ICCJ. Decizia nr. 130/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 130/2009
Dosar nr. 7270/3/2007
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi precizată, reclamanta A.F.I. Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala I.G. Bucureşti, la plata sumei de 28.750,42 lei, reprezentând chirie şi majorări de întârziere, rezilierea contractului de închiriere nr. 2766 din 4 octombrie 1990 şi a contractului de închiriere nr. 1432 din 23 decembrie 1973 şi evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 11470 din 16 octombrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis cererea reclamantei A.F.I., a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 2766 din 4 octombrie 1990 şi a contractului de închiriere nr. 1432 din 23 decembrie 1973 şi evacuarea pârâtei din spaţiul în suprafaţă de 75,81 mp şi de 219,57 mp, ce face obiectul celor două contracte. Prin aceeaşi sentinţei, instanţa a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 28.750 lei cu titlu de chirie şi penalităţi de întârziere pentru perioada ianuarie 2004-31 mai 2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă că, între păţi s-a încheiat contractul de închiriere nr. 2766 din 4 octombrie 1990, având ca obiect suprafeţele locative cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, respectiv imobilul din str. I. nr. 7.
A mai reţinut instanţa că pentru neexecutarea de către pârâtă a obligaţiei de plată a chiriei, se impune rezilierea contractului de închiriere şi evacuarea pârâtei, precum şi obligarea acesteia la plata sumei de 28.750,42 lei.
Sentinţa instanţei de fond a fost apelată de ambele părţi, iar prin Decizia nr. 309 din 10 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul reclamantei A.F.I. şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 18 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi decizie, a fost respins ca nefondat apelul pârâtei SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala I.G. Bucureşti.
În motivarea soluţiei pronunţate, curtea a reţinut că în adevăr, reclamanta a timbrat capetele de cerere privind rezilierea contractului de închiriere şi evacuarea, potrivit ordinului de plată depus la dosarul cauzei, în sumă de 18 lei, astfel încât, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala I.G. Bucureşti, curtea a constatat că pretenţiile reclamantei au fost calculate în raport de suprafeţele menţionate în contracte, care nu au fost contestate de pârâtă. A mai reţinut instanţa că pârâta nu a făcut nicio probă în sensul dovedirii calităţii de coproprietar al spaţiului în litigiu şi nici nu a probat că suprafeţele închiriate prin cele două contracte, sunt incluse în cota sa de proprietate. Mai mult decât atât, pârâta nu a probat nici susţinerea în sensul că, între părţi ar fi intervenit o înţelegere cu privire la folosinţa imobilului, iar în ceea ce priveşte cererea de compensare a sumelor solicitate de reclamantă cu sumele datorate de aceasta pârâtei, curtea a reţinut că fiind formulată pentru prima dată în apel, este inadmisibilă.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat recurs pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala I.G. Bucureşti, solicitând modificarea deciziei atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a arătat că urmare a dobândirii calităţii de coproprietar, în anul 1991, părţile au înţeles să determine în mod amiabil suprafaţa folosită de fiecare, iar datorită faptului că nu s-a cerut ieşirea din indiviziune, nu se poate stabili cu exactitate dacă suprafaţa închiriată corespunde cotei părţi deţinute în proprietate şi apreciază că cele 2 contracte de închiriere au încetat, fiind încheiate anterior dobândirii dreptului de proprietate.
Mai arată recurenta că imobilul a fost renovat şi recompartimentat în anul 2001 şi urmare acestei operaţiuni, nu mai poate fi identificată suprafaţa închiriată de către reclamantă şi nu s-a făcut nicio dovadă în sensul în care pârâta ar folosi o parte din spaţiul aferent cotei reclamantei.
O ultimă critică formulată de recurentă, priveşte modul de calcul al chiriei, având în vedere că spaţiile ocupate de pârâtă nu corespund cu cele menţionate în cele 2 contracte de închiriere.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, dispoziţii de reglementează recursul, ca o cale extraordinară de atac.
Faţă de dispoziţiile legale mai sus evocate, Înalta Curte constată că deşi recurenta a făcut referire în concluziile orale, la dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu a argumentat în mod concret motivul de recurs invocat şi nu face referire la modul în care instanţa a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, prin interpretarea greşită a acestuia.
Pe lângă faptul că nu s-a demonstrat în cadrul acestei critice care sunt termenii care prin interpretarea greşită au dus la schimbarea înţelesului actului juridic, se constată că susţinerile recurentei privind înţelegerea intervenită între părţi, precum şi încetarea efectelor celor 2 contracte de închiriere, rămân simple afirmaţii care nu se sprijină pe înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Pentru examinarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează aplicarea greşită a legii, se vor analiza în raport de criticile formulate, dispoziţiile art. 1169 C. civ., potrivit cărora cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate anterior, se constată că instanţa de control judiciar a avut în vedere întreg probatoriul administrat în cauză, iar pretenţiile reclamantei au fost calculate în raport de suprafeţele menţionate în contracte, necontestate de pârâtă, astfel încât critica privind încălcarea sau aplicarea greşită a legii se constată a fi nefondată.
În ceea ce priveşte celelalte critici privind greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză, acestea nu mai pot face obiectul analizei în această fază procesuală, vizând temeinicia soluţiilor pronunţate în cauză şi nu nelegalitatea acestora.
Pe cale de consecinţă, faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala I.G. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 309 din 10 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 122/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 137/2009. Comercial → |
|---|
