ICCJ. Decizia nr. 231/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 231/2009
Dosar nr. 847/120/2007
Şedinţa publică din 29 ianuarie 200.
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 noiembrie 2006 reclamanta D.A. cheamă în judecată pe pârâta C.E. solicitând instanţei să constate nulitatea actului juridic intitulat „Act adiţional la Statutul şi Contractul de societate ale SC A.C. SRL" autentificat sub nr. 3443 din 19 decembrie 2003 şi obligarea pârâtei la plata drepturilor ce i se cuvin.
Prin sentinţa civilă nr. 1210 din 5 decembrie 2006 Judecătoria Moreni admite excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi declină competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia comercială, reţinând natura comercială a litigiului al cărui obiect este neevaluabil în bani.
La data de 9 martie 2007 reclamanta îşi precizează cererea în sensul că solicită constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de părţi sociale intitulat şi „act adiţional", autentificat sub nr. 3443 din 19 decembrie 2003 pentru încălcarea următoarelor condiţii de valabilitate esenţiale şi obligatorii oricărui contract sinalagmatic translativ de proprietate: lipsa consimţământului reclamantei datorat erorii obstacol, nevalabilitatea consimţământului pârâtei datorat condiţiei pur potestative sub care a contract, nevalabilitatea obiectului contractului datorat lipsei efective a preţului vânzării ca element esenţial al acestui act juridic, lipsa cauzei contractului, fraudarea legii, simulaţia actului vânzării, nulitatea actelor autentice ale cesiunii în condiţiile certe ale nedeclarării valorii reale a cesiunii în cuprinsul actului autentic şi eludarea plăţii taxelor legale de timbru datorate către stat.
Prin sentinţa nr. 1727 din 2 noiembrie 2007 Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, respinge acţiunea formulată de reclamantă, reţinând, în acest sens, că reclamanta a primit suma de 450.000.000 lei Rol, că nu poate fi stabilit faptul că la momentul semnării contractului de cesiune consimţământul său ar fi fost alterat prin presiune psihică şi n-ar fi citit actul câtă vreme notarul a consemnat că s-a procedat la autentificarea actului după citirea sa şi consimţirea părţilor la autentificare, că presiunea psihică pretins exercitată de pârâtă nu a fost dovedită, că preţul cesiunii s-a făcut la valoarea nominală, iar părţile separat au stabilit şi un alt preţ, evidenţiat în contabilitatea societăţii, astfel că instanţa nu poate reţine nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părţi pentru niciunul din motivele de nulitate invocate de reclamantă în precizările la acţiune.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe este respins ca nefondat prin Decizia nr. 77 din 7 aprilie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, care reţine că prin retragerea voluntară din societatea comercială reclamanta a primit drepturile băneşti ce i se cuveneau ca diferenţă dintre activul şi pasivul patrimonial, respectiv dividende, operaţiunile cu privire la plăţile efectuate către apelanta reclamantă fiind contabilizate în evidenţa societăţii în conturi corespunzătoare naturii fiecărei plăţi, că actul adiţional atacat a fost încheiat în formă autentică în faţa unui notar public fiind semnat de reclamantă fără obiecţiuni, reclamanta nedovedind că ar fi fost împiedicată să solicite, la încheierea actului adiţional, efectuarea unei expertize financiar contabile pentru aflarea situaţiei exacte a pasivului şi activului societăţii comerciale din care se retrăgea prin cedarea părţilor sociale către pârâta intimată, asociat rămas.
Împotriva deciziei de mai sus şi a sentinţei instanţei de fond, reclamanta formulează recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia cu consecinţa modificării celor două hotărâri şi, după rejudecare în fond, a admiterii acţiunii sale, cu cheltuieli de judecată.
În fundamentarea recursului său recurenta reclamantă susţine, în esenţă, că instanţele criticate au încălcat practica judiciară obligatorie şi au făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 221 din Legea nr. 31/1990 în redactarea în vigoare în 2003, a art. 5, art. 969, art. 970-977 C. civ., art. 1020, art. 1314-1334 C. civ., precum şi că ambele instanţe au interpretat greşit actele deduse judecăţii şi au schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora, nemotivând respingerea susţinerilor formulate de reclamantă cu privire la frauda la lege şi simulaţia vânzării cotei semnificative de acţiuni, ca şi lipsa preţului şi a cauzei vânzării de părţi sociale, şi ignorând probele administrate în cauză şi, mai ales, expertiza financiar-contabilă efectuată la prima instanţă din care rezulta că sumele încasate de recurentă au reprezentat dividende şi nu despăgubiri cuvenite pentru retragerea sa din societate, respectiv cotă parte din valoarea patrimoniului social.
Examinând recursul recurentei prin prisma motivelor de recurs invocate se constată că acestea nu sunt întemeiate.
Faţă de întocmirea „actului adiţional" de retragere din societate prin cesiunea de părţi sociale din 19 decembrie 2003 în formă autentică, notarul constatând că, după citirea actului, reclamanta recurentă şi pârâta intimată au consimţit la autentificarea acestuia semnând toate exemplarele sale, reclamanta recurentă neadministrând probe din care să rezulte obţinerea semnăturii sale pe actul menţionat prin presiune psihică cum afirmă, faţă de conţinutul actului prin care recurenta reclamantă declară că a fost despăgubită integral pentru cesiunea părţilor sociale nemaiavând nici o pretenţie faţă de cesionară sau de societate, cu excepţia dividendelor cuvenite pentru anul 2003 conform bilanţului la 31 decembrie 2003, faţă de încasarea de către recurenta reclamantă între 19 decembrie 2002 şi 31 decembrie 2003 a sumei de 450.000.000 lei potrivit chitanţelor depuse la dosar, 400.000.000 lei cu titlu de dividende şi 50.000.000 lei cu titlu de despăgubiri, conform convenţiei încheiate între fostele asociate la 19 decembrie 2003 (fila 23 dosar de fond) dividendele achitate avându-şi suport în bilanţul contabil întocmit pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2003 (fila 82 dosar de fond), se constată că în mod judicios instanţa de fond a confirmat soluţia pronunţată de primă instanţă de respingere a acţiunii recurentei reclamante, instanţele făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor de lege invocate de recurentă, respectiv a dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 31/1990, republicată, reclamanta retrăgându-se din societate cu acordul celorlalţi asociaţi, iar drepturile sale cuvenite pentru părţile sociale fiind stabilite prin acord cu ceilalţi asociaţi. Dând eficienţă contractului de cesiune de părţi sociale încheiat sub forma „actului adiţional" autentificat la 19 decembrie 2003 şi Convenţiei dintre asociaţi din aceeaşi dată, instanţele criticate de recurentă au făcut o corectă aplicare şi dispoziţiilor art. 962, art. 969-977 C. civ.
Cât priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 1020 C. civ. şi a art. 1314-1334 C. civ. invocată de reclamantă, aceasta nu a fost dovedită de recurenta reclamantă, iar din dezvoltarea motivelor de recurs, marcat incoerentă, nu se poate stabili în ce ar consta greşita aplicare de către primele instanţe a uneia sau alteia dintre dispoziţiile citate, câtă vreme instanţa de fond a stabilit judicios că nu se poate reţine nulitatea absolută a contractului de cesiune de părţi sociale încheiat de părţi pentru niciunul din motivele de nulitate invocate de reclamanta recurentă în precizările la acţiune, soluţie întemeiat confirmată şi de instanţa de control judiciar. Cele de mai sus dovedesc că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat.
Se reţine de asemenea că instanţele de fond şi apel au dat o corectă interpretare actelor deduse judecăţii, cărora le-a apreciat corect natura şi înţelesul vădit lămurit, pronunţând hotărâri motivate bazate tocmai pe această corectă interpretare a menţionatelor acte, respectiv contractul de cesiune de părţi sociale încheiat sub denumirea de „act adiţional" şi convenţia dintre părţi din 19 decembrie 2003, astfel că nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.
Faţă de cele de mai sus, constatându-se că Decizia recurată, care confirmă soluţia dată de prima instanţă, este legală şi temeinică, recursul declarat de recurenta reclamantă urmează a fi respins ca nefondat, dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta reclamantă căzută în pretenţii urmează a fi obligată să plătească pârâtei intimate suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta D.A. împotriva deciziei nr. 77 din 7 aprilie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată de 1.500 lei către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 230/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 234/2009. Comercial → |
|---|
