997-1999.
Expertiza a depăşit obiectul acţiunii, stabilind penalităţi şi pentru anii 1996 şi 2000. Util cauzei ar fi fost ca expertul sa întocmească 2 variante de calcul, cu şi fără luarea în considerare a anilor 1996 şi 2000.
Printre sursele de realizare a investiţiilor, recunoscute de O.G. nr. 25/2002, au fost introduse prin O.G. nr. 40/2003, în lit. h) a art. 3, alin. (2) şi sumele de bani acordate de către un terţ societăţii pe baza unei înţelegeri cu cumpărătorul, constatata printr-un înscris autentificat.
Prin O.G. nr. 27/2005, dispoziţiile art. 3 alin. (2) lit. h) au fost modificate, în prezent având următorul conţinut:
„h) sume de bani acordate de către un terţ societăţii pe baza unei convenţii cu comparatorul.”
Din certificatul comisiei de cenzori, rezultă că pârâta a obţinut doua credite de la Banca E.R.D., în suma de 5.742.000 DOLARI S.U.A., şi de la I.F.C., în suma de 5.656.000 DOLARI S.U.A. contractele fiind semnate şi de S. SA (afiliat al cumpărătorului) în calitate de coobligat.
Art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002 prevede „sunt considerate ca realizări si obligaţiile de investiţii efectuate în nume propriu de asociaţi si/sau afiliaţii cumpărătorului, ori de către societăţile grupului din care face parte acesta.”
Nerespectând Normele C.E.C.C.A.R., expertul nu a consultat certificatul cenzorilor şi nu a luat in considerare nici aceste credite ca sursa de realizare a investiţiilor si nu a ţinut nici de prevederile art. 13 alin. (1).
2) La fila x, a raportului de expertiza sunt înlăturate investiţiile de 22.972.196 DOLARI S.U.A. în baza art. 27 lit. e) din O.G. nr. 25/2002, după care se retine ca „investiţiile efectiv realizate în societatea A.M.B.R.O. în perioada 1996-2000 sunt în suma totală de 25.642.228 DOLARI S.U.A.” Expertiza nu arata nici o sumă privind fiecare caz în parte, deci nu rezultă că diferenţa între 25.642.228 DOLARI S.U.A. reprezentând investiţii efective şi 12.213.661 DOLARI S.U.A. luate în considerare la fila y şi în concluziile finale, suma de13.428.557 DOLARI S.U.A. a fost eliminată.
3) A treia nelegalitate a expertizei consta în eliminarea investiţiilor realizate prin leasing financiar.
Celelalte critici formule de cele două recurente vor fi analizate de către instanţa de trimitere şi vor fi avute în vedere la stabilirea obiectivelor expertizei pentru a se lamuri toate aspectele de fapt si de drept aplicabile prezentei cauze.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, se vor admite recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI şi pârâta SC R. SA BUCUREŞTI, se va casa decizia comercială nr. 192 din 4 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI şi pârâta SC R. SA BUCUREŞTI.
Casează decizia comercială nr. 192 din 4 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1375/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1408/2008. Comercial → |
|---|
