ICCJ. Decizia nr. 143/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 143/2009
Dosar nr. 1756/118/2007
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 8 ianuarie 2007 reclamanta J.C.M.C.L., Aman - Iordania, persoană juridică de naţionalitate iordaniană, cheamă în judecată pe pârâta SC E.I.S.A. SRL Constanţa solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 405.533,70 dolari SUA (echivalentul a 1.103.173,32 Ron la cursul de 2,7203 Ron pentru 1 dolari SUA) reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a conduitei ilicite a pârâtei, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea nr. 925/COM din 14 februarie 2007 Tribunalul Constanţa, secţia comercială, constată natura litigiului ca fiind de competenţă funcţională a Secţiei maritime şi fluviale a Tribunalului Constanţa căreia îi trimite cauza.
Prin sentinţa civilă nr. 7/MF din 6 februarie 2008 Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, respinge ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, respectiv pasive a pârâtei, invocate de pârâtă, şi respinge ca nefondată acţiunea reclamantei şi cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată, reţinând, în acest sens, pe de o parte că, în cauză fiind o răspundere civilă delictuală, reclamanta este pretinsul subiect de drept care a suferit un prejudiciu, având deci calitate procesuală activă, şi pârâta se prezintă ca aparent autor al faptei prejudiciabile având, prin urmare, calitate procesuală pasivă, iar pe de altă parte că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie şi existenţa unui prejudiciu suferit de către reclamantă, câtă vreme pârâta a acţionat cu bună credinţă, ca agent de încărcare, în limitele împuternicirii date de singurul său mandant, SC F.R. A/S, ea completând conosamentele emise la 7 iulie 2004 conform înţelegerii din 10 iunie 2004 încheiată de către pârâtă - în numele şi pe contul mandantului său, cu SC F. SRL, care contracta în numele şi pe seama reclamantei, cu menţiunea „navlu plătit anticipat", şi virând suma încasată cu titlu de navlu mandantului menţionat.
Mai reţine instanţa că reclamanta nu a dovedit emiterea de către pârâtă, la 8 iulie 2004, a unui al doilea set de conosamente, cu un conţinut total diferit de cel al celor emise la 7 iulie 2004, nefiind în măsură să indice nici persoana posesorului exemplarelor originale ale menţionatelor conosamente şi nici existenţa unor relaţii de mandat între SC K.L., ca mandante, şi pârâta, ca mandatar, de natură să permită acesteia din urmă emiterea de conosamente şi în numele şi pe contul armatorului navei, precum şi că plata navlului datorat a fost suportată efectiv din patrimoniul SC F. SRL şi nu din cel al reclamantei.
Prin Decizia civilă nr. 3/MF din 3 iunie 2008 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond şi respinge ca nefondată şi cererea intimatei pârâte de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel instanţa reţine, pe de o parte, că excepţiile soluţionate de instanţa de fond au fost invocate de către pârâtă şi nu de către reclamantă şi, fiind respinse de prima instanţă, apare ca lipsit de interes formularea de critici din partea reclamantei căreia modul lor de soluţionare i-a fost favorabil, iar, pe de altă parte, că, aşa cum judicios a stabilit instanţa de fond, în speţă reclamanta nu a făcut dovada faptei ilicite săvârşite cu vinovăţie de pârâtă în sensul că aceasta ar fi depăşit limitele mandatului dat de către SC F.R. A/S emiţând, pentru acelaşi transport maritim, două seturi diferite de conosamente, în două zile consecutive, şi fără să anunţe părţile, şi nici nu a probat că plata navlului pentru acelaşi transport s-a făcut de două ori din culpa pârâtei; mai reţine instanţa şi faptul că reclamanta nu argumentează care au fost motivele pentru care, deşi a luat cunoştinţă în cursul lunii august 2004 de efectuarea de două ori a plăţii transportului, nu a solicitat restituirea sumei de la societatea care a încasat eronat navlul a doua oară, dat fiind că antrenarea răspunderii delictuale nu poate avea loc când raporturile complexe dintre părţi au un izvor contractual.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, şi, în principal, modificarea deciziei recurate şi, admiterea acţiunii sale astfel cum a fost formulată, cu consecinţa obligării intimatei la suma de 405.533,70 dolari SUA reprezentând prejudiciul cauzat de emiterea a două seturi de conosamente consecutive cu privire la acelaşi transport maritim internaţional, iar, în subsidiar, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente.
În fundamentarea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru a fi ignorat ca şi instanţa de fond, că fapta ilicită prejudiciabilă, săvârşită de pârâta intimată, constă în emiterea consecutivă, respectiv la data de 7 iulie 2004 şi la data de 8 iulie 2004, a două seturi de conosamente diferite pentru acelaşi transport maritim, fapt ce rezultă din corespondenţa dintre părţi şi din copiile depuse la dosar, aşa cum acestea au fost transmise de avocaţii armatorului la data de 13 august 2004, copii pe care s-a înscris menţiunea „original" şi care respecta întocmai, prin conţinutul lor, instrucţiunile armatorului, precum şi pentru greşita interpretare a conţinutului tranzacţiei intervenite între proprietarul vasului, SC K.L., şi destinatarii mărfurilor, ca şi pentru ignorarea corespondenţei dintre intimata pârâtă şi F. SA din perioada iulie-august 2004, a probei interogatoriului administrată în cauză, a corespondenţei cu SC N., administrator al SC K.L., şi cu firma britanică de avocatură H.F. în numele armatorului SC K.L.
Recurenta reproşează instanţei de apel şi greşita aplicare a prevederilor privitoare la conosament cuprinse în Convenţia internaţională de la Bruxelles din 1924 şi Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul pe mare din 1978, raportat la care originalele conosamentelor din 8 iulie 2004 ar trebui să se afle la SC F. ca transportator şi consignatar, recurenta nefiind parte indicată în respectivele conosamente şi neputând, deci, să deţină originalele menţionatelor conosamente, care ar fi trebuit să fie transmise SC N., ca reprezentantă a proprietarului vasului şi SC O.B.T., ca destinatară a bunurilor.
Recurenta critică instanţa de apel şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1539 şi urm. C. civ. prin ignorarea faptului că intimata pârâtă a emis cel de al doilea set de conosamente, emitere care, de altfel, nu s-a dovedit a fi fost ratificată de către mandantele SC F. SA ca reprezentantă a proprietarului navei SC K.L. în portul de încărcare, fără să fi avut confirmarea primirii navlului 100% din partea proprietarilor, comportament ce confirmă depăşirea limitelor celor două mandate primite unul de la SC F. şi altul de la SC K.
În opinia recurentei instanţa de apel a făcut o greşită aplicare şi a dispoziţiilor legale în materia răspunderii delictuale, ignorând întrunirea, în speţă, a tuturor elementelor acesteia, respectiv, fapta ilicită, constând în emiterea de către pârâta intimată a două seturi de conosamente cu privire la acelaşi transport maritim efectuat cu nava Alex, cu depăşirea limitelor mandatului dat de SC F. SA şi denaturarea scopului iniţial al acestuia, vinovăţia pârâtei intimate, care a emis conosamentele din 7 iulie 2004 şi nu a informat pe reclamanta recurentă, sau pe mandatarii acesteia, cu privire la întocmirea şi emiterea conosamentelor din 8 iulie 2004, prejudiciul, constând în suma de 405.533,70 dolari SUA plătită cu titlu de navlu în baza conosamentelor din 7 iulie 2004, emise fără ştirea sau autorizarea proprietarului navei SC K.L. şi considerate de acesta ca fiind incorecte, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta pârâtei intimate de a emite două seturi de conosamente pentru acelaşi transport, fapt care a permis şantajarea destinatarilor mărfurilor transportate de către armator pentru a încasa şi a doua oară navlul.
Solicitările şi criticile recurentei, avansate prin concluziile scrise depuse la dosar la 20 ianuarie 2009, fiind formulate după încheierea dezbaterilor, nu vor fi luate în considerare şi, deci, nu vor fi examinate; de altfel, excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei fluvial maritime a Tribunalului Constanţa nici nu mai poate fi invocată câtă vreme recurenta nu a atacat cu recurs încheierea nr. 925/COM din 14 februarie 2007 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, prin care s-a constatat natura litigiului ca fiind de competenţa funcţională a Secţiei maritime şi fluviale a Tribunalului Constanţa căreia i s-a trimis cauza.
Examinând recursul recurentei reclamante prin prisma motivelor de recurs invocate se constată că acesta nu este fondat.
Cum esenţa litigiului are în vedere existenţa sau inexistenţa faptei ilicite săvârşite de pârâta intimată prin emiterea pentru acelaşi transport naval de mărfuri a două seturi de conosamente în două zile consecutive, se constată cu privire la acest aspect că, aşa cum în mod judicios a stabilit şi instanţa de apel confirmând soluţia instanţei de fond, pârâta intimată, agent al navei „Alex", mandatată în acest sens de SC F.R. A/S, a emis, la instrucţiunile acesteia, la 7 iulie 2004 conosamentele în care SC F. figurează în calitate de cărăuş şi pentru care a încasat de la reclamanta-recurentă prin mandatarul acesteia SC F. SRL la 15 iulie şi, respectiv la 22 iulie 2004, suma de 405.533,70 dolari SUA plătiţi în baza facturii fiscale emise la 8 iulie 2004, suma virată de pârâtă societăţii la instrucţiunile căreia s-au emis conosamentele menţionate, respectiv SC F.R. A/S, regularitatea conosamentelor emise la 7 iulie 2004 nefiind contestată prin raportare la normele uniforme incidente, conţinute în Convenţia internaţională pentru unificarea anumitor reguli în materie de conosamente, încheiată la Bruxelles în 1924, şi, respectiv, în Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare, încheiată la Hamburg în 1978 şi ratificată de România în 1981.
Potrivit normelor uniforme evocate conosamentul, ca titlu reprezentativ al mărfii încărcate pe vas spre a fi transportată, se emite de către cărăuş sau cărăuşul efectiv, ori un mandatar al acestuia, se întocmeşte în mai multe exemplare originale, al căror număr se înscrie în titlu şi care se transmit destinatarilor mărfii care pot prelua marfa la destinaţie numai prezentând căpitanului vasului un exemplar original, identic cu exemplarul fără caracter negociabil numit, în general „Copia căpitanului" (Captain’s copy), deci cu copia conosamentului pe care o deţine respectivul căpitan [art. 1 pct. 7, art. 14 alin. (2) şi (3), art. 15 alin. (1)], conosamentul trebuind să cuprindă, între altele, şi menţiunea cu privire la navlu şi plata acestuia.
Examinate din această perspectivă se constată că numai conosamentele emise în data de 7 iulie 2004 îndeplinesc rigorile menţionate. De altfel, reclamanta recurentă însăşi recunoaşte că acestea au fost şi singurele conosamente transmise destinatarilor mărfii. Cum cel care preia marfa transportată pe vas trebuie, cu certitudine, să posede un exemplar original al conosamentului transmis lui de către navlositor, în principiu, recurenta reclamantă trebuia să deţină, sau putea să obţină, un original al conosamentelor a căror emitere, la 8 iulie 2004, o pune în sarcina pârâtei, întrucât pretinde că în baza acestora a achitat pentru a doua oară navlul aferent aceluiaşi transport naval de marfă, efectuat cu aceeaşi navă. Ori recurenta reclamantă afirmă în faţa instanţei de fond că nu se află şi nu s-a aflat niciodată în posesia originalelor conosamentelor din 8 iulie 2004 (fila 304 dosar de fond), plata efectivă fiind efectuată de SC A.M.C., societate ce formează împreună cu recurenta reclamantă acelaşi grup comercial, aşa cum ea însăşi afirmă în faţa aceleiaşi instanţe de fond (fila 189 dosar de fond) împrejurare raportat la care recurenta ar fi putut obţine de la plătitor un exemplar original al menţionatului conosament emis la 8 iulie 2004.
Faţă de cele de mai sus, cum judicios a stabilit şi instanţa de apel, confirmând soluţia primei instanţe, nu se poate reţine că, pentru acelaşi transport de marfă, efectuat cu aceeaşi navă, pârâta intimată ar fi emis două seturi de conosamente la 7 iulie 2004 şi la 8 iulie 2004, astfel că nu se poate reţine în sarcina pârâtei intimate săvârşirea faptei ilicite, prejudiciabile, reclamată de recurentă.
Nu se poate reţine nici că pârâta intimată ar fi depăşit limitele mandatului primit de la armator, SC K.L. , câtă vreme recurenta nu a probat existenţa unui astfel de mandat, din actele şi lucrările dosarului rezultând că pârâta intimată a acţionat în temeiul şi limitele mandatului dat de mandatarul armatorului, respectiv de SC F.R. A/S, la instrucţiunile căruia a şi emis conosamentele din 7 iulie 2004, pentru care a încasat plata navlului aferent transportului de la mandatarii legitimaţi ai recurentei reclamante, şi căruia i-a remis respectiva sumă, cum şi recunoaşte expres menţionata societate.
Numai SC F.R. A/S avea un mandat de la armatorul navei, dar care nu indică pe intimata pârâtă ca agent şi, în consecinţă, nici o instrucţiune dată de armator ca mandante pentru SC F.R. A/S nu obligă direct pe mandatarul acesteia din urmă, pârâta intimată. Cum nici o altă probă contrară nu a fost produsă în cauză de către recurentă, cum mandantele SC F.R. A/S nu a reproşat mandatarului său, pârâta intimată, neîndeplinirea instrucţiunilor date acesteia cu privire la emiterea conosamentelor din 7 iulie 2004, cum în dosar nu se probează că mandantele menţionat ar fi cerut sau ar fi reproşat pârâtei intimate emiterea altor conosamente, la 8 iulie 2004, pentru acelaşi transport naval de marfă, în mod întemeiat instanţa de apel nu a reţinut în sarcina pârâtei intimate depăşirea limitelor mandatului primit de aceasta de la singurul său mandatar, aşa cum s-a dovedit în speţă.
Astfel fiind, cu precizările suplimentare de mai sus, se reţine că Decizia recurată este temeinică şi legală, că a fost pronunţată cu corecta aplicare a legii şi pe baza interpretării, de asemenea, corecte a actului dedus judecăţii, recursul reclamantei împotriva acestei decizii urmând a fi respins ca nefondat cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta J.C.M. Aman împotriva deciziei nr. 3 din 3 iunie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 138/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 144/2009. Comercial → |
|---|
