ICCJ. Decizia nr. 1520/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1520/2009
Dosar nr. 36659/3/2005
Şedinţa publică din 7 mai 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 12160 din 22 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta SC I.L. SA împotriva pârâtei SC I. SA şi aceasta din urmă a fost obligată să plătească celei dintâi suma de 15.333,74 euro, în echivalent lei la data plăţii, cu titlu de penalităţi de întârziere şi la cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat, în termenul legal, apel împotriva acestei hotărâri solicitând admiterea acestuia şi schimbarea în tot a hotărârii în sensul respingerii acţiunii.
Prin Decizia comercială nr. 290 din 1 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în privinţa excepţiei de neexecutare a contractului că aceasta trebuie raportată la termenele stabilite prin contract, în cauză, părţile convenind un termen pentru predarea construcţiei, nerespectat de către pârâtă, astfel că emiterea facturii spre plata acesteia la un an după ce însăşi pârâta nu şi-a îndeplinit propria obligaţie nu mai poate constitui temei pentru invocarea excepţiei de neexecutare.
Referitor la obligaţia de punere în întârziere a pârâtei, s-a reţinut că plata penalităţilor de întârziere s-a solicitat în temeiul dispoziţiilor contractuale, conform art. 969 C. civ., invocarea art. 1079 C. civ., neavând aplicare în materie comercială, debitorul fiind pus de drept în întârziere, fără îndeplinirea vreunei formalităţi.
S-a mai reţinut, totodată, că penalităţile de întârziere curg de la 15 decembrie 2004, aşa cum a recunoscut şi pârâta, calculul fiind corect.
Pârâta a formulat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri invocând nelegalitatea pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel a apreciat greşit incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 43 C. com., potrivit căruia datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile, textul de lege având în vedere doar obligaţiile în bani (de a da) şi nu obligaţiile de a face, cum este obligaţia dedusă judecăţii, încât, potrivit legii civile, aplicabilă, respectiv art. 1081 C. civ., daunele nu sunt debite decât atunci când debitorul este în întârziere de a îndeplini obligaţia sa.
Or, neexistând o dovadă a punerii sale în întârziere, conform art. 1079 C. civ., instanţa de apel nu putea menţine soluţia de obligare la plata penalităţilor de întârziere.
Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat cu motivarea, de esenţă, că recurenta – pârâtă avea stabilit termen de execuţie, nerespectat încât, au devenit incidente dispoziţiile din contract privind clauza penală dar şi dispoziţiile art. 1079 alin. (3) C. civ. şi art. 43 C. com.
Recursul este nefondat.
Este de principiu că dacă legea sau contractul nu stabilesc altfel, în materie comercială existând în acest sens art. 43 C. com., în cazul datoriilor comerciale lichide şi plătibile în bani, simpla împlinire a scadenţei nu operează, implicit, punerea în întârziere a debitorului, deoarece se prezumă că, atât timp cât creditorul nu cere executarea creanţei sale, el nu este prejudiciat prin întârziere.
Potrivit contractului şi actelor adiţionale recurenta – pârâtă a fost pusă însă în întârziere chiar prin voinţa părţilor, stipulându-se că neexecutarea obligaţiei de predare a construcţiei la termenul de scadenţă fixat prin Cap. III atrage curgerea penalităţilor de întârziere în 5 zile de la această dată, conform art. 7.1 lit. b) din Capitolul VII din contract.
În această situaţie, recurenta – pârâtă este considerată pusă în întârziere prin simpla împlinire a termenului de scadenţă (dies interpellat pro hominem), cum legal a reţinut şi instanţa de apel prin raportare la art. 969 C. civ., nefiind încălcate, deci, dispoziţiile art. 1081 C. civ. şi corect, reţinându-se, totodată, neincidenţa, în situaţia dată, a dispoziţiilor art. 1709 C. civ., privind punerea în întârziere prin intermediul executorului judecătoresc.
De asemenea, în aplicarea clauzei penale intimata – reclamantă nu este ţinută să facă dovada vreunui prejudiciu, ceea ce rezultă şi din dispoziţiile art. 1087 C. civ.
Aşa fiind, recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat şi, prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.
Văzând, totodată, şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta - pârâtă va fi obligată către intimata - reclamantă la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC I.D.C. SA Voluntari, împotriva deciziei nr. 290 din 1 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei SC I.L.I. SA Bucureşti suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1516/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1679/2009. Comercial → |
|---|
