ICCJ. Decizia nr. 339/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 339/2009
Dosar nr. 26/62/2005
Şedinţa publică din 5 februarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 decembrie 2005 şi precizată ulterior, reclamanta SC G.O. SRL Braşov cheamă în judecată pe pârâta A.D.S. Bucureşti solicitând instanţei să declare rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 41 din 14 mai 2002 având ca obiect transferul de la pârâtă către reclamantă al dreptului de proprietate asupra pachetului majoritar de acţiuni (70%) emise de SC F. SA Mangalia, din culpa pârâtei, să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, şi, ca urmare, să oblige pe pârâtă la restituirea prestaţiilor efectuate de reclamantă în temeiul prevederilor contractului menţionat, respectiv să-i restituie suma de 143.785,20 lei Ron (completată cu dobânda legală comercială în sumă de 104.551,01 lei Ron calculată până la data de 31 mai 2006) reprezentând preţul celor 359.463 acţiuni emise de SC F. SA Mangalia, achiziţionate de reclamantă de la pârâtă, să oblige pe pârâtă la plata către reclamantă, cu titlu de despăgubiri (daune-interese cominatorii), a echivalentului în lei al sumei de 182.000 dolari SUA, adică suma de 608.699 Ron (completată cu dobânda legală în sumă de 112.974,56 lei acumulată până la data de 31 mai 2006) reprezentând investiţiile efectuate de reclamantă în temeiul obligaţiilor investiţionale asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni arătat, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 4186/C din 11 decembrie 2007 Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă, admite acţiunea precizată a reclamantei şi, în consecinţă, dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 41 din 14 mai 2002 încheiat între părţi şi obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.071.732,25 lei reprezentând 143.785,20 lei restituire preţ, 543.124,40 lei contravaloare investiţii în sumă de 182.000 dolari SUA, 361.310,77 lei dobândă legală aferentă debitelor menţionate calculată până la data de 31 mai 2006, 23.511,88 lei cheltuieli de judecată.
Reţine instanţa, pentru a decide astfel, că termenul de prescripţie pentru obligaţiile părţilor curge de la data de 7 ianuarie 2004, data înregistrării la ORC a cererii nr.230 de menţionare a majorării capitalului social cu valoarea investiţiei realizate conform art. 9.1 din contract, astfel că înregistrarea cererii de chemare în judecată la data de 5 decembrie 2005 s-a făcut înainte de împlinirea termenului legal de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Mai reţine instanţa că, deşi potrivit dispoziţiilor Cap. 7 din contract pârâta a garantat pe cumpărător că situaţia financiară a societăţii privatizate, inclusiv elementele de patrimoniu, este cea prevăzută în „Dosarul de prezentare" al SC F. SA Mangalia, iar potrivit procesului-verbal preliminar nr. 51537 din 23 aprilie 2002 ofertantul a fost de acord cu o eventuală diminuare a suprafeţei de teren concesionată de 767 ha doar până la încheierea contratului de vânzare-cumpărare acţiuni, preţul acţiunilor achiziţionate fiind stabilit şi în legătură cu suprafaţa menţionată de teren, după privatizare nu s-au mai regăsit în patrimoniul societăţii, faţă de dosarul menţionat, activele „Olimp – Ferma 4" şi „Mangalia – Fabrica de gheaţă", active cu privire la situaţia reală a cărora pârâta susţine că aceasta a fost menţionată în anexe la Dosarul de Privatizare, fără a face însă o asemenea dovadă, astfel că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală esenţială de garanţie pentru bunurile aflate în patrimoniul societăţii privatizate, pe când reclamanta a achitat preţul stabilit în contractul sinalagmatic în cauză, culpa pârâtei fiind evidentă.
Prin Decizia nr. 58/Ap din 5 iunie 2008 Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, respinge apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe, cu 9.996 lei cheltuieli de judecată în sarcina apelantei, reţinând, în acest sens, că excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Braşov invocată de apelantă este neîntemeiată faţă de dispoziţiile art. 8 alin. (1) C. proc. civ. incidente, dat fiind că pârâta este o instituţie de interes public în baza Legii nr. 268/2001, precum şi că dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. au fost respectate, reclamanta notificând pe pârâtă şi invitând-o la conciliere directă, aceasta nedând curs solicitării şi impunând reclamantei stabilirea unui alt loc de întâlnire şi o altă dată, aspecte neprevăzute de dispoziţiile legale, pârâta comunicând, de altfel, că pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate. Reţine, de asemenea, instanţa de control judiciar incidenţa art. 1021 C. proc. civ. în condiţiile în care apelanta pârâtă şi-a încălcat obligaţia de garanţie asumată potrivit Capitolului 7 din contractul de privatizare, ea neputând susţine că nu răspunde pentru veridicitatea datelor din situaţiile financiare ale societăţii privatizate faţă de dispoziţiile art. 44 din HG nr. 626/2001 întrucât contractul în litigiu s-a încheiat între ea şi reclamantă, raporturile dintre apelanta pârâtă şi administratorii societăţii menţionate nefăcând obiectul prezentei cauze, precum şi că reclamanta, care şi-a îndeplinit obligaţia de plată a acţiunilor, a realizat în întregime obligaţia efectuării de investiţii, inclusiv aportul de capital în valoare de 182.000 dolari SUA, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni la o valoare de piaţă a acestora ce reflecta şi valoarea patrimoniului a cărui situaţie ar fi fost conformă cu datele din dosarul de privatizare, dar din care se înstrăinaseră deja, anterior semnării contractului, cele două active cu privire la care nu s-a dovedit că s-ar fi anexat Dosarului de privatizare înscrisuri dovedind situaţia juridică a acestora spre a putea fi cunoscute şi reclamantei. Stabileşte instanţa, însă, că nu pot fi reţinute ca motiv de rezoluţiune susţinerile reclamantei referitoare la diminuarea suprafeţei de teren concesionate, posibilitate pe care aceasta a acceptat-o prin art. 8.10 din contract, şi nici existenţa în realitate a unor datorii ale societăţii privatizate mai mari de 3 ori decât valoarea activului social, faţă de faptul că respectivele date au fost menţionate atât în dosarul de prezentare, cât şi în anunţul publicitar făcut anterior vânzării.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate ca fiind netemeinică şi nelegală, în sensul admiterii apelului său împotriva sentinţei primei instanţe şi schimbarea în tot a acestei sentinţe în sensul respingerii acţiunii reclamantei pe cale de excepţie - ca tardiv formulată, iar pe fond, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru greşita respingere a excepţiilor invocate încă prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond şi reluate în apel, respectiv excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Braşov, nefiind incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) C. proc. civ. ci acelea ale art. 5 C. proc. civ., competenţa revenind astfel Tribunalului Bucureşti ca instanţa de la sediul pârâtului, precum şi excepţia prematurităţii cererii faţă de neîndeplinirea procedurii prevăzute imperativ prin art. 7201 C. proc. civ., adresa nr. 14368 din 9 mai 2005, emisă de recurenta pârâtă, fiind considerată eronat de către instanţă ca reprezentând procesul verbal de conciliere.
Recurenta critică instanţa de apel şi pentru greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, pe care a invocat-o la fond şi în apel, cu referire la art. 5 din Decretul nr. 167/1958 privind acţiunea redhibitorie formulată şi motivată de reclamantă pentru vicii ascunse, termenul de prescripţie extinctivă fiind de 6 luni şi nu de trei ani cum eronat a considerat instanţa prin raportare la data înregistrării majorării de capital la ORC, instanţa ignorând că termenul curge din data de 31 martie 2002 când reclamanta a cunoscut, prin anunţul publicitar, situaţia datoriilor societăţii privatizate, iar recurenta nefiind de rea credinţă la încheierea contractului la 14 mai 2002, astfel că termenul de prescripţie fusese împlinit înainte de data acţiunii.
Recurenta reproşează instanţei de apel greşita aplicare a legii şi a dispoziţiilor contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, respectiv art. 8.10 şi art. 8.13, precum şi neaprecierea corectă a probelor dosarului, respectiv anexele la Dosarul de privatizare, oferta tehnică, instanţa ignorând că recurenta, conform Legii nr. 268/2001 şi HG nr. 626/2001, nu are în patrimoniu şi administrare activele de la societăţile comerciale din portofoliu, ea deţinând doar 70% din acţiunile societăţii privatizate.
Recurenta critică instanţa de apel şi pentru a fi ignorat concluziile raportului de expertiză din care rezultă că nu este dovedită culpa sa în derularea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni şi că pretenţiile reclamantei sunt nelegale şi netemeinice, cumpărătorul efectuând o administrare defectuoasă a societăţii privatizate, care a condus la deschiderea procedurii insolvenţei, aspect de asemenea ignorat de instanţă, ca şi faptul că reaua credinţă trebuie reţinută pe seama cumpărătorului, care nu a îndeplinit clauzele contractului, neachitând datoriile asumate.
Cum prin recursul său recurenta solicită instanţei şi reaprecierea probelor, ignorate sau greşit interpretate de instanţa de apel, invocând astfel un motiv de netemeinicie şi nu de legalitate, cum stabileşte art. 304 alin. (1) C. proc. civ., instanţa urmează a nu-l examina.
Examinând recursul numai prin prisma motivelor ce vizează nelegalitatea deciziei atacate se constată că toate criticile formulate de recurentă nu sunt întemeiate şi urmează a fi respinse.
Cât priveşte excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov, invocată de recurenta pârâtă, se constată, aşa cum au stabilit şi instanţele de fond şi de apel, că nu este întemeiată, recurenta ca agenţie a statului căzând sub incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (1) C. proc. civ.
Şi excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de recurentă din perspectiva dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., a fost justificat respinsă de instanţele de fond şi apel, care au reţinut întemeiat că recurenta pârâtă a fost convocată la conciliere pentru data de 11 mai 2005 prin notificarea din 24 aprilie 2005, emisă de reclamanta intimată, conduita ulterioară a recurentei pârâte nefiind însă în concordanţă cu dispoziţiile menţionate, ea neputând fi considerată nici ca probând nerealizarea procedurii faţă de dispoziţiile art. 7201 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ.
Nici critica vizând greşita respingere a excepţiei prescrierii dreptului la acţiune al reclamantei nu poate fi primită prin raportare la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă care-şi fundamentează solicitarea declarării rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat cu pârâta recurentă pe dispoziţiile art. 969 şi art. 1020-1021 C. civ., respectiv pe neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de garantare ce-i revenea în temeiul contractului sinalagmatic menţionat, în timp ce reclamanta şi-a îndeplinit în avans obligaţia investiţională asumată prin acelaşi contract, nefiind incidente, deci, dispoziţiile art. 5 din Decretul nr. 167/1958 cum neîntemeiat susţine recurenta.
Nu sunt întemeiate nici criticile formulate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., instanţa de apel făcând o judicioasă interpretare a actului dedus judecăţii, precum şi o corectă aplicare a dispoziţiilor legii şi ale contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat între părţi.
Se reţine, în acest sens, că, într-adevăr, potrivit prevederilor din cap. 7 din contractul în litigiu, referitor la obligaţiile şi garanţiile vânzătorului, respectiv ale recurentei, acesta garantează că „situaţiile financiare la data semnării contractului, 14 mai 2002, au fost întocmite în mod exact şi corect conform legislaţiei române în materie, aprobate de acţionarii societăţii în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, avizate de D.G.F.P. judeţene (art. 7.4) şi atestă că societatea deţine certificatul de atestare a dreptului de proprietate exclusivă pentru suprafaţa de 287.206,68 mp.", iar potrivit art. 8.8. cumpărătorul, respectiv intimata reclamantă, se obligă să asigure, ca acţionar al societăţii, între altele, aprobarea sumelor necesare pentru plata drepturilor ce se cuvin reprezentantului A.D.S. în AGA şi administratorului pe perioada până la data privatizării.
Din prevederile evocate rezultă că datele cuprinse în Dosarul de privatizare, care a stat la baza încheierii contractului în litigiu, au fost aprobate şi de reprezentanţii recurentei în conducerea societăţii privatizate. Ori, în Secţiunea A din Dosarul de prezentare se menţionează la pct.1.1.12, între clădirile deţinute de societate, Ferma 4 – Olimp (punct turistic) şi Fabrica de gheaţă Mangalia, precizându-se că societatea nu este implicată în litigii patrimoniale (art. 1.1.18.3), că are investiţii în curs la Ferma 4 – punct turistic (art. 1.2.3), unele bunuri imobile fiind ipotecate în favoarea Băncii Agricole (1.2.5), datele din dosar „fiind corecte şi complete şi reflectând situaţia economico-financiară reală" (art. 1.5), iar în anunţul publicitar din 31 martie 2002 se precizează numai cuantumul datoriilor financiare ale societăţii.
Faţă de prevederile contractuale evocate se constată că în mod judicios a reţinut instanţa de apel că pârâta şi-a încălcat obligaţia de garantare a cumpărătorului, asumată prin art. 7 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, întrucât două active foarte importante ale societăţii privatizate, de care depindea realizarea obiectului său de activitate, respectiv activele Fabrica de gheaţă şi Ferma 4 Olimp menţionate în Dosarul de privatizare, fuseseră vândute anterior privatizării, pârâta nedovedind că înscrisurile referitoare la aceste vânzări ar fi fost anexate Dosarului de privatizare spre a putea fi cunoscute reclamantei.
Corect a reţinut instanţa de apel şi că, potrivit certificatului de înregistrare la ORC a menţiunii majorării capitalului social al societăţii privatizate cu suma de 182.000 dolari SUA, reclamanta şi-a îndeplinit la 7 ianuarie 2004 obligaţia investiţională asumată prin contractul în litigiu, majorarea de capital nefiind contestată şi desfiinţată în instanţă, astfel că reclamanta este îndreptăţită la aplicarea dispoziţiilor art. 1021 C. civ., aşa cum a procedat instanţa criticată.
Faţă de cele de mai sus, Decizia recurată fiind legală şi temeinică, recursul declarat de pârâta recurentă împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat, făcându-se aplicare dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta pârâtă, căzută în pretenţii, urmează a fi obligată la plata către intimata reclamantă a sumei de 5.950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.D.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 58 din 5 iunie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată de 5.950 lei către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 338/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 340/2009. Comercial → |
|---|
