ICCJ. Decizia nr. 451/2008. Comercial
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 27 aprilie 2005, reclamanta SC F. SA a solicitat obligarea pârâtei SC T. SRL la plata sumei de 3.726.582.144 lei reprezentând contravaloare penalități de întârziere pentru neplata la termen a contravalorii activelor contractate, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 1972 din 17 aprilie 2006, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la 290.508,92 Ron cu titlu de penalități de întârziere și 5.916,28 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia comercială nr. 244 din 14 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a admis apelul declarat de reclamantă și s-a anulat, ca netimbrat, apelul pârâtei ambele formulate împotriva sentinței instanței de fond; s-a schimbat în parte această hotărâre în sensul că s-a admis în tot acțiunea reclamantei și pârâta a fost obligată la 82.149,29 lei (821.492.944 Rol) în plus față de suma de 290.508,92 lei acordată de instanța de fond reprezentând restul penalităților datorate de pârâtă, în baza contractului nr. 83/2002; pârâta a fost obligată la suma de 816,72 lei cheltuieli de judecată neacordate de instanța de fond și la 4.403 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel.
S-a reținut în considerentele deciziei că operațiunea de compensare semnalată de pârâtă la data de 5 august 2003 nu operează retroactiv pentru suma datorată reciproc de părți la data încheierii contractului nr. 83, respectiv 2 septembrie 2002, deoarece la acel moment nu s-a făcut dovada existenței unei obligații a reclamantei către pârâtă pentru a se putea face aplicarea dispozițiilor art. 1144 C. civ.
Instanța de fond în mod greșit nu a acordat reclamantei în totalitate penalitățile de întârziere și a ignorat astfel voința și înțelegerea părților cu privire la întinderea despăgubirilor în situația în care cumpărătorul nu-și îndeplinește la termenul stabilit obligația legală de plată a bunului cumpărat.
împotriva acestei decizii pârâta SC T. SRL cu sediul în București a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
A susținut recurenta, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., că prin decizia atacată s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
S-a precizat că nu a fost legal citată pentru termenul din 23 aprilie 2007 când litigiul a fost soluționat și s-a amânat pronunțarea la 3 termene consecutive, deoarece pe dovada de îndeplinire a procedurii s-a aplicat o altă ștampilă ce aparține Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și astfel s-au încălcat dispozițiile art. 85, 87 pct. 2, art. 89 alin. (1) și art. 91 C. proc. civ.
Recurenta a invocat motive de modificare a deciziei conform art. 304 pct. 9 și 8 C. proc. civ. și a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale privind compensarea în sensul că a caracterizat greșit înțelesul ordinelor de compensare și astfel a stabilit că datorează întreaga sumă pretinsă de reclamantă în acțiune cu titlu de penalități de întârziere.
Prin întâmpinare intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, întrucât la termenul din 6 noiembrie 2006 recurentei-pârâte i s-a pus în vedere să depună la dosar o notă privind sumele contestate și să timbreze la valoarea acestora.
La termenul de azi recurenta a depus o cerere pe care a susținut-o prin apărătorul său în sensul că renunță la judecată în ceea ce privește motivul de recurs prin care a solicitat modificarea deciziei privind aplicarea în mod greșit a dispozițiilor legale referitoare la compensare.
A solicitat numai analizarea motivului de casare privind judecarea apelului, în condițiile în care procedura de citare nu era legal îndeplinită cu aceasta.
înalta Curte, examinând aceste critici de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constată că recursul pârâtei nu este fondat.
La termenul din 6 noiembrie 2006 instanța de apel a pus în vedere apelantei pârâte prezentă în instanță prin apărător să depună o notă privind sumele contestate și să timbreze la valoarea acestora, sub sancțiunea anulării apelului, ca netimbrat, și deși s-au mai acordat 3 termene pârâta nu și-a îndeplinit această obligație legală.
Este adevărat că ulterior s-a dispus citarea pârâtei cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare s-a aplicat o altă ștampilă, respectiv a Oficiului Registrului Comerțului.
Cu toate acestea se constată că pârâta la termenul din 6 noiembrie 2006 a fost prezentă, prin apărătorul său căruia i s-a pus în vedere să depună o notă privind sumele contestate și să timbreze la valoarea acestora, obligație legală conform dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, dar pe care nu și-a îndeplinit-o.
Este fără relevanță că pentru termenul din 5 martie 2007 instanța a dispus citarea pârâtei în vederea achitării taxei judiciare de timbru, cât timp aceasta avea termen în cunoștință fiind prezentă la 6 noiembrie 2006 prin apărător când i s-a pus în vedere să-și îndeplinească obligația legală.
în raport de considerentele reținute critica recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., privind încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la îndeplinirea procedurii de citare prevăzută de art. 87, 89 și 91 C. proc. civ., va fi înlăturată întrucât nu are temei legal.
Așa fiind, în mod corect instanța a dispus anularea apelului declarat de pârâtă, ca netimbrat, conform dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995.
Față de cele reținute, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.
← ICCJ. Decizia nr. 2337/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 893/2008. Comercial → |
---|