ICCJ. Decizia nr. 2598/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2598/2009
Dosar nr. 4867/86/2006
Şedinţa publică din 28 octombrie 2009
Prin acţiunea înregistrată la 9 noiembrie 2006 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamantul A.X. a solicitat excluderea din SC F.I.E. SRL a pârâtului C.C. în temeiul art. 217, 218, 219 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, arătând că, deşi ambii asociaţi în cote egale au şi calitatea de administratori, pârâtul desfăşoară activităţi şi încheie operaţiuni fără consultarea şi acordul coasociatului.
Tribunalul a pronunţat sentinţa nr. 3203 din 27 noiembrie 2007 prin care a admis acţiunea şi a dispus excluderea pârâtului şi obligarea acestuia la plata sumei de 55.676,16 lei prejudiciu adus ca urmare a administrării sale şi 1.914 lei cheltuieli de judecată.
În esenţă, prima instanţă a reţinut că toată activitatea pârâtului în calitate de administrator a fost una care avea drept scop obţinerea de beneficii şi profituri numai în contul său şi care a dus la înregistrarea de pierderi pentru societate, aspecte dovedite în principal de concluziile raportului de expertiză contabilă.
Împotriva acestei sentinţe pârâtul C.C. a declarat apel, care a fost soluţionat prin Decizia nr. 159 din 15 decembrie 2008, în sensul respingerii ca neîntemeiat, pentru următoarele motive:
- Raportul de expertiză contabilă pe care prima instanţă şi-a fundamentat în mare proporţie sentinţa nu a fost contestat şi nici combătut de altă probă, punerea în discuţie a concluziilor acestuia pentru prima dată în apel demonstrând lipsa de diligenţă a pârâtului:
- pârâtul nu avea dreptul să contracteze un credit bancar decât cu acordul celuilalt asociat, potrivit actului constitutiv, procura acordată de reclamant pârâtului fixând un prag al împuternicirii în faţa Băncii de numai 500 lei;
- nu se justifică plata sumei de 8.294,40 lei faţă de SC N. SRL, factura din 26 mai 2005 nefiind depusă la dosar, existând prezumţia că a fost scoasă din contabilitate în interesul personal al pârâtului;
- referitor la obligaţia de plată a prejudiciului, titularul cererii nu poate fi decât fie societatea, fie ceilalţi asociaţi, în lipsă de stipulaţie contrară şi reţinând dispoziţiile art. 223 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind titularul cererii în acţiunea de excludere, care aparţine aceloraşi subiecţi de drept.
Pârâtul a promovat recurs împotriva deciziei din apel, solicitând casarea acesteia pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9, raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa de apel a încălcat regulile privind desfăşurarea procesului când a statuat cu privire la discutarea în apel pentru prima dată a concluziilor expertizei, aceasta deoarece apelul este devolutiv, iar partea care a renunţat sau şi-a retras proba înaintea primei instanţe sau care a fost decăzută la prima instanţă din dreptul la administrarea unei dovezi, poate să propună din nou această probă înaintea instanţei de apel, decăderea producându-şi efectele numai în faţa primei instanţe nu şi în apel.
Se invocă aplicarea greşită a art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în sensul că frauda în dauna societăţii nu a fost probată, iar contractul de împrumut bancar s-a făcut în interesul societăţii şi nu s-a creat nicio pagubă, ci, dimpotrivă, s-a asigurat funcţionalitatea firmei.
Faptul că, în lipsa acordului celuilalt asociat - administrator s-a încheiat acest contract nu echivalează cu o fraudă în dauna societăţii, iar asupra acestui motiv de apel pârâtul susţine că instanţa nu s-a pronunţat.
În privinţa sumei de 8.294,40 lei se arată că operarea în evidenţa contabilă s-a făcut în baza facturii din 26 mai 2005 anexată în apel, dar neobservată dintr-o eroare. Pe de altă parte, societatea având organizat un serviciu de contabilitate, nu i se poate imputa administratorului eventualele nereguli privind înregistrarea operaţiunilor contabile, iar neexercitarea unei acţiuni faţă de un debitor nu constituie un act de fraudă în dauna societăţii, ci ar putea eventual atrage răspunderea civilă a administratorului.
O asemenea obligaţie incumbă deopotrivă celuilalt administrator, pârâtul susţinând că nici asupra acestui aspect constituit ca şi motiv de apel, instanţa nu s-a pronunţat.
O ultimă critică decurge din aplicarea art. 223 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, conform căruia excluderea se pronunţă la cererea societăţii sau a oricărui asociat, însă cererea accesorie de obligare la plata daunelor către societate poate fi formulată numai de societate, acţiunea în răspundere fiind o acţiune socială, sub acest aspect cererea accesorie fiind inadmisibilă.
Prin întâmpinarea înregistrată la 14 septembrie 2009 (fila 12 - 15) intimatul - reclamant A.X. a solicitat respingerea recursului.
În motivare susţine că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la proba cu expertiza, precum şi art. 295 C. proc. civ., verificând în limitele cererii de apel situaţia de fapt, neimpunându-se refacerea sau completarea probelor administrate în faţa instanţei de fond.
Intimatul a mai arătat că în mod corect s-a reţinut incidenţa art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 ca motiv de excludere pentru frauda în dauna societăţii, datorită existenţei unui comportament ocult, disimulat din partea recurentului, în calitatea sa de asociat - administrator, manifestat prin tăinuirea unor informaţii, documente şi prin ascunderea, neîmpărtăşirea unor operaţiuni comerciale.
Cu privire la titularul acţiunii în despăgubiri, intimatul susţine că instanţa de apel corect a reţinut că, în lipsa unei prevederi exprese, aceasta aparţine titularilor cererii de excludere.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Întrucât au fost suprimate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care îngăduia modificarea hotărârii care se întemeia pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, modul în care procedează instanţa de apel, în privinţa încuviinţării probelor, nu mai poate fi supus controlului instanţei de recurs.
Hotărârea pronunţată în apel a analizat criticile aduse sentinţei primei instanţe, decizia cuprinzând motivele pe care se sprijină soluţia de respingere ca nefondat a apelului.
Astfel, raportat la probatoriul administrat în prima instanţă, Curtea reţine că sunt întrunite condiţiile de excludere din SC F.I.E. SRL a pârâtului C.C., în conformitate cu art. 222 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. conform căruia poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată asociatul administrator care comite frauda în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Prin recurs nu se aduc critici vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor legale referitoare la excludere astfel că, raportat la probele dosarului din care rezultă că pârâtul a influenţat în mod nefavorabil rezultatele financiare ale societăţii aducând prejudicii importante acesteia şi obţinând beneficii în folosul său, fără a se proceda la reanalizarea acestora, operaţiune incompatibilă cu prezentul recurs, Înalta Curte va reţine că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală prin menţinerea dispoziţiei de excludere din societatea comercială a pârâtului.
Cu toate acestea, criticile în legătură cu petitul accesoriu privind prejudiciul adus ca urmare a administrării înfăptuită de pârât sunt întemeiate, instanţa de apel reţinând greşit că titularii acesteia sunt aceiaşi subiecţi de drept din acţiunea în excludere respectiv unul dintre asociaţi sau societatea comercială.
Aceasta deoarece acţiunea în răspundere are caracter social, prejudiciul este încercat de societatea comercială care are calitatea de creditor al obligaţiei de plată în măsura în care aceasta există şi este stabilită şi, prin urmare este titulară a cererii în despăgubiri.
Interesul ocrotit prin această acţiune este unul social şi nu particular al unui acţionar sau administrator.
În raport de cele reţinute, cererea în despăgubiri este exercitată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Astfel, reţinând considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâtul C.C. împotriva Deciziei nr. 159 din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, care va fi modificată, în sensul admiterii apelului împotriva sentinţei nr. 3202 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Suceava, care urmează a fi schimbată în parte. În consecinţă se va respinge capătul de cerere în pretenţii, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. Restul dispoziţiilor sentinţei vor fi menţinute.
În temeiul art. 276 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, intimatul - reclamant A.X. va fi obligat să-i achite recurentului - pârât suma de 1.785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând jumătate onorariu avocaţial în recurs, în raport de pretenţiile ce vor fi admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul C.C., împotriva deciziei Curţii de Apel Suceava nr. 159 din 15 decembrie 2008, modifică decizia atacată, admite apelul declarat de pârâtul C.C. împotriva sentinţei Tribunalului Suceava nr. 3203 din 27 noiembrie 2007; schimbă, în parte, sentinţa Tribunalului Suceava nr. 3203 din 27 noiembrie 2007 în sensul că respinge capătul de cerere în pretenţii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Obligă intimatul - reclamant A.X. să plătească recurentului - pârât C.C. suma de 1.785 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2242/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2605/2009. Comercial → |
|---|
