ICCJ. Decizia nr. 3861/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3861/2008
Dosar nr. 14870/54/2006
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2911 din 5 iunie 2006 pronunţată în dosarul nr. 242/com/2006 al Tribunalului Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta C.M.O. SCM Craiova împotriva pârâtei SC A.O. SCM Craiova împotriva pârâtei SC A.M. SRL Craiova şi în consecinţă s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat administrativ în Craiova, obligarea la plata sumei de 2.114 lei reprezentând contravaloare folosinţă şi 62 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a respins excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâtă, cu motivarea că îndeplinirea procedurii concilierii directe prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., este obligatorie doar în litigiile comerciale evaluabile în bani, iar în speţă obiectul principal al cererii vizează evacuarea pârâtei din spaţiul în litigiu. Pe de altă parte, deşi nu era necesară, această procedură a fost efectuată conform notificărilor depuse de reclamată.
În privinţa fondului prima instanţă având în vedere că contractul de închiriere, care a generat litigiul a fost încheiat pe durată determinată care a expirat la data de 15 mai 2005, că pârâta nu şi-a onorat întocmai obligaţia de plată a chiriei, în temeiul art. 1436 – art. 1437 C. civ., a admis acţiunea reclamantei.
Totodată, a fost înlăturată apărarea pârâtei în sensul că a operat tacita relocaţiune în considerarea faptului că reclamanta la data de 18 iulie 2005 a notificat pârâta că nu înţelege să reînnoiască contractul, împrejurare care face inaplicabilă această dispoziţie legală.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins prin Decizia nr. 60 din 8 martie 2007 pronunţată în dosarul nr. 14870/54/2006 al Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că sunt nefondate criticile pârâtei referitoare la încălcarea normelor de competenţă materială deoarece capătul de cerere principal are ca obiect evacuarea pârâtei din imobil, prin urmare, nu este evaluabil în bani, astfel că fiind incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în mod corect cauza a fost soluţionată în primă instanţă de tribunal, ca instanţă comercială.
Pentru acelaşi motiv caracterul neevaluabil al litigiului, a fost respinsă şi critica referitoare la necesitatea îndeplinirii procedurii concilierii directe, care trebuie efectuată conform art. 7201 C. proc. civ., numai în litigiile evaluabile în bani. Cu toate acestea, deşi capătul de cerere privind pretenţiile băneşti este accesoriu, reclamanta a îndeplinit şi această formalitate însă fără rezultat.
De asemenea, raportat la voinţa clar exprimată de reclamantă în sensul de a nu prelungi valabilitatea contractului de închiriere după expirarea duratei pentru care a fost încheiat, tribunalul corect a apreciat că tacita relocaţiune invocată de pârâtă nu mai poate opera.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. derivate din încadrarea prevederilor art. 105 al.2 şi 7201 C. proc. civ. şi respectiv art. 1433 şi 1438 C. civ.
În mod concret recurenta invocă faptul că neîndeplinirea procedurii concilierii directe constituie o încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel că sub acest aspect greşit au apreciat instanţele că nu este necesară efectuarea acestei proceduri, deşi obiectul litigiului este evaluabil în bani iar prevederile art. 7201 C. proc. civ., sunt imperative.
Al doilea motiv de recurs vizează interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor referitoare la tacita relocaţiune care contrar celor reţinute de instanţe a operat, în condiţiile în care după expirarea contractului a rămas în folosinţa imobilului fără a fi tulburat sau împiedicat de locator.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate a prevederilor art. 1436 – art. 1437 C. civ., raportat la prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., curtea constată că este nefondat.
Astfel, prima critică este neîntemeiată, deoarece procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., este obligatorie doar în cazul litigiilor evaluabile în bani, iar în speţă acţiunea principală vizează o cerere neevaluabilă, respectiv evacuarea. Existenţa unui capăt de cerere accesoriu şi evaluabil în bani este lipsită de relevanţă din perspectiva prevederilor legale anterior menţionate.
Dar, deşi nu era necesară efectuarea acestei proceduri, reclamanta anterior sesizării instanţei a convocat pârâta în vederea rezolvării amiabile a litigiului, făcând trimitere expresă la prevederile art. 7201 C. proc. civ.
De asemenea, cel de al doilea motiv de recurs este nefondat în sensul că prevederile art. 1437 C. civ., devin inaplicabile în condiţiile în care locatorul precizează expres că nu înţelege să reînnoiască contractul de închiriere şi solicită eliberarea spaţiului.
Prin urmare, reţinând că recurenta interpretează greşit dispoziţiile legale invocate, iar recursul este nefondat, acesta va fi respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 60 din 8 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3271/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1481/2008. Comercial → |
|---|
