ICCJ. Decizia nr. 3327/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3327/2008
Dosar nr. 183/1285/2004
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2108, pronunţată la data de 22 martie 2007, Tribunalul Comercial Cluj a admis, în parte, cererea formulată de reclamanţii G.M.R., G.L. şi B.P., în contradictoriu cu pârâta SC T.I.M.C. SA, pe care a obligat-o: să recunoască reclamanţilor dreptul de proprietate asupra numărului de acţiuni nominative deţinute în mod real din capitalul social al pârâtei, corespunzătoare procentului de 1,20 % pentru reclamantul G.M.R., 4,48 % pentru reclamanta G.L. şi 3,49 % pentru reclamantul B.P.; să înscrie în R.A. dreptul de proprietate al reclamanţilor, asupra acţiunilor deţinute real, conform procentelor menţionate; să elibereze reclamanţilor certificat de acţionar, potrivit art. 94 din Legea nr. 31/1990; să achite reclamanţilor dividendele cuvenite pentru numărul real de acţiuni deţinute de fiecare dintre ei, începând cu data de 29 martie 2001, pentru fiecare an în care au fost repartizate dividende de către pârâtă, cu dobânda legală în materie comercială, începând cu data la care obligaţia de plată a dividendelor era scadentă şi până la achitarea lor integrală – respingând, ca prescrise, pretenţiile reclamanţilor referitoare la plata dividendelor anterior datei de 29 martie 2001; să plătească reclamanţilor suma de 6.370 ron, reprezentând cheltuieli de judecată şi a respins, ca inadmisibilă, cererea reconvenţională formulată în cauză.
Spre a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut, în principal, cu referire la cererea principală, că probele administrate atestă calitatea reclamanţilor de a fi acţionari ai societăţii pârâte, calitate ce le conferă drepturile prevăzute de art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi stabileşte în sarcina pârâtei obligaţiile prevăzute de art. 92, art. 93 şi art. 97 din aceeaşi lege, având în vedere, în stabilirea procentuală a numărului de acţiuni nominative pe care aceştia le deţin, ponderea avută iniţial la constituirea capitalului social al SC T.I.M.C. SA şi cea dobândită, după fuziunea prin absorbţie, a acestei societăţi cu SC A.A. SA, în cadrul căreia reclamanţii, fiind salariaţi, erau deopotrivă şi acţionari, astfel că aceştia deţin atât activele avute iniţial la SC T.I.M.C. SA, cât şi acţiunile pe care le-au avut la societatea absorbită de aceasta, iar, cu referire la cererea reconvenţională, a apreciat că aceasta este inadmisibilă, faţă de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., dat fiind că are ca obiect constatarea unor stări de fapt.
Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 73, pronunţată la data de 31 martie 2008, a admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat pârâta: să recunoască reclamanţilor dreptul de proprietate asupra numărului de acţiuni nominative deţinute în mod real, respectiv, pentru reclamantul G.M.R. asupra unui număr de 92 acţiuni, pentru reclamanta G.L. asupra unui număr de 242 acţiuni iar pentru reclamantul B.P.,asupra unui număr de 201 acţiuni; să înscrie în R.A. dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra acţiunilor deţinute în mod real şi să achite acestora, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dividendele cuvenite pentru numărul de acţiuni determinate, începând cu data de 29 martie 2001, pentru fiecare an în care au fost repartizate, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi obligând intimaţii să plătească apelantei suma de 15.450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut, în rezumat - analizând motivele invocate şi probele administrate în raport cu sentinţa atacată - că prima instanţă a apreciat, eronat, că la stabilirea numărului de acţiuni nominative deţinute de reclamanţi trebuie avută în vedere ponderea deţinută iniţial de aceştia în capitalul social al SC T.I.M.C. SA, corespunzător capitalului social subscris, întrucât înscrisurile administrate în probaţiune au relevat că, în fapt, nu s-a procedat la vărsarea capitalului social subscris integral, fapt reţinut în toate rapoartele de expertiză contabilă întocmite, iar concluzia expertului H.M. a fost în sensul că reclamanţilor nu li s-a păstrat procentul de participare la capitalul social subscris, fiindu-le recunoscute doar acţiunile aferente sumelor vărsate – şi a considerat, greşit, că, atât timp cât în actele constitutive, ulterior majorării succesive a capitalului social, apare menţiunea că fiecare dintre acţionari îşi păstrează, ca şi procent, cota din capitalul social deţinută iniţial la constituirea persoanei juridice, reclamanţilor le revine o cotă aferentă acţiunilor deţinute iniţial, deoarece aceste prevederi nu vizează decât majorarea care a avut loc la momentul de referinţă şi nu se poate susţine că, în ipoteza în care s-a procedat succesiv la majorarea capitalului social, indiferent de modalitatea aleasă, acţionarii trebuie să îşi păstreze procentul iniţial din capitalul social, chiar dacă nu au contribuit în niciun fel la majorare – probele administrate evidenţiind numărul de acţiuni subscrise şi vărsate de reclamanţi la SC T.I.M.C. SA cât şi numărul de acţiuni deţinute de aceştia la SC A.A. SA la momentul fuziunii acestei societăţi cu SC T.I.M.C. SA. Cu referire la dividende, instanţa de apel a arătat că reclamanţii nu pot pretinde decât dividendele corespunzătoare acelor acţiuni pentru care au vărsat capitalul social sau pentru care, în baza Legii nr. 77/1994, se apreciază ca fiind vărsat capitalul social şi a considerat că prin acordarea dobânzilor aferente sumelor datorate cu titlu de dividende în lipsa unei cereri a reclamanţilor în acest sens, prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii.
Împotriva menţionatei decizii au formulat recurs intimaţii – reclamanţi, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea, în tot, a acestei hotărâri în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului.
Recurenţii nu au structurat motivele invocate şi, în esenţă, au arătat, în dezvoltarea celui prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că în motivarea deciziei atacate nu se indică concret probele pe care se sprijină această hotărâre, iar, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 44 din Constituţia României, a ignorat prevederile art. 98 din Legea nr. 31/1990 şi, „urmare a unei cercetări superficiale şi insuficiente a probaţiunii administrate în prezenta cauză" a interpretat greşit art. 67 din precitata lege, nepreocupându-se ca răspunsurile experţilor să fie pe deplin edificatoare, prin respingerea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 211 C. proc. civ., ce i-a fost adresată.
Recurenţii au criticat modul în care instanţa de apel a analizat probele administrate, în special concluziile experţilor – critică ce nu mai poate fi valorificată prin această cale de atac după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000 şi a reiterat aspecte vizând fondul cauzei, fără a preciza relevanţa acestora faţă de Decizia atacată din perspectiva cerinţelor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Recursul este nefondat.
Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină, dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.
Este de observat că aspectele invocate de recurentă în susţinerea acestui motiv sunt neîntemeiate, întrucât în considerentele deciziei atacate se regăsesc, frecvent, referiri concrete la înscrisurile şi expertizele administrate în probaţiune, această hotărâre cuprinzând, conform cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină.
Recurenţii îşi argumentează critica încălcării de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 44 din Constituţia României şi ignorării art. 98 din Legea nr. 31/1990, pe hotărârea A.G.A. SC T.I.M.C. SA din data de 30 decembrie 1993 – ulterior anulată de societate, cum chiar aceştia recunosc – hotărâre ce nu face obiectul prezentei judecăţi şi nu a constituit fundamentul juridic al deciziei atacate, aşa încât evocata critică nu poate fi primită, iar susţinerea că această instanţă „a omis să ia în considerare faptul că vărsarea acţiunilor nu înseamnă, exclusiv, depunerea în numerar a contravalorii acestora, ci şi acoperirea lor din cuantumul dividendelor cuvenite cu acţiunile iniţial vărsate, ce nu au fost încasate" vizează interpretarea probelor administrate în stabilirea acţiunilor cuvenite reclamanţilor şi nu justifică critica greşitei interpretări a art. 67 din precitata lege privind societăţile comerciale, în sensul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Chiar dacă nu a fost formulată în mod explicit, critica privind lipsa rolului activ al instanţei de apel, motivată pe refuzul acesteia de a încuviinţa cererea intimaţilor – reclamanţi întemeiată pe dispoziţiile art. 211 C. proc. civ., nu poate fi primită, întrucât măsura a fost judicios adoptată, astfel cum rezultă motivarea cuprinsă în Încheierea pronunţată la data de 3 martie 2008, iar din modul în care această instanţă a înţeles să încuviinţeze şi să administreze probele încuviinţate în apel, inclusiv expertizele care au fost completate cu suplimente, rezultă că a respectat cerinţele art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Aşa fiind, constatând că motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. nu-şi găsesc incidenţa în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul pe care intimaţii – reclamanţi l-au formulat împotriva deciziei instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii G.M.R., G.L. şi B.P.,împotriva deciziei nr. 73/2008 din 31 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3317/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3332/2008. Comercial → |
|---|
