ICCJ. Decizia nr. 1946/2010. Comercial



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1946/2010

Dosar. nr. 6354/1/2009

Şedinţa de la 26 mai 2010

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1961 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 9/FM din 16 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa şi a respins cererea SC S.S.T. SRL Constanţa de acordare a cheltuielilor de judecată cu motivarea că nu au fost depuse la dosar originalele documentelor de plată a onorariului avocaţial.

Contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC S.S.T. SRL Constanţa împotriva deciziei nr. 1961 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ susţinându-se că instanţa de recurs, din greşeală a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în condiţiile în care exista la dosar o copie conformă cu originalul privitor la cheltuielile de judecată.

Contestatoarea mai arată că depune în prezentul dosar dovada cheltuielilor de judecată în original.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează a o respinge pentru următoarele considerente:

Motivele invocate de contestatoare, nu se încadrează în motivul prevăzute de art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. pentru care poate fi admisă o atare cale de atac.

În fapt, nici în prezenta cale de atac, contestatoarea nu depune originalul documentului de plată, ci o copie xerox după o altă copie conformă cu originalul. Deci, proba, pe care încearcă să o facă partea, este şi mai precară decât cea din recurs. Contestatoarea nu înţelege să se conformeze dispoziţiilor art. 139 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit acestui text: „Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la şedinţă originalul înscrisului sau să îl depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ţine seama de înscris.” Aşadar, partea care administrează o probă are această obligaţie legală şi nu se poate apăra că nu i s-a acordat un termen pentru a depune originalul pentru că, pe de o parte, nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii (nemo censetur ignorare legem), iar pe de altă parte, posibilitatea acordării unui termen scurt este deschisă numai dacă partea adversă nu poate să îşi dea seama de exactitatea copiei, conform art. 139 alin. (2) C. proc. civ.

În orice caz, calea contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. se poate exercita numai pentru erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului. Textul legal vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziţii legale, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.

În prezenta contestaţi se deduce judecăţii greşita aplicare a art. 139 alin. (1) C. proc. civ., iar pretinsa eroare materială se referă, practic, la aprecierea unui mijloc de probă, respectiv la aprecierea copiei „conformă cu originalul” a documentelor de plată a onorariului avocaţial.

Pentru considerentele reţinute şi nefiind întrunite cerinţele art. 318 C. proc. civ. se va respinge contestaţia in anulare formulată de contestatoarea SC S.S.T. SRL Constanţa împotriva deciziei nr. 1961 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC S.S.T. SRL Constanţa împotriva deciziei nr. 1961 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1946/2010. Comercial