ICCJ. Decizia nr. 1679/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1679/2009
Dosar nr. 4680/62/2007
Şedinţa publică din 16 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2649/ C din 11 iulie 2007, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, respinge contestaţia formulată şi precizată de contestatoarea SC S.U.D.V. SA BRAŞOV în contradictoriu cu intimata SC T. SA.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Societatea debitoare a transmis, la data de 22 martie 2007, creditoarei notificarea înregistrată sub nr. 682/169 comunicându-i acesteia că, potrivit evidenţelor contabile, are o creanţă în sumă de 465.549,67 lei, precum şi că propune spre compensare suma de 97.398,7 lei. Prin aceeaşi notificare debitoarea precizează că datoria se încadrează în ordinea de prioritate la pct. 8.
Prin adresa nr. 2601 din 12 aprilie 2007 creditoarea a solicitat debitoarei înscrierea în tabloul creditorilor, în categoria creanţelor chirografare (ordinea de prioritate 8), a creanţei în sumă totală de 474.413,67 lei reprezentând mărfuri şi lucrări facturate, rămase neachitate.
Potrivit notificării înregistrată sub nr. 242 din 17 mai 2007 debitoarea prin lichidator aduce la cunoştinţă creditoarei faptul că, urmare verificărilor întreprinse, creanţa sa în cuantum de 217.992,59 lei a fost înscrisă în tabel în categoria creanţe - 1. Creanţe reprezentând cheltuieli aferente procedurii.
Prin Decizia nr. 1 din 4 iunie 2007 se modifică tabelul de creanţe în sensul că SC S.U.D.V. SA Braşov este înscris în tabel, la categoria a V-a a creanţelor chirografare, cu o creanţă în sumă de 112.909,46 lei, sumă rectificată prin Decizia nr. 2 din 15 iunie 2007 la 126.776,27 lei în loc de 112.909,46 lei.
Potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 dreptul de a contesta existenţa sau întinderea unei creanţe ori rangul acesteia în ordinea de preferinţă se stinge în termen de 15 zile de la data comunicării acesteia în scris de către lichidator.
Creanţa precizată de societatea creditoare ca fiind în valoare de 474.413,67 lei include factura fiscală nr. 2561498 din 11 aprilie 2007 în sumă de 145.155,56 lei neînregistrată în evidenţele intimatei.
Art. 43 C. com., reglementează ca mijloace de probă specifice facturile acceptate.
Factura comercială este un înscris sub semnătură privată prin care se constată executarea unei operaţiuni comerciale. Menţiunile facturii privesc părţile, marfa (cantitatea şi calitatea acesteia), preţul, condiţiile de predare.
Ca orice înscris sub semnătură privată, factura comercială face dovadă împotriva emitentului şi în favoarea destinatarului ei. Dar dacă factura este acceptată de către destinatar, ea face dovadă şi în favoarea emitentului.
Factura fiscală nr. 2561498 din 11 aprilie 2007 emisă de către societatea contestatoare, reprezentând cheltuieli înregistrate pe comenzile de S.D.V.-uri comandate de SC T. SA în perioada 2005 - 2007, nu este acceptată de către intimată.
Se constată că, la data de 26 februarie 2007, creanţa SC S.U.D.V. SA Braşov era în valoare de 329.258,11 lei.
Conform art. 34 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 în notificare şi în anunţ se precizează valoarea totală a datoriilor societăţii comerciale, astfel cum rezultă din evidenţele financiar-contabile, creanţele care se compensează total sau parţial cu debite ale creditului faţă de societatea comercială.
În speţă, contestatoarea are, astfel cum rezultă din Protocolul de divizare din 1 decembrie 1999 şi Protocolul încheiat la data de 4 septembrie 2002, o datorie către intimată în cuantum de 202.481,84 lei.
În urma compensării rezultă o creanţă a contestatoarei în sumă de 126.776,27 lei, creanţă înscrisă în tabelul de creanţe.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia nr. 187/ A din 24 octombrie 2007, respinge apelul declarat de contestatoarea SC S.U.D.V. SA Braşov împotriva sentinţei civile nr. 2649 din 11 iulie 2007 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Instanţa de apel a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi s-au stabilit clauze cu caracter general, obligaţiile concrete ale părţilor urmând a fi stabilite prin comenzile cumpărătorului, urmate de stabilirea preţului de comun acord de către părţi.
Contestatoarea nu a depus la dosar comanda pentru produsele facturate cu factura nr. 2561498 din 11 aprilie 2007, ci doar o anexă la această factură, care nu este semnată de niciun reprezentant al cumpărătoarei, deci nu îi este opozabilă.
Prin cererea de recurs formulată, SC S.U.D.V. SA Braşov a susţinut că Decizia recurată este netemeinică şi nelegală pentru următoarele considerente:
Factura nr. 2561498 din 11 aprilie 2007 este nesemnată de reprezentanţii intimatei, deoarece funcţionarii abilitaţi ai acesteia s-au eschivat să o primească, sub pretext că A.G.A. a hotărât dizolvarea şi lichidarea voluntară, în condiţiile OUG nr. 3/2007.
Factura menţionată a fost depusă la registratura debitoarei.
Conform art. 46 C. com., factura face dovada în favoarea emitentului numai când a fost acceptată, acceptarea poate fi expresă sau tacită.
Conform art. 46 C. com., obligaţiile comerciale se probează cu facturi acceptate, dar şi prin corespondenţă, cu martori sau prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă.
Factura nr. 2561498 din 11 aprilie 2007 a fost înregistrată la registratura intimatei iar aceasta nu a contestat că nu corespunde realităţii, invocându-se doar că nu a fost înregistrată în contabilitatea sa la data deschiderii procedurii.
Se susţine că hotărârile recurate au fost pronunţate de instanţe necompetente, invocându-se excepţia de necompetenţă materială şi teritorială.
Debitoarea a intrat în procedura de dizolvare şi lichidare voluntară în condiţiile OUG nr. 3/2007 privind unele măsuri pentru restructurarea şi sau /privatizarea unor societăţi din portofoliul A.V.A.S., aşa fiind dizolvarea şi lichidarea în speţă reprezintă în fapt o privatizare prin restructurare totală, realizată prin vânzarea întregului activ patrimonial al debitoarei, competenţa revenind în primă instanţă Tribunalului Bucureşti, şi ca instanţă de apel Curţii de Apel Bucureşti, conform art. 40 din Legea nr. 137/2002, cu modificările ulterioare.
Temeiul de drept indicat de recurenta SC S.U.D.V. SA Braşov îl constituie art. 304 pct. 5,7,9 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare în temeiul art. 308 (2) C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului şi de dispoziţiile incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită niciuna din situaţiile prevăzute de dispoziţiile invocate.
Prima critică a recurentei nu poate fi primită, întrucât instanţa nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2), instanţele rămânând competente în soluţionarea cauzei.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, situaţia expusă nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanţa constată neîntemeiată această critică, întrucât Decizia cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Referitor la ultimul motiv de recurs, în sensul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, recurenta nu a făcut distincţie între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită.
În ceea ce priveşte reiterarea situaţiei de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susţinerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt în concordanţă cu acestea.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de SC S.U.D.V. SA Braşov împotriva deciziei nr. 187/ A din 24 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea SC S.U.D.V. SA BRAŞOV împotriva deciziei nr. 187/ A din 24 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1520/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 100/2009. Comercial → |
|---|
