ICCJ. Decizia nr. 2794/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIE
SECTIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2794/2009
Dosar nr. 4342/62/2006
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2009
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că prin cererea introdusă la data de 16.februarie 2006, D.J.T. Braşov, în calitate de succesoare a A.T.T.T.Ş. Braşov, a chemat în judecată E., solicitând constatarea nulităţii absolute a Contractului de colaborare.
În susţinerea cererii, intimata-reclamantă a invocat faptul că baza materială a taberelor reprezintă proprietate publică a statului, drept pentru care s-au încălcat dispoziţiile legale şi constituţionale privind regimul juridic al bunurilor proprietate publică, respectiv art. 136 alin. (4) din Constituţie şi art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia (Legea nr. 213/1998).
E. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a D.J.T. Braşov, pe motiv că aceasta este doar administrator al bunurilor ce fac obiectul Contractului de colaborare, care este un act de dispoziţie, fapt pentru care în litigiu poate sta doar A.N.T., organ ierarhic superior reclamantei. Totodată, pârâta a invocat şi excepţia prematuritaţii acţiunii, pe motiv că reclamanta nu făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în condiţiile în care Contractul de colaborare este un act administrativ.
Odată cu întâmpinarea, E. a formulat şi cerere de chemare în garanţie a A.N.T. şi cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea în solidar a chematei în garanţie şi reclamantei a sumei de 200.000 Ron cu titlu de despăgubiri pentru investiţiile făcute de pârâtă în baza Contractului şi beneficiu nerealizat.
Prin sentinţa civila nr. 493/C, Tribunalul Braşov a respins excepţiile invocate de pârâtă, a admis acţiunea şi a anulat ca insuficient timbrată cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie.
Împotriva acestei hotărâri, E. a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a sentinţei civile apelate şi respingerea acţiunii formulată de reclamantă.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 216/ Ap 129 noiembrie 2007, a respins apelul formulat de E. În esenţă, instanţa de apel a reţinut, cu privire la excepţia prematurităţii, că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004, litigiul având o natură comercială; referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active, s-a reţinut că reclamanta este succesoare în drepturi a uneia din părţile contractante, respectiv A.T.T.T.Ş. Braşov şi, deci, justifica dreptul de a solicita constatarea nulităţii contractului, deci calitatea procesuală activă; pe fondul cauzei, acţiunea reclamantei este întemeiată, întrucât în extrasul privind inventarul bunurilor ce fac parte din domeniul public al statului, întocmit în condiţiile art. 20 din Legea nr. 213/1998, se regăsesc şi bunurile ce fac obiectul Contractului de colaborare.
Împotriva deciziei nr. 216/ Ap din 29 noiembrie 2007, E. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate, iar în subsidiar, modificarea acesteia. Recurenta a invocat, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.); hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.).
Prin motivele de recurs invocate, recurenta a susţinut că contractul cu privire la care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute, este un contract administrativ în înţelesul Legii nr. 554/2004, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c), întrucât este un act încheiat de autorităţile publice care au ca obiect executarea lucrărilor de interes public. Prin urmare, litigiul are natura unei acţiuni în contencios administrativ, hotărârea fiind pronunţată de o instanţă necompetentă funcţional; excepţia prematurităţii a fost respinsă fără temei de către instanţa de fond şi de apel, având în vedere ca în speţă nu s-a efectuat procedura prealabila impusă de dispoziţiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004; excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei trebuia admisă de către instanţa de fond şi apel, pe motiv că bunurile ce fac obiectul contractului de colaborare sunt bunuri ce au fost date de către A.N.T.T. şcolar în administrarea intimatei reclamante, fapt pentru care doar A.N.T.T. şcolar poate solicita nulitatea Contractului de colaborare; din probatoriul administrat, rezultă că bunurile ce fac obiectul Contractului de colaborare fac parte din domeniul privat şi nu din domeniul public al statului.
Analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru considerentele următoare:
În mod corect, instanţa de fond şi de apel a reţinut caracterul comercial al contractului de colaborare şi inaplicabilitatea legii privind contenciosul administrativ precum şi principiul neretroactivităţii legii noi.
În opinia recurentei, Contractul de colaborare este un act administrativ, întrucât art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prevede că: sunt asimilate actelor administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.
Dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sunt inaplicabile, în speţă, întrucât noţiunea de contract administrativ a fost reglementată în momentul intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, respectiv la data de 7 ianuarie 2005. Or, Contractul de colaborare a fost încheiat la data de 12 august 2004.
Principiul retroactivităţii legii civile este regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc în practica după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor anterioare, trecute. LegiSIativ, acest principiu este consacrat expres chiar în art. 1 C. civ., Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă. Aplicarea legii civile noi la situaţii juridice anterioare adoptării ei are loc numai când este consacrată expres în legea nouă, deoarece excepţiile nu se prezumă, ele fiind de strictă interpretare şi aplicare.
Or, o situaţie juridică produce acele efecte care nu sunt prevăzute de legea civilă la data producerii ei, regula cristalizată în adagiul tempus regit actum.
Pe de altă parte, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 reglementează noţiunea de contract administrativ, deci, o normă juridică de drept material, astfel încât este exclus a se presupune că am fi în prezenţa unei norme de procedură care ar fi guvernată de principiul aplicării imediate a normei procedurale.
Aşadar, Contractul de colaborare nu intra sub incidenţa Legii nr. 554/2004, ci sub incidenţa legii comerciale, neputând retroactiva, pentru condiţiile expuse mai sus.
Înalta Curte reţine aplicabilitatea art. 4 şi 893 C. com., recurenta este o societate comercială şi are calitatea de comerciant, în sarcina ei fiind instituită prezumţia de comercialitate, prevăzută de art. 4 C. com.: se socotesc afară de acestea, ca fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant. Pe lângă faptele de comerţ obiective, a căror comercialitate este independent de calitatea persoanei care le săvârşeşte, Codul comercial reglementează şi fapte de comerţ subiective, care dobândesc caracter comercial datorită calităţii de comerciant al persoanei care le săvârşeşte. Potrivit art. 893 C. com., chiar când actul este comercial numai pentru una din părţi, acţiunile ce derivă dintr-însul sunt de competenţa instanţei comerciale.
În mod corect, instanţa de apel a respins excepţia prematurităţii acţiunii. Chiar dacă, ad absurdum, am considera că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile legii contenciosului administrativ, procedura prealabilă invocată de recurentă ar presupune ca M.T.S. să adreseze plângerea prealabilă unei autorităţi publice. Or, calitatea de parată în acest litigiu o deţine o societate comercială, drept pentru care procedura prealabilă impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi aplicabilă situaţiei în care o persoană să fie vătămată într-un drept al său de către o societate comercială. Potrivit art. 1 din actul normativ indicat, calitatea de pârât în litigiile de contencios administrativ revine unei autorităţi publice, şi nu unei societăţi comerciale.
Potrivit art. 1 alin. (1) din HG nr. 753/2005 privind organizarea şi funcţionarea direcţiilor pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, D.T.J. .. se organizează şi funcţionează ca instituţii publice cu personalitate juridică în subordinea A.N.T. Alin. (2) al aceluiaşi text de lege, arată că D.T.J. preiau activitatea, patrimoniul şi bugetul agenţiilor teritoriale ale taberelor turismului şcolar.
Mai mult, art. 1 alin. (7) din HG nr. 384/2005 (modificată şi completată prin HG nr. 29712006) privind organizarea şi funcţionarea A.N.T., D.J.T. se înfiinţează prin reorganizarea şi preluarea activităţii personalului şi a bugetului agenţiilor teritoriale a taberelor şi turismului şcolar .. care se desfiinţează. În cazul persoanelor juridice, transmiterea calităţii procesuale active are loc pe calea reorganizării sau transformării persoanei juridice care este parte în proces. Aşadar, D.J.T. Braşov, preluând activitatea, personalul, patrimoniul şi bugetul A.T.T.T.Ş. Braşov a dobândit, prin reorganizarea acesteia din urmă, şi calitate procesuală activă.
Constatarea nulităţii absolute poate fi solicitată de orice persoană interesată. Dincolo de argumentele prezentate mai sus, atâta vreme cat prezentul litigiu are ca obiect constatarea nulităţii absolute a Contractului de colaborare, orice persoană interesată poate sta ca reclamantă în proces, deci justifică calitatea procesuală activă.
Bunurile ce fac obiectul contractului de colaborare aparţin domeniului public al statului. Conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 136 alin. u) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrative teritoriale prin modurile prevăzute de lege.â€.
Anexa 1 la Legea nr. 213/1998 cuprinde, printre altele, şi bunurile care fac obiectul Contractului de colaborare. Astfel, conform alin. (1), pct. 29 terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale (A.N.T.) şi instituţiile publice subordonate acestora (D.J.T. Braşov).
Mai mult, alin. (2) pct. 2 din aceeaşi anexă, prevede că domeniul public judeţean este alcătuit din următoarele bunuri: terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul judeţean şi aparatul propriu al acestuia, precum şi instituţiile publice de interes judeţean cum sunt: biblioteci, muzee, spitale judeţene şi alte asemenea bunuri.
Or, D.T.J. se organizează şi funcţionează ca instituţii publice. Prin urmare, D.J.T. Braşov este instituţie publică de interes judeţean, iar clădirile în care îşi desfăşoară activitatea sunt de interes public.
De asemenea, potrivit art. 136 alin (6) din Constituţie, bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate de asemenea, ele pot fi date in folosinţa gratuită instituţiilor de utilitate publică.
Aşadar, bunurile ce fac obiectul Contractului de colaborare nu puteau fi date în administrare către SC E. SRL, prin contractul ce face obiectul litigiului aşa cum în mod eronat susţine recurenta, întrucât s-ar încălca dispoziţiile constituţionale.
În mod legal, instanţa de apel şi de fond a apreciat că contractul de colaborare este lovit de nulitate absolută. Aşa cum s-a reţinut, potrivit art. 136 alin (6) din Constituţie, se consacra expres caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică. Legiuitorul a stabilit limitativ cazurile în care se poate exercita dreptul de proprietate publică, respectiv: administrare, concesionare, închiriere şi dare în folosinţă gratuită instituţiilor publice. per a contrario, orice alt act juridic (în speţă, contractul de colaborare), excede cadrului constituţional care reglementează dreptul de proprietate publică.
De asemenea, potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, după cum urmează.
a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii
b) nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale.
c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credinţă asupra bunurilor mobile.
(2) Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. 1 privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.
Faţă de dispoziţiile legale sus-menţionate, rezultă clar că un contract nenumit, care excede caracterului limitativ prevăzut de lege, este sancţionat în mod expres cu nulitatea absolută.
În consecinţă, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC. E. SRV SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 216/ Ap din 29 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC. E. SRV SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 216/ Ap din 29 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2201/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1516/2009. Comercial → |
|---|
