ICCJ. Decizia nr. 166/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 166/2010

Dosar nr.7539/62/2009

Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă.

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI a chemat în judecată pârâta SC C.E. SA POIANA BRAŞOV, solicitând instanţei să dispună anularea Hotărârii nr. 58 din 22 august 2009 a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor pârâtei, iar prin sentinţa civilă nr. 6/CC din 17 februarie 2010, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei.

În motivarea soluţiei pronunţate, prima instanţă a reţinut că susţinerile reclamantei în sensul că Hotărârea A.G.O.A. nr. 58 din 22 august 2009 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 129 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, cu motivarea că aceasta nu exprimă voinţa societară ci voinţa unor persoane interesate în manieră personală, în dispreţul legii şi al acţionarului majoritar, nu pot fi primite deoarece textul legal evocat stabileşte regula de formă privind deschiderea şedinţei A.G.O.A., şedinţa putând fi deschisă numai de către administrator, deoarece acesta este momentul în care se verifică dacă adunarea generală este valabil constituită. S-a mai reţinut că regulile de formă stabilite de art. 129 din Legea nr. 31/1990 garantează libera exprimare a opiniilor acţionarilor şi disciplina dezbaterilor adunării, împiedicând sau reprimând excesele de orice fel şi nu fac referire la voinţa societară în ceea ce priveşte hotărârea A.G.A.

Reclamanta nu a făcut dovada susţinerilor sale, respectiv a faptului că reprezentantul său, dl. D.M.V., a fost prezent la data de 22 august 2009, la ora 12,00, la sediul societăţii pârâte unde a aşteptat începând cu ora 11,00 şi până la ora 17,00.

Astfel, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reprezentantul A.V.A.S. a dat la ştampilat delegaţia la data de 21 august 2009, fiind trecute pe ordinul de deplasare atât data sosirii – 21 august 2009, ora 9,00, cât şi data plecării - 22 august 2009, ora 17,00, iar bonul de benzină aflat la fila 19 dosar face doar dovada faptului că acesta a alimentat autovehiculul în data de 22 august 2009, ora 17,56 nu şi că a participat la şedinţa A.G.O.A.

Or, din cuprinsul Procesului verbal al şedinţei A.G.O.A. din data de 22 august 2009 şi Procesul verbal de constatare a prezenţei acţionarilor la convocarea din data de 22 august 2009, ora 1200 rezultă că au fost prezenţi acţionarii SC S. SRL, dna P.R., dna A.S., dna C.A. şi dl. C.N., reprezentând 330.730 acţiuni.

Împotriva hotărârii primei instanţe, a declarat apel reclamanta A.V.A.S. Bucureşti solicitând admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea apelului, reclamanta a arătat că şedinţa A.G.O.A. nu a avut loc la sediul şi ora anunţate în convocator, reprezentantul A.V.A.S. constatând lipsa tuturor acţionarilor. Administratorul societăţii a publicat în mod nelegal o hotărâre a unei şedinţe A.G.A. care nu a avut loc la ora, data şi locul stabilit, încălcând prevederile art. 129 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, hotărârea astfel adoptată nu reflectă voinţa societară, ci exprimă voinţa unor persoane interesate în manieră personală, în dispreţul legii şi al acţionarului majoritar.

Prin Decizia nr. 51/Ap din 17 iunie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantei A.V.A.S. BUCUREŞTI, reţinând în esenţă că, susţinerile apelantei reclamante sunt nefondate având în vedere procesul verbal de constatare a prezenţei acţionarilor la convocarea din 22 august 2009 semnat de acţionarii SC S. SRL Poiana Braşov, de P.R., A.S., C.A. şi C.N. prin mandatar, act din care rezultă că adunarea generală a acţionarilor a avut loc la sediul societăţii, la data şi ora stabilită atât în convocator cât şi în procesul verbal nr. 54 din 21 august 2009 semnat de reprezentantul A.V.A.S. Bucureşti. Împotriva procesului verbal de constatare a prezenţei acţionarilor, a procesului verbal de numărare a voturilor pentru revocarea membrilor consiliului de Administrare, a procesului verbal de numărare a voturilor pentru desemnarea preşedintelui Consiliului de Administraţie, a procesului verbal de numărare a voturilor pentru alegerea membrilor Consiliului de administraţie şi a procesului verbal al şedinţei A.G.A. din 22 august 2009, apelanta-reclamantă nu a depus în contra-probă decât ordinul de deplasare a delegatului său şi bonul de benzină, acte insuficiente pentru a dovedi faptul că adunarea acţionarilor nu a avut loc.

Împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În argumentarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 129 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, reiterând în fapt susţinerile formulate în apel. Astfel, recurenta a susţinut că la data şi ora stabilită, 22 august 2009 ora 1200, deşi reprezentantul său s-a prezentat la ora 1100 la sediul pârâtei, a constatat lipsa tuturor celorlalţi acţionari şi a administratorilor. Astfel apreciază recurenta că la data şi ora anunţate în convocator, nu a avut loc şedinţa AGOA, dar cu toate acestea, în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, s-a publicat Hotărârea nr. 58 din 22 august 2009 a pârâtei SC C.E. SA POIANA BRAŞOV.

În cauză, apreciază recurenta că hotărârea nu reflectă voinţa societară, iar publicarea acesteia a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, sancţiunea încălcării acestor dispoziţii fiind anularea actului astfel adoptat.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea legii de drept substanţial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situaţia de fapt dedusă judecăţii sau extinderea normei de drept la situaţii neaplicabile în speţă.

Din această perspectivă şi în raport de dispoziţiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, ca fiind o cale de atac de reformare, nedevolutivă, se vor analiza doar criticile formulate împotriva deciziei recurate, ce vizează eventuale aspecte de nelegalitate, respectiv aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

În raport de criticile formulate şi analizând Decizia recurată sub acest aspect, se constată că dezlegarea dată de instanţa de apel s-a fundamentat pe aplicarea corectă a dispoziţiilor legale sus menţionate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, „în ziua şi la ora arătate în convocare, şedinţa adunării se va deschide de către preşedintele consiliului de administraţie, respectiv al directoratului, sau de către acela care îi ţine locul". Aşa fiind, fără a face o analiză a probatoriului administrat în cauză, atribut al instanţelor inferioare, Înalta Curte constată că în lipsa dovezilor privind susţinerile reclamantei, în mod corect instanţa a constatat respectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

În ceea ce priveşte celelalte susţineri, referitoare la prezenţa reprezentantului recurentei la sediul pârâtei, lipsa celorlalţi acţionari la data şi ora convocării, de altfel supuse analizei primei instanţe şi instanţei de control judiciar, se constată că acestea vizează aspecte ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt şi de aprecierea dată probelor, aspecte ce nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI, împotriva deciziei nr. 51/Ap din 17 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 166/2010. Comercial