ICCJ. Decizia nr. 2294/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2294/2008
Dosar nr. 28073/3/2006
Şedinţa publică din 24 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4694 din 4 aprilie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins cererea formulată de reclamanta SC U. SA în contradictoriu cu pârâta SNTFM C.F.R.M. SA Bucureşti ca neîntemeiată şi a luat act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că excepţia de neexecutare a contractului este neîntemeiată, întrucât reclamanta invocă chiar nulitatea absolută a clauzei care prevede obligaţiile reciproce ale părţilor, neexecutarea obligaţiei ce îi incumbă reclamantei fiind explicată tocmai prin perceperea acestei clauze ca nulă.
Judecătorul fondului a reţinut că din interpretarea coroborată a art. 4.1, art. 4.2. din contractul părţilor şi art. 977 C. civ. reiese că art. 4.2. se referă la plata diferenţei dintre valoarea reală a produselor şi avans.
A reţinut şi că, părţile nereglementând în contract modul de emitere a facturii pentru plata avansului, acest aspect urmează procedura comercială reglementată prin art. 155 alin. (7) Cod Fiscal
Referitor la al doilea capăt de cerere, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a dovedit în condiţiile art. 1169 C. civ. că a plătit avansul, iar pârâta a refuzat emiterea facturii, pentru ca cererea sa de obligare a pârâtei la executarea acestei obligaţii să poată fi admisă.
A respins cererea ca neîntemeiată potrivit dispoziţiilor art. 969 C. civ. şi art. 155 Cod Fiscal
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel nemotivat reclamanta, cauza fiind înregistrată sub acelaşi număr unic la 18 iunie 2007 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Prin Decizia comercială nr. 630 din 20 decembrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC U. SA.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că deşi apelanta reclamantă nu a precizat expres acest aspect, prin apel s-a criticat hotărârea de fond sub aspectul interpretării date de judecătorul fondului clauzei 4.2. din contract.
S-a apreciat că, deşi în considerente nu s-a reţinut expressis verbis, demersul interpretării acestei clauze a pornit de la premisa instituită de art. 982 C. civ., anume aceea a interpretării corelate a clauzelor contractuale, în considerarea caracterului unitar al contractului (privit ca întreg), precum şi cu respectarea intenţiei comune a părţilor, aşa cum impun prevederile art. 977 C. civ.
În această logică a interpretării, Curtea a apreciat că, în mod legal şi temeinic a reţinut judecătorul fondului că dispoziţiile art. 4.2. din contract trebuie corelate cu dispoziţiile art. 4.1., ambele dispoziţii fiind reunite în subtitlul (capitolul) condiţii de plată şi penalităţi. În plus faţă de argumentele aduse de judecătorul fondului, Curtea a reţinut că judecătorul fondului, aplicând în mod corect dispoziţiile art. 982 C. civ., a decelat intenţia comună reală a părţilor şi a apreciat că dispoziţiile art. 4.2. nu încalcă nicio normă legală imperativă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. reclamanta SC U. SA Bucureşti, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi în consecinţă admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut în esenţă că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 969, art. 977 şi art. 982 C. civ. şi dispoziţiile art. 4.1. şi art. 4.2. din contract, că singura interpretare pertinentă este aceea că prin art. 4.2. se reglementează modul de facturare al preţului contractual (fără a distinge între avans şi diferenţa din regularizare) iar aplicarea întocmai a prevederilor art. 4.2 încalcă dispoziţiile legale ale art. 155 Cod Fiscal
Intimata SNTFM C.F.R.M. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea probelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat întrucât instanţa de apel a făcut o interpretare corectă a dispoziţiilor art. 4.2. din contractul părţilor în strictă concordanţă atât cu dispoziţiile art. 969, art. 977, cât şi cu dispoziţiile art. 982 C. civ.
În mod legal şi temeinic a reţinut instanţa de apel că dispoziţiile art. 4.2 din contract trebuie corelate cu dispoziţiile art. 4.1 şi că această corelare este corect realizată şi prin prisma prevederilor art. 3.1 alin. (2) şi a art. 3.4 din acelaşi contract, părţile convenind ca plata anticipată a produselor să se realizeze la valoarea estimată şi în avans (art. 4.1.), iar ulterior determinării cantitative şi valorice a produselor să se regularizeze prin emiterea de facturi, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 4.2.
Dispoziţiile art. 4.2. din contractul părţilor nu încalcă prevederile art. 155 Cod Fiscal, iar pârâta poate fi obligată la emiterea facturii doar în cazul în care se dovedeşte că reclamanta a plătit avansul conform art. 4.1 din contract, în acest sens fiind dispoziţiile art. 155 alin. (7) Cod Fiscal, care fac vorbire despre obligaţia de emitere a facturii pentru avansurile încasate. Reclamanta nu a dovedit în condiţiile art. 1169 C. civ. că a plătit avansul, iar pârâta a refuzat emiterea facturii, pentru ca cererea sa de obligare a pârâtei la executarea acestei obligaţii să fie admisă.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC U. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 630 din 20 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2056/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1314/2008. Comercial → |
|---|
