ICCJ. Decizia nr. 1101/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1101/2010
Dosar nr. 6201/3/2008
Şedinţa publică din 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin sentinţa comercială nr. 12873 din 3 noiembrie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, a admis în parte cererea principală formulată de A.V.A.S. BUCUREŞTI în contradictoriu cu pârâtul N.M.C. şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 35.380 Euro în echivalentul în lei la data plăţii efective, reprezentând penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere conform clauzei prevăzute la art. 9.2. alin. (3) din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 5012 din 22 octombrie 2003.
A respins celelalte capete de cerere principală ca neîntemeiată.
A admis în parte cererea conexă formulată de pârâtul-reclamant N.M.C.
A constatat inoperantă declaraţia unilaterală de rezoluţiune din data de 11 septembrie 2007.
A respins capătul de cerere conexă privind radierea înregistrărilor efectuate de SC D.C. SA ca inadmisibil.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că pârâtul reclamant şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin art. 9.1. din contract, chiar anterior penultimei scadenţe prevăzute la 22 octombrie 2005. Expertiza contabilă administrată în cauză a stabilit că investiţiile asumate de cumpărător s-au realizat astfel: - pentru anul 1 suma reprezentând fondul de investiţii a fost virată în contul curent al SC S.I. SA cu ordinul de plată nr. 03 din 28 octombrie 2003; - pentru anii investiţionali II şi III cu termene scadente 22 octombrie 2005 şi respectiv 02 octombrie 2006: la data de 17 aprilie 2004 Adunarea Generală a Acţionarilor SC S.I. SA a hotărât majorarea capitalului social prin aport în numerar cu suma de 1.000.000.000 lei ROL; la data de 02 septembrie 2004 Adunarea Generală a Acţionarilor SC S.I. SA a aprobat fuziunea prin absorbţie cu societatea SC R.M. SA, S.I. fiind societatea absorbantă.
După fuziune, capitalul social al SC S.I. SA a ajuns la valoarea de 5.579.093.000 lei ROL, integral vărsat.
Din analiza clauzei prevăzute la art. 9.1, tribunalul a apreciat că esenţa obligaţiei investiţionale asumate de cumpărător o reprezintă majorarea capitalului social.
Vânzătorul nu a impus cumpărătorului nici modul de realizare a investiţiilor, nici provenienţa fondurilor ("din surse proprii sau atrase în numele său"), ci doar termenele scadente şi condiţia esenţială privind majorarea capitalului social, de aport permisă de lege, în numerar sau în natură.
Prin urmare, la data declaraţiei unilaterale de rezoluţiune (11 septembrie 2007) cumpărătorul îşi îndeplinise efectiv obligaţiile contractuale privind achitarea preţului în integralitate şi realizarea investiţiilor concretizate în majorarea capitalului social, considerent pentru care vânzătorul nu era îndreptăţit să dea eficienţă pactului comisoriu de ultim grad stipulat prin art. 9.4 alineatul ultim din contract, invocând neprezentarea scrisorilor de garanţie bancară.
Nerespectarea obligaţiei de a prezenta vânzătorului documentaţia care să ateste modalitatea în care cumpărătorul a îndeplinit programul investiţional se sancţionează cu plata unei penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere din valoarea tranşei investiţionale respective, conform clauzei prevăzute de art. 9.2 alineat ultim.
Pârâtul-reclamant nu a respectat obligaţia contractuală menţionată, cuantumul penalităţilor fiind determinat de expertiza contabilă la suma de 35.380 Euro (fila 122 dosar, anexa 1 completare raport expertiză).
În consecinţă, reţinându-se dispoziţiile art. 969 şi urm. C. civ., art. 1020-1021 C. civ., art. 111 C. proc. civ., tribunalul a apreciat că cererea principală, cât şi cea conexă sunt întemeiate în parte, prima sub aspectul obligaţiei de plată a penalităţilor de către N.M.C. şi cea conexă sub aspectul neoperării declaraţiei de rezoluţiune din data de 11 septembrie 2007.
În ce priveşte celelalte capete de cerere principală având ca obiect daunele – interese pretinse de A.V.A.S. în temeiul art. 21 din OG nr. 25/2002, tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate întrucât pactul comisoriu de ultim grad este inoperant, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni fiind în vigoare.
Referitor la cererea conexă prin care pârâtul – reclamat a solicitat radierea reînregistrării A.V.A.S. ca acţionar la SC S.I. SA, tribunalul a apreciat că nu are temei legal, partea având la dispoziţie procedura prevăzută de art. 70 şi urm. din Regulamentul nr. 13/2005 al C.N.V.M.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen şi motivat A.V.A.S şi N.M.C., criticile vizând netemeinicia hotărârii atacate.
În esenţă, după prezentarea aspectelor esenţiale ale cererii de chemare în judecată şi a hotărârii atacate, A.V.A.S. susţine că instanţa de fond a analizat operabilitatea pactului comisoriu de ultim grad prin prisma îndeplinirii obligaţiei investiţionale prevăzute la clauza 9.1. din contract, apreciind că esenţa obligaţiei investiţionale asumate de cumpărător o reprezintă majorarea de capital.
În acest context, apelanta A.V.A.S. a arătat că aprecierile instanţei sunt greşite, întrucât, obligaţia investiţională este considerată îndeplinită în condiţiile clauzei 9.2. din contract.
Instanţa de fond nu a avut în vedere că pactul comisoriu de ultim grad a acţionat ca urmare a neprezentării scrisorii de garanţie bancară şi nu ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei investiţionale concretizată în majorarea capitalului social.
A mai precizat apelanta A.V.A.S. că N.M.C. avea la îndemână acţiunea în realizare, prin contestarea notificării nr. CB/23203 din 11 septembrie 2007, motiv pentru care capătul de cerere privind constatarea inoperării rezoluţiunii este inadmisibil.
Instanţa de fond s-a rezumat în a interpreta greşit clauzele contractuale referitoare la condiţiile realizării obligaţiei investiţionale şi a constatat îndeplinită această obligaţie prin raportare la expertiza contabilă nerelevantă şi care nu lămureşte dacă angajamentul investiţional s-a realizat în condiţiile art. 9.2. din contract.
Cu privire la daunele interese, constituite din penalităţi, ca urmare a nerealizării investiţiilor scadente la 22 octombrie 2004, 22 octombrie 2005 şi 2 octombrie 2006 şi ca urmare a neprezentării documentelor prevăzute de clauza 9.2., A.V.A.S. a susţinut că instanţa a acordat suma de 35.380 Euro calculată greşit de expert (suma corectă fiind 36.706,373 Euro – potrivit calculului prezentat de apelantă) faţă de cuantumul solicitat prin cererea iniţială în sumă de 73.313,873 Euro şi 5.000 Ron.
În calea atac declarată de N.M.C. s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii A.V.A.S. şi menţinerii celorlalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
În esenţă, apelantul N.M.C., a susţinut că în mod eronat instanţa a reţinut că nu şi-a respectat obligaţia (art. 9.2.) de a prezenta A.V.A.S. documentaţia care să ateste modalitatea în care cumpărătorul şi-a îndeplinit obligaţia instituţională.
În acest sens, apelantul a arătat că în ce priveşte tranşa investiţională aferentă primului an scadent la 22 octombrie 2004, a informat vânzătoarea prin notificarea înregistrată la aceasta sub nr. SO/2003 din 28 octombrie 2003 la care s-a anexat ordinul de plată nr. 03 din 28 octombrie 2003 şi extrasul de cont nr. 2 din 28 octombrie 2003.
Tranşele investiţionale pentru al doilea şi al treilea an, scadente la 22 octombrie 2005 şi respectiv la 2 octombrie 2006 au fost efectuate până în noiembrie 2004 prin aport în numerar şi fuziune prin absorbţie SC S.I. SA fiind societatea absorbantă, fiind efectuate formalităţile de publicitate a majorării capitalului social prin Registrul Comerţului.
A susţinut apelantul că, dincolo de aplicabilitatea art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 care vizează opozabilitatea faţă de terţi a actelor publicate, dar şi Nota de constatare încheiată la 24 martie 2005 de D.G.F.P. DOLJ a fost comunicată vânzătoarei care a fost informată astfel despre executarea obligaţiei de către cumpărător.
Într-o teză subsidiară a aceluiaşi motiv de apel apelantul a arătat că instanţa a înlăturat eronat apărarea pârâtului privind predarea documentelor prin Notificarea înregistrată la A.V.A.S. nr. 27801 din 6 decembrie 2006 ca răspuns la adresa VP4/5626 din 2 noiembrie 2006.
În această situaţie, a apreciat apelantul că eventualele penalităţi prevăzute de art. 9 alin. (3) din contract nu îi pot fi imputate decât până la 6 decembrie 2006 când a comunicat bilanţurile contabile, balanţele de verificare, rapoartele administratorilor aferente anilor 2003-2006, certificat constatator emis de O.R.C. şi raportul privind privatizarea semnat de cenzor administrator şi cumpărător.
Ca motiv de nelegalitate, apelantul N.M.C., a susţinut că hotărârea instanţei s-a dat cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1066 şi art. 1070 C. civ., raportat la apărările pârâtului reclamant, respectiv neoperarea clauzei penale din art. 9.2. alin. (3) în condiţiile neîncălcării dispoziţiilor contractuale de către cumpărător.
În teza subsidiară aceluiaşi motiv, apelantul a apreciat eronată aplicarea art. 1070 C. civ., în condiţiile în care din probele administrate a rezultat că pârâtul şi-a executat cel puţin în parte obligaţia contractuală, caz în care instanţa putea să micşoreze cuantumul penalităţilor.
Examinând apelurile potrivit art. 295 C. proc. civ., în raport de actele, lucrările cauzei şi dispoziţiile legale în materie, Curtea a constatat că sunt nefondate, pentru considerentele următoare :
Rolul instanţei de judecată în cazul rezoluţiunii convenţionale (pact comisoriu expres) se reduce la constatarea voinţei părţilor pentru desfiinţarea contractului şi a împrejurărilor de fapt care condiţionează aplicarea pactului comisoriu expres.
În acest context, Curtea a reţinut că finalitatea încheierii oricărui contract este executarea sa în natură.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că tribunalul a reţinut corect că esenţa obligaţiilor investiţionale asumate de cumpărător (punctul 9.1. contract) o reprezintă majorarea capitalului social.
Faţă de întregul material probator dar şi în raport de susţinerile reclamantei apelată A.V.A.S., a rezultat că obligaţiile investiţionale asumate, corect au fost constatate de tribunal ca fiind îndeplinite de cumpărător, anterior penultimei scadenţe prevăzute la 22 octombrie 2005.
Prin urmare, este necesar a se da eficienţă efectele pactului comisoriu de la punctul 9.4. ultimul alineat, respectiv dacă declaraţia de rezoluţiune produce efecte raportat la îndeplinirea condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii contractuale (fapta ilicită, culpa, prejudiciul) sens în care Curtea a observat că pârâtul cumpărător nu s-a conformat la îndeplinirea obligaţiei prevăzută de punctul 9.4. din contract, de a preda vânzătorului o scrisoare de garanţie bancară înainte de scadenţa fiecărei tranşe investiţionale, pe care vânzătorul urma să o execute în cazul în care cumpărătorul nu realiza tranşa respectivă de investiţii. Or, această neconformare defineşte fapta ilicită şi nu culpa.
Împrejurarea că neexecutarea acestei obligaţii este datorată efectuării anticipate a investiţiilor, că predarea unei scrisori de garanţie în condiţiile şi la termenele stipulate era ineficientă raportat la situaţia de fapt, că odată efectuată investiţia garanţia era lipsită de obiect şi nu în ultimul rând că este vorba de o garanţie a obligaţiei principale ce defineşte contractul, duce fără îndoială la înlăturarea caracterului ilicit al faptei.
Aşadar, instanţa de apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a avut în vedere că modul în care operează pactul comisoriu nu se apreciază în abstract, ci raportat la condiţiile concrete în care părţile au înţeles să se achite de obligaţiile contractuale. De asemenea, Curtea a constatat că faţă de obiectul cererii formulate de A.V.A.S şi apărările pârâtului reclamant din cererea conexă, instanţa de fond a examinat clauzele contractului şi a acordat acestora semnificaţia cuvenită în raport de finalitatea urmărită, constatând corect că neexecutarea parţială a modalităţii de comunicare a documentelor ce atestau efectuarea fiecărei tranşe de investiţii nu ţine de esenţa contractului.
Pe de altă parte, în ultimul alienat al clauzei de la punctul 9.2, părţile au stipulat sancţiunea pentru prezentarea cu întârziere a documentelor, admiţându-se astfel că investiţia aferentă fiecărei perioade investiţionale este considerată realizată şi dacă documentaţia este prezentată peste termenul de 30 de zile lucrătoare de la termenele prevăzute la punctul 9.1. din contract.
În aceeaşi ordine de idei, Curtea a reţinut faptul că majorarea capitalului social (ca obligaţie investiţională prevăzută de punctul 9.1. din contract), a îmbrăcat forma publicităţii ca urmare a înregistrării la O.R.C. şi publicării în Monitorul Oficial al României partea a IV a.
Nu a fost primită nici susţinerea apelantei A.V.A.S. în sensul că este inadmisibil capătul din cererea conexă formulată de N.M.C. privind constatarea inoperării rezoluţiunii, având în vedere că această cerere era singura modalitate de apărare pe care pârâtul o avea la îndemână faţă de acţiunea A.V.A.S., constatându-se că N.M.C. a şi contestat notificarea nr. 23203 din 11 septembrie 2007 de denunţare a contractului, la A.V.A.S. în data de 19 octombrie 2007 fiind înregistrată sub nr. 24135 (fila 142 dosar 21812/3/2008).
Cât priveşte critica privind cuantumul penalităţilor calculate de expert la nivelul sumei de 35.380 Euro, Curtea a constatat neîntemeiată această susţinere.
Calculul efectuat de expert (fila 122 dosar 6201/3/2008) a vizat penalităţile datorate pentru întârzierea în depunerea documentelor aferente anului II şi anului III ale investiţiei.
În mod corect nu s-au calculat penalităţi pentru anul I de investiţii în condiţiile în care, ordinul de plată nr. 3/28 octombrie 2003 şi extrasul de cont nr. 2 din 28 octombrie 2003 ce atestau plata transei investiţionale pentru anul I au fost comunicate la A.V.A.S. sub nr. S0/2003 din 18 octombrie 2003, înainte de scadenţa stabilită prin contract la 22 octombrie 2004.
Penalităţile de întârziere în sumă de 36607,5 Euro solicitate de reclamanta apelantă A.V.A.S. pentru nerealizarea angajamentului investiţional, nu sunt datorate, având în vedere că, aşa cum corect s-a reţinut de instanţa de fond pe baza probatoriului administrat, obligaţiile contractuale privind achitarea preţului în integralitate şi realizarea investiţiilor concretizate în majorarea capitalului social au fost îndeplinite în condiţiile convenţiei părţilor.
În ce priveşte apelul declarat de N.M.C., Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt privind modalitatea în care cumpărătorul a înţeles să respecte obligaţia contractuală de a prezenta vânzătorului documentaţia care să ateste îndeplinirea programului investiţional.
Astfel, faţă de probele administrate raportat la clauza prevăzută de punctul 9.2 alineat ultim, Curtea a apreciat că în mod corect s-au calculat penalităţi de întârziere de 0,1% din valoarea tranşei investiţionale pentru anul II şi III, reţinându-se nerespectarea termenului de 30 de zile lucrătoare de la termenele prevăzute ( a se vedea filele 120 - 122 şi fila 136 dosar 6201/3/2008).
În acest context, Curtea a respins susţinerile apelantului referitoare la respectarea obligaţiei contractuale pentru primul an investiţional, având în vedere că nu s-au calculat penalităţi pentru această investiţie (fila 122 dosar 6201/3/2008), iar pentru anul II şi III, având în vedere că modalităţile de comunicare a documentaţiei, astfel cum au fost probate, nu au respectat în tot conţinutul convenţiei părţilor.
Curtea nu a reţinut ca fondată nici teza subsidiară în sensul calculării penalităţilor până la 6 decembrie 2006 (dată la care s-au comunicat documentele conform susţinerilor apelantului şi menţiunile din expertiza contabilă) având în vedere că nu s-a făcut dovada respectării condiţiilor de formă şi conţinut impuse de contract privind comunicarea documentelor (prevăzute de punctul 9.2. din contract).
Nu au fost primite susţinerile apelantului privind interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1066 şi art. 1070 C. civ. raportat la apărări, cât şi teza subsidiară a acestui motiv, în sensul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1070 C. civ. în condiţiile în care s-a executat cel puţin în parte obligaţia contractuală, caz în care instanţa putea să micşoreze cuantumul penalităţilor.
Pârâtului N.M.C. deşi i-a fost comunicat raportul de expertiză (filele 122-124) nu a făcut obiecţiuni cu privire la constatările expertului şi calculul penalităţilor, iar susţinerea privind interpretarea şi aplicarea greşită a art. 1066 şi art. 1070 C. civ. este nefondată.
Prin clauza penală stabilită la punctul 9.2 alin. (3) părţile au convenit aplicarea unei penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere din valoarea tranşei investiţionale „în cazul prezentării cu întârziere a documentelor prevăzute în alineatul precedent…."
Or, câtă vreme s-a reţinut că nu s-au depus documentele în condiţiile de formă şi conţinut impuse de contract, Curtea a apreciat că instanţa de fond corect a aplicat clauza penală (convenită pentru asigurarea executării obligaţiei asumate).
În plus, câtă vreme nu s-a apreciat că penalităţile au un caracter excesiv, nu se pune problema reducerii penalităţilor conform art. 1070 C. civ.
Dispoziţiile art. 1070 C. civ. prevăd posibilitatea reducerii clauzei penale inserate într-un contract în strictă concordanţă cu art. 5 C. civ., în sensul că nici o prevedere contractuală nu poate deroga de la ordinea publică şi bunele moravuri şi art. 1087 C. civ. care consacră ireductibilitatea clauzei penale.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt în raport de dispoziţiile legale în materie, astfel că în temeiul art. 969 şi următoarele, art. 1066, art. 1020 şi art. 1021 C. civ. se constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică şi în consecinţă, în baza art. 296 C. proc. civ. va respinge apelurile ca nefondate.
În consecinţă, prin Decizia comercială nr. 468 din 7 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondate apelurile declarate de apelantul pârât N.M.C. şi apelanta reclamantă A.V.A.S.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor sus menţionate, recurenta a susţinut următoarele .
În preambulul cererii de recurs, recurenta a prezentat obiectul pricinii şi soluţia pronunţată de către instanţa de fond.
În continuare, recurenta a susţinut că această sentinţă este criticabilă sub mai multe aspecte :
Primul aspect este legat de neprezentarea documentelor necesare modului de respectare a obligaţiei investiţionale, asumate prin contract, care să ateste virarea sumelor respective şi înregistrarea lor în contabilitate societăţii şi nici declaraţia pe proprie răspundere în formă autentică dată de administratorii şi cenzorii societăţii, în dovedirea obligaţiei asumată prin art. 9.1 din contract.
În continuare, recurenta a susţinut că potrivit art. 9.4. din contract, pârâta avea obligaţia garantării investiţiilor asumate, iar neprezentarea scrisorii de garanţie bancară are drept efect desfiinţarea de drept a contractului, fără punere în întârziere şi fără nici o altă formalitate, în virtutea pactului comisoriu de ultim grad.
Pe de altă parte, arată că această clauză privind rezoluţiunea contractului este perfect valabilă, rolul instanţei fiind înlăturat în totalitate.
A mai arătat că pactul comisoriu este compatibil cu clauza penală prevăzută în contract.
În ceea ce priveşte suma de 35.380 Euro acordată de instanţa de fond a arătat că aceasta a fost calculată greşit de către expert, detaliind modul de calcul corect.
Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului pentru următoarele considerente :
Dispoziţiile citate stabilesc o regulă de bază în exercitarea acestei căi extraordinare de atac care obligă la indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, cât şi la dezvoltarea lor. Întrucât recursul nu are caracter devolutiv, ci pe această cale se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea dispoziţiilor legale pe care s-a fundamentat soluţia, recurentei îi revenea obligaţia să indice temeiurile legale încălcate şi să îşi dezvolte în fapt dar şi în drept criticile.
În actuala reglementare, recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele strict prevăzute de lege. Mai este de reţinut că în prezent cauza recursului constă în nelegalitatea deciziei din apel care se atacă pe această cale, astfel că aceasta trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Din expunerea argumentelor evocate de recurentă, care reprezintă o reproducere fidelă a criticilor din apel, în ceea ce priveşte fondul cauzei, rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 (1)-(9) C. proc. civ.
Din acest punct de vedere criticile referitoare la interpretarea corectă a probelor existente la dosarul cauzei, dezvoltate de către recurentă prin cererea de recurs, nu pot face obiect al controlului de legalitate de către instanţa de recurs. Faptul că se invocă anumite prevederi ale contractului încheiat între părţi, nu poate să atragă nici o analiză întrucât indicarea formală a acestora nu înseamnă dezvoltarea motivelor aşa cum prevede art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
În consecinţă, pentru motivele anterior arătate care vizează condiţiile de promovare şi susţinere a recursului cât şi în raport de susţinerile recurentei prin care se invocă netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei anterioare, potrivit art. 312 C. proc. civ., va fi constatată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta A.V.A.S BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 468 din 7 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1095/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1109/2010. Comercial → |
|---|
