ICCJ. Decizia nr. 1997/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1997/2009
Dosar nr. 918/62/2008
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1257 din 13 iunie 2008 Tribunalul Braşov a respins excepţia de neexecutare a contractului invocată de pârâtă, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC D.I. SRL Braşov în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Braşov şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 7.140 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că excepţia de neexecutare a contractului invocată de societatea pârâtă este neîntemeiată, întrucât reclamanta a încheiat cu terţe persoane contractele în vederea executării documentaţiei cadastrale pentru întocmire PUZ, PUD şi autorizare de construire, executarea documentaţiei de proiectare şi executarea studiului geo, precum şi că a prezentat pentru negocieri în vederea încheierii contractului de vânzare – cumpărare a imobilului înscris în CF Braşov un potenţial cumpărător în persoana SC I. SRL; că susţinerile reclamantei în sensul că pârâta şi-a încălcat obligaţiile contractuale prin aceea că a încheiat la data de 27 decembrie 2006 antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat din 27 decembrie 2006 sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC D.I. SRL Braşov şi prin Decizia nr. 130/AP din 30 octombrie 2008 Curtea de Apel Braşov a respins apelul şi a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 4.760 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut că nu s-a dovedit că adresa din 28 decembrie 2008 prin care reclamanta a înaintat pârâtei oferta SC T. SA şi oferta SC T. SA din 28 decembrie 2006 au intrat în posesia pârâtei în perioada sărbătorilor şi că s-au purtat discuţii în perioada contractului de exclusivitate între pârâtă şi SC T. SA privind vânzarea imobilului; că reprezentanţii pârâtei nu au convenit cu niciuna dintre părţile din contractul de comision prezentarea în faţa notarului şi încheierea vreunui precontract referitor la imobil în data de 29 decembrie 2006, pârâta nefiind de acord cu plata în rate a preţului; că oferta SC T. SA în lipsa consimţământului pârâtei şi fără cunoştinţa acesteia, nu poate fi reţinută ca fiind o ofertă valabilă faţă de faptul că reclamantei nu i s-a dat acordul să facă negocieri în numele pârâte, ci doar să intermedieze vânzarea, negocierea urmând a fi purtată între vânzător şi potenţialii cumpărători; că pe perioada contractului pârâta a intrat în negocieri cu o singură societate potenţial cumpărător, respectiv SC I. SRL, negocieri care nu s-au concretizat prin încheierea vreunei promisiuni de vânzare - cumpărare, aceasta din urmă renunţând la tranzacţie; că pârâta nu şi-a încălcat obligaţiile ce decurg din contractul de exclusivitate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC D.I. SRL invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut în esenţă că instanţa de apel a analizat contractul de exclusivitate încheiat de părţi stricto sensu, luând în considerare doar sensul literal al clauzelor acestuia or, în baza art. 977 C. civ. „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor; că în această situaţie clauzele contractului trebuie interpretate coordonat pentru a decela voinţa reală a părţilor; că instanţa de judecată poate completa contractul cu acele elemente sau clauze pe care obiceiul, echitatea şi legea le include în anumite contracte după natura lor, pe care părţile se prezumă a le fi acceptat tacit, din moment ce nu le-au exclus în mod expres; că instanţa de apel a fost în eroare atunci când a considerat că, culpa intimatei putea fi angajată numai dacă aceasta încheia un contract de vânzare - cumpărare în perioada de exclusivitate; că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în această perioadă de exclusivitate recurenta a prezentat doi clienţi pentru cumpărarea imobilului, respectiv SC I. SRL şi SC T. SA Braşov; că la data de 27 decembrie 2006 pârâta a încheiat antecontactul de vânzare - cumpărare cu SC L. SRL Braşov, încălcând astfel prevederile contractului de exclusivitate; că pe durata respectivului contract pârâta nu trebuia să încheie niciun act juridic, inclusiv o promisiune de vânzare - cumpărare; că aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar SC T. SA Braşov a fost clientul adus de recurentăcare şi-a exprimat dorinţa fermă de a cumpăra înainte de expirarea contractului de exclusivitate imobilul proprietatea pârâtei; că adresa din 28 decembrie 2006, cât şi oferta au fost înregistrate din 28 decembrie 2006 la SC S. SA; că la 28 decembrie 2006 au avut loc discuţii la sediul intimatei - pârâte, iar directorul general i-a cerut reprezentantului recurentei să scoată un extras CF actualizat, întrucât va încheia contractul de vânzare - cumpărare cu SC T. SA, lucru ce nu s-a mai întâmplat; că analizând oferta făcută de SC T. SA se poate observa că singura diferenţă între aceasta şi antecontractul încheiat de intimata - pârâtă cu SC L. SRL este doar suma de bani primită drept preţ, respectiv 11.400.000 ron, echivalentul a 170 euro/mp,, sumă care nu era prevăzută în actul adiţional; că recurenta a respectat negocierea făcută de SC S. SA cu SC I. SRL la 15 noiembrie 2006.
Intimata SC S. SA Braşov a formulat întâmpinare şi concluzii scrise solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Recurenta a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. însă dezvoltarea în fapt nu permite încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate invocat pentru a face posibil controlul judiciar.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se reţine că instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile art. 969, art. 970, art. 977, art. 981, art. 982 C. civ. precum şi prevederile contractuale.
Examinând clauzele contractului de exclusivitate de prestări servicii din 7 iunie 2006, precum şi actul adiţional la acesta în concordanţă cu dispoziţiile legale mai sus evocate rezultă că pârâta nu şi-a încălcat obligaţiile contractuale prin aceea că a încheiat la data de 27 decembrie 2006 antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat din 27 decembrie 2006.
Pârâta s-a obligat prin contractul de exclusivitate ca pe perioada contractuală să nu înstrăineze imobilul teren înscris în CF Braşov, direct către altă persoană fizică sau juridică şi să încheie contractul de înstrăinare a terenului numai prin intermediul reclamantei, iar nu să promită vânzarea.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel prin antecontractul de vânzare - cumpărare dreptul de proprietate nu a fost transferat de la vânzător la cumpărător, promitentul - vânzător rămânând proprietar al lucrului promis şi păstrându-şi toate atributele acestui drept, inclusiv acela de dispoziţie juridică.
Înalta Curte constată că între pârâta SC S. SA şi SC L. SRL contractul de vânzare - cumpărare autentificat, având ca obiect vânzarea - cumpărarea imobilului înscris în CF Braşov s-a încheiat după expirarea contractului de exclusivitate, astfel că pârâta nu şi-a încălcat obligaţiile ce decurg din contractul de exclusivitate.
Prin celelalte critici recurenta se referă la conţinutul probator şi la aprecierea acestor probe de către instanţă, aspecte care se circumscriu aspectelor de netemeinicie şi nu de nelegalitate a hotărârii atacate, încât nu pot face obiect de analiză în recurs.
Pentru considerentele expuse în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., se va obliga recurenta - reclamantă la plata sumei de 9.520 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.I. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 130/AP din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta - reclamantă la plata sumei de 9.520 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1987/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2002/2009. Comercial → |
|---|
