ICCJ. Decizia nr. 1730/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1730/2008
Dosar nr. 4579/2/2007
Şedinţa publică de la 21 mai 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată în data de 20 iulie 2004 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC B.B. SRL a chemat în judecată pârâtele A.V.A.S., SC H. SA, C.C.I.R. şi O.N.R.C., solicitând să se dispună repunerea pârâtelor în situaţia anterioară contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni nr. DMH 13 din 24 noiembrie 1998 încheiat între primele două pârâte şi a cărui nulitate absolută a fost constatată potrivit sentinţei civile nr. 9422 din 23 octombrie 2001 a aceleiaşi instanţe, după cum urmează: 1) reînscrierea A.V.A.S. la Registrul Român al Acţionarilor cu numărul de acţiuni ce a făcut obiectul contractului menţionat anterior şi, în consecinţă reînmatricularea SC P.C.S.D.S. SA cu datele de înmatriculare de la data încheierii aceluiaşi contract; 2) radierea succesivă a tuturor menţiunilor operate ulterior pe baza contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni, respectiv, menţiunea privind transformarea SC P.C.S.D.S. SA în SC L.S. SA, menţiunea privind transformarea acesteia din urmă în SC L.S. SRL şi menţiunea privind dizolvarea acesteia din urmă cu transmiterea universală a patrimoniului către asociatul unic SC H. SA, cumpărătorul acţiunilor; 3) obligarea C.C.I.R. şi O.N.R.C. la reînmatricularea de îndată a SC P.C.S.D.S. SA cu datele de înmatriculare menţionate; 4) obligarea A.V.A.S., sub sancţiunea plăţi sumei de 5.000.000 lei/zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii, să încheie contractul de vânzare - cumpărare a acţiunilor reprezentând 100 % din capitalul subscris şi vărsat al SC P.C.S.D.S. SA cu reclamanta, administratorul legal al pachetului de acţiuni în litigiu conform deciziei civile nr. 3109/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, în subsidiar, obligarea SC P.C.S.D.S. SA la a încheia un contract de locaţie de gestiune/asociere cu reclamanta.
Prin cererea formulată în cauză la 16 septembrie 2004 reclamanta şi-a completat acţiunea în sensul că repunerea pârâtelor în situaţia anterioară se constituie în capătul principal de cerere, reprezentând executarea în natură a obligaţiilor ce revin pârâtelor, iar în subsidiar solicită obligarea pârâtelor A.V.A.S. şi SC H. SA, în solidar la executarea prin echivalent a obligaţiilor ce le revin, respectiv plata către reclamantă a unei sume ce se va stabili prin expertiza contabilă raportat la investiţiile efectuate de reclamantă, a lipsei de folosinţă a spaţiului, terenului, mijloacelor fixe ce au făcut obiectul contractului de locaţie de gestiune aflat în derulare la momentul încheierii contractului constatat nul.
Prin sentinţa comercială nr. 12405 din 11 noiembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea reclamantei ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Prin decizia comercială nr. 628 din 4 iulie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis apelul, s-a anulat în parte sentinţa apelată în ceea ce priveşte capătul subsidiar de cerere având ca obiect contravaloarea investiţiei, lipsei de folosinţă a spaţiului, terenului şi mijloacelor fixe ce au făcut obiectul contractului de locaţie de gestiune, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a acordat termen pentru evocarea fondului.
Prin decizia comercială nr. 230 din 19 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis excepţia prematurităţii şi s-a respins acţiunea ca prematur introdusă.
Prin decizia nr. 1180 pronunţată la 15 martie 2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de reclamant, s-a casat decizia nr. 230 din 19 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
În rejudecare, pe baza probelor administrate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a pronunţat decizia comercială nr. 395 din 20 septembrie 2007 prin care a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea formulată ca fiind prescrisă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta SC B.B. SRL a încheiat în calitate de locatar la data de 1 aprilie 1996 un contract de locaţie de gestiune cu SC P.C.S.D.S. SA având ca obiect atelierul de forat coloane.
Contractul respectiv a fost încheiat pe termen determinat, de 5 ani, expirând la 1 aprilie 2001 şi în raport cu acest contract reclamanta solicită sumele la care se referă capătul de cerere subsidiar, cu titlu de valoare investiţii, beneficiu nerealizat actualizat, valoarea locaţiei de gestiune achitată. Pentru pretenţiile izvorâte din contractul respectiv, dreptul reclamantului la acţiune a început să curgă la data încetării contractului, 1 aprilie 2001, iar termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit la 1 aprilie 2004. Or, reclamantul a formulat acţiunea în cauză ulterior, la 20 iulie 2004, iar modificarea acţiunii în ceea ce priveşte capătul de cerere subsidiar şi mai târziu la 16 septembrie 2004, când dreptul la acţiune era deja prescris.
Susţinerile reclamantei în sensul că a operat întreruperea termenului în baza cererilor de ordonanţă preşedinţială vizând obligarea SC H. SA la respectarea obligaţiilor din contract nu pot fi luate în considerare, deoarece cererile nu au legătură cu obiectul dedus judecăţii după cum nici formularea acţiunii şi pronunţarea unei hotărâri în constatarea nulităţii ce se referă la contractul de vânzare - cumpărare acţiuni, încheiat între pârâte şi nu la contractul de locaţie de gestiune, în care pârâţii nu sunt părţi contractante.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând în termenul legal, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A susţinut că soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune este greşită, atât timp cât, cu ocazia soluţionării apelului prin decizia nr. 230 din 19 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pronunţându-se pe excepţiile ridicate, inclusiv cea a prematurităţii fără a ridica şi excepţia prescrierii dreptului la acţiune, deşi, conform art. 137 C. proc. civ., era obligată, înseamnă că a analizat implicit şi această excepţie, una excluzând-o pe cealaltă.
De asemenea, instanţa de apel a interpretat greşit pretenţiile deduse judecăţii ce au drept cauză constatarea nulităţii contractului de privatizare şi nu contractul de locaţie de gestiune, încât capătul subsidiar în pretenţii fiind în strânsă legătură cu capătul principal care a vizat repunerea părţilor în situaţia anterioară în baza hotărârii de constatare a nulităţii, evident că termenul de prescripţie a început să curgă de la data pronunţării deciziei civile nr. 719 din 14 mai 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie.
Cu privire la această hotărâre judecătorească a arătat că deşi nu este pusă în executare în sensul repunerii părţilor în situaţia anterioară este evident că aceasta nu îşi pierde valoarea fiind stabilită irevocabil frauda la lege şi confirmă calitatea recurentei de creditor chirografar, cu atât mai mult cu cât prin contractul de privatizare s-a prevăzut obligaţia respectării de către cumpărător a contractului de locaţie de gestiune în art. 8.5 lit. a), obligaţie încălcată.
Intimata A.V.A.S. Bucureşti a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului cu motivarea de esenţă că dreptul la acţiune s-a prescris, hotărârea judecătorească de constatare a nulităţii contractului de privatizare neavând efect întreruptiv de prescripţie pentru pretenţiile derivate din executarea contractului de locaţie de gestiune ce vizează investiţii realizate în perioada 1996 – 1998, beneficiu nerealizat şi actualizarea acestuia, precum şi valoarea locaţiei de gestiune.
Intimata SC H. SA Orşova a formulat la rândul său întâmpinare solicitând, de asemenea, respingerea recursului, susţinând, că cererea a fost introdusă cu depăşirea termenului general de prescripţie, ce nu a fost întrerupt, reluând, în esenţă, apărările celeilalte pârâte.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
În primul rând, recurenta critică hotărârile date în ciclurile anterioare, în special decizia nr. 230 din 19 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ce a făcut obiectul judecăţii în recurs şi care prin decizia nr. 1180 din 15 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost casată cu trimitere spre rejudecare.
Prin urmare, soluţia dată lipsei excepţiei prematurităţii a fost înlăturată de către instanţa de recurs, ceea ce nu se confundă însă cu excepţia prescrierii dreptului la acţiune asupra căreia nu există o soluţie a instanţelor până la pronunţarea deciziei dată în rejudecare, ce face obiectul recursului de faţă.
Fiind o excepţie absolută, ea poate fi ridicată în orice fază procesuală, inclusiv în recurs.
Cât priveşte soluţia dată excepţiei se constată că pretenţiile recurentei izvorăsc din contractul de locaţie de gestiune dar chiar dacă s-ar admite că parţial îşi au izvorul şi în nerespectarea clauzei din contractul de privatizare prevăzută în art. 8.5 lit. a), acestea tot nu pot fi legate ca termen de la care a început să curgă dreptul la acţiune, de constatare a nulităţii contractului de privatizare, deoarece nu există nicio legătură de cauzalitate între neexecutarea obligaţiilor care au dat naştere la prejudiciul pretins suferit şi desfiinţarea contractului de privatizare, dreptul la acţiune născându-se de la data producerii pagubei, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958, ce s-a produs în cazul investiţiilor la data încetării contractului de locaţie de gestiune, în baza căruia au fost executate, respectiv la 2 aprilie 2001, ca şi în privinţa beneficiului nerealizat şi a valorii locaţiei, dată la care recurenta cunoştea şi pe cei care răspund, dovadă fiind demersurile judiciare pentru respectarea contractului de locaţie de gestiune.
Aşa fiind, invocarea ca dată de la care a început termenul de prescripţie, data pronunţării deciziei nr. 719 din 14 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti este fără suport legal şi nu poate constitui nici cauză de întrerupere a termenului de prescripţie, judecata neavând legătură cu cauza de faţă după cum nici cererile de ordonanţă preşedinţială care, aşa cum legal a reţinut şi instanţa de apel, vizează un alt obiect şi nici nu pot echivala cu o recunoaştere pe fond a pretenţiilor.
Cât priveşte raportarea recurentei la efectele judecătoreşti ale hotărârii de constatare a nulităţii contractului de privatizare este lipsită de interes atât timp cât ele nu pot face obiectul analizei în recurs faţă de limitele investirii instanţei, urmare evocării fondului după admiterea apelului şi desfiinţarea parţială a sentinţei instanţei de fond, decizie neatacată cu recurs în primul ciclu procesual.
Constatând, prin urmare, că instanţa a dat o rezolvare legală excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune privind pretenţiile în limitele deduse judecăţii, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând şi art. 274 C. proc. civ., recurentul reclamant va fi obligat la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.B. SRL Orşova, împotriva deciziei nr. 395 din 20 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei – pârâte SC H. SA Orşova suma de 8.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1726/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1841/2008. Comercial → |
|---|
