ICCJ. Decizia nr. 1250/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1250/2010
Dosar nr. 157/33/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC P.E. SA a chemat în judecată pe pârâtele SC A.F. SA şi SC M.S. SRL, întrucât au fost încheiat pentru fraudarea intereselor sale de creditare a primei pârâte. Cererea fost completată cu instituirea sechestrului judiciar asupra imobilului pârâtelor şi anularea hotărârilor AGA.
Prin cererea de intervenţie în interes propriu, SC G.T. SRL a solicitat instanţei revocarea statutului şi contractului de societate ale SC M.S. SRL ca fiind încheiate în fraudarea intereselor sale de creditare a reclamantei.
Tribunalul Comercial Cluj, prin sentinţa comercială 1627/C din 30 iunie 2008, a respins excepţiile de reprezentant al semnatarului cererii introductive, a lipsei de interes a acţiunii şi cererii de intervenţie şi a inadmisibilităţii acestora, a admis în parte acţiunea şi cererea de intervenţie de interes propriu, a anulat hotărârile AGEA nr. 1 din 15 februarie 2007 şi 2 din 16 mai 2007 precum şi hotărârea AGA nr. 1 din 25 mai 2007 şi a anulat actele modificatoare actelor constitutive ale pârâtei SC M.S. SRL, obligând pe pârâte la 1375 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă, că acţiunea introductivă a fost semnată chiar de administratorul societăţii comerciale reclamante; interesul cererilor rezidă din calitatea de creditori ai reclamantei şi intervenientei, care în raport de dispoziţiile art. 974-975 C. civ. are dreptul să atace actele încheiate în frauda lor.
Pe fondul litigiului, instanţa a considerat şi actele încheiate de pârâta SCA.F. SA prin care a încercat să-şi micşoreze patrimoniul pentru a nu putea fi urmărită, urmează a fi anulată, întrucât debitoarea prin hotărârea AGEA nr. 1/2007 a stabilit asocierea cu pârâta SC M.S. SRL aducând ca aport, imobilele înscrise în C.F. nr. 2535 şi 2537 Bontida, iar prin hotărârea AGEA nr.2/2007 a SC M.S. s-a hotărât modificarea actelor constitutive ale societăţii şi cesiunea părţilor sociale ale pârâtei SC A.F. SA către asociaţii F.L. şi F.F.D. - fiii acţionarului şi administratorului debitoarei.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 234 din 9 decembrie 2008, a admis apelurile pârâtelor, a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtelor formulată de intervenienţii F.L. şi F.F.D., a respins ca inadmisibil apelul intervenienţilor accesorii, a schimbat hotărârea atacată în sensul că a admis în parte acţiunea principală, şi cererea de intervenţie în interes propriu, a constatat inopozabilitatea hotărârii AGA din 19 aprilie 2007 a pârâtei SC A.F. SA, a hotărârii AGA din 18 aprilie 2007 a pârâtei SC M.S. SRL precum şi a hotărârilor AGA din 25 mai 2007 ale Societăţilor pârâte prin care s-a stabilit cesionarea părţilor sociale deţinute de SC A.F. SA către intervenienţii F.L. şi F.F.D., a respins celelalte capete de cerere şi a obligat pe intimata la 32,15 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că acţiunea pauliană are natura unei constatări a responsabilităţii actului încheiat în frauda creditorilor, iar pârâta SC A.F. SA este debitoarea reclamantei care a acţionat în calitate de comisionar în contractul încheiat de pârâtă cu P.X.G.M.B.H.
Curtea de apel a considerat că datoria nu este prescrisă întrucât au intervenit cauze de întrerupere a cursului acesteia prin acte de executare, iar inexistenţa stării de inadmisibilitate evocată este contrazisă de procesul verbal al executorului judecătoresc din 11 iunie 2008, creditorii fiind singurii îndreptăţiţi să stabilească bunurile asupra cărora se îndreaptă cu executare.
In privinţa cererii de intervenţie în interesul pârâtelor, instanţa de apel a considerat prioritară admisibilitatea acesteia chiar dacă s-a depus o cerere de renunţare la aceasta.
Prin Decizia nr. 2762 din 5 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursurile declarate de reclamantă şi pârâte şi a casat Decizia curţii de apel trimiţând cauza spre rejudecare.
Instanţa supremă a considerat că în apel au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. prin aceea că, instanţa nu a respectat cadrul procesual stabilit de reclamantă, apreciind că art. 974-975 C. civ. conduce la inopozabilitatea actelor încheiate fraudulos, deşi s-a solicitat anularea lor.
În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă 87 din 16 iunie 2010, a respins excepţia inadmisibilităţii cererilor de aderare la apel, a admis cererea de aderare la apel a reclamantei şi intervenientei în interes propriu, a respins apelul declarat de pârâte şi cererea de intervenţie accesorie a intervenienţilor F.L. şi F.F.D., a respins ca inadmisibil apelul acestor intervenienţi, a admis în parte acţiunea şi cererea de intervenţie în interes propriu, a constatat inopozabilitatea faţă de reclamantă şi intervenientă a hotărârii AGA a SC A.F. SA din 19 aprilie 2007, a hotărârii AGA a SC M.S. SRL privind asocierea cu pârâta SC A.F. SA şi a actului adiţional la actele constitutive ale societăţii precum şi a hotărârii AGA a SC A.F. SA din 25 mai 2007, de cesionare a părţilor sociale intervenienţilor F. A menţinut celelalte dispoziţii ale instanţei de fond.
Curtea de apel a considerat că acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 975 C. civ. nu este exclusă creditorilor, care au posibilitatea acţiunii împotriva actelor frauduloase încheiate de debitori, pe calea dreptului comun sau aceea a prevederilor speciale ale art. 61 din Legea 31/1990.
In privinţa anulării actului constitutiv al pârâtei SC M.S. SRL instanţa a reţinut că lipsa citării celor 2 asociaţi persoane fizice nu atrage nulitatea hotărârii judecătoreşti ci inopozabilitatea acesteia.
Instanţa de apel a mai reţinut că prin înstrăinarea unei părţi din patrimoniu, pârâta SC A.G.F.S. SA şi-a micşorat patrimoniul în frauda creditorilor, actele de executare silită dovedind crearea stării de insolvenţă.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâtele au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurentele susţin că instanţa de apel nesocotind dispoziţiile date prin Decizia de casare, în al doilea ciclu procesual a admis cererile de aderare la apel ale reclamantei şi intervenientei, încălcând prevederile art. 293 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că termenul până la care se poate adera la apel este prima zi de înfăţişare, fără ca părţile să o poată face în al doilea ciclu procesual.
Susţin recurentele că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărând asupra ceea ce nu s-a cerut, obiectul cererii neputând fi schimbat în calea de atac.
Critica pe fond a deciziei curţii de apel are în vedere, în concepţia recurenţilor, inexistenţa unei creanţe certe lichide şi exigibile a reclamantei care avea calitatea de comisionar. Susţin recurentele că odată cu vânzarea la licitaţie a Fermei Gherla, la 22 decembrie 2004, creanţa reclamantei s-a stins aşa încât la data introducerii acţiunii, nu mai exista nicio datorie neachitată. Cu toate acestea instanţa de apel în mod greşit a considerat că au fost emise patru file CEC în favoarea reclamantei care avea dreptul să le urmărească, deşi termenul de prescripţie este împlinit.
Pe situaţia de fapt, recurentele susţin că în mod greşit instanţa de apel a considerat existenţa unei creanţe de 1.073.347,28 lei, rezultă dintr-o somaţie emisă de executorul judecătoresc (supus urmării penale), deşi ultimul dosar de executare a fost finalizat în ianuarie 2010.
In privinţa prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, recursurile susţin că în dosarul execuţional 155/2004 există o hotărâre irevocabilă prin care s-a constat încetată plata prin executare. Pe de altă parte termenul de prescripţie al acţiunii în regres reglementată de Legea 59/1934 este de 6 Iun de la prezentarea CEC ului la plată, iar instanţa de apel a înţeles să aplice termenul general de prescripţie. Mai mult instanţa de apel a considerat că executarea nu este prescrisă, tară a avea în vedere dispoziţiile art. 30 din Legea CEC-ului care prevede pierderea dreptului la acţiune în regres dacă CEC-ul nu a fost prezentat la plată în termen de 15 zile de la data emiterii. Insă fila de CEC a fost emisă la 31 mai 2004 iar executarea a început prin somaţie din 1 iulie 2007. Pentru executarea silită în dosarul de executare 52/2006 situaţia a fost irevocabil soluţionată prin hotărâri judecătoreşti irevocabile (sentinţa 650/2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi Decizia 5/R/2010 a Tribunalului Comercial Cluj) aşa încât chiar dacă introducerea unei cereri de chemare în judecată întrerupe cursul prescripţiei, dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau s-a perimat, nu este întreruptă prescripţia.
Critica deciziei instanţei de apel se referă şi la intervenienta SC G.T. SRL ce are calitate de girant în raport cu reclamanta şi a cărui acţiune în regres se prescrie în termen de 1 an de la data scadenţei. In anul 2006 intervenienta a formulat o cerere de executare începută în 17 mai 2007, iar prin procesul verbal din 23 iunie 2008 executorul judecătoresc îi comunică starea de insolvabilitate a debitoarei, iar reluarea executării printr-o nouă cerere depusă la 19 noiembrie 2008 era prescrisă în raport de dispoziţiile art. 3713 C. proc. civ.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune:
Prevederile art. 293 C. proc. civ. statuează asupra dreptului intimatului de a adera la apelul formulat de partea potrivnică printr-o cerere proprie, chiar după împlinirea termenului de apel, până la prima zi de înfăţişare.
In această măsură legea nu distinge asupra admisibilităţii cererii de aderare la apel, în contextul în care instanţa de recurs criticând Decizia instanţei de apel, interpretează natura juridică a cererii de chemare în judecată şi pune în discuţie aspecte noi privind petitul acţiunii necriticate de părţi. Astfel, prin cererea de aderare la apel, reclamanta aduce în discuţie efectul devolutiv al apelului în condiţiile în care nu era interesată în exercitarea căii de atac, întrucât pretenţiile sale au fost satisfăcute.
De altfel, prin cererea de aderare la apel, reclamanta evocă instanţei acelaşi temei de drept, cu precizarea poziţiei sale faţă de caracterizarea naturii juridice a acţiunii pauliene stabilită în doctrina modernă şi îmbrăţişată de judecata apelului. în acest sens reclamanta menţionează că solicită constatarea inopozabilităţii actelor încheiate de debitor în frauda intereselor sale în acord cu caracterizarea dată de instanţă acţiunii pauliene. Iar din această perspectivă nu se poate aprecia modificarea obiectului cererii, cu atât mai mult cu cât instanţele nu sunt ţinute de caracterizarea pe care părţile o dau cererilor, în raport de dispoziţiile procesuale.
Critica relativă la inexistenţa creanţei lichide şi exigibile, este la rândul ei nefondată.
Acţiunea pauliană dă dreptul creditorilor să atace actele frauduloase încheiate de debitor prin care aceştia îşi creează sau îşi măresc starea de insolvabilitate prin înstrăinarea bunurilor care constituie gajul general al creditorilor chirografi.
Într-adevăr, pentru a promova o asemenea acţiune, creditorul trebuie să aibă o creanţă certă lichidă şi exigibilă. Dar în situaţia de fată validitatea creanţei a fost stabilită de Judecătoria Gherla prin învestirea cu formulă executorie a CEC-urilor, dar şi prin soluţionarea irevocabilă a opoziţiilor la executare.
A repune în discuţie valabilitatea creanţei stabilită prin hotărâri judecătoreşti, reprezintă înlăturarea efectului pozitiv al acestora, cu consecinţe asupra stabilităţii ordinii sociale, fiind interzis a se readuce în faţa instanţelor, chestiuni litigioase rezolvate deja într-un proces anterior.
In aceeaşi măsură critica asupra greşitei rezolvări a prescripţiei extinctive este neîntemeiată fiind stabilită cu autoritate de lucru judecat încuviinţarea executării silite. De altfel, actele executorului judecătoresc relevă multiplele demersuri judiciare ale reclamantei creditoare în satisfacerea drepturilor ei care exclude starea de pasivitate a acesteia, imputabilă în cazul prescripţiei dreptului la acţiune.
Toate elementele de fapt enunţate de recurente nu conduc la concluzia inexistenţei creanţei, instanţa de apel considerând, justificat de întregul material probator, că parţial creanţa a fost stinsă iar înstrăinarea imobilului debitoarei este un act de natură a prejudicia dreptul creditorilor chirografi, ce trebuie sancţionat în raport de dispoziţiile art. 975 C. proc. civ.
Critica soluţiei instanţei de apel relativă la admiterea cererii de intervenţie este în egală măsură nefondată, calitatea de girant al biletelor la ordin conferind creditorului dreptul de urmărire. Pe de altă parte intervenientul s-a alăturat acţiunii principale în vederea recuperării creanţelor sale de la reclamantă aşa încât chestiunea prescripţiei interesează raporturile cu debitorul său în condiţiile existenţei unui titlu executoriu şi a procedurilor de executare silită de drept comun.
Aşa fiind în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondate recursurile împotriva deciziei 87 din 16 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele SC A.F. SA Bonţida şi SC M.S. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 87 din 16 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1237/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1321/2010. Comercial → |
|---|
