ICCJ. Decizia nr. 381/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 381/2008
Dosar nr. 28357/3/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 28357/3/2006 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC R. a chemat în judecată pe pârâta SC C.F.P.I.E. SRL Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei să-i predea masterele digitale ale filmelor artistice: „M.V.", „N.", „M." şi „C.M.", însoţite de documentaţia aferentă multiplicării şi comercializării acestora în Australia, inclusiv dovada dreptului de autor; în subsidiar să fie autorizată reclamanta să obţină, pe cheltuiala pârâtei, masterele digitale pentru aceste filme, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 1622 din 9 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că cererea de predare a documentaţiei aferente multiplicării şi comercializării şi a dovezii dreptului de autor este neîntemeiată mai ales faţă de clauzele convenţiei prin care nu s-a stabilit decât asupra realizării masterelor de către pârâtă, părţile urmând abia ulterior să încheie un contract având ca obiect multiplicarea pe suport DVD şi distribuţia filmelor în Australia.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 1622 din 9 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat apel în termen, legal timbrat, reclamanta SC R., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Apelul a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 321 din 18 iunie 2007.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC R. solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei în sensul admiterii acţiunii sale astfel cum a fost formulată.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta invocă, în esenţă, următoarele motive:
1. În conformitate cu prevederile art. 970 C. civ., pârâta era datoare, în baza convenţiei din 5 ianuarie 2006, să predea masterele celor patru filme or pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia deşi nu a dovedit nici returnarea masterelor de la vamă şi nici că solicitarea în avans a sumei de 120.000 dolari S.U.A. ar fi fost impusă de autorităţile române.
2. Pentru respectarea obligaţiei de către pârâtă nu este necesară încheierea unui nou contract, aceasta având obligaţia de predare în temeiul art. 970 C. civ., iar instanţele au presupus reaua, credinţă a reclamantei contrar prevederilor art. 1899 alin. (2) C. civ., coroborate cu art. 960 alin. (2) C. civ.
3. În temeiul art. 1073 C. civ., reclamanta are dreptul la îndeplinirea exactă a obligaţiei, respectiv predarea negativelor, iar restituirea de către pârâtă a sumei ce i-a fost achitată nu are drept efect stingerea obligaţiei întrucât părţile nu au stabilit obligaţii alternative în sarcina societăţii intimate, în sensul art. 1026 – art.1033 C. civ. Mai mult, în restituirea sumei pârâta ar fi trebuit să respecte prevederile art. 586 – art. 590 C. proc. civ.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textelor legale invocate de către recurentă, nefiind dat motivul prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., indicat în recurs.
Instanţele au stabilit în mod corect şi legal că obligaţia ce revenea pârâtei din convenţia încheiată la 5 ianuarie 2006 era doar de a realiza masterele celor patru filme, restul argumentelor invocate de recurentă vizând probele administrate starea de fapt stabilită de instanţă pe baza acestora, aspecte ce nu pot fi examinate în calea de atac extraordinară a recursului.
Nu este întemeiat nici motivul privind încălcarea art. 1899 alin. (2) şi art. 960 alin. (2) C. civ., întrucât contrar celor susţinute de recurentă, instanţele nu au presupus reaua-credinţă a acesteia şi, de altfel, nici nu îşi întemeiază soluţiile pe un asemenea aspect.
Nici al treilea motiv invocat nu este întemeiat întrucât restituirea de către pârâtă a sumei încasate de la reclamantă s-a făcut ca urmare a refuzului acesteia de a încheia un contract distinct pentru predarea masterelor şi stabilirea condiţiilor de exploatare a filmelor, aşa cum prevedea convenţia din 5 ianuarie 2006 şi deci nu se pune problema aplicării art. 1073 C. civ.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul reclamantei, ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., să o oblige pe recurentă la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în recurs reprezentând onorar de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta R. Australia, împotriva deciziei nr. 321 din 18 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei, pârâte SC C.F.P.I.E. SRL Bucureşti suma de 1.448 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 6 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 377/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 406/2008. Comercial → |
|---|
