ICCJ. Decizia nr. 137/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 137/2009
Dosar nr. 2537/2/2008
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 200.
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamantul V.Ş. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 14.682 lei, reprezentând 13.027 lei dobândă legală, 1.155 lei taxă pentru intabularea proprietăţii şi 500 lei onorariu pentru executorul judecătoresc.
Prin sentinţa nr. 98 din 6 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, instanţa a respins excepţia prescripţiei extinctive ca nefondată, a admis în parte acţiunea reclamantului, a obligat pârâta la plata sumei de 1.655 lei reprezentând taxă de intabulare şi onorariu executor judecătoresc şi a respins capătul de cerere privind plata dobânzilor legale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 49 din OUG nr. 51/1998 republicată, termenul de decădere de 1 an se calculează de la data rămânerii irevocabile a sentinţei prin care s-a admis contestaţia la executare şi s-a anulat procesul-verbal de licitaţie, iar acţiunea a fost introdusă la 23 martie 2007, în interiorul termenului sus menţionat.
În ceea ce priveşte termenul de 6 luni de prescripţie extinctivă, Curtea a reţinut că pârâta nu a făcut nicio probă în sensul dovedirii momentului la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască actul pe care se întemeiază, în speţă se poate calcula doar termenul de 12 luni, de la data producerii faptului prejudiciabil, astfel încât, s-a constatat că acţiunea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 republicată.
Pe fondul acţiunii, curtea a reţinut că la data de 5 mai 2005, reclamantul a participat la licitaţia publică organizată de pârâtă, iar prin procesul verbal de licitaţie nr. 189 din 5 mai 2005, a adjudecat imobilul situat în Bacău, proprietatea garanţilor D.V. şi D.M., ipotecat în garantarea creditului debitoarei SC D.C. SRL. Urmare adjudecării imobilului, reclamantul a procedat la efectuarea cadastrului şi întabularea dreptului de proprietate, achitând taxele de publicitate imobiliară, precum şi onorariul executorului judecătoresc pentru cererea de evacuare.
În ceea ce priveşte sumele reprezentând taxa de intabulare şi onorariul executorului judecătoresc, curtea a constatat că sunt datorate de către pârâtă, potrivit art. 1337 şi art. 1341 pct. 4 teza finală, ca urmare a omisiunii acesteia de a-l încunoştiinţa pe reclamant despre anularea procesului verbal de licitaţie.
Referitor la capătul de cerere privind plata dobânzilor legale, curtea a reţinut că acestea nu au fost probate în faţa instanţei, nefiind depus modul de calcul, valoarea dobânzii la care se raportează şi perioada pentru care s-a solicitat această sumă.
Împotriva sentinţei sus-menţionate, au declarat recurs reclamantul V.Ş. şi pârâta A.V.A.S. Bucureşti.
Prin motivele de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 299 şi urm. C. proc. civ., reclamantul V.Ş. a solicitat anularea în parte a sentinţei recurate şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în cuantum de 13.027 lei.
Pârâta A.V.A.S. Bucureşti a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 acelaşi cod, modificarea hotărârii atacate, cu consecinţa respingerii în totalitate a acţiunii, în principal ca prescrisă şi în subsidiar, ca nefondată.
În argumentarea motivelor de recurs, reclamantul a prezentat istoricul cauzei, iar în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, a arătat că în adevăr, instanţa a reţinut în mod corect faptul că nu s-a făcut nicio probă în sensul celor solicitate, motiv pentru care anexează la cererea de recurs, înscrisuri doveditoare privind modul de calcul al dobânzilor legale.
În ceea ce priveşte motivele invocate de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, aceasta a criticat sentinţa recurată, atât sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei prescripţiei extinctive, cât şi a soluţiei pronunţate pe fondul cauzei.
În dezvoltarea motivelor invocate, a apreciat recurenta că în mod eronat, instanţa a respins excepţia prescripţiei extinctive, având în vedere dispoziţiile art. 49 din OUG nr. 51/1998 republicată. A mai susţinut recurenta că, prin adresa numitului D.V. înregistrată la executorul judecătoresc la data de 13 aprilie 2006, reclamantul a fost înştiinţat despre pronunţarea hotărârii prin care a fost anulat procesul verbal de licitaţie. A mai arătat recurenta că, faţă de data pronunţării hotărârii de anulare a procesului-verbal, termenul de decădere de 1 an s-ar fi împlinit la 18 noiembrie 2006, iar dreptul material la acţiune s-a prescris încă de la data de 13 octombrie 2006, potrivit dispoziţiilor art. 49 din OUG nr. 51/1998.
Pe fondul cauzei, a susţinut recurenta că sumele solicitate de reclamant nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 1337 C. civ., având în vedere că între părţi nu s-a încheiat o convenţie privitoare la mărirea obligaţiei A.V.A.S. privind evicţiunea, iar în ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată, aceasta trebuia dispusă numai parţial, având în vedere soluţia de admitere în parte a acţiunii reclamantului.
Recursul reclamantului V.Ş. este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, potrivit dispoziţiilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ., care sunt obligatorii, deopotrivă pentru părţile care recurg la această cale extraordinară de atac, dar şi pentru instanţa de recurs, din punctul de vedere al analizei deciziei supuse controlului judiciar.
În actuala reglementare a recursului, care este definit ca o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, prin recurs nu se poate provoca o rejudecare a fondului cauzei în orice condiţii.
În raport de aceste precizări prealabile, se constată că recurentul a indicat în mod generic, dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., fără a face referire la unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate vizează o eventuală netemeinicie a sentinţei atacate şi nu nelegalitatea acesteia.
În ceea ce priveşte cererea recurentului privind plata dobânzilor legale, se constată că deşi au fost solicitate prin cererea introductivă de instanţă, acesta nu a înţeles să depună la dosarul cauzei, dovezi în susţinerea celor solicitate. De altfel, recurentul arată că în adevăr, instanţa de fond a respins în mod corect acest capăt de cerere, tocmai datorită faptului că nu s-au produs probe pe acest aspect, dar înţelege să completeze probatoriul în prezentul recurs. În raport de precizările anterioare privind reglementarea căii de atac a recursului, se constată că instanţa fondului a soluţionat cauza funcţie de probatoriul pe care părţile au înţeles să-l administreze, iar faptul că reclamantul nu şi-a dovedit pretenţiile, nu poate fi imputat instanţei. Mai mult decât atât, prin nediscutarea în contradictoriu a probatoriului, în faţa instanţei de fond, s-ar crea o situaţie inechitabilă pârâtei şi ar duce la încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.
Recursul pârâtei A.V.A.S. BUCUREŞTI este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea este nelegală dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii.
Analizând criticile formulate, prin prisma dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se constată că instanţa fondului a răspuns în fapt şi în drept la susţinerile şi apărările părţilor, iar argumentele reţinute din probele examinate, au condus în mod logic la soluţia din dispozitiv.
În aceste condiţii, faptul că instanţa nu şi-a însuşit argumentele aduse de recurentă în sprijinul susţinerilor sale, nu duce la concluzia încălcării dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., pentru a putea fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează schimbarea înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii prin interpretarea greşită a acestuia. Din dezvoltarea criticilor formulate şi analiza deciziei recurate, nu rezultă în ce fel instanţa a denaturat înţelesul actului prin interpretare, altfel spus, care sunt termenii care prin interpretare au lezat conţinutul actului, astfel că, motivul invocat se reduce la o simplă afirmaţie fără nici un fundament legal.
Pentru examinarea motivului prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează aplicarea greşită a legii, se vor analiza cu precădere, dispoziţiile art. 49 din OUG nr. 51/1998, potrivit cărora termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului.
Raportat la dispoziţiile legale sus-citate, se constată că în mod corect a reţinut instanţa că, faţă de data rămânerii irevocabile a sentinţei prin care s-a anulat procesul-verbal de licitaţie şi data introducerii acţiunii, aceasta a fost introdusă în termenul legal de 12 luni. Cât priveşte termenul de prescripţie de 6 luni, faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, curtea a constatat că în speţă, neputând fi stabilit momentul la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască actul pe care se întemeiază, nu se poate calcula decât termenul de decădere de 12 luni de la data producerii faptului prejudiciabil, astfel încât acţiunea introdusă la 27 martie 2007 este în termenul prevăzut de art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998.
În ceea ce priveşte critica privind pretinsa aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1337- art. 1341 C. civ., se constată a fi nefondată, având în vedere că în situaţia în care cumpărătorul este evins, are dreptul de a solicita de la vânzător, restituirea preţului, fructele, daunele-interese şi spezele contractului. Examinând Decizia recurată şi sub acest aspect, se constată că în mod judicios a reţinut instanţa că sumele solicitate de reclamant reprezintă cheltuieli legate de vânzare şi au fost făcute de reclamant ca urmare a omisiunii pârâtei de a-l încunoştiinţa cu privire la anularea procesului-verbal de licitaţie.
În ceea ce priveşte critica referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 274-276 C. proc. civ., instanţa este îndreptăţită a aprecia asupra cuantumului acestora, reducerea sumelor solicitate fiind o facultate a instanţei şi nu o obligaţie a acesteia, în situaţia în care partea a căzut în pretenţii.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul V.Ş., împotriva sentinţei nr. 98 din 6 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A.V.A.S. Bucureşti, împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 130/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 324/2009. Comercial → |
|---|
