ICCJ. Decizia nr. 205/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 205/2009
Dosar nr. 4493/2/200.
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa arbitrală nr. 55 din 21 martie 2007, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a respins acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă SC A.I.E. SRL împotriva pârâtei-reclamante SC R.I.B. SA.
A admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă şi a obligat-o pe reclamanta-pârâtă la plata sumei de 132.828 lei (RON) reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de pârâta-reclamantă şi reţinute de către reclamanta-pârâtă; a respins ca nefondat al doilea capăt de cerere (pretenţii privind costuri dezafectare îmbunătăţire).
A obligat-o pe reclamanta-pârâtă la 12.613,12 lei (RON) cheltuieli arbitrale aferente pretenţiilor din cererea reconvenţională admisă, către pârâta-reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa arbitrală a reţinut în esenţă că cererea principală nu este întemeiată, atât pentru faptul că lucrările efectuate de pârâtă au fost lucrări necesare folosirii spaţiului conform destinaţiei, iar degradarea se datorează uzurii normale, apreciată prin prisma destinaţiei, cât şi pentru faptul că întârzierea în predarea spaţiului s-a datorat reclamantei, ca urmare a conduitei acesteia de a impune condiţii pentru predare într-un termen nerezonabil.
Cu privire la cererea reconvenţională, a reţinut ca fiind întemeiată doar pretenţia referitoare la contravaloarea unor materiale şi echipamente, apreciate ca fiind necesare pentru folosirea spaţiului închiriat şi, aceste lucrări fiind însuşite de reclamantă, aceasta trebuie să suporte costul lor. Nu a fost admisă solicitarea pârâtei de restituire a contravalorii lucrărilor impuse de reclamantă, tribunalul arbitral apreciind că acestea, făcute fără a fi datorate, nu dau dreptul la repetiţiune, la restituirea contravalorii lor, având natura unei obligaţii imperfecte, naturale.
Prin sentinţa comercială nr. 190 din 3 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare, invocată de intimată şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anulare formulată de petenta SC A.I.E. SRL în contradictoriu cu intimata SC R.I.B. SA, împotriva sentinţei arbitrale mai sus menţionate.
În ce priveşte excepţia de inadmisibilitate invocată de intimată, curtea de apel a reţinut că, pentru a fi inadmisibilă o acţiune, este necesar ca textele legale să prevadă o interdicţie expresă cu privire la promovarea respectivei acţiuni, şi din această perspectivă, a apreciat că acţiunea în anulare nu poate fi considerată ca inadmisibilă, declararea acesteia fiind permisă de dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Pe fondul cauzei, în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, curtea de apel a apreciat că acţiunea în anulare este neîntemeiată, în baza următoarelor considerente:
Motivele pentru care poate fi promovată o acţiune în anulare sunt strict şi limitativ prevăzute de codul de procedură civilă în art. 364 C. proc. civ. şi, deci, pentru a se putea aprecia asupra temeiniciei unei acţiuni în anulare este necesar a se identifica unul din motivele expuse în textul legal.
În speţă, deşi petenta invocă drept temei legal al acţiunii sale art. 364 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., motivele detaliate de aceasta nu pot fi încadrate în dispoziţia legală invocată, petenta încercând de fapt, o rejudecare a cauzei, prin reanalizarea probelor administrate de tribunalul arbitral, or, chiar dacă acţiunea în anulare este privită ca o cale de atac împotriva sentinţei pronunţate de tribunalul arbitral, totuşi, temeinicia acţiunii se apreciază în raport de incidenţa unui dintre cazurile prevăzute de art. 364 C. proc. civ., neputând fi reluată judecata în măsura în care partea nemulţumită contestă modul în care a fost pronunţată sentinţa în urma analizării materialului probator.
Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei comerciale recurate, în sensul admiterii acţiunii în anulare astfel cum a fost formulată, respectiv anularea în parte a hotărârii arbitrale, iar, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, respingerea integrală a cererii reconvenţionale şi obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de arbitraj şi în recurs, conform dovezilor depuse la dosar.
Recurenta-reclamantă susţine că hotărârea atacată este nelegală, întrucât curtea de apel a respins acţiunea în anulare ca neîntemeiată, fără a motiva de ce motivele invocate nu se circumscriu în situaţiile prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ. şi, de asemenea, motivarea instanţei, în sensul că în acţiunea în anulare nu poate fi reluată judecata este contrară dispoziţiilor art. 366 C. proc. civ., referitoare la posibilitatea instanţei care judecă acţiunea în anulare de a se pronunţa în fond, inclusiv după administrarea de noi probe.
Mai arată că hotărârea curţii de apel este nelegală în ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de intimată, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 962 şi art. 969 alin. (1) C. civ., deoarece, prin hotărârea arbitrală s-a instituit în sarcina sa o obligaţie pe care niciodată părţile nu şi-au asumat-o, dar pe care trebuie s-o execute reclamanta.
În fine, susţine că hotărârea curţii de apel este nelegală şi în ceea ce priveşte cererea principală formulată de reclamantă, în condiţiile în care, în lipsa unor clauze contractuale, art. 1431-1432 C. civ. stabileşte starea în care chiriaşul trebuie să restituie bunul închiriat, stare care nu se apreciază în funcţie de specificul activităţii care s-a desfăşurat în spaţiul respectiv, astfel încât proprietarul să fie obligat de a primi un spaţiu cu dotări sau amenajări care nu-i folosesc şi necesită cheltuieli foarte mari pentru aducerea acestuia la starea iniţială.
Recursul nu este fondat.
În ce priveşte primul motiv de recurs, se constată că, în mod corect, curtea de apel a respins acţiunea în anulare formulată de petenta reclamantă-pârâtă, întrucât din examinarea motivelor prezentate de aceasta în susţinerea acţiunii în anulare nu rezultă în ce fel au fost încălcate de către instanţa arbitrală dispoziţii imperative ale legii în pronunţarea soluţiei pe fondul litigiului şi nici în ce constă încălcarea bunelor moravuri ori ordinii publice, prin hotărârea arbitrală dată.
Se observă astfel că petenta a invocat doar aspecte ce vizează soluţionarea fondului cauzei, ce exprimă nemulţumirea acesteia faţă de modul în care tribunalul arbitral a interpretat probele administrate, acesta fiind greşit, în accepţia petentei, dar, instanţa de control judiciar, pentru a putea admite o acţiune în anulare, trebuie să constate, mai întâi, existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute expres de art. 364 C. proc. civ., care să justifice anularea hotărârii arbitrale, pentru că, numai urmare a unui examen de legalitate al hotărârii arbitrale din perspectiva strict şi limitativ prevăzută de dispoziţiile art. 346 C. proc. civ. şi numai în situaţia constatării ca întemeiat a motivului de desfiinţare invocat, poate anula hotărârea arbitrală şi să treacă, apoi la judecarea, în fond a litigiului, în limitele convenţiei arbitrale.
Astfel fiind, având în vedere cele mai sus arătate, se reţine că instanţa de control judiciar al hotărârii arbitrale, respectiv curtea de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 346 lit. i) C. proc. civ. şi nici nu a pronunţat o hotărâre contrară dispoziţiilor art. 366 din acelaşi cod, aşa cum eronat susţine recurenta-reclamanta-pârâtă în primul motiv de recurs.
În ce priveşte celelalte două motive de recurs, referitoare la nelegalitatea hotărârii curţii de apel, sub aspectul greşitei soluţionări a cererii reconvenţionale, în raport de dispoziţiile art. 962 şi art. 969 alin. (1) C. civ. şi a cererii principale, în raport de clauzele contractuale, se constată că acestea reprezintă apărări pe fondul cauzei, ce nu pot fi încadrate în cazul expres prevăzute de dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., pentru a putea anula hotărârea arbitrală.
În consecinţă, cum în speţă, motivul de recurs invocat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se impune a fi raportat la acelaşi cadru restrictiv ca şi motivul de anulare a hotărârii arbitrale întemeiat pe dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. şi reţinându-se a fi neîntemeiat, pentru considerentele mai sus arătate, urmează ca recursul declarat de SC A.I.E. SRL să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.I.E. SRL BUCUREŞTI împotriva sentinţei comerciale nr. 190 din 3 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2018/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 210/2009. Comercial → |
|---|
