ICCJ. Decizia nr. 2414/2008. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2414/2008

Dosar nr. 36942/3/2006

Şedinţa publică de la 16 septembrie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 1013 din 24 ianuarie 2007, a respins ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei SC N.B.K. P. SRL - Bucureşti, pentru ca, în contradictoriu cu pârâta SC U.M.U.C. SA Bucureşti, să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare autentic asupra terenului în suprafaţă de 1.912,27 mp, plus calea ferată, în întregul său, situat în Bucureşti, precum şi la obligarea la plata sumei de 173.046.093 lei, daune interese, conform antecontractului de vânzare-cumpărare, autentificat la 30 mai 2005.

În pronunţarea hotărârii, instanţa a reţinut, că o condiţie a încheierii contractului de vânzare-cumpărare este ca vânzătorul să fie proprietarul bunului a cărui proprietate urmează a fi transmisă.

Or, reclamanta cumpărătoare nu a dovedit că pârâta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în suprafaţă de 1.912,27 mp.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, cu Decizia nr. 468 din 23 octombrie 2007, hotărârea atacată fiind schimbată în tot, în sensul admiterii în parte a cererii şi constatării că, în temeiul antecontractului de vânzare cumpărare autentificat din 20 mai 2005, de B.N.P., B. S.L. încheiat cu pârâta, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului compus din: teren în suprafaţă de 1.264,27 mp plus căi ferate uzinale în suprafaţă de 648,00 mp. A fost admisă şi cererea de obligare a pârâtei la plata de daune în sumă de 4.710,5 euro, echivalent în lei la data plăţii.

Instanţa a respins excepţiile invocate de pârâtă privind prematuritatea acţiunii şi a lipsei de interes în pronunţarea cererii.

În pronunţarea acestei hotărâri s-a reţinut că, în apel s-au depus înscrisuri privind dreptul de proprietate deţinut de pârâta vânzătoare asupra terenului în cauză şi anume, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor din 12 iulie 1993 şi extras din C.F.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut culpa pârâtei de a nu fi respectat clauzele din antecontractul de vânzare cumpărare privind perfectarea vânzării prin încheierea contractului în formă autentică în condiţiile în care cumpărătoarea reclamantă şi-a respectat obligaţia de plată a preţului terenului, conform O.P. din 3 mai 2005.

În atare situaţie, s-a reţinut ca întemeiată cererea reclamantei pentru plata de daune, conform art. 9 pct. 6 din antecontractul de vânzare-cumpărare şi anume 50% din preţul vânzării.

Împotriva acestei ultime hotărâri, pârâta SC U.M.U.C. SA Bucureşti, a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

- instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut în sensul că obiectul acţiunii a fost obligarea la încheierea actului de vânzare cumpărare în forma autentică, or, instanţa a constatat că, în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului;

- greşit s-a reţinut că a refuzat încheierea contractului de vânzare-cumpărare; Dimpotrivă, a notificat-o pe reclamantă să se prezinte la notariat, la 6 iunie 2006, după ce a obţinut actele cadastrale necesare;

- au fost încălcate prevederile art. 7201 C. proc. civ., privind concilierea prealabilă a litigiilor comerciale.

Recursul este nefondat.

Primul motiv de recurs este de respins, întrucât instanţa de apel nu a schimbat obiectul principal al cererii şi anume, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Instanţa a constatat că reclamanta, care a achitat preţul terenului, a dobândit dreptul de proprietate asupra acestuia conform antecontractului de vânzare cumpărare autentificat din 30 mai 2005, B.N.P., B.S.L.

Critica recurentei în sensul că greşit s-a reţinut refuzul încheierii contractului, nu poate fi primită, fiind contrară probelor dosarului.

Conform convenţiei părţilor din antecontractul de vânzare-cumpărare, mai sus menţionat, prin art. 8 s-a prevăzut că, transmiterea proprietăţii şi predarea activului către cumpărătoare se va realiza la data achitării integrale a preţului imobilului.

Reclamanta a achitat preţul la 3 mai 2005 şi apoi cu notificările din 7 septembrie 2005 şi 2 decembrie 2005 i-a cerut vânzătoarei pârâte să perfecteze forma autentică a contractului de vânzare cumpărare.

Cu adresa din 2 decembrie 2005, pârâta garantează încheierea contractului în luna decembrie 2005, cel mai târziu în cursul lunii ianuarie 2006. Toate aceste termene nu au fost respectate, astfel că reclamanta a sesizat instanţa cu prezenta acţiune în 10 februarie 2006.

Referirea recurentei la adresa din 6 iunie 2006 este fără relevanţă, aceasta fiind ulterioară introducerii acţiunii şi, de altfel, nu s-a făcut dovada comunicării acesteia.

Privitor la neîndeplinirea procedurii concilierii litigiului prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. se reţine că, întemeiat instanţa de apel a respins excepţia prematurităţii acţiunii, faţă de caracterul nepatrimonial al capătului principal al cererii.

Aşa fiind, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC U.M.U.C. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 468 din 23 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2414/2008. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs