ICCJ. Decizia nr. 2002/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2002/2009
Dosar nr. 164/1259/2008
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 383 din 27 mai 2008, Tribunalul Comercial Argeş a admis acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA, prin lichidator judiciar SCP A.E. SRL, împotriva pârâtei A.V.A.S. Bucureşti şi s-a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 130.300 lei, reprezentând contravaloarea activului M.C. şi a terenului în suprafaţă de 1.600 mp.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că este nefondată excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş, în raport de prevederile art. 12 C. proc. civ. potrivit cu care, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar în cauză, reclamanta a optat.
De asemenea, s-a considerat că este nefondată şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă prin prisma dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 99/1999, deoarece termenul de trei luni priveşte numai acţiunile ce cad în competenţa curţilor de apel ca instanţe de drept comun.
Pe fondul cauzei, instanţa a avut în vedere că societatea reclamantă a fost privatizată în condiţiile OUG nr. 88/1997, iar în urma executării hotărârii prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului şi a terenului aferent în suprafaţă de 1.600 mp, aceasta este îndreptăţită la despăgubiri în condiţiile art. 32 alin. (3), (4) din Legea nr. 99/1999.
Apelul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 107 din 31 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa apelului a reţinut că, în cauză, termenul de prescripţie aplicabil este cel general, reglementat de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termen ce începe să curgă de la data executării hotărârii de restituire, respectiv 6 iunie 2004.
S-a considerat că data naşterii dreptului la acţiune nu este momentul în care hotărârea judecătorească de restituire a devenit irevocabilă, ci acela la care imobilul a fost efectiv restituit, ieşind din patrimoniul societăţii privatizate, motiv pentru care acţiunea reclamantului nu este prescrisă.
De asemenea, instanţa a apreciat că raportat la dispoziţiile art. 2 şi art. 12 C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cauzei nu a fost încălcată, reclamantul având posibilitatea opţiunii între mai multe instanţe competente deopotrivă, alegând conform art. 10 alin. (4) C. proc. civ. – instanţa locului despăgubirilor, respectiv Tribunalul Comercial Argeş care este şi instanţa locului executării contractului.
Prin urmare, s-a considerat că instanţa de fond a aplicat corect prevederile art. 32/4 din OUG nr. 88/1997.
Împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
- Reiterând excepţia de necompetenţă teritorială a instanţelor anterioare în soluţionarea prezentei cauze, recurenta susţine că nu s-au observat prevederile art. 5 C. proc. civ. care prevăd că, cererea se face la instanţa de la domiciliul pârâtului.
Recurenta susţine că, prin coroborarea prevederilor menţionate cu cele ale art. 10 pct. 1 C. proc. civ., instanţa competentă teritorial în soluţionarea cauzei este cea de la sediul vânzătorului, deoarece plăţile au fost efectuate într-un cont deschia la Trezoreria Sectorului nr. 1 Bucureşti.
De asemenea, consideră că dispoziţiile art. 8 alin. (1) C. proc. civ., reţinute de instanţa apelului nu-şi găsesc aplicabilitatea în cauză, în condiţiile în care cererea de despăgubiri a fost formulată nu împotriva Statului Român, ci împotriva A.V.A.S. ca instituţie publică implicată în privatizare.
Referitor la locul executării contractului de vânzare - cumpărare acţiuni reţinut de instanţele anterioare ca fiind sediul F.P.S., direcţia teritorială Argeş, se susţine că direcţiile teritoriale nu au avut niciodată personalitate juridică, iar în prezent sunt desfiinţate astfel că, sediul A.V.A.S. este în Bucureşti.
- Decizia atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 din OUG nr. 88/1997 în ceea ce priveşte data naşterii dreptului la acţiune.
Recurenta susţine că data la care s-a născut dreptul la acţiune al reclamantei este aceea a rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de restituire, respectiv 12 iunie 2001.
- Instanţa apelului a aplicat greşit dispoziţiile art. 32 din OUG nr. 88/1997, art. 39 din Legea nr. 137/2002 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 167/1958 cu privire la termenul de prescripţie.
Din perspectiva acestor prevederilor menţionate se consideră că, în cazul în care se valorifică un drept prevăzut de normele imperative ale privatizării, sunt aplicabile termenele speciale de prescripţie reglementate de actele normative din domeniul privatizării.
- Decizia este nelegală raportat la cuantumul despăgubirilor acorda întrucât acesta trebuia să fie stabilit la valoarea contabilă a activului retrocedat – fără a se putea depăşi limita de 50% din preţul plătit de cumpărător - şi nu la valoarea de circulaţie a acestuia.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în pretenţii întemeiată pe prevederile art. 324 alin. (2) din OUG nr. 88/1997 conform cărora, instituţiile publice implicate în privatizare vor plăti societăţilor comerciale o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de societatea comercială către foştii proprietari, prin efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Din prevederile enunţate rezultă cu evidenţă că, prin acţiune reclamanta îşi valorifică un drept rezultat din lege, respectiv din OUG nr. 88/1997 şi nu din executarea contractului de privatizare ce s-a derulat între părţi.
Aşa fiind, stabilirea instanţei competente teritorial în soluţionarea cauzei nu trebuia raportată la prevederile art. 12 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 10 pct. 1 şi 4 C. proc. civ., care prevăd o competenţă alternativă şi posibilitatea reclamantului de a alege între mai multe instanţe competente deopotrivă.
Cum, instanţele anterioare au luat în considerare că reclamanta are facultatea de alege între instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, chiar şi în parte, a obligaţiei asumate prin contract şi între instanţa locului unde a luat naştere obligaţia sau cea a locului plăţii, considerând că - în ambele situaţii- competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine, în primă instanţă, Tribunalului Argeş soluţia dată excepţiei de necompetenţă teritorială este nelegală, în condiţiile în care dreptul valorificat pe calea prezentei acţiuni nu derivă dintr-un contract, ci din lege.
În atare situaţie, îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile cuprinse în norma generală de la art. 5 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 7 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit acestor norme, cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului, iar atunci când este vorba de o persoană juridică de drept privat, la instanţa sediului ei principal.
În cauza dedusă judecăţii, sediul principal al A.V.A.S. este în municipiul Bucureşti, ceea ce atrage competenţa de soluţionare în primă instanţă a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Din această perspectivă se constată că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ. care atrag casarea atât a deciziei atacate cât şi a sentinţei cu consecinţa trimiterii cauzei spre soluţionare la instanţa competentă, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
Fiind găsit ca întemeiat motivul de casare menţionat anterior, este inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs invocate de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 107/A/C din 31 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia atacată şi sentinţa comercială nr. 383/C din 27 mai 2008 a Tribunalului Comercial Argeş şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1997/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2197/2009. Comercial → |
|---|
