ICCJ. Decizia nr. 1726/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1726/2008
Dosar nr. 1134/42/2007
Şedinţa publică de la 21 mai 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 343 din 14 februarie 2007, Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat formulată de pârâta SC R.S. SA Bucureşti, a admis excepţia lipsei de interes formulată de aceeaşi pârâtă şi a respins acţiunea formulată de reclamantul R.S., în contradictoriu cu pârâţii SC R.S.R. SRL, SC K.S.G.D., SC B.H. şi a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâta SC R.S. SA şi a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC S.R. SRL, SC K.S.G.D. şi SC B.H.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta SC R.S. SA Bucureşti, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1201 C. proc. civ., deoarece obiectul celor două litigii, respectiv al dosarului nr. 67/2005 al Tribunalului Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ şi cel de faţă, l-a format cererea de retragere din societate, având acelaşi temei şi anume nemulţumirea manifestată de acţionarul reclamant faţă de hotărârea de schimbare a sediului social al pârâtei, de la adresa situată în Bucureşti, Calea Victoriei la adresa din municipiul Galaţi, str. Roşiori, Cartier Mazepa.
Cum sediul societăţii, legal, a rămas neschimbat şi Legea nr. 31/1990 în vigoare la momentul luării hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 26 august 2005, condiţionează admisibilitatea unei asemenea cereri, de producerea acestui fapt, iar modificările aduse prin Legea nr. 441/2006, în vigoare la data promovării acţiunii limitează dreptul de retragere al acţionarului, doar la situaţia în care sediul social este mutat în străinătate, s-a apreciat că reclamantul nu face nici dovada unui interes născut.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantul R.S. şi intervenienţii SC S.R. SRL, SC K.S.G.D. şi SC B.H.
Prin decizia nr. 164 din 5 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-au admis apelurile, s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a avut în vedere în ceea ce priveşte apelul reclamantului că obiectul celor două cereri de chemare în judecată nu este identic, deoarece prima acţiune se bazează pe hotărârea nr. 3 din 19 iulie 2005 şi a doua acţiune pe hotărârea nr. 1 din 26 august 2005 a A.G.E.A. din cadrul societăţii intimate, deci nu există identitate de obiect şi nici identitate de părţi în aceeaşi calitate, în prima acţiune soluţionată de Tribunalul Alba, reclamanţi fiind pe lângă R.S. şi intervenienţii din prezentul dosar, iar în acţiunea cu care a fost investită prima instanţă, reclamant este numai R.S.
În consecinţă, greşit prima instanţă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ.
De asemenea, prima instanţă a admis greşit şi cea de a doua excepţie, deoarece apelantul reclamant avea interes în soluţionarea acţiunii formulate, întrucât avea dreptul de a se retrage din societatea pârâtă, drept derivat din dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, iar din probe rezultă că sediul central al societăţii pârâte a fost vândut.
Privitor la apelurile intervenienţilor a reţinut, pe de o parte, că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 52 alin. (1) C. proc. civ., iar referitor la motivele de apel vizând greşita soluţionare a excepţiilor, acestea s-au apreciat ca fondate, din aceleaşi considerente.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta SC R.S. SA invocând nelegalitatea hotărârii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia şi modificarea deciziei în sensul respingerii apelurilor, ca nefondate.
A invocat încălcarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ., prin respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat constatată de instanţa de fond având în vedere că judecata iniţială a avut loc între aceleaşi părţi, în privinţa obiectului, acesta este reprezentat de pretenţia formulată prin cerere, precum şi de dreptul subiectiv invocat, or în ambele cereri, reclamantul a solicitat pronunţarea unei hotărâri în baza art. 134 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, R, privind constatarea dreptului de retragere din societate, iar în privinţa cauzei, ea are acelaşi fundament, schimbarea sediului.
Cu privire la soluţionarea celei de a doua excepţii, a arătat că instanţa de apel a considerat greşit că interesul este dovedit doar prin raportare la dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, R fără a avea în vedere, totodată, pe de o parte, că sediul nu a fost schimbat efectiv, potrivit certificatului constatator eliberat de către O.R.C.T.B., societatea continuând să funcţioneze la acelaşi sediu, iar pe de altă parte, potrivit legii în vigoare la momentul promovării cererii, dreptul de retragere poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii adunării generale în M. Of. al României, Partea a IV-a, ceea ce nu rezultă în cauză.
Cu privire la criticile aduse prin apelul intervenienţilor în legătură cu nepronunţarea, în prealabil, de către instanţă, în principiu, asupra cererii de intervenţie, conform art. 52 alin. (3) C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a nesocotit împrejurarea că în cauză, anterior, se formulase o cerere de chemare în judecată a altor persoane, care ulterior au formulat cererea de intervenţie, iar potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea prevăzută de acest text de lege, operează doar dacă s-a produs o vătămare a drepturilor părţii.
Or, în cauză, intervenienţilor le-a fost primită cererea, a fost comunicată celorlalte părţi şi au fost ascultaţi asupra tuturor susţinerilor, în calitatea respectivă, hotărârea fiind pronunţată în contradictoriu şi cu privire la această cerere.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În privinţa soluţionării excepţiei autorităţii de lucru judecat, se constată că, într-adevăr, nu se poate susţine existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în condiţiile în care cauza acţiunii şi nu obiectul, cum greşit reţine instanţa de apel, o constituie pronunţarea unei hotărâri A.G.E.A. de schimbare a sediului social şi nu a fost vorba de aceeaşi hotărâre în ambele dosare.
Prin urmare, cu această motivare diferită, corect s-a reţinut de instanţa de apel că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile art. 1201 C. civ., pentru a se putea reţine autoritatea de lucru judecat.
Soluţia curţii de apel este însă greşită în ceea ce priveşte rezolvarea dată excepţiei lipsei de interes, deoarece ceea ce s-a invocat la fond nu este legitimitatea interesului, fiind necontestat că el derivă din dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, ci caracterul acestuia de a fi născut ceea ce nu este dovedit din perspectiva legii.
Astfel, potrivit art. 134 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la momentul adoptării hotărârii adunării generale, acţionarii care nu au votat în favoarea schimbării sediului societăţii în altă localitate, au dreptul de a se retrage din societate cu plata contravalorii acţiunilor.
Acest text de lege trebuie luat în considerare la analizarea legalităţii hotărârii recurate prin raportare la principiul constituţional al neretroactivităţii legii şi nu dispoziţia legală astfel cum a fost modificată, prin Legea nr. 441/2006, potrivit căreia dreptul de retragere operează numai în situaţia schimbării sediului social în străinătate.
Pe de altă parte însă, chiar dacă în reglementarea anterioară nu s-a prevăzut că dreptul de retragere se exercită după publicarea modificării în M. Of., cum se prevede expres în actuala reglementare, fixându-se chiar şi un termen special de prescripţie, de 30 de zile care începe să curgă de la această dată, totuşi, faţă de dispoziţiile art. 204 din Legea nr. 31/1990, în vigoare şi la data emiterii hotărârii adunării generale, care condiţionează valabilitatea modificării de obligaţia înregistrării la registrul comerţului şi publicarea în M. Of., este, evident că, în lipsa unei astfel de dovezi, nu se poate vorbi decât de un drept legitim dar nu şi născut, fiind fără relevanţă juridică împrejurarea că, în fapt nu se mai foloseşte sediul, aspect care de altfel a şi fost contestat cu alte probe, în recurs.
Prin urmare, nefiind întrunite toate condiţiile interesului, greşit instanţa de apel admiţând apelul reclamantului a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare, în fond.
În ceea ce priveşte ultima critică adusă hotărârii instanţei de apel, legată de soluţionarea cererii de intervenţie, de asemenea, instanţa de apel a aplicat greşit legea, deoarece din practicaua, considerentele şi dispozitivul hotărârii rezultă că instanţa de fond a pus în discuţie cererea de intervenţie, în condiţiile în care părţile din cerere erau deja introduse în cauză în altă calitate dar au înţeles, totodată, să formuleze cerere de intervenţie invocând drepturi proprii asemănătoare cu cele ale reclamantului, ca acţionari în societatea pârâtă, a pus în dezbatere cererea şi apărările pe această cerere şi a soluţionat-o în aceste limite procesuale ale investirii odată cu celelalte cereri, instanţa motivând pentru care considerente de fapt şi de drept a respins toate cererile.
În aceste condiţii, greşit instanţa de apel a desfiinţat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare şi pentru acest motiv, deoarece art. 105 alin. (2) C. proc. civ., condiţionează nulitatea actului de procedură de producerea unei vătămări, nedovedită, prezumarea acesteia operând doar în ipoteza în care încălcarea procedurii este prevăzută sub sancţiunea nulităţii, ceea ce nu este cazul în speţă.
Pe de altă parte, în legătură cu obiectul cererii de intervenţie se constată că nici intervenienţii nu justifică promovarea cererii lor din perspectiva interesului care nu este născut aşa cum s-a arătat, deja, în precedent, în cadrul considerentelor care vizează soluţionarea cererii principale, excepţie suficientă pentru a împiedica exerciţiul dreptului la acţiune şi de a permite instanţei de judecată să intre în analizarea pe fond a dreptului derivat din dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990.
Prin urmare, având în vedere cele expuse şi aplicând dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., se va admite recursul şi se va modifica decizia instanţei de apel în sensul că se vor respinge apelurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC R.S. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 164 din 5 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, modifică, în tot, decizia atacată în sensul că respinge apelurile.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1681/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1730/2008. Comercial → |
|---|
