ICCJ. Decizia nr. 2357/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2357/2010
Dosar nr.6845/105/2007
Şedinţa publică de la 16 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 6845/105/2007 reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu pârâta SC B.M. SA, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 126.109,80 lei, din care suma de 73.003,70 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate şi suma de 53.106,10 lei reprezentând penalităţi contractuale de 0,15%/zi întârziere în favoarea facturilor neachitate la termen, calculate până la data de 18 octombrie 2007, în conformitate cu prevederile pct. 4 şi 10 din contractul anexat şi conform anexei, la plata penalităţilor contractuale de 0,15%/zi de întârziere la suma datorată până la stingerea debitului principal, definitivarea calculului penalităţilor contractuale urmând a fi stabilite în cursul executării silite, conform art. 371 alin. (2) C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.
Pârâta SC B.M. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că între cele două societăţi au existat raporturi comerciale, în baza unor contracte de antrepriză pentru care s-au emis facturi fiscale şi că în mod greşit reclamanta afirmă că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi că nu a efectuat plăţile datorate.
Prin sentinţa nr. 300 din 21 iunie 2010, Tribunalul Prahova a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu pârâta SC B.M. SA şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 267.350,27 lei compusă din suma de 254.537,56 lei reprezentând contravaloare lucrări executate, suma de 4.476,73 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada 22 martie 2010 â€" 21 aprilie 2010 şi suma de 8.335,98 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada 22 aprilie 2010 â€" 14 iunie 2010, penalităţi de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi întârziere la suma de 102.919,34 lei, calculate de la data de 15 iunie 2010 şi până la data plăţii efective şi suma de 40.517,08 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC B.M. SA care a fost respins prin Decizia nr. 110 din 26 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut în principal că în cauza de faţă pârâta nu a invocat lipsa concilierii directe, nici la prima zi de înfăţişare şi nici prin întâmpinarea pe care a depus-o la dosar şi în care îşi face apărare pe fond, nici după precizarea cererii de chemare în judecată.
Instanţa de apel a mai reţinut că lucrările au fost efectuate fiind acceptate de beneficiar, au fost corect facturate şi s-a solicitat corect contravaloarea acestora, refuzul pârâtei-apelante nefiind justificat, iar motivele invocate în apel sunt nefondate având în vedere obligaţiile pe care şi le-a asumat prin contractul încheiat, care potrivit art. 969 C. civ. reprezintă legea părţilor.
Împotriva deciziei nr. 110 din 26 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs SC B.M. SA invocând ca motive de nelegalitate punctele 5, 6, 7, 8, 9 ale art. 304 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora recurenta arată că: hotărârea instanţei de fond şi apel se bazează pe o hotărâre fără ca părţile să fi fost citate la faţa locului şi fără ca expertul să se prezinte la faţa locului; s-a omis indicarea obiectului cererii şi susţinerilor complete ale părţilor; a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului, administrarea probelor în faţa instanţei de fond a fost defectuoasă şi nelegală; intimata nu a îndeplinit procedura prealabilă a concilierii directe prevăzută în mod imperativ de art. 7201 C. proc. civ.; nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 469/2002 referitoare la totalul penalităţilor pentru întârziere.
Intimata SC P. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei Tribunalului Prahova şi a deciziei Curţii de Apel Ploieşti.
La data de 16 iunie 2011 intimata a invocat excepţia nulităţii recursului în raport de art. 3021 lit. c) C. proc. civ. arătând că motivele prezentate de recurentă nu sunt motive de nelegalitate şi că acestea nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Faţă de excepţia invocată Înalta Curte reţine următoarele:
Este adevărat că deşi recurenta invocă ca motive de nelegalitate punctele 5, 6, 7, 8, 9 ale art. 304 C. proc. civ. nu dezvoltă punctual fiecare motiv de recurs în parte tratând problemele într-o manieră globală fără a face distincţie între motivele de recurs şi criticile de netemeinicie, însă din dezvoltarea acestora Înalta Curte apreciază că criticile referitoare la rolul activ al judecătorului, aplicarea dispoziţiilor legale privind procedura prealabilă şi ale art. 4 din Legea nr. 469/2002 pot fi încadrate în motivul prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte reţine următoarele:
Aşa cum am arătat deja recurenta a invocat punctele 5, 6, 7, 8, 9 ale art. 304 C. proc. civ., însă nu a dezvoltat punctual fiecare motiv de nelegalitate, cunoscut fiind faptul că simplele afirmaţii în acest sens nefiind suficiente pentru ca instanţa de recurs să dea curs motivelor de nelegalitate şi în consecinţă să admită recursul. Din motivarea căii de atac recurenta nu arată concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate raportată la motivele prevăzute de punctele 5, 6, 7, 8, dimpotrivă rezultă că recurenta critică hotărârea raportând-o la modul în care s-au administrat probele şi omisiunea susţinerilor complete ale părţilor. Or, aprecierea probelor administrate în cauză şi interpretarea lor este o chestiune de fapt care nu poate fi criticată în recurs. În ceea ce priveşte omisiunea susţinerilor părţilor acest aspect nu poate fi obiect de nelegalitate partea având la îndemână instituţia îndreptării erorii materiale.
Referitor la criticile recurentei privind rolul activ al judecătorului, aplicarea greşită a dispoziţiilor legale care reglementează procedura prealabilă şi ale art. 4 din Legea nr. 469/2009 Înalta Curte reţine că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Este adevărat că faţă de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul şi a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor, dar principiul rolului activ al judecătorului nu trebuie absolutizat deoarece s-ar ajunge la desfiinţarea unor hotărâri pe motivul că instanţa nu a ordonat anumite dovezi deşi părţile aveau mijloacele procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le doreau.
Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia faptul că în prezenta cauză la termenul din 23 ianuarie 2008 a fost încuviinţată proba cu înscrisuri, interogatoriul reciproc precum şi efectuarea unei expertize tehnice (cu specialitatea în construcţii) şi a unei expertize contabile.
Faptul că o parte nu este mulţumită de concluziile unui raport de expertiză sau de faptul cum judecătorul a apreciat o anumită probă nu înseamnă că a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului.
În ceea ce priveşte critica recurentei în sensul că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă, Înalta Curte o va înlătura faţă de înscrisurile existente la dosarul Tribunalului filele 9-26 care dovedesc că a fost îndeplinită această procedură fiind respectate dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. Astfel, reclamanta a convocat pârâta prin notificare pentru data de 17 octombrie 2007 arătându-se suma care formează obiectul concilierii. De asemenea s-a arătat că dacă nu se dă curs notificării va formula cerere de chemare în judecată pentru suma de 73.003,70 lei precum şi pentru penalităţi indicate în anexă (filele 14, 15).
Faptul că ulterior reclamanta şi-a precizat acţiunea în funcţie de concluziile raportului de expertiză nu înseamnă că au fost ignorate dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte critica referitoare la penalităţile de întârziere Înalta Curte reţine că este neîntemeiată faţă de faptul că verificând cuantumul penalităţilor din dispozitivul hotărârii nu se constată vreo depăşire până la data pronunţării sentinţei, astfel că în mod corect a reţinut instanţa de apel că acestea (penalităţile) au fost calculate în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere conform art. 2 alin. (29 din Contract.
Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii cererii de recurs.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B.M. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 110 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2358/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2372/2010. Comercial → |
|---|
