ICCJ. Decizia nr. 144/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 144/2009
Dosar nr. 1019/2/2008
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 iunie 2007 la C.A.C.I. de pe lângă C.C.I.R. reclamantaSC M.T.SRL Otopeni cere ca, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. Bucureşti, să fie anulat art. 17.1 din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni la SC R. SA Bucureşti în partea privind cunoaşterea situaţiei patrimoniale a societăţii şi pârâta să fie obligată la plata sumei de 826.233,43 lei (Ron) cu titlu de daune, actualizată cu 123.935 lei (Ron), reprezentând media procentului de inflaţie în perioada 1 ianuarie 2005-30 iunie 2007, cu cheltuieli de arbitrare.
Prin sentinţa arbitrală nr. 2 din 10 ianuarie 2008 Tribunalul arbitral admite acţiunea reclamantei, constată nulitatea stipulaţiilor de la art. 17.1 din contractul nr. 62/2003 în privinţa cunoaşterii de către reclamantă a situaţiei patrimoniale reale a SC R. SA Bucureşti la încheierea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 62/2003 şi obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 950.168,43 lei (Ron) cu titlu de daune, cu 33.679,38 lei cheltuieli de arbitrare.
Prin cererea înregistrată la 15 februarie 2008 petenta pârâtă solicită Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca, în contradictoriu cu intimata reclamantă, să dispună anularea hotărârii arbitrale menţionate, indicând, la 31 martie 2008, ca temei de drept al acţiunii în anulare art. 364 lit. i) C. proc. civ. şi arătând că au fost încălcate dispoziţiile art. 953, art. 5, art. 340 C. civ., ca şi dispoziţiile art. 7, art. 8 şi art. 16 din Decretul nr.167/1958, criticând instanţa de arbitraj pentru a fi pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Prin sentinţa comercială nr. 80 din 19 mai 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, respinge cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale, astfel cum a fost precizată, ca rămasă fără obiect şi respinge acţiunea în anulare a menţionatei hotărâri formulată de petenta pârâtă, reţinând, în acest sens, că hotărârea arbitrală este definitivă la data pronunţării, precum şi că, deşi s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 364 lit. i)C. proc. civ., petenta a invocat numai motive de netemeinicie şi nelegalitate a hotărârii arbitrale vizând greşita interpretare de către Tribunalul arbitral a situaţiei de fapt dedusă judecăţii arbitrajului, ca şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, aspecte pe care, date fiind limitele judecăţii unei hotărâri arbitrale de către instanţa judecătorească, stabilite strict de dispoziţiile art. 364 C. proc. civ., aceasta nu le poate examina, întrucât nu poate cenzura modul în care Tribunalul arbitral a soluţionat fondul pricinii, iar încălcarea ordinii publice sau a unor dispoziţii imperative ale legii (de altfel neindicate precis de petentă) nu s-a constatat în cauză.
Împotriva sentinţei de mai sus petenta pârâtă declară recurs, solicitând, cu invocarea art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate, admiterea acţiunii în anulare a sentinţei arbitrale şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de arbitrare.
În susţinerea recursului său pârâta petentă atacă sentinţa recurată pentru nelegalitate, criticând prima instanţă pentru a fi considerat acţiunea în anulare neîntemeiată câtă vreme sentinţa arbitrală atacată încalcă dispoziţii imperative ale legii, respectiv dispoziţiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, ale art. 5, art. 953-954 şi art. 1340 C. civ. şi ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 modificată şi completată, înfrângerea acestor din urmă dispoziţii fiind invocată de recurentă direct în recurs.
Susţine recurenta că sentinţa arbitrală încalcă dispoziţiile art. 7 din Decretul 167/1958 în condiţiile în care, în opinia sa, dreptul material la acţiune curge, în speţă, de la data de 13 februarie 2004, dată când reclamanta intimată a cunoscut prejudiciul a cărui reparare o solicită prin acţiunea arbitrală, fiind împlinit la data de 13 februarie 2007, precum şi dispoziţiile art. 30 alin. (1) raportat la art. 28 din Legea nr. 137/2002, modificată şi completată, Tribunalul arbitral obligând pârâta recurentă la plata către reclamanta intimată cu titlu de daune a unei sume ce depăşeşte 50% din preţul efectiv plătit la cumpărarea acţiunilor. Mai susţine recurenta că tribunalul arbitral a făcut o greşită aplicare şi a dispoziţiilor imperative ale art. 953-954 C. civ. când a stabilit că reclamanta intimată şi-a dat consimţământul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 62 din 23 decembrie 2003 cu recurenta pârâtă în condiţiile afectării acestuia de o eroare gravă, ca şi a dispoziţiilor art. 1340 C. civ. când a ignorat că în cauză, în fapt, reclamanta şi-a fondat apărările şi argumentele pe temeiul art. 1352 şi art. 1355 C. civ.
Examinând recursul petentei pârâte prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., se constată că criticile avansate de aceasta nu sunt fondate, recurenta tinzând, cum corect a apreciat şi prima instanţă, la obţinerea, prin promovarea unei acţiuni în anularea sentinţei arbitrale, o nouă judecare a cauzei, aspect inadmisibil în lumina dispoziţiilor art. 364 C. proc. civ., în speţă, nefiind incidente nici dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. faţă de regimul special al acţiunii în anularea unei hotărâri arbitrale.
Din perspectiva dispoziţiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., pe care-şi întemeiază recurenta petentă-pârâtă acţiunea în anulare şi a căror încălcare o reproşează primei instanţe judecătoreşti, se reţine că, aşa cum a stabilit judicios şi instanţa criticată, tribunalul arbitral nu a încălcat nici o dispoziţie imperativă a legii, acesta soluţionând cererea cu care a fost investit cu aplicarea şi în lumina dispoziţiilor de lege invocate de părţi, precum şi a contractului dintre acestea, respectându-se astfel prevederile art. 360 C. proc. civ., ca şi Regulile procedurii arbitrale, invocate de recurentă, modul de soluţionare a litigiului arbitral neputând fi cenzurat de instanţa de judecată. Observăm, de altfel, că recurenta invocă, pentru prima oară, direct în recurs, dispoziţiile art. 30 alin. (1) raportat la art. 28 din Legea nr. 137/1002 modificată şi completată pe care nu a înţeles să-şi întemeieze apărările în cursul procesului arbitral, astfel că acest aspect nici nu poate fi examinat de instanţă.
Nu se poate reţine nici încălcarea normelor de ordine publică referitoare la împlinirea termenului de prescripţie, tribunalul arbitral făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 7, art. 8 şi art. 16 din Decretul nr. 167/1958, stabilind judicios că termenul de prescripţie curge, în cauză, din momentul în care reclamanta intimată a cunoscut exact întinderea prejudiciului, a cărui reparaţie este invocată, abia la 15 decembrie 2004 când, prin executare silită, s-a recuperat de la SC R. SA, societatea privatizată, debitul pe care aceasta îl avea faţă de Consiliul Local al Municipiului Sibiu, datoria devenind certă, lichidă şi exigibilă pentru reclamantă abia la data menţionată, anterior nici măcar pârâta recurentă însăşi necunoscând respectiva datorie, aceasta fiind informată în acest sens doar la 17 iunie 2004, prin certificatul constatator al Direcţiei Fiscale locale Sibiu, suma fiind precis cuantificată abia la data de 23 decembrie 2004, data Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Sibiu de scutire de plată a unei sume de cca. 12,3 miliarde lei (Rol), date în raport de care introducerea acţiunii arbitrale la 18 iunie 2007 este făcută înăuntrul termenului de prescripţie.
Faţă de cele de mai sus, reţinându-se că sentinţa recurată este legală şi temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de petenta pârâtă împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta pârâtă A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 80 din 19 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 143/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 230/2009. Comercial → |
|---|
