ICCJ. Decizia nr. 338/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 338/2009
Dosar nr. 24072/3/2007
Şedinţa publică din 5 februarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 10848 din 2 octombrie 2007 pronunţată în dosar nr. 24072/3/2007, al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia P.A.S. din cadrul SC A. SA Salcea împotriva pârâtei A.V.A.S., cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 325.500 lei (Ron) cu titlu de daune, precum şi dobânzi de 8,25% pe an începând cu 12 octombrie 2004 şi până la data achitării creanţei. Totodată s-a dispus compensarea acestei sume cu suma de 100.761,8 lei (Ron) datorată de reclamanta pârâtă, care a mai fost obligată şi la plata sumei de 8.564,8 lei (Ron) cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul, soluţionând cauza în rejudecare după casare cu trimitere, a reţinut în esenţă că prin contractul nr. 470 din 31 iulie 1998 încheiat între părţi, Asociaţia P.A.S. a dobândit un număr de 840.326 acţiuni, reprezentând 65,1% din valoarea capitalului social al SC A. SA Salcea.
Prin sentinţa civilă nr. 687 din 19 septembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Suceava, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 146 din 3 februarie 2004 a Curţii de Apel Suceava, s-a dispus restituirea către fostul proprietar a imobilului ce făcea parte din patrimoniul SC A. SA Salcea.
În consecinţă, reclamanta în calitate de cumpărător a fost evinsă în dreptul său de proprietate, astfel încât în temeiul art. 324 din Legea 99/1999 şi art. 29 alin. (3) din Legea 137/2002, conform cărora pârâta are obligaţia despăgubirii cumpărătorului pentru aceste ipoteze, a promovat cererea de chemare în judecată. Având în vedere că prin convenţia de menţinere în vigoare a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni s-a stabilit obligaţia reclamantei de a achita pârâtei suma totală de 1.077.618.441 lei (Rol) cu titlu de rate, dobânzi şi penalităţi, s-a solicitat, în temeiul art. 1143 şi urm. C. civ. stingerea prin compensare a datoriilor reciproce dintre părţi.
Raportat la obiectul acţiunii pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, respinsă de instanţă cu motivarea că art. 29 din Legea 137/2002, conferă reclamantei, în calitate de cumpărător în contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, vocaţie în promovarea cererii de chemare în judecată în considerarea prejudiciului suferit ca urmare a executării hotărârii judecătoreşti de restituire în natură a bunurilor preluate de stat.
De asemenea, şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost respinsă pentru considerentul că potrivit art. 39 din Legea 137/2004 cererilor pentru executarea obligaţiei prevăzute în contractul de privatizare le este aplicabil termenul general de prescripţie, în raport de care excepţia este nefondată.
În privinţa fondului, prima instanţă a constatat că în temeiul art. 324 din Legea 99/1999, incidente în cauză conform art. 30 alin. (3) din Legea 137/2002, pârâta, în calitate de instituţie publică implicată asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate prin restituirea către foştii proprietari a imobilelor, motiv pentru care a admis acţiunea reclamantei chiar dacă aceasta a dobândit doar proprietatea acţiunilor pentru că acestea reprezintă fracţiuni din capitalul social care încorporează valori patrimoniale.
Pe cale de consecinţă, contractul fiind în vigoare, conform convenţiei încheiate între părţi la 28 aprilie 2004 prin care s-au stabilit debitele reclamantei faţă de pârâtă, s-a dispus şi compensarea creanţelor reciproce dintre părţi până la concurenţa sumei de 100.761,8 lei (Ron).
Apelul formulat de pârâtă a fost respins prin Decizia comercială nr. 128 din 24 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, care a arătat că hotărârea tribunalului este temeinică şi legală, atât în privinţa modului de soluţionare a excepţiilor, reiterate prin apel, cât şi a fondului litigiului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În mod concret, recurenta invocă faptul că instanţele au aplicat greşit prevederile dispoziţiilor art. 324 alin. (1) şi alin. (2) din OUG 88/1997 modificată, faţă de cumpărătoarea Asociaţia P.A.S. din cadrul SC A. Salcea SA, reţinând eronat că în cauză legitimarea procesuală aparţine reclamantei şi nu societăţii comerciale privatizate.
De asemenea, contrar celor reţinute de instanţe, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea 137/2002, nu sunt incidente în speţă, datorită prevederilor exprese ale art. 30 alin. (3) care menţionează că pentru contractele încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi, se aplică dispoziţiile art. 324 din OUG 88/1997, care conferă calitate procesuală activă societăţii comerciale şi nu cumpărătorului din contractul de privatizare. Aplicând textul legal anterior menţionat a fost încălcat principiul neretroactivităţii legii având în vedere data intrării în vigoare a Legii 137/2002 şi cea a încheierii contractului, respectiv 31 iulie 1998.
O altă critică vizează soluţionarea greşită a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune în sensul respingerii acesteia ca urmare a aplicării termenului general de prescripţie în condiţiile în care atât Legea 137/2002 cât şi OUG 88/1997 prevăd termene speciale de 1 lună şi respectiv 3 luni.
Recurenta menţionează prin următorul motiv de recurs faptul că în mod greşit au fost aplicate dispoziţiile art. 1337 C. civ., care nu sunt incidente, deoarece prin art. 324 din OUG 88/1997 legiuitorul a prevăzut o normă specială de reparare a prejudiciilor cauzate societăţii comerciale privatizate, iar pe de altă parte, contractul în temeiul căruia reclamanta a solicitat despăgubiri a fost desfiinţat de drept ca urmare a neexecutării culpabile de către cumpărător a obligaţiilor asumate şi în considerarea pactului comisoriu expres cuprins în convenţia părţilor.
Prin ultima critică se invocă încălcarea prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea 137/2002 cu referire la cuantumul despăgubirilor acordate, care în aprecierea recurentei nu va putea depăşi cumulat 50% din preţul efectiv plătit de cumpărător.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, a textelor legale anterior menţionate, raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Curtea constată că este întemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Astfel, temeiul de drept pe care reclamanta s-a întemeiat prin acţiunea formulată a fost art. 324 din Legea 99/1999 de modificare a OUG 88/1997.
Conform alin. (1) al acestui text legal „instituţiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari ai bunurilor imobile preluate de stat".
Din această perspectivă, este de observat că deşi reclamanta are calitate de cumpărător al acţiunilor ce au format obiectul contractului de privatizare susţine eronat că are legitimare procesuală activă, iar instanţele fac aplicarea textului legal citat, deşi acesta prevede, fără echivoc, că societatea comercială este beneficiara reparării prejudiciului cauzat în acest mod şi prin urmare, societatea privatizată şi nu cumpărătorul acţiunilor are calitate procesuală activă pentru formularea unei astfel de cereri.
În acelaşi sens, trebuie interpretate şi dispoziţiile art. 30 alin. (3) din Legea 137/2002, potrivit cărora „prevederile art. 324 din OUG 88/1997 aprobată prin Legea 44/1998, cu modificările ulterioare, rămân aplicabile numai pentru contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi".
Contractul din litigiu fiind încheiat la data de 31 iulie 1998, este supus prin urmare dispoziţiilor actului normativ, sub imperiul căruia a fost încheiat, respectiv OUG 88/1997, cu modificările ulterioare, consecinţa fiind aceea că potrivit art. 324 din ordonanţă, calitatea procesuală activă aparţine societăţii privatizate.
Este adevărat că şi cumpărătorii care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare acţiuni pot solicita repararea prejudiciilor cauzate prin executarea unor hotărâri judecătoreşti irevocabile de restituire a imobilelor preluate de stat, însă această prevedere fiind cuprinsă în dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea 137/2002 se aplică, în mod evident, doar contractelor încheiate ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ. Pentru contractele anterioare acestui moment fiind incidente dispoziţiile OUG 88/1997 modificată, după cum rezultă, de altfel, fără echivoc din prevederile art. 30 alin. (3) din Legea 137/2002. Dispoziţiile acestui alineat nu pot fi interpretate în sensul că vizează doar cuantumul despăgubirilor, pentru că legiuitorul nu face o atare distincţie, concluzia fiind că priveşte toate efectele contractelor încheiate sub imperiul OUG 88/1997.
În acest context este corectă susţinerea recurentei în sensul că dacă contractului din litigiu i-ar fi aplicabile şi dispoziţiile Legii 137/2002, consecinţa ar fi aceea că instituţia publică implicată ar datora o dublă despăgubire, atât societăţii privatizate în temeiul art. 324 din OUG 88/1997 cât şi cumpărătorului din contractul de privatizare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea 137/2002, interpretare, care nu este însă posibilă.
În consecinţă, Curtea reţinând în baza textelor legale anterior citate, că reclamanta nu are calitate procesuală activă, iar excepţia invocată a fost greşit soluţionată, va admite recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu consecinţa modificării deciziei în sensul admiterii apelului şi schimbării hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Faţă de această soluţie examinarea celorlalte critici de nelegalitate este inutilă şi lipsită de interes juridic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 128 din 24 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceleiaşi părţi împotriva sentinţei nr. 10848 din 2 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială pe care o schimbă în tot şi în consecinţă admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Asociaţia P.A.S. din cadrul SC A. SA Salcea şi respinge acţiunea formulată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 313/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 339/2009. Comercial → |
|---|
