ICCJ. Decizia nr. 1516/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1516/2009
Dosar nr. 19165/3/2006
Şedinţa publică din 7 mai 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, reclamanta R.A. – A.P.P.S. a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să oblige pârâta la plata sumei de 93.191,76 lei reprezentând debit neachitat; să constate rezilierea contractului de locaţiune şi prestări servicii şi evacuarea pârâtei din spaţiul deţinut în Bucureşti, B-dul Dacia.
În urma declinării de competenţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 19165/3/2006 iar prin sentinţa comercială nr. 6392 din 10 mai 2007, pronunţată în dosarul nr. 19165/3/2006, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei R.A. – A.P.P.S. în contradictoriu cu SC I. SA.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 6392/2007, pronunţată în dosarul nr. 19165/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a formulat apel reclamanta R.A. – A.P.P.S., apel ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 19165/3/2006 din 18 iulie 2007.
Prin Decizia comercială nr. 422 din 3 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel curtea de apel a reţinut că părţile au încheiat la data de 16 aprilie 2002 contractul de locaţiune şi prestări servicii nr. 397 având ca obiect folosinţa temporară a spaţiului situat în Bucureşti, B-dul Dacia.
Durata contractului a fost stabilită la art. 13 până la 31 decembrie 2004, cu posibilitatea prelungirii cu acordul ambelor părţi contractante pe bază de act adiţional.
Prin actele depuse în apel, respectiv O.P. nr. 786/2007 s-a făcut dovada plăţii chiriei şi a penalităţilor, iar prin actul adiţional nr. 758 din 5 septembrie 2007 la contract, părţile au prelungit locaţiunea încât s-a concluzionat că, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică neexistând temei legal pentru admiterea acţiunii.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând motivele de recurs reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., convenţia încheiată între părţi şi căreia instanţa i-a dat valoare de act adiţional nereprezentând în realitate o prelungire a locaţiunii în sensul art. 13 din contract, ci prin aceasta nu au intenţionat decât să reglementeze situaţia chiriei aferentă curţii în suprafaţă de 15,76 mp, rezilierea de drept a contractului intervenind în condiţiile art. 16 din contract datorită neplăţii chiriei timp de două luni, sens în care s-a şi solicitat instanţei constatarea rezilierii contractului.
Cât priveşte plata făcută în timpul procesului, potrivit art. 16 din contract, orice ofertă de plată sau de execuţie după expirarea termenului de două luni, nu va putea fi opusă rezilierii obţinută de locator.
Recursul este nefondat.
Înscrierea pactului comisoriu într-un contract de locaţiune nu înlătură facultatea creditorului de a cere debitorului executarea contractului, iar în cauză o astfel de cerere a fost materializată prin încheierea unor acte adiţionale pe parcursul judecăţii cărora instanţa de judecată le-a dat eficienţă juridică în sensul în care părţile au şi înţeles să convină, respectiv de a prelungi locaţiunea, conform art. 13 din contract.
Astfel, prin primul act adiţional din 20 iulie 2006 şi actul adiţional încheiat la 14 septembrie 2007, s-a precizat expres că prevederile acestora completează contractul de locaţiune nr. 397 din 10 aprilie 2002 şi vizează aspecte care ţin de executarea contractului, respectiv dreptul locatarului de a cere prelungirea contractului şi modificarea cuantumului chiriei, începând cu 1 iulie 2006, respectiv 1 septembrie 2007, sens în care au şi fost puse în executare şi îndeplinite toate obligaţiile.
În aceste condiţii, faţă de clauzele neechivoce din conţinutul actelor adiţionale şi efectele juridice pe care le-au produs, nu se poate invoca aplicabilitatea art. 16 din contract şi cu atât mai mult interpretarea eronată a acestora având în vedere doar situaţia unor plăţi făcute din iniţiativa locatarului şi nu situaţia intervenirii unui acord de voinţă, care produce efecte, conform art. 969 C. civ.
Aşa fiind, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, prin menţinerea hotărârii instanţei de respingere a acţiunii dând interpretarea corespunzătoare voinţei părţilor, fără a denatura înţelesul acestora, încât recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) şi (2) va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta R.A. A.P.P.S., sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar Bucureşti, împotriva deciziei nr. 422 din 3 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2794/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1520/2009. Comercial → |
|---|
