ICCJ. Decizia nr. 1898/2008. Comercial. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1898/2008
Dosar nr. 6354/86/2006
Şedinţa publică de la 30 mai 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 6354/86 din 28 decembrie 2006, reclamanta SC B.T.S. Suceava a chemat în judecată pe pârâta C.E.D. şi a solicitat că, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta să-i plătească suma de 120.000 lei reprezentând daune actualizate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 9/2000 privind dobânda legală de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea sa integrală.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost proprietara unui teren în suprafaţă de 19.095 m.p. situată în municipiul Suceava, în zona străzii Cernăuţi teren pe care a fost amplasat până în anul 2003 un camping. Prin sentinţa civilă nr. 6035/1993 a Judecătoriei Suceava, decizia civilă nr. 526/1998 a Tribunalului Suceava şi decizia civilă nr. 3600/2002 a Curţii de Apel Suceava, pârâtei i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra acestui teren fiindu-i admisă acţiunea în revendicare formulată împotriva sa. La data de 12 iunie 2003, prin procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc M.M.M., pârâta a fost pusă în posesie cu respectiva suprafaţă de teren iar, în conţinutul acestui proces verbal, este descrisă starea imobilului şi construcţiile care existau la acea dată pe acest teren, respectiv: gard cu stâlpi metalici şi plasă de sârmă în lungime de aproximativ 3.500 m şi înălţime de aproximativ 1.7 m; clădire recepţie, două grupuri sanitare; baracă metalică şi anexe; 9 căsuţe camping tip Tomis; 6 căsuţe camping tip Dacia; 2 căsuţe de şase locuri şi 41 căsuţe camping de 2 locuri. Din conţinutul aceluiaşi proces verbal rezultă că aceste bunuri au fost predate în custodia pârâtei cu motivarea că trebuie să-şi recupereze cheltuielile de judecată şi, deşi s-au prezentat în mai multe rânduri pentru a ridica cel puţin construcţiile ce puteau fi desprinse de sol nu li s-a permis să facă acest lucru. A mai arătat reclamanta că a avut mai multe oferte de la diferiţi agenţi economici pentru a vinde aceste căsuţe din camping, dar nu au putut să onoreze nici una din aceste oferte, din culpa pârâtei.
Pârâta a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune întrucât acesta a fost depusă după expirarea termenului de 3 ani care a început ă curgă de la data de 12 iunie 2003. Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că reclamanta a refuzat constant să-şi ridice bunurile aflate pe suprafaţa de teren proprietatea sa deşi a somat-o în repetate rânduri, ultima oară prin notificarea din data de 17 iulie 2003 comunicată prin executorul judecătoresc M.M.M.
Prin sentinţa nr. 525 din 30 martie 2007, Tribunalul Suceava a admis excepţia privind prescripţia dreptului la acţiune şi a respins cererea reţinând, în esenţă, că dreptul la acţiune s-a născut la data de 31 iulie 2003, când reclamanta trebuia să ridice bunurile primite în custodie, astfel încât la data introducerii acţiunii 28 decembrie 2006 termenul era împlinit.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, apreciind că prima instanţă a făcut greşita aplicare a legii când a considerat că termenul de prescripţie al executării silite a început să curgă la 31 iulie 2003, aceasta întrucât faptul că cel ce a fost numit custode le-a făcut o notificare pentru ridicarea bunurilor, nu poate produce efectul declanşării termenului de prescripţie.
Se arată în plus că reclamanta a încercat să ridice bunurile dat a fost obstrucţionată de către pârâtă, iar mai mult, formularea acţiunii în daune se datorează faptului că bunurile în discuţie au pierit, astfel încât o acţiune în apărarea dreptului real ar fi fost lipsită de folos practic.
Având în vedere obiectul acţiunii, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială de contencios administrativ, a calificat calea de atac ca apel şi prin decizia nr. 111 din 12 noiembrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 6354/86/2006 l-a respins, ca nefundat, pentru următoarele considerente:
Fără îndoială, faţă de titlul executoriu în discuţie (sentinţa civilă nr. 6035/1993, irevocabilă prin decizia nr. 3600/2002 a Curţii de Apel Suceava) interesul pârâtei a fost de a obţine posesia terenului în suprafaţă de 1909 m.p. preluarea în custodie a bunurilor imobile fiind o necesitate a executării, executorul judecătoresc neputând face abstracţie de prezenţa fizică a acestor bunuri. În orice caz, susţinerea reclamantei conform căreia predarea în custodie s-a făcut pentru a garanta plata cheltuielilor de executare este inexactă, aceasta întrucât ea a fost făcută în baza art. 580 C. proc. civ., text conform căruia „Dacă executarea priveşte un imobil în care se găsesc bunuri mobile ce nu formează obiectul executării şi pe care debitorul nu le ridică singur, executorul va încredinţa aceste bunuri în păstrarea unui custode, pe cheltuiala debitorului”. De altfel, prin procesul verbal de la pagina 27 dosar fond, rezultă fără echivoc că pentru plata cheltuielilor de executare s-a instituit un sechestru asupra bunurilor imobile.
În acest context, cum executarea se face în interesul creditorului şi nu al debitorului, notificarea efectuată prin intermediul executorului judecătoresc pentru ridicarea unor bunuri mobile aflate pe terenul aparţinând creditorului are ca efect începutul termenului de prescripţie pentru acţiunea în despăgubiri promovată de reclamantă. Sigur, prescripţia acestui drept nu are nici un efect în ce priveşte dreptul de proprietate al pârâtei, astfel încât aceasta poate oricând promova o acţiune în revendicarea bunurilor respective.
Împotriva acestei decizii în termen legal, a introdus recurs reclamanta susţinând că decizia este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta nu dezvoltă, însă, decât critica privind soluţionarea greşită a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, susţinând că în mod greşit în apel s-a confirmat aprecierea instanţei de fond, constând în stabilirea momentului începerii termenului de prescripţie, ca fiind dată la care a fost făcută notificarea executorului judecătoresc.
Or, în cauză trebuia luat în calcul data la care se notifică ridicarea bunurilor de către executorul judecătoresc.
Critica este nefondată.
Acţiunea formulată de recurenta-reclamantă este o acţiune în pretenţii, solicitându-se obligarea pârâtei intimate la daune, pentru bunurile lăsate în custodie şi care nu mai există.
În atare situaţie, raportându-se la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, instanţa de apel, în mod justificat a confirmat soluţia primei instanţe, prin care acţiunea a fost respinsă ca prescrisă, stabilind că termenul curge de la data la care trebuia să ridice bunurile lăsate în custodie fixată prin notificare de către executorul judecătoresc, la 31 iulie 2003.
Or, faţă de data introducerii acţiunii în pretenţii, respectiv 28 decembrie 2006, s-a stabilit corect, că termenul de prescripţie de 3 ani stabilit prin textele mai sus menţionate, a fost depăşit, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune fiind legală.
Cum critica nu se poate întemeia pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta SC B.T.S. SA Suceava împotriva deciziei nr. 111 din 12 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 30 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1763/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1941/2008. Comercial → |
|---|
