ICCJ. Decizia nr. 152/2016. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.152
Dosar nr.2016/2002
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. G. S.A.a solicitat prin cererea formulată obligarea pârâtei S.C. F.C. S.R.L. la plata sumei de 1.049.651.656 lei cu titlu de chirie şi utilităţi şi penalităţile aferente lor, ca urmare a neexecuării contractului de închiriere nr.1332/1 februarie 1999 conform clauzelor convenite.
Prin cerere reconvenţională astfel cum a fost precizată, pârâta a solicitat compensarea sumelor datorate de reclamantă cu suma de 222.737.840 lei care reprezintă valoarea lucrărilor de reparaţii efectuate de către pârâtă în perioada aprilie, septembrie 1998, conform convenţiei părţilor.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială prin sentinţa nr.1826 din 8 martie 2001 a admis în parte cererea principală, a admis cererea reconvenţională, compensând, în consecinţă, suma de 222.737.840 lei până la concurenţa sumei datorate de către pârâta reclamantă cu titlu de chirie restantă în acelaşi cuantum şia obligat pârâta reclamantă la plata diferenţei de 20.286.284 lei către reclamantă cu titlu de chirie restantă precum şi la plata sumei de 5.477.149 lei cu titlu de contravaloare utilităţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin contractul de închiriere nr.1332/1999 ambele părţi şi-au asumat obligaţii specifice, reclamanta în calitate de locatar iar pârâta de chiriaş dar datorită unei situaţii apreciată ca fiind de forţă majoră: spargerea unor ţevi de apă caldă, prin procesul verbal din 28 decembrie 1998 părţile au constatat această situaţie convenind ca reparaţiile la spaţiul devenit impracticabil să fie efectuate de pârâta locatar, iar contravaloarea lor să fie compensată cu chiria datorată.
Instanţa de fond a înlăturat susţinerea reclamantei cu privire la ineficacitatea procesului verbal derivată din lipsa calităţii de reprezentant al semnatarului lui şi a ştampilei necorespunzătoare, în lipsa unei cereri de înscriere în fals şi a făcut aplicarea art. 969 – 970 C. civ.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel, reiterând apărările formulate la instanţa de fond cu privire la procesul verbal încheiat la 28 decembrie 1998 şi la izvorul obligaţiei de plată a reparaţiilor.
Prin Decizia nr.70 A din 14 martie 2002 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială a respins ca nefondat apelul declarat.
În considerentele deciziei s-a reţinut că procesul verbal în speţă îşi produce efectele cu privire la cele constatate, neputându-se ignora valoarea lui probatorie, compensarea convenităfiind operantă în limita sumei de 222.737.840 lei, sens în care a dispus şi prima instanţă.
În ce priveşte suma pretinsă de reclamantă cu titlu de penalităţi de întârziere, clauza penală convenită nu este aplicabilă întrucât nu se poate reţine neplata sau întârzierea în plata chiriei.
Reclamanta S.C. G. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs se invocă criticile care urmează:
- procesul verbal încheiat de părţi la 28 decembrie 1998, reţinut ca probă la dosar conţine doar o promisiune bilaterală de compensare a datoriilor reciproce care se vor naşte, deci viitoare;
- conform pct. 2.1. din Normele Metodologice din 7 septembrie 1997 părţile semnatare ale procesului verbal trebuiau să încheie un contract de compensare care să respecte conţinutul prevăzut de norme.
- faptul că pârâta nu a emis facturi pentru contravaloarea raparaţiilor denotă lipsa titlului de creanţă;
- efectele compensării judecătoreşti se produc de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
În concluzie, recurenta solicită modificarea în parte a hotărârilor pronunţate în fond în sensul dispunerii compensării judecătoreşti şi nu constatării compensării convenţionale urmând ca intimata să fie obloigată şi la plata sumei de 782.059.432 lei cu titlu de penalităţi.
Recursul nu este fondat.
Motivul de modificare invocat de recurentă în critica deciziei este cel de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltarea lui în fapt demonstrează însă că nici una din criticile formulate nu s-au constituit în motive de apel, neconstituind niciapărări în faţa instanţei de fond.
În atare situaţie, cum pentru prima dată în recurs, omisso medio, se fac susţineri care nefiind invocate în faţa instanţelor anterioare, nu au fost verificate de acestea, Înalta Curtea va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. G. S.A. împotriva deciziei nr.70/A din 14 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi20 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1668/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 212/2010. Comercial → |
|---|
