ICCJ. Decizia nr. 1763/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1763/2008
Dosar nr. 6370/59/2006
Şedinţa publică de la 22 mai 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş, reclamanţii P.G. şi D.V. au chemat în judecată pârâta SC A.R.A. SA, sucursala Timiş, solicitând obligarea pârâtei la plata contravalorii în lei la cursul B.N.R. a sumei de 197.820 Euro, respectiv 159.355 Euro către primul reclamant şi 28465 Euro către cel de al doilea reclamant, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta SC A. SA prin cererea reconvenţională formulată a solicitat obligarea reclamanţilor la plata sumelor achitate de către SC A. SA, cu titlu de taxe şi impozite în calitate de proprietară a imobilului din Lugoj, Str. Cuza Vodă, în perioada august 2002 – iulie 2005 şi reactualizarea acestor sume în funcţie de rata inflaţiei.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 2091 din 15 iunie 2006, a admis atât acţiunea principală formulată de reclamanţii pârâţi reconvenţionali P.G. şi D.V., cât şi cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţională SC A.R.A. SA, sucursala Timiş, şi a obligat societatea pârâtă la plata sumei totale de 301.055,09 Euro, respectiv 204.343,09 Euro reclamantului P.G. şi 96.712 Euro reclamantului D.V., precum şi obligarea celor doi reclamanţi la plată a sumei de 31.559,3 lei către societatea pârâtă.
Totodată, pârâta-reclamantă a fost obligată şi la cheltuieli de judecată în cuantum de 14.778 lei, iar reclamanţii la suma de 1525 lei cu acelaşi titlu, restul cheltuielilor fiind compensate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul situat în Lugoj Str. Cuza Vodă a devenit proprietatea tabulară a reclamantului P.G. ca urmare a vânzării la licitaţie şi a adjudecării imobilului prin actul de adjudecare încheiat la 20 august 2002 la data de 31 ianuarie 2005, care a fost ulterior înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare reclamantului D.V.
Prima instanţă a constatat că dreptul de proprietate a fost dobândit de reclamantul P.G., la 20 august 2002, dată de la care proprietarul trebuia să se bucure de toate prerogativele conferite de dreptul său real. Prin cererile introduse la instanţă şi prin refuzul societăţii pârâte de a evacua în mod voluntar spaţiul, reclamantul a fost împiedicat să-şi exercite posesiune şi folosinţa asupra spaţiului proprietatea sa, astfel că dreptul său a fost ştirbit prin lipsa acestor atribute.
În mod greşit pârâta recunoaşte doar dreptul de proprietate al reclamantului D.V., devenit proprietar printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, fără a recunoaşte şi dreptul de proprietate al celuilalt reclamant, persoană care a dobândit imobilul tot în condiţii legale, respectiv prin adjudecarea lui la licitaţie publică.
Faţă de împrejurarea că societatea pârâtă a achitat o parte din impozitele datorate pentru imobil, taxe care sunt în sarcina proprietarului, tribunalul a apreciat că şi cererea reconvenţională având acest obiect este întemeiată, sens în care a obligat reclamanţii la plata valorii reactualizate a acestor taxe, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin decizia civilă nr. 268 din 27 noiembrie 2007, a admis apelurile declarate de reclamanţii P.G. şi D.V. precum şi de pârâta SC A.R.A. SA, sucursala Timiş şi în consecinţă:
- a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că exonerează societatea pârâtă de la plata sumei de 163.379,49 Euro către reclamanţi cu titlu de despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului acestora.
- a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţională împotriva reclamanţilor pârâţi reconvenţionali având ca obiect plata sumei de 27.015, 81 lei, actualizată, reprezentând contravaloarea taxelor şi impozitelor aferente imobilului în litigiu şi care au fost achitate de societatea pârâtă.
- a respins cererea reclamanţilor privind obligarea societăţii pârâte la plata sumei de 43.960 Euro reprezentând contravaloarea folosinţei imobilului pentru perioada 15 iunie 2006 – 15 noiembrie 2006.
- a obligat pârâta la 5.019,29 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi
- s-a dispus eliberarea de către societatea pârâtă a cauţiunii în sumă de 106.000 lei achitată conform recipisei nr. 48746011 din 14 noiembrie 2006.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanţii cât şi pârâta criticând decizia recurată pentru nelegalitate.
Astfel, recurenţii-reclamanţi întemeindu-şi recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 critică decizia instanţei de apel în ceea ce priveşte greşita reţinere în soluţionarea cauzei a raportului de expertiză judiciară efectuat în faza procesuală a apelului înlăturând prima expertiză efectuată în faţa instanţei de fond, fără nici o motivare.
În acest sens recurenţii-reclamanţi, consideră că instanţa de apel s-a contrazis în stabilirea suprafeţelor la care au fost calculate despăgubirile de folosinţă astfel în suplimentul de expertiză iniţial, în faţa Tribunalului Timiş au fost calculate despăgubirile de folosinţă avându-se în vedere suprafaţa de 1099 m.p., iar instanţa de apel în motivarea soluţiei susţine că şi în prima instanţă, iniţial expertiza judiciară a avut în vedere aceeaşi suprafaţă utilă (adică 687 m.p.).
Astfel, instanţa de apel a avut în vedere la calcularea despăgubirilor de folosinţă, suprafaţa de 687 m.p., suprafaţă indicată de pârâta A. fără nici un temei sau vreo bază reală înlăturând dovezile lor cu privire la suprafaţa de 1099 m.p. şi la cea utilă de 925,56 m.p. încălcându-se în acest fel dispoziţiile art. 1169 C. civ.
Recurenta-pârâtă SC A.R.A. prin cererea de recurs invocă excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale ce au soluţionat prezenta cauză (atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel).
În opinia sa instanţa competentă de a soluţiona prezenta cauză este Tribunalul Timiş, secţia civilă, bazându-se pe faptul că principiul îmbogăţirii fără justă cauză (temeiul de drept pe care reclamanţii şi-au formulat acţiunea) nu reprezintă un act comercial.
În argumentarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă, după o prezentare a situaţiei de fapt detaliată, critică instanţa de apel că nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ.
Pârâta şi reclamanţii au depus întâmpinare, respectiv concluzii scrise la recursul declarat de cealaltă parte reiterând apărările de la fond şi au solicitat admiterea recursului propriu.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Privitor la recursul pârâtei prin care s-a invocat excepţia de necompetenţă materială şi examinând dispoziţiile de ordine publică privind competenţa materială, Înalta Curte constată că în mod legal a fost soluţionată cauza de instanţele comerciale.
Potrivit art. 4 C. com., în afara faptelor de comerţ enumerate în art. 3 C. com., se socotesc ca fapte de comerţ, celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul respectiv.
În speţă, având în vedere că imobilul este folosit ca spaţiu de desfăşurare a unor activităţi comerciale şi că pârâta SC A.R.A. SA, desfăşoară activităţi comerciale în înţelesul art. 4 şi art. 3 C. com., iar raporturile juridice între părţi sunt supuse legilor comerciale în conformitate cu dispoziţiile art. 9 C. com., excepţia de necompetenţă materială invocată este nefondată.
Referitor la celelalte critici formulate de recurenta pârâtă aceste sunt nefondate.
Recursul, în reglementarea procedurală actuală, este cale de atac extraordinară supusă regulilor cuprinse în Titlul V, intitulat căile extraordinare de atac. Pentru promovarea recursului art. 3021 C. proc. civ., instituie dispoziţii obligatorii, sancţionate în caz de nerespectare cu nulitatea.
Printre aceste dispoziţii se instituie obligativitatea pentru recurentă de a indica motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor. Din expunerea motivării recursului rezultă că s-au antamat chestiuni de fond, care nu vizează nelegalitatea, or, în recurs se examinează soluţia anterior pronunţată, din punctul de vedere al cerinţelor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. În acest sens art. 304 C. proc. civ., prevede că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute de pct. 1-9, care nu se regăsesc în motivarea recursului.
Nu în ultimul rând trebuie reţinut că recursul nu are caracter devolutiv, pentru ca instanţa astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului.
Cât priveşte recursul reclamanţilor P.G. şi D.V., acesta este nefondat deoarece:
Atât instanţa de apel cât şi instanţa de fond au apreciat corect suprafaţa de 687 m.p. şi nu cea de 1099 m.p. cum au solicitat reclamanţii. Cu atât mai mult cu cât expertiza judiciară iniţial a avut în vedere exact aceeaşi suprafaţă utilă şi în prima instanţă reclamanţii nu au formulat nici o critică.
Totodată, corect a reţinut instanţa de apel că, din cuprinsul expertizei tehnice extrajudiciare depuse de reclamanţi rezultă că aria utilă a apartamentului nr. 1 al imobilului în speţă, este de 925,56 m.p., din care se scade aria podului de 187,75 m.p. rămânând o suprafaţă apropiată de cea recunoscută de pârâtă respectiv 687 m.p.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., se vor respinge recursurile declarate de reclamanţii P.G., D.V. şi de pârâta SC A.R.A. SA, sucursala Timiş, împotriva deciziei civile nr. 268 din 27 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia Comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia de necompetenţă materială, invocată de recurenta pârâtă.
Respinge recursurile declarate de pârâta SC A.R.A. SA, sucursala Timiş şi de reclamanţii D.V. şi P.G., împotriva deciziei civile nr. 268 din 27 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 22 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1761/2008. Comercial. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1898/2008. Comercial. Actiune în daune... → |
|---|
