ICCJ. Decizia nr. 1408/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1408/2008
Dosar nr. 5895/1285/2006
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 23 octombrie 2003 la Tribunalul Comercial Cluj, reclamanta SC P.G. SA cu sediul în Cluj-Napoca a solicitat obligarea pârâtului C.L. CLUJ NAPOCA să-şi dea consimţământul la prelungirea contractului de asociere nr. 25/1998, iar în caz contrar sentinţa să suplinească acest consimţământ.
În termen legal pârâtul a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate încetat de drept contractul de asociere încheiat între părţi, cu cheltuieli de judecată.
Ulterior, reclamanta şi-a modificat acţiunea şi a pretins obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 DOLARI S.U.A. investiţii efectuate la imobil şi stabilirea unui drept de retenţie asupra spaţiului până la achitarea integrală a acestora.
Tribunalul Comercial Cluj, prin sentinţa civilă nr. 406/2005, a admis în parte acţiunea reclamantei şi cererea reconvenţională a pârâtului şi s-a constatat încetarea contractului de asociere nr. 25/1998 privind imobilul din Cluj-Napoca strada Horea; pârâtul a fost obligat să achite reclamantei echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 200.000 DOLARI S.U.A. reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate la imobil şi să-i recunoască reclamantei un drept de retenţie asupra imobilului până la achitarea sumei, cu compensarea cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă 266/2005, a anulat ca netimbrată, cererea formulată în apel de către reclamantă pentru acordarea despăgubirilor în sumă de 13.911.972.000 lei; au fost admise apelurile celor două părţi şi s-a anulat hotărârea instanţei de fond; în rejudecare s-a admis în parte acţiunea reclamantei şi cererea reconvenţională, s-a constatat încetat contractul de asociere şi pârâtul a fost obligat la 19.245 DOLARI S.U.A. echivalent în lei la data plăţii reprezentând contravaloarea lucrărilor de execuţie a terasei exterioare şi să-i recunoască reclamantei un drept de retenţie până la achitarea sumei cu obligarea la 41.273.826 lei vechi cheltuieli de judecată parţiale la instanţa de fond, fiind compensate în parte cheltuielile de judecată la instanţa de apel.
Prin decizia 2140 din 13 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-au admis recursurile declarate de reclamantă şi de pârât împotriva deciziei instanţei de apel ce au fost modificate în sensul că au fost admise apelurile ambelor pârâte, s-a desfiinţat sentinţa civilă nr. 406 din 23 martie 2005 a Tribunalului Comercial Cluj şi s-a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.
S-a reţinut de instanţa de control judiciar că deşi în apel s-a stabilit că, judecata la fond a încălcat normele de procedură şi că sunt aplicabile dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a soluţionat cauza pe fond şi prin aceasta a lipsit ambele părţi de un grad de jurisdicţie.
Tribunalul Comercial Cluj, prin sentinţa comercială nr. 482 din 5 februarie 2007 pronunţată în fond după casare, a admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanta SC P.G. SA CLUJ NAPOCA şi în întregime cererea reconvenţională, a constatat reziliat contractul de asociere nr. 25 din 26 octombrie 1998 şi a obligat pe pârât la 57.543,13 lei despăgubiri; a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în Cluj-Napoca str. Horea, cu compensarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pârâtul a comunicat reclamantei intenţia de reziliere a contractului de asociere nr. 26 din 26 octombrie 1998 încheiat pe o durată de 5 ani şi care a expirat, aşa încât acesta faţă de dispoziţiile art. 969 C. civ., nu poate fi obligat la prelungirea convenţiei încheiate între părţi.
Reclamantei i se cuvine numai contravaloarea lucrărilor efectuate la imobilul din litigiu privind extinderea făcută constând în executarea terasei exterioare efectuată cu acordul locatorului.
Cererea reclamantei privind acordarea dreptului de retenţie nu se poate admite întrucât ea trebuie să fie evacuată din imobil prin ajungerea la termen a convenţiei.
Prin decizia nr. 160 din 12 iulie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului ce a fost schimbată în parte în sensul că pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA a fost obligat să achite reclamantului suma de 439.129,06 lei despăgubiri.
S-a dispus instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului situat în Cluj-Napoca str. Horea în favoarea reclamantei până la achitarea de către pârât a acestei sume, s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi pârâtul a fost obligat la 6.848,5 lei cheltuieli de judecată parţiale la fond şi în apel.
S-a respins apelul declarat de pârât împotriva aceleaşi sentinţe.
Instanţa de apel a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 4 lit. b) din contract, prin care reclamanta şi-a asumat obligaţia să execute lucrările de reparaţii necesare amenajării spaţiului pe cheltuiala sa, acesteia nu i se cuvin contravaloarea cheltuielilor ce au fost efectuate pentru desfăşurarea activităţii comerciale.
Reclamantei, însă, i se cuvine contravaloarea lucrărilor executate pentru reabilitarea spaţiului în valoare de 26.879 lei precum şi lucrările pentru execuţia terasei exterioare care a sporit valoarea imobilului la care se adaugă cheltuieli de proiectare, expertizare, avize şi autorizări conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
Instanţa a respins cererea pârâtului privind deductibilitatea cheltuielilor efectuate cu amenajarea spaţiului, întrucât aceasta este o facilitate fiscală acordată persoanelor juridice ce efectuează aceste cheltuieli, iar raporturile juridice dintre părţi, sunt reglementate de normele dreptului civil.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis sub aspectul acordării acesteia a dreptului de retenţie asupra imobilului şi care este în strânsă legătură cu obligaţia pârâtului privind plata despăgubirilor datorate în baza hotărârii judecătoreşti.
Împotriva acestei decizii reclamanta şi pârâtul au declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi au susţinut că a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
Referitor la recursul declarat de reclamanta SC P.G. SA cu sediul în Cluj-Napoca Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenta a invocat în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, în sensul că deşi reţine că o parte din cheltuielile efectuate trebuie să fie restituite de intimatul-pârât, proprietar al imobilului, în momentul cuantificării, omite a le relua nominal şi aceasta datorită faptului că aceste cheltuieli efectuate pentru lucrările de execuţie a instalaţiilor au fost stabilite într-o altă expertiză efectuată de A.G.
Aceste sume trebuiau adăugate la suma de 26.879 lei stabilite de instanţa de apel ca fiind datorate reprezentând lucrări pentru reabilitarea spaţiului.
Criticile recurentei deşi sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se referă la stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate de pârât, deci la o problemă de apreciere a probelor administrate de instanţă, care vizează aspecte legate de netemeinicia deciziei recurate şi nu la nelegalitatea hotărârii, aşa încât nu pot fi cenzurate de instanţa de control judiciar.
A invocat recurenta în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi respectiv art. 4 din contractul de asociere, în sensul că acesta se referea exclusiv la lucrările de reparaţii a spaţiului, iar interdicţia de compensare acoperă numai cuantumul chiriei, nu şi alte posibilităţi eventuale de compensare. Că aceste prevederi contractuale nu îndreptăţeau pe pârât să nu restituie la încetarea contractului valoarea îmbogăţirii fără just temei a lucrărilor efectuate cu acordul proprietarului şi prevăzute la pct. 3 din expertiză în valoare de 161.889 lei noi.
S-a susţinut că pentru aceleaşi considerente se impune şi restituirea cheltuielilor voluptuorii în valoare de 56.843 lei noi, deoarece au contribuit la creşterea valorii imobilului şi care dacă ar fi ridicate, ar exista pericol de distrugere aşa cum s-a reţinut în raportul de expertiză efectuat în cauză.
Recurenta a pretins obligarea intimatului la plata sumei de 926.535 lei reprezentând 482.819 lei cheltuieli efectuate conform expertizei întocmită de I.R. şi 443.716 lei contravaloarea investiţiilor de instalaţii tehnologice şi de instalaţii.
Nici aceste critici nu sunt întemeiate.
Potrivit art. 4 lit. b) din contractul de asociere nr. 25 din 26 ianuarie 1998, reclamanta SC P.G. SA cu sediul în Cluj-Napoca s-a obligat să execute lucrări de reparaţii necesare pentru amenajarea spaţiului pe cheltuiala proprie, fără pretenţii de compensare a chiriei cu contravaloarea reparaţiilor.
În raport de aceste prevederi contractuale şi faţă de dispoziţiile art. 969 alin. (1) şi art. 970 C. civ., în mod corect instanţa de apel a stabilit că reclamantei nu i se cuvin aceste cheltuieli efectuate pentru amenajarea spaţiului în vederea desfăşurării activităţii comerciale şi nici cheltuielile voluptuorii având în vedere natura acestora.
A susţinut recurenta în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a temeiului acţiunii, care are la bază un fapt juridic licit, respectiv îmbogăţirea fără justă cauză sau fără just temei. Că nu a avut în vedere faptul că toate lucrările efectuate de reclamanta pârâtă în ansamblu, au sporit valoarea imobilului, iar contractul de asociere în participaţiune a fost încheiat cu C.L. CLUJ în vederea realizării unui profit reciproc şi nu pentru îmbogăţirea fără just temei cu suma de 500.000 DOLARI S.U.A. a acestuia.
Nici această critică nu este fondată având în vedere considerentele reţinute la examinarea celor două motive anterioare de recurs.
Ultimul motiv de recurs vizează instituirea dreptului de retenţie până la concurenţa sumei de 926.535 lei noi şi care este datorată de pârât, reprezentând contravaloarea lucrărilor de amenajare şi investiţii efectuate la spaţiul ce a constituit obiect al asocierii cu pârâtul şi pentru care a existat acordul acestuia.
Nu se poate reţine această critică având în vedere că pârâtul datorează reclamantei contravaloarea cheltuielilor efectuate la imobilul obiect al asocierii în cuantumul stabilit de instanţa de apel şi cu argumentele reţinute de instanţa de recurs în motivarea criticilor recurentei invocate sub acest aspect.
Referitor la recursul declarat de pârâtul C.L.M. CLUJ-NAPOCA Înalta Curte reţine următoarele:
A susţinut recurentul în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanţa de apel a pronunţat o soluţie criticabilă sub aspectul nelegalităţii în sensul că a reţinut că datorează reclamantei suma stabilită conform expertizei dispuse în cauză fără a avea în vedere art. 4 lit. b) din contractul de asociere nr. 25/1998 potrivit cărora reclamanta s-a obligat să execute, pe cheltuială proprie, lucrările de reparaţii necesare amenajării spaţiului. Că în mod greşit experta a reţinut că lucrările de reabilitare a canalizării stradale şi a curţii interioare cad în sarcina proprietarului, fără a avea în vedere că spaţiul comercial era racordat la reţelele edilitare.
S-a invocat că în ceea ce priveşte lucrările efectuate pentru amenajarea terasei exterioare, expertiza nu a avut în vedere valoarea declarată de reclamantă la autorizare, nu s-a observat că în unele facturi se menţiona numai cumpărarea unor materiale fără a se cunoaşte destinaţia acestora.
Cu privire la sumele reprezentând cheltuielile de proiectare, expertizare şi verificare tehnică, avizare şi autorizare, în mod greşit instanţa de apel a dispus restituirea acestor cheltuieli, care trebuiesc suportate de beneficiar, respectiv de reclamantă.
Criticile invocate de recurent în sensul că instanţa de apel a ignorat prevederile art. 4 lit. b) din contractul de asociere nr. 25/1998 nu pot fi reţinute pentru aceleaşi considerente avute în vedere de instanţa de recurs când a analizat sub acelaşi aspect motivul invocat de recurenta-reclamantă.
Celelalte susţineri ale recurentului privind contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă şi care s-a stabilit în mod greşit că i se cuvin acesteia au fost, de asemenea, avute în vedere atunci când au fost analizate motivele de recurs invocate de reclamantă, şi când aceasta a pretins restituirea tuturor cheltuielilor efectuate la imobilul obiect al contractului de asociere nr. 25 din 26 octombrie 1998 încheiat între părţi.
În al doilea motiv de recurs s-a susţinut că în mod greşit i s-a acordat reclamantei dreptul de retenţie asupra imobilului, deoarece cheltuielile pe care aceasta pretinde că le-a efectuat nu au sporit valoarea imobilului şi nu sunt în conexiune cu creanţa acesteia, fiind cheltuieli de întreţinere care potrivit clauzelor contractuale cădeau în sarcina reclamantei.
Nici acest motiv nu este întemeiat.
Dreptul de retenţie este un drept real de garanţie imperfect în virtutea căruia cel ce deţine un bun mobil sau imobil ce aparţine unei alte persoane şi pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să reţină şi să refuze restituirea bunului, până când creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreţinerea ori sporirea valorii lui.
Pentru a putea fi invocat dreptul de retenţie trebuie îndeplinită o condiţie esenţială respective, ca datoria pe care deţinătorul bunului o pretinde să se afle în conexiune cu bunul, adică să fie „un debitum cum re iunctum”.
În speţă, având în vedere dispoziţiile art. 1444 C. civ., reclamanta este îndreptăţită la acordarea dreptului de retenţie asupra imobilului ce a constituit obiectul contractului de asociere nr. 25 din 26 octombrie 1998 dintre părţi şi care a fost reziliat, până când pârâtul îşi va îndeplini obligaţia privind plata cheltuielilor efectuate de reclamantă privind imobilul stabilite de instanţa de apel.
Nu se poate reţine afirmaţia pârâtului că nu s-a dovedit conexiunea datoriei pretinse de reclamantă şi imobilul pe care aceasta îl deţine, cât timp din probele administrate în cauză rezultă că lucrările executate de reclamantă la imobil (pentru reabilitarea spaţiului sau terasa exterioară) au sporit valoarea imobilului.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că dreptul de retenţie este strâns legat de obligaţia de plată stabilită în urma derulării raporturilor contractuale dintre părţi, aşa încât faptul că prin hotărârea instanţei de fond s-a dispus evacuarea reclamantei din imobil în urma constatării rezilierii contractului de asociere nr. 25/1998, nu determină ineficienţa instituirii acestui drept în favoarea reclamantei.
Pentru toate aceste considerente urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantă şi pârât împotriva deciziei instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC P.G. SA Cluj Napoca prin lichidator SC J. SRL şi pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA împotriva deciziei nr. 160 din 12 iulie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1398/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1459/2008. Comercial → |
|---|
