ICCJ. Decizia nr. 2605/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2605/2009
Dosar nr.12815/95/2007
Şedinţa din 28 octombrie 2009
Prin sentinţa nr. 490 din 9 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Gorj s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC Z. SRL Rovinari şi s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii SC P.I. SRL Rovinari şi M.G. împotriva pârâţilor SC Z. SRL şi Z.G. În consecinţă, pârâţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 66.741 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor şi îmbunătăţirilor realizate la imobilul din Rovinari, str. Florilor, respingându-se cererea privind acordarea daunelor interese precum şi cererea privind acordarea unui drept de retenţie asupra imobilului. Totodată, s-a admis cererea reconvenţională şi a fost obligat reclamantul - pârât la plata chiriei pentru spaţiul folosit la etajul I al imobilului, calculată la 2 euro/mp, ce va fi plătită în lei, actualizată la data plăţii efective, cu începere din luna iunie 2006, pentru o perioadă de 11 luni.
Referitor la excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă, instanţa de fond a reţinut că, deşi spaţiul la care reclamantul a făcut îmbunătăţiri aparţine lui Z.G., SC Z. SRL are sediul în acel spaţiu, în baza unui contract de comodat iar spaţiul a fost amenajat în vederea funcţionării unei discoteci.
Pe fond, a reţinut, din declaraţiile martorilor audiaţi şi din celelalte probe administrate că cele două părţi persoane fizice au făcut o înţelegere verbală în anul 2006 potrivit căreia pârâtul Z.G. pune la dispoziţia reclamantului M.G. un spaţiu, cu titlu de locaţiune, în vederea funcţionării unei discoteci. Părţile au convenit ca în contul chiriei reclamantul să facă îmbunătăţirile necesare la imobil, urmând ca acestea să profite proprietarului. Pe baza expertizei efectuate, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a făcut o mare parte din îmbunătăţirile necesare, fără ca acestea să aibă caracter voluptoriu, toate fără autorizaţie şi că acestea au adus un spor de valoare imobilului în cuantum de 66.741 lei, ce profită proprietarului.
A mai reţinut că pârâtul nu şi-a respectat obligaţiile asumate încât reclamantul nu îşi mai poate deschide activitatea pentru care a amenajat spaţiul şi că, în aceste condiţii, proprietarul este dator să îl despăgubească cu sporul de valoare adus imobilului. Deşi părţile au convenit compensarea chiriei cu îmbunătăţirile, tribunalul a constatat că valoarea îmbunătăţirilor depăşeşte cu mult posibila chirie ce ar fi putut fi pretinsă, urmând ca pârâţii în solidar să fie obligaţi la contravaloarea îmbunătăţirilor.
Tribunalul a mai reţinut ca nefondat capătul de cerere privind daunele solicitate pentru repararea prejudiciului ce ar reprezenta beneficiul nerealizat de reclamantul M.G. prin închiderea activităţii din Italia. A reţinut că acesta nu a făcut nicio dovadă a acestui prejudiciu.
În ce priveşte dreptul de retenţie solicitat de reclamanţi, tribunalul a apreciat că acesta nu poate fi acordat câtă vreme spaţiul a fost predat şi se află în posesia proprietarului.
Tribunalul a apreciat ca fondată cererea reconvenţională reţinând că reclamantul a amenajat, fără o convenţie cu proprietarul, la etajul I al imobilului, un apartament, ca spaţiu de locuit pentru cel ce urma să asigure paza, că şi la acesta au fost făcute îmbunătăţiri ce profită proprietarului şi că pentru acest apartament reclamantul datorează o chirie de 2 euro/mp pentru o perioadă de 11 luni.
Împotriva acestei sentinţe părţile au declarat apel, soluţionat prin Decizia nr. 333 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, în sensul admiterii apelului pârâţilor SC Z. SRL şi Z.G., schimbării sentinţei şi respingerii acţiunii faţă de persoana juridică, menţinându-se soluţia faţă de pârâtul persoană fizică. Totodată s-a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva aceleiaşi sentinţe, cu obligarea acestora la cheltuieli de judecată în sumă de 2.492 lei.
Curtea a reţinut în considerentele deciziei pronunţate, următoarele:
În privinţa apelului reclamanţilor, procedura prealabilă de conciliere nu era necesară în speţă, iar oricum, lipsa acesteia nu poate conduce la respingerea acţiunii în faza apelului, câtă vreme nu a fost invocată până la prima zi de înfăţişare la instanţa de fond. Pe de altă parte, art. 7205 C. proc. civ. prevede că în materie comercială, pentru cererea reconvenţională nu este necesară o nouă încercare de conciliere.
Reanalizând probele administrate în cauză, Curtea constată că reclamantul nu a dovedit că în înţelegere intra şi locaţiunea, cu amenajarea corespunzătoare a spaţiului de la etajul 1 şi, în aceste condiţii, reclamantul datorează contravaloarea folosinţei acestui spaţiu pe o perioadă de 11 luni. Declaraţiile martorilor nu pot reda exact înţelegerea părţilor încât reclamantul, care face susţinerea, nu a putut să o dovedească deşi sarcina probei îi aparţinea.
Curtea apreciază că reclamantul M.G. nu a făcut nicio dovadă a prejudiciului suferit prin închiderea activităţii pe care o desfăşura în Italia. Faptul că pârâtul Z.G. a recunoscut că avea cunoştinţă de faptul că reclamantul avea o activitate în Italia nu este suficient pentru a aprecia asupra cuantumului prejudiciului suferit.
Trecând la analizarea apelului declarat de pârâţi, Curtea a reţinut că este fondată doar critica referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei SC Z. SRL, această societate având în spaţiul din litigiu doar un drept de locaţiune, şi ca atare, sporul de valoare îi profită doar proprietarului, respectiv pârâtului Z.G. care deţine în mod exclusiv această calitate după cum rezultă din sentinţa nr. 5804 din 8 iulie 2008 a Judecătoriei Târgu Jiu. Apoi, activitatea de discotecă urma a se realiza printr-o altă societate comercială decât societatea pârâtă, anume prin SC P.I. SRL
Pe fond s-a reţinut că apelantul Z.G. nu a făcut dovada susţinerilor sale privind împrejurarea că de la data întocmirii raportului de expert şi până în prezent anumite bunuri ce se aflau în spaţiu au fost luate de un reprezentant al reclamanţilor, spaţiul fiind în posesia sa existând deci, posibilitatea inventarierii bunurilor.
A fost respinsă critica privind nededucerea din valoarea îmbunătăţirilor a chiriei pe perioada de la predarea spaţiului pentru efectuarea îmbunătăţirilor şi până la restituire, în lipsa unui contract de închiriere pentru această perioadă.
În privinţa îmbunătăţirilor aferente apartamentului de la etajul 1 s-a reţinut că deşi ele s-au executat în afara înţelegerii părţilor, au adus un spor de valoare imobilului, spor ce profită proprietarului. În acest sens s-au reţinut concluziile expertizei din care rezultă că niciuna din cheltuieli nu au caracter voluptoriu; aprecierile martorilor nu au fost avute în vedere, pe considerentul că ele nu pot exprima o concluzie corectă şi ştiinţifică, iar împrejurarea că lucrările n-au avut la bază o autorizaţie de construire nu constituie un argument pentru exonerarea de plată a proprietarului.
Împotriva acestei decizii părţile au declarat recurs.
1. Recurenţii - reclamanţi SC P.I. SRL Rovinari şi M.G. critică decizia pentru netemeinice şi nelegalitate, conform art. 304 pct.7 şi 9 C. proc. civ.
Referitor la cererea reconvenţională se apreciază că aceasta trebuia respinsă deoarece instanţa, deşi reţine că spaţiul a fost folosit în baza declaraţiei dată de pârât pentru sediul societăţii, unde nu se specifică faptul că din acesta nu ar face parte încăperile de la etajul 1, totuşi, dispune obligarea reclamanţilor la plata chiriei aferente acestor încăperi.
În privinţa cererii principale, recurenţii se raportează la probele administrate cu privire la activitatea desfăşurată în Italia de reclamantul M.G. şi din care ar rezulta daunele pricinuite prin închiderea afacerilor din Italia în favoarea celor din România. Din această perspectivă se susţine că, în mod greşit s-a respins cererea privind efectuarea unei expertize contabile, cu motivarea că nu a fost solicitată la instanţa de fond, deşi contrariul rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată.
În legătură cu cererea privind beneficiul nerealizat pe perioada iunie 2006 - februarie 2007 se susţine că pentru a se putea pronunţa cu privire la aceste daune - interese era necesară estimarea veniturilor pe care societatea le-ar fi putut realiza în situaţia în care pârâţii ar fi respectat înţelegerea, iar activitatea pentru care a fost înfiinţată societatea s-ar fi putut realiza.
Ultima critică vizează cheltuielile de judecată, apreciindu-se că obligarea la suportarea în întregime a acestora este nelegală din moment ce apelul a fost admis doar în privinţa SC Z. SRL
2. Prin recursul declarat de pârâtul Z.G. se solicită modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului, schimbării în întregime a sentinţei primei instanţe şi pe fond, respingerii acţiunii reclamanţilor, cu cheltuieli de judecată. Criticile deciziei sunt, după cum afirmă recurentul, atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub aspectul temeiniciei.
Astfel, cu privire la bunurile declarate ca fiind sustrase din spaţiul de reprezentantul reclamanţilor se invocă rolul activ în administrarea probelor care să întărească convingerea instanţei în legătură cu realitatea afirmaţiilor recurentei.
Apoi, concluzia instanţei de apel cu privire la culpa proprietarului pentru neîncheierea contractului este greşită, câtă vreme părţile s-au înţeles în sensul că lucrările se efectuează în contul chiriei.
Recurentul apreciază că instanţa de apel a interpretat eronat probatoriul administrat în cauză, distorsionând starea de fapt; în acest sens evocă din concluziile raportului de expertiză tehnică cu privire la cheltuielile voluptorii, reiterând şi susţinerile din apel potrivit cărora în privinţa lucrărilor ce au determinat aceste cheltuieli, nu a existat o înţelegere scrisă, fapt recunoscut de reclamant şi la interogatoriu.
Prin întâmpinare, pârâtul Z.G. a solicitat respingerea recursului reclamanţilor, arătând în apărare că cererea reconvenţională a fost legal admisă pe motiv că înţelegerea verbală a vizat doar spaţiul de la parter. De asemenea, reclamantul nu a făcut dovada vreunui beneficiu din activitatea din Italia, iar expertiza contabilă nu a fost solicită la fond cheltuielile de judecată au fost acordate corect, apelul reclamanţilor fiind respins.
Analizând cele două recursuri prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
În primul rând, recursul de faţă nu poate viza critici de netemeinicie ale deciziei pronunţate în apel, ci doar pe cele de nelegalitate, după cum nu este considerat motiv de recurs interpretarea eronată a probatoriului administrat, criticile raportate la aceste aspecte urmând a nu fi analizate, iar sub aceste aspecte recursurile declarate fiind nule parţial.
Deşi în recursul reclamanţilor se invocă art. 304 pct. 7 ca motiv de nelegalitate, din dezvoltarea motivului de recurs nu rezultă de ce hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În fapt, interpretând corect actul juridic dedus judecăţii, instanţa a apreciat în mod legal că reclamantul datora contravaloarea folosinţei spaţiului de la etajul 1 pe o perioadă de 11 luni, nefiind dovedită în înţelegerea părţilor a intrat şi acest spaţiu.
Cu privire la probe, nu s-a dovedit că instanţa a aplicat în mod greşit prevederile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la încuviinţarea administrării de noi probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
Deasemenea, în raport de soluţia pronunţată în dezlegarea dată apelului, ţinând cont şi de faptul că apelul propriu al reclamanţilor a fost respins, se va reţine că s-a făcut o corectă aplicare a art.274 C. proc. civ. cu privire la partea căzută în pretenţii.
Nefiind fondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că nu se regăsesc motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamanţilor.
Nefondat este şi recursul declarat de pârâtul Z.G., care va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Recurentul a afirmat că anumite bunuri i-au fost sustrase din imobil de reprezentantul reclamantului, fără a proba aceste susţineri, în niciun fel - reţine instanţa de apel.
În recurs se reiterează această afirmaţie, cu precizarea că ordonanţa preşedinţială având ca obiect inventarierea acestor bunuri a fost respinsă, iar plângerea penală pentru furt este în curs de soluţionare, pârâtul criticând lipsa de rol activ al instanţei în apel, în cazul manifestării de către aceasta a unor dubii cu privire la afirmaţiile pârâtului.
Această critică nu este fondată. Rolul activ al judecătorului prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. nu trebuie interpretat în sensul în care judecătorul devine acela obligat să probeze pretenţiile deduse judecăţii, în locul celui care le afirmă şi căruia trebuia să-i revină această obligaţie în baza art. 1169 C. civ., precum şi în temeiul art. 129 alin. (1) C. proc. civ., iar stăruinţa instanţei în aflarea adevărului nu trebuie în niciun caz echivalată cu substituirea uneia sau alteia dintre părţi.
În speţă, cu privire la afirmaţiile pârâtului nu există niciun început de dovadă, practic se încearcă, prin invocarea lipsei de rol activ - substituirea instanţei în poziţia procesuală a uneia din părţi şi în apărarea intereselor acesteia.
Celelalte critici ale recurentului nu vizează nelegalitatea deciziei din apel, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 invocate în recurs, ci, aşa cum menţionează recurentul vizează netemeinicia acesteia, aspectele invocate în legătură cu cheltuielile voluptorii, contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului având legătură cu interpretarea probatoriului administrat, despre care pârâtul susţine că s-a realizat în mod eronat.
În baza acestor considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge ambele recursuri, cu consecinţa menţinerii Deciziei nr. 333 din 9 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii M.G. şi SC P.I. SRL Rovinari, împotriva Deciziei Curţii de Apel Craiova nr. 333 din 9 decembrie 2008, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de pârâtul Z.G., împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2598/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2613/2009. Comercial → |
|---|
