ICCJ. Decizia nr. 230/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 230/2009
Dosar nr. 170/57/2005
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1330 din 24 octombrie 2005 pronunţată în dosar nr. 3799/2005 al Tribunalului Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC T. SA Sibiu împotriva pârâtei SC I.S. SRL Sibiu, cu consecinţa obligării acesteia la ridicarea celor trei chioşcuri amplasate pe terenul proprietatea reclamantei înscris în C.F. 36114 Sibiu nr. top 3236/2/2/1 în caz de refuz fiind autorizată reclamanta să evacueze chioşcurile pe cheltuiala pârâtei, s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă, care a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 709,70 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut în esenţă că solicitarea reclamantei de a se dispune obligarea pârâtei la ridicarea celor trei chioşcuri amplasate pe terenul anterior identificat este justificată deoarece contractul de închiriere nr. 4817 din 8 august 2002, încheiat iniţial până la data de 1 septembrie 204, a expirat la 31 decembrie 2004, conform actului adiţional.
Întrucât locatorul a fost notificat să elibereze spaţiul, acesta nu mai poate invoca tacita relocaţiune în condiţiile art. 1438 C. civ.
Prin urmare, raportat la obiectul litigiului, au fost respinse ca nefondate susţinerile pârâtei referitoare la lipsa calităţii de proprietar al reclamantei asupra imobilului din litigiu şi dată fiind încetarea locaţiunii s-a dispus evacuarea chioşcurilor de pe terenul menţionat în precizarea de acţiune.
În privinţa cererii reconvenţionale formulată de pârâtă având ca obiect rezilierea contractului de închiriere şi restituirea sumelor încasate de reclamantă cu titlu de chirie, tribunalul a constatat că susţinerile pârâtei sunt contradictorii deoarece solicitând rezilierea, aceasta implicit recunoaşte existenţa unui contract cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 948 şi urm. C. civ., iar pe de altă parte rezilierea unui contract ale cărui efecte au încetat, este lipsită de obiect.
În consecinţă, cererea pentru restituirea chiriei achitată în temeiul unui contract valabil, reprezintă echivalentul folosinţei bunului închiriat, motive pentru care cererea reconvenţională a fost respinsă.
Totodată cererea de intervenţie formulată de C.N.C.F., sucursala Regională Braşov, a fost disjunsă la data de 24 octombrie 2005, cu motivarea că pentru soluţionarea acesteia se impune administrarea de noi probe.
Apelul formulat de pârâta SC I.S. SRL Sibiu a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 49 din 18 aprilie 2008 pronunţată în dosar nr. 170/57/2005 al Curţii de Apel Alba, secţia comercială, cu motivarea că justificat s-a dispus disjungerea cererii de intervenţie deoarece soluţionarea acţiunii în evacuare nu depinde de acest aspect.
De asemenea, în privinţa fondului, raportat la clauzele contractului de închiriere, care a încetat la 31 decembrie 2004 susţinerile pârâtei reconvenţionale referitoare la încasarea necuvenită a chiriei, ca echivalent al spaţiului sunt nefondate, iar reclamanta în calitate de proprietar al fondului are un drept de opţiune în privinţa păstrării sau nu a construcţiilor edificate pe terenul său.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta şi intervenienta.
Pârâta SC I.S. SRL Sibiu criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ. raportat la art. 159 pct. 3 şi art. 4 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.
În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că în mod greşit instanţa de apel a respins cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ, în condiţiile în care intervenienta C.N.C.F. a invocat excepţia de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate în baza căruia reclamanta SC T. SA Sibiu şi-a intabulat acest drept în cartea funciară.
În aceste condiţii, contrar celor reţinute de instanţa de apel, soluţionarea cauzei depinde de actul administrativ contestat pentru că în cazul anulării titlului de proprietate obligarea la ridicarea construcţiilor de pe terenul reclamantei ar fi devenit inadmisibilă.
Prin al doilea motiv de recurs, Decizia este criticată sub aspectul omisiunii curţii de apel de a se pronunţa cu privire la cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta C.N.C.F. atât prin încheierea din 11 aprilie 2008 când s-a amânat pronunţarea cât şi prin hotărârea pronunţată.
De asemenea, respingând apelul, instanţa a ignorat faptul că, construcţiile din litigiu au fost edificate pe terenul proprietatea Statului Român, şi nu al reclamantei, motiv pentru care soluţia este nelegală şi sub acest.
Intervenienta CNC.F. C.F.R SA Bucureşti, sucursala Regională C.F.R Braşov, invocă, de asemenea, Decizia instanţei de apel pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ. raportat la art. 4 din Legea 554/2004, preluând de altfel, în întregime criticile pârâtei.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., cu precizarea că acestea fiind identice, vor fi examinate concomitent, Curtea constată că sunt nefondate.
Astfel, în privinţa modului de soluţionare a excepţiei de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea 554/2004, în mod corect instanţa de apel a reţinut că raportat la obiectul litigiului derivat din contractul de închiriere încheiat între reclamantă şi pârâtă şi ale cărui efecte au încetat la 31 decembrie 2000 nu se impune sesizarea instanţei de contencios administrativ pentru examinarea legalităţii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate al reclamantei. Or, condiţia esenţială pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004, este aceea ca instanţa să constate că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, ceea ce în speţă nu este cazul deoarece litigiul a fost generat de refuzul pârâtei de a elibera spaţiul la expirarea contractului de închiriere.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, Curtea constată că, în mod eronat se susţine că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra cererii de intervenţie, în condiţiile în care în considerentele deciziei recurate s-a reţinut că este nefondată critica referitoare la disjungerea cererii de intervenţie prin care, de asemenea se punea în discuţie titlul de proprietate.
Rezultă aşadar, că instanţa s-a pronunţat sub acest aspect, motivând că soluţionarea acţiunii în evacuare, în raport de temeiul invocat nu depinde de soluţia ce se va da cu privire la cererea incidentală, situaţie în care şi această critică va fi respinsă ca nefondată.
În privinţa fondului, corect au reţinut ambele instanţe, în temeiul art. 969 şi art. 1436 C. civ. că la expirarea contractului de închiriere, respectiv la data de 31 decembrie 2004, pârâta recurentă avea obligaţia predării bunului ce a făcut obiectul locaţiunii şi a ridicării supraedificatelor, în condiţiile lipsei oricărui titlu pentru imobilul din litigiu.
În consecinţă, Decizia recurată fiind legală, va fi menţinută ca atare, ca efect al respingerii recursurilor ca fiind nefondate, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi şi la plata sumei de 6.373,22 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâta SC I.S. SRL Sibiu şi intervenienta CNC.F. C.F.R SA Bucureşti, sucursala Regională C.F.R Braşov, împotriva deciziei nr. 49 din 18 aprilie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondate.
Obligă recurenţii la plata sumei de 6.373,22 lei cheltuieli de judecată către intimata SC T. SA Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 144/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 231/2009. Comercial → |
|---|
