ICCJ. Decizia nr. 1945/2010. Comercial. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1945/2010
Dosar nr. 1472/1/2009
Şedinţa publică de la 26 mai 2010
Asupra contestaţiei în anulare;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 346 din 6 februarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins ca nefondat recursul pârâtei SC A.R.A. SA Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut în esenţă că recurenta pârâtă prin recursul formulat a repus în discuţie chestiuni de fapt, de stabilire a circumstanţelor în care s-a produs scufundarea navei, aspecte care constituie atributul suveran al instanţei fondului şi care nu pot forma obiectul controlului de legalitate pe calea recursului, în condiţiile în care atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel şi-au motivat şi argumentat soluţia adoptată pe probele relevante administrate în cauză pe aspectul stabilirii împrejurărilor care au determinat producerea evenimentului, concluzia reţinută de eroare umană, încadrându-se în riscul asigurat prin poliţe de asigurare.
Instanţa de recurs a înlăturat critica referitoare la stabilirea despăgubirii întrucât nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor din “Condiţiile de Asigurare”, respective art. 15 alin. (2) şi art. 13 alin. (6), iar franciza deductibilă de 1% din suma asigurată menţionată la pct. 9 din poliţa de asigurare, a fost avută în vedere la calculul despăgubirii.
Totodată, a fost găsită nefondată şi critica privind încălcarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la încuviinţarea probei cu expertiză tehnică solicitată.
În acest contract, s-a reţinut că ambele instanţe apreciind asupra pertinenţei şi concludenţei probei solicitate în dezlegarea pricinii au respins motivat cererea recurentei-pârâte.
În final, s-a reţinut că dispoziţiile art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. proc. civ. care reglementează folosinţa şi exerciţiul drepturilor procesuale au fost corect aplicate.
Împotriva acestei decizii, SC A.R.A. SA Bucureşti a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe art. 318 alin. (1) C. proc. civ., solicitând anularea deciziei pronunţată în recurs şi pe cale de consecinţă rejudecarea parţială a recursului prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivului prevăzut de art. 318 C. proc. civ., contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs a omis să analizeze recursul prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Contestatoarea susţine că instanţa de recurs a apreciat în mod eronat că, critica adusă sentinţelor instanţelor de fond şi apel referitoare la neadmiterea probei cu expertiza tehnică judiciară nu constituie o critică de nelegalitate.
În acest context, susţine că instanţa de recurs a fost sesizată cu privire la faptul că deşi probele solicitate erau admisibile, nu s-a pronunţat asupra legalităţii acestora, limitându-se doar la aspectul temeiniciei.
Contestatoarea a criticat şi faptul că instanţele au încălcat prevederile art. 167, 129, 130 şi art. 138 C. proc. civ. prin măsurile adoptate în legătură cu admisibilitatea şi administrarea probatoriilor necesare şi care serveau aflării adevărului.
Intimata a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, întrucât instanţa de recurs a examinat motivul de recurs la care face referire contestatoarea.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de nelegalitate invocate.
În speţă, contestatoarea a invocat omisiunea instanţei de recurs de a cerceta motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând faptul că instanţa de recurs a considerat în mod greşit faptul că este nelegală critica adusă hotărârilor instanţei de fond şi apel referitoare la neadmiterea probei cu expertiza tehnică judiciară, instanţa de recurs limitându-se doar la aspectul netemeiniciei.
Verificând decizia contestată, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a analizat în considerentele deciziei toate criticile invocate de pârâtă şi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., analiză ce se regăseşte la pagina 6 pct. 5 din decizie.
Faptul că instanţa de recurs nu a indicat în mod expres prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu se poate susţine că aceasta a omis să-l cerceteze.
În consecinţă, susţinerea contestatoarei în sensul că instanţa de recurs a omis să cerceteze respectivul motiv de recurs este nefondată şi contrazisă pe argumentarea soluţiei din decizia contestată, motiv pentru care contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC A.R.A. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 346 din 6 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1942/2010. Comercial. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1946/2010. Comercial → |
|---|
