ICCJ. Decizia nr. 340/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 340/2009
Dosar nr. 6360/115/2006
Şedinţa publică din 5 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 167 din 24 aprilie 2007 a Tribunalului Caraş-Severin, dată în fond după casarea dispusă prin Decizia comercială nr. 151 din 19 iunie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, a fost respinsă excepţia tardivităţii acţiunii formulate la 7 septembrie 2005 de A.V.A.S. Bucureşti prin care solicitase, în contradictoriu cu SC A.C. SA Băile Herculane, constatarea nulităţii absolute a Hotărârilor AGA din 22-23 octombrie 2004 şi 30-31 decembrie 2004, precum şi a actelor subsecvente acestora, hotărâri luate de acţionarii pârâtei.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantei formulată de C.S., cererea de intervenţie în interes propriu formulată de I.N., fiind admise cererile de intervenţie accesorie în interesul pârâtei SC A.C. SA formulate de intervenientele F.R.T.D. şi I.E., iar pe fond acţiunea reclamantei A.V.A.S. Bucureşti a fost respinsă ca nefondată.
În esenţă s-a reţinut că acţiunea în constatarea nulităţii absolute a hotărârilor AGA este imprescriptibilă, iar pe fond s-a apreciat că cele două adunări generale au fost legal convocate, cu respectarea dispoziţiilor supletive ale art. 117 alin. (4) din Legea 31/1990 şi ale art. 9 lit. b) alin. (2) din statutul pârâtei.
Apelurile declarate de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti şi de intervenienţii C.S. şi I.N. împotriva acestei sentinţe au fost respinse ca nefondate prin Decizia comercială nr. 25 din 22 februarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, instanţă legal investită în soluţionarea apelurilor urmare admiterii cererii de strămutare a judecăţii de la Curtea de Apel Timişoara, dispusă prin Încheierea nr. 3959 din 4 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Analizând apelul reclamantei şi apărările intimaţilor instanţa a reţinut că acţiunea în constatarea nulităţii este o acţiune imprescriptibilă în condiţiile art. 132 alin. (3) din Legea 31/1990, cum corect a reţinut şi instanţa de fond, că sentinţa tribunalului a fost motivată în fapt şi în drept, iar interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 117 alin. (4) din Legea 31/1990 a fost corectă, aceste norme având un caracter supletiv şi nu imperativ, cum a susţinut apelanta reclamantă.
În consecinţă, s-a reţinut că cele două adunări generale au fost legal convocate printr-un ziar local şi prin publicarea convocatorului în Monitorul Oficial al României, partea a-IV-a, nefiind obligatorie convocarea prin scrisoare recomandată întrucât dispoziţiile art. 117 alin. (4) din Legea 31/1990 utilizează sintagma „poate", iar modificarea adusă acestui text prin Legea 441/2006 păstrează aceeaşi opţiune a acţionarilor pentru legala convocare, fie prin publicitate, fie prin scrisoare recomandată dacă actul constitutiv nu interzice acest lucru.
Cât priveşte apelul intervenienţilor C.S. şi I.N. instanţa de apel nu a primit critica acestora privind revocarea convocării adunării din 22-23 octombrie 2004 prin anunţul făcut în ziarul local „Sud-Vest" din 16 octombrie 2004 şi la sediul societăţii, deoarece nu s-a respectat principiul simetriei, respectiv, nu s-a publicat revocarea convocării şi în Monitorul Oficial.
Criticile privind nelegalitatea convocării şi nemotivarea soluţiei de fond au fost respinse pentru aceleaşi considerente expuse în analizarea apelului reclamantei, apreciindu-se că soluţionarea cererilor lor de intervenţie a fost atrasă de rezolvarea acţiunii reclamantei.
Chiar dacă I.N. a invocat şi un interes personal s-a apreciat că în mod corect i-a fost respinsă intervenţia, el neputându-şi invoca propria culpă în nelegala convocare a adunărilor generale, el fiind administratorul societăţii pârâte.
Apărările intimaţilor pârâţi în apel sub aspectul inadmisibilităţii intervenţiilor nu au fost primite de instanţa de apel întrucât, pentru invocarea nulităţii absolute a unei hotărâri AGA, legea nu mai condiţionează admisibilitatea cererii de calitatea de acţionar care să fi lipsit la adunarea generală sau să fi votat împotriva, cerinţe impuse doar pentru anularea hotărârilor în condiţiile art. 132 alin. (2) din Legea 31/1990.
De asemenea, cei doi intervenienţi nu au atacat hotărârile pe aspectul revocării lor din funcţia de administratori, aşa încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 132 alin. (4) din Legea 31/1990, iar aceste aspecte nici nu au format obiectul judecăţii la fond.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamanta A.V.A.S. Bucureşti şi intervenienţii C.S. şi I.N., solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În recursul său reclamanta, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critică Decizia din apel pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 117 din Legea 31/1990 referitoare la convocarea adunării generale a acţionarilor.
În acest sens recurenta susţine că potrivit dispoziţiilor art. 117 alin. (4) din Legea 31/1990, aşa cum erau ele în vigoare la data adoptării hotărârilor atacate, urmare modificărilor aduse prin Legea 161/2003, în societăţile în care toate acţiunile sunt nominative, caz în speţă, convocarea adunării generale se poate face numai prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare simplă expediată cu cel puţin 15 zile înainte de data ţinerii adunării, iar potrivit art. 117 alin. (6) din acelaşi act normativ, modurile de convocare prevăzute la alin. (4) şi (5) nu pot fi folosite dacă sunt interzise prin actul constitutiv al societăţii sau prin dispoziţii legale.
Cum statutul societăţii pârâte nu interzice convocarea prin scrisoare recomandată rezultă că în speţă erau pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 117 alin. (4), astfel cum acestea fuseseră modificate prin Legea 161/2003, aşa încât convocarea nu se putea face decât numai prin scrisoare recomandată.
În recursul lor intervenienţii C.S. şi I.N. critică Decizia din apel pentru încălcarea dispoziţiilor art. 132 alin. (9) din Legea 31/1990, respectiv soluţionarea cauzei în şedinţă publică şi nu în camera de consiliu, aspect de natură a atrage nulitatea hotărârii.
Pe fond, intervenienţii, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 117 alin. (4) din Legea 31/1990, aşa cum au fost ele modificate prin Legea 441/2006, cât şi a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. b) din statut, modificat prin actul adiţional din 27 mai 2006, întrucât s-a avut în vedere de către instanţa de apel conţinutul lor, ulterior adoptării hotărârilor atacate şi nu conţinutul de la momentul adoptării acestora.
Procedând în acest mod instanţa de apel a încălcat principiul neretroactivităţii legii civile noi cât şi cel referitor la tempus regit actum.
În final recurenţii apreciază că se impunea convocarea adunărilor numai prin scrisoare recomandată, motiv pentru care solicită ca acţiunea reclamantei A.V.A.S. să fie admisă, mai ales că la data ţinerii adunărilor, convocările lor fuseseră revocate.
De asemenea, recurenţii intervenienţi apreciază că instanţa de apel a ignorat critica lor privind imposibilitatea instanţei de fond ca în urma casării dispuse prin Decizia comercială nr. 151 din 19 iunie 2006 să schimbe soluţia dată prin sentinţa civilă nr. 384 din 16 februarie 2005, aspect invocat prin concluziile scrise.
Prin întâmpinările depuse la dosar intimata-pârâtă SC A.C. SA a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, atât pe aspectul nulităţii deciziei recurate cât şi pe fond.
Analizând recursurile formulate Curtea le apreciază ca întemeiate pentru următoarele considerente.
Deşi recursurile au fost formulate prin cereri diferite, întrucât ele vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 117 alin. (4) din Legea 31/1990, Curtea urmează a analiza această critică printr-o unică argumentare, aspectele criticate fiind comune.
Se impune totuşi, înaintea analizării acestei critici ce vizează fondul cauzei în ambele recursuri, să fie analizată cu prioritate excepţia nulităţii deciziei recurate invocată de intervenienţi în recursul lor.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (9) din Legea 31/1990 cererea în anularea sau constatarea nulităţii unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor se judecă în camera de consiliu, cerinţă respectată în speţa de faţă, după cum rezultă din preambulul sentinţei nr. 167 din 24 aprilie 2007 a Tribunalului Caraş-Severin.
Cât priveşte soluţionarea căilor de atac, Legea 31/1990 nu mai cuprinde nici o dispoziţie derogatorie aşa încât urmează a se aplica dispoziţiile Codului de procedură civilă, adică dreptul comun.
Potrivit dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ. şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile când legea dispune altfel, regulă generală aplicabilă şi căilor de atac, cu excepţia apelului şi recursului în procedurile necontencioase, caz în care, potrivit art. 336 alin. (7) C. proc. civ., dezbaterile vor avea loc în camera de consiliu.
În consecinţă, în toate celelalte proceduri contencioase, rezultă că judecata căilor de atac se face în şedinţă publică, aşa încât recurenţii intervenienţi au invocat neîntemeiat nulitatea deciziei recurate, motiv pentru care critica lor pe acest aspect este apreciată ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Cât priveşte critica întemeiată pe greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 117 alin. (4) din Legea 31/1990, invocată de toţi recurenţii, Curtea o apreciază ca întemeiată deoarece instanţa de apel nu numai că a avut în vedere conţinutul textului în urma modificărilor aduse prin Legea 441/2006, ulterioară hotărârilor atacate prin acţiunea dedusă judecăţii, dar a făcut şi o interpretare greşită a textului legal.
Astfel, Curtea reţine că la data adoptării hotărârilor din 22-23 octombrie 2004 şi 30-31 decembrie 2004, convocarea adunărilor generale în societăţile ale căror acţiuni sunt nominative, caz în speţă, se putea face, potrivit art. 117 alin. (4) din Legea 31/1990, astfel cum a fost modificată prin Legea 161/2003 şi republicată în M.Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, numai prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare simplă, expediată cu cel puţin 15 zile înainte de ţinerea adunării generale, la adresa acţionarului, înscrisă în registrul acţionarilor.
Modul de convocare prevăzut în alin. (4), potrivit art. 117 alin. (6), nu putea fi folosit dacă era interzis prin actul constitutiv al societăţii sau prin dispoziţii legale.
Instanţa de apel, pe lângă faptul că a avut în vedere conţinutul textului după modificările aduse prin Legea 441/2006, lege care nu poate retroactiva, a apreciat greşit că dispoziţiile art. 117 alin. (4) din Legea 31/1990 sunt supletive pentru că au în conţinut sintagma „poate", ignorând întregul conţinut al textului care cuprindea sintagma „poate fi făcută numai prin scrisoare recomandată", eventual simplă, dacă actul constitutiv permite.
Ori, actul constitutiv al societăţii pârâte, aşa cum era el în vigoare la data ţinerii adunărilor generale, prevedea în art. 9 alin. (2) lit. b) că adunarea generală se convoacă de preşedintele consiliului de administraţie, ori de înlocuitorul său, printr-o înştiinţare publică cu cel puţin 15 zile înainte de data fixată, aspect de natură a permite concluzia că actul constitutiv nu interzicea convocarea prin scrisoare recomandată aşa încât, potrivit art. 117 alin. (6) deveneau incidente dispoziţiile art. 117 alin. (4) potrivit cărora convocarea se putea face numai prin scrisoare recomandată, eventual simplă.
Cum în speţă cele două adunări generale s-au convocat prin presa locală şi publicitate în Monitorul Oficial, rezultă că ele nu au fost legal convocate aşa încât hotărârile adoptate sunt lovite de nulitate, criticile recurenţilor pe acest aspect fiind întemeiate.
Cât priveşte critica recurenţilor intervenienţi privind omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra imposibilităţii instanţei de fond de a schimba soluţia primei instanţe de fond, după casarea dispusă prin Decizia nr. 151/2006 Curtea o apreciază ca nefondată, deoarece nici din concluziile scrise nici din concluziile orale, consemnate în încheierea din 20 februarie 2008 nu rezultă că apelanţii intervenienţi ar fi investit instanţa de apel o asemenea critică.
În consecinţă, Curtea urmează să admită recursurile reclamantei şi intervenienţilor şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să dispună modificarea deciziei din apel în sensul admiterii apelului reclamantei A.V.A.S. Bucureşti şi a apelului intervenienţilor C.S. şi I.N., sentinţa de fond urmând a fi schimbată în partea privitoare la fondul cauzei, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei privitoare la excepţia tardivităţii.
Pentru considerentele deja expuse, având în vedere încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (4) din Legea 31/1990, aşa cum erau ele în vigoare la data adoptării hotărârilor acţionarilor, Curtea va admite acţiunea reclamantei A.V.A.S. Bucureşti cât şi cererile de intervenţie-accesorie pentru C.S. şi principală pentru I.N., şi va constata nulitatea absolută a hotărârilor AGA din SC A.C. SA din data de 22-23 octombrie 2004 şi 30-31 decembrie 2004, precum şi a actelor subsecvente acestor hotărâri, respectiv a actelor adiţionale la Statutul societăţii.
Cererea de intervenţie formulată de I.N. este considerată ca fiind întemeiată deoarece, prin formularea acesteia intervenientul invocă atât încălcarea unor norme imperative ale legii cât şi un drept subiectiv, el fiind fostul administrator, neputând fi luată în discuţie invocarea propriei turpitudini în raport de revocarea primei convocări, făcută la 16 octombrie 2004 prin ziarul „Sud-Vest" (fila 61-63 dosar nr. 6360/115/2006 al Tribunalului Caraş-Severin).
Urmând a fi admisă cererea reclamantei, cererile de intervenţie accesorie formulate de I.E. şi F.R.T.D. în interesul pârâtei vor fi respinse ca nefondate.
În temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. (10) din Legea 31/1990 şi art. 7 alin. (2) din Legea 26/1990 dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni la Oficiul Registrului Comerţului Caraş-Severin şi publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial, Partea a-IV-a.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti şi intervenienţii C.S. şi I.N. împotriva deciziei nr. 25 din 22 februarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în sensul admiterii apelului declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti precum şi a apelului declarat de intervenienţii C.S. şi I.N. împotriva sentinţei comerciale nr. 167 din 24 aprilie 2007 a Tribunalului Caraş-Severin.
Schimbă în parte sentinţa de fond în sensul că admite acţiunea reclamantei A.V.A.S. Bucureşti şi cererile de intervenţie formulate de C.S., intervenient accesoriu şi I.N., intervenient în nume propriu.
Constată nulitatea absolută a hotărârilor AGA a SC A.C. SA Băile Herculane din datele de 22-23 octombrie 2004 şi 30-31 decembrie 2004.
Constată nulitatea absolută a actelor subsecvente acestor hotărâri AGA, respectiv a Actelor adiţionale la Statutul societăţii.
Respinge cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul pârâtei SC A.C. SA Băile Herculane de către F.R.T.D. cu sediul în Băile Herculane şi I.E.
Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei.
Dispune efectuarea menţiunilor corespunzătoare la Oficiul Registrului Comerţului Caraş-Severin şi publicarea deciziei în Monitorul Oficial, Partea a-IV-a.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 339/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4069/2009. Comercial → |
|---|
