ICCJ. Decizia nr. 2721/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2721/2010
Dosar nr.3030/1/2011
Şedinţa publică din 20 septembrie 2011
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia comercială, reclamantul M.F. a chemat în judecată pârâţii E.C. SA Arad, SC G.C.B. SRL Arad, SC G.P. & L. SRL Arad, B.R.D.S.G. SA Bucureşti şi B.R.D.S.G. SA, sucursala Arad, solicitând constatarea nulităţii absolute/anularea parţială a contractului de credit nr. 4811 din 27 decembrie 2007, împreună cu actele adiţionale subsecvente, încheiat între pârâta de rang 4, prin pârâta de rang 5 şi celelalte pârâte, pentru partea de credit acordată pârâtelor de rang 2 şi 3 iar în subsidiar, constatarea răsturnării prezumţiei de solidaritate între beneficiarii creditului.
A mai solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a tuturor garanţiilor accesorii contractului de credit sus-indicat, pentru partea a cărei nulitate a solicitat a se constata şi în consecinţă dispunerea efectuării menţiunilor corespunzătoare în cărţile funciare nr. 66044 şi 65125 Arad, în ceea ce priveşte: contractul de ipotecă autentificat sub nr. 107 din 23 ianuarie 2008 la BNP I.B.; contract de ipotecă autentificat sub nr. 659 din 06 februarie 2007 la BNP M.I.; contract de ipotecă autentificat sub nr. 270 din 18 iunie 2008 la B.N.P B.R.; contract de garanţie reală mobiliară nr. 538 din 30 decembrie 2008.
In motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că prin contractul de credit nr. 4811 din 27 decembrie 2007, B.R.D., sucursala Arad, a acordat o descoperire de cont M.C.M.O. pentru SC E.C. SA, SC G.C.B.SRL şi SC G.P. & L. SRL, în valoare de 1.000.000 lei, pentru o perioadă de 12 luni, iar contractul de credit a fost semnat, pentru toate societăţile finanţate, de către domnul OG
A arătat că în data de 27 decembrie 2007, pârâta SC G.C.B. SRL a efectuat o tragere din credit care a epuizat întregul plafon şi prin acte adiţionale, plafonul a fost majorat cu 900.000 lei, iar apoi cu încă 700.000 lei, dintre care doar 400.000 lei pot fi utilizaţi de către SC E.C. SA.
Reclamantul a susţinut că, contractul de credit, împreună cu actele adiţionale şi cu garanţiile aferente, este nul absolut pentru partea din plafon acordată societăţilor G.C.B.SRL şi G.P. & L. SRL întrucât potrivit art. 1444 alin. (1) lit. c) şi d)1 din Legea nr. 31/1990, este interzisă garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate administratorilor, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului, iar alin. (3) arată că prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi dacă operaţiunea priveşte o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior menţionate este administrator ori deţine, singură sau împreună cu una dintre persoanele sus menţionate, o cotă de cel puţin 20% din valoarea capitalului social subscris
Reclamantul a mai arătat că, administratorul unei societăţi comerciale nu poate în mod legal garanta cu bunurile acesteia credite acordate unor alte societăţi în care acesta este administrator sau deţine cel puţin 20% din valoarea capitalului social subscris, faptul că dl. OG a garantat, în calitate de administrator al SC E.C. SA, cu bunurile acesteia obţinând creditele bancare în interes personal sau al societăţilor în care avea/are interes, prin utilizarea creditului acesteia, împrumuturi acordate şi altor societăţi la care a avut fie calitatea de administrator, fie cea de asociat în proporţia cerută de lege, fie ambele, reprezintă o stare de fapt care nu poate fi contestată.
In această situaţie, susţine că a fost încălcată în mod evident interdicţia de la art. 1444 alin. (1) lit. c) şi d)1 din Legea nr. 31/1990, situaţie în care toate garanţiile sunt nule din acest punct de vedere iar concluzia rezultă din formularea imperativă a textului legal, care prevede expres că operaţiunile de natura celor în prezenta cauză sunt interzise şi din faptul că asemenea operaţiuni sunt sancţionate penal ceea ce denotă interesul public apărat prin interdicţie.
Mai mult, conform art. 272 alin. (1) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 31/1990, constituie infracţiune utilizarea de către administrator a bunurilor sau a creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, fiind imposibil a fi contestat faptul că dl. OG a utilizat bunurile care formează obiectul garanţiei şi creditul societăţii într-un scop contrar intereselor SC E.C. SA, pentru a favoriza celelalte societăţi în care are interese.
Susţine că, contrarietatea de interese dintre administratorul societăţii şi aceasta din urmă se conturează ca o prezumţie absolută, care rezultă din suprapunerea stării de fapt supuse atenţiei în prezenta cauză peste textul ce prevede interdicţia şi peste conţinutul constitutiv al infracţiunii incriminate prin art. 272 alin. (1) pct. 2, 3 din Legea nr. 31/1990 şi ca atare, garantarea creditului M.C.M.O. cu bunurile SC E.C. SA este fără îndoială nelegală, fiind încălcate interdicţiile sus evidenţiate.
De asemenea relevă că, caracterul de ordine publică al prevederilor legale în discuţie este inechivoc, interdicţiile privind garantarea de către administrator, cu bunurile societăţii, a unor datorii ce revin altor societăţi comerciale în care acesta are calitatea de administrator şi/sau asociat în proporţia prevăzută de lege, vizează interesul general afectat de riscul ca prin astfel de activităţi, o societate comercială de dimensiunea SC E.C. SA să fie adusă în pragul falimentului.
Mai mult, caracterul de ordine publică al interdicţiilor sancţionate penal este universal acceptat.
Astfel încălcarea preceptului normelor juridice sus-indicate atrage, în aceste condiţii nulitatea absolută, care poate fi invocată de orice persoană-interesată, în calitate de acţionar al SC E.C. SA şi justifică un interes evident în promovarea acţiunii, cu consecinţa înlăturării riscurilor ca bunurile societăţii să fie executate silit pentru nerespectarea unor obligaţii de către alte societăţi comerciale şi prin aceasta înlăturarea unor elemente care pot genera riscul insolvenţei SC E.C. SA, având în vedere disproporţia vădită dintre valoarea totală a garanţiilor şi partea din credit pe care societatea are posibilitatea să o folosească sporindu-se în acest fel gradul, de îndatorare al societăţii şi diminuându-se profitul acesteia.
Referitor la petitul subsidiar, în situaţia în care se va aprecia că nu justifică un interes în desfiinţarea creditelor propriu-zise acordate celorlalte societăţi, garantate cu bunurile SC E.C. SA, reclamantul a considerat că prezumţia de solidaritate în obligaţiile comerciale este răsturnată în ceea ce priveşte beneficiarii creditelor, la o analiză sumară a situaţiei de fapt, s-ar putea concluziona că banca ar avea dreptul să solicite executarea silită a garanţiilor în situaţia nerespectării obligaţiei de rambursare a creditului la scadenţă indiferent de titularul tragerii, tocmai datorită prevederilor art. 42 alin. (1) C. com., care instituie prezumţia sus-amintită.
Cu toate acestea, a susţinut reclamantul, nu trebuie trecut cu vederea faptul că solidaritatea codebitorilor în obligaţiile comerciale reprezintă doar o prezumţie simplă, care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă, răsturnarea acestei prezumţii poate rezulta şi din analiza sistematică a contractului, precum şi din cercetarea intenţiei reale a părţilor.
Astfel, în prezentul contract, faţă de argumentarea juridică deja dezvoltată, apreciază că nu poate fi vorba despre o solidaritate a celor trei clienţi, în sensul că fiecare societate comercială răspunde separat, pentru partea din credit pe care a utilizat-o efectiv.
In aceste condiţii, dacă SC E.C. SA va fi ţinută să garanteze cu propriile bunuri nerespectarea obligaţiilor asumate de către alte societăţi, unde fostul său administrator are interese, atunci s-ar încălca evident interdicţia legală stipulată prin art. 1444 din Legea societăţilor comerciale şi în acelaşi timp s-ar realiza conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute iar art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea societăţilor comerciale şi din moment ce este de presupus că părţile nu au urmărit fraudarea prevederilor imperative ale legii atunci când au încheiat contractul de credit, trebuie să se accepte că intenţia lor nu a fost aceea de a conferi posibilitatea executării uneia dintre societăţi pentru nerespectarea obligaţiilor proprii ale alteia, respectiv că nu există solidaritate între beneficiarii creditului.
Desigur că dacă între cele trei societăţi beneficiare nu ar fi existat legături ţinând de persoana administratorilor şi/sau asociaţilor ori acţionarilor, solidaritatea nu ar fi fost înlăturată în lipsa unei stipulaţii contractuale exprese.
Pârâta SC G.C.B.SRL Arad a depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate inadmisibilitatea acţiunii şi respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.
Referitor la inadmisibilitatea acţiunii a arătat că, constatarea nulităţii absolute a contractului de credit nr. 4811 din 27 decembrie 2007 şi a actelor adiţionale subsecvente şi a constatării nulităţii parţiale a tuturor garanţiilor accesorii contractului de credit având ca temei legal prevederile art. 1444 din Legea nr. 31/1990 actualizată este inadmisibilă întrucât prevederile acestui articol, nu reprezintă cauza de nulitate absolută a actelor juridice invocate de reclamant iar în cazul în care în eventualitatea încălcării acestui text de lege, aceasta nu atrage nulitatea contractului şi a actelor accesorii, ci SC E.C. SA poate solicita angajarea răspunderii administratorului.
Mai mult decât atât nu există nici o alta cauză de nulitate absolută care sa poată fi invocată de reclamant.
Pârâta B.R.D.S.G.G. SA Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, întrucât au calitate procesuală activă, doar părţile contractante ale contractelor a căror nulitate reclamantul solicită a se constata, şi nu terţele persoane străine de încheierea acestor contracte ce nu justifică nici un interes în promovarea unei astfel de acţiuni.
Evidenţiază şi că reclamantul deţine calitatea de acţionar al E.C. cu un procent de 0, 33% şi acesta nu poate decât să solicite convocarea AGA, care să autorizeze E.C. în promovarea unor astfel de acţiuni.
Invocă de asemenea excepţia lipsei de interes a reclamantului, interesul invocat de reclamant în calitate de acţionar, nu îndeplineşte condiţia de a fi personal şi direct, folosul practic răsfrângându-se în cazul admiterii cererii asupra unui terţ şi anume E.C..
In plus arată această pârâtă, interesul reclamantului trebuie să fie şi legitim adică, licit şi moral.
Pârâta B.R.D.S.G.G. SA, sucursala Arad, a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi lipsa interesului acestuia în promovarea acţiunii, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
In privinţa excepţiilor au fost reiterate aceleaşi argumente ca şi cele ale B.R.D.S.G.G. SA Bucureşti.
Analizând cu prioritate excepţiile ce au fost invocate de pârâte prin întâmpinările depuse, potrivit art. 137 C. proc. civ., tribunalul le-a respins pentru următoarele considerente :
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, s-a constatat că acesta are calitatea de acţionar al E.C., societate care împreună cu pârâtele SC G.C.B.SRL Arad, SC G.P. & L. SRL Arad, au luat credit de la pârâta B.R.D.S.G.G. SA Bucureşti şi în condiţiile în care reclamantul prin acţiune a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de credit în discuţie împreună cu actele adiţionale subsecvente, fiind evident că acesta are calitate procesuală activă, în plus, constatarea nulităţii absolute poate fi solicită de orice parte interesată.
Interesul reclamantului, constă în aceea că în calitatea acestuia de acţionar, indiferent de întinderea contribuţiei acestuia la capitalul social al SC E.C. SA este interesat a nu se micşora patrimoniul social al societăţii la care este acţionar, în condiţiile în care contratul de credit a fost garantat, cu bunurile ce aparţin SC E.C. SA.
Ca atare, din moment ce reclamantul justifică un interes patrimonial, nu poate fi vorba despre lipsa interesului, sau a calităţii procesuale active.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a reţinut că în toate operaţiunile juridice întreprinse, E.C. a fost reprezentată prin administrator OG care a garantat, cu bunurile societăţii obţinerea de credite bancare şi pentru alte societăţi.
Dar, administratorul unei societăţi comerciale, nu poate garanta în mod legal, cu bunurile acesteia credite acordate unor alte societăţi în care acesta este administrator sau deţine cel puţin 20% din valoarea capitalului social subscris.
În această situaţie, s-a constatat că a fost încălcată interdicţia de la art. 1444 alin. (1) lit. c) şi d)1 din Legea nr. 31/1990, situaţie în care toate garanţiile sunt nule din acest punct de vedere.
În cazul în care E.C., potrivit prevederilor contractuale va fi ţinută să garanteze cu propriile bunuri, nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate de celelalte două societăţi, unde administratorul are interese contare, s-ar încălca interdicţia stipulată prin art. 144 4 din Legea societăţilor comerciale, şi în acelaşi timp s-ar realiza conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute la art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea societăţilor comerciale.
Interdicţiile privind garantarea de către administrator, cu bunurile societăţii, a unor datorii ce revin altor societăţi comerciale în care acesta are calitatea de administrator şi/sau asociat în proporţia prevăzută de lege, au caracter de ordine publică, condiţii în care nulitatea absolută, poate fi invocată de orice persoană-interesată, cu consecinţa înlăturării riscurilor ca bunurile societăţii să fie executate silit pentru nerespectarea unor obligaţii de către alte societăţi comerciale pârâte.
Astfel, apreciind existenţa interesului reclamantului în promovarea acestei acţiuni, analizarea capătului de cerere subsidiar fiind de prisos, tribunalul a apreciat că acţiunea formulată de reclamant este întemeiată potrivit cu prevederile art. 1444 alin. (1) lit. c) şi d)1 din Legea nr. 31/1990 şi art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea societăţilor comerciale.
În consecinţă, prin sentinţa comercială nr. 1590 din 14 iunie 2010, Tribunalul Arad, secţia comercială, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantului M.F.; a admis acţiunea comercială formulată de reclamant şi în consecinţă a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de credit nr. 4811 din 27 decembrie 2007 împreună cu actele adiţionale subsecvente încheiate între pârâta B.R.D. G.S.G. SA, prin pârâta B.R.D. G.S.G. SA, sucursala Arad şi pârâtele SC E.C. SA, prin administrator judiciar Casa de insolvenţă R.A.V.A.I.P.U.R.L. Arad, SC G.C.B.SRL prin administrator judiciar E.C.I.S.P.U.R.L. pentru partea de credit acordată pârâtelor SC G.C.B. SRL şi SC G.P. & L.; a constatat nulitatea absolută parţială a tuturor garanţiilor accesorii contractului de credit nr. 4811 din 27 decembrie 2007 pentru partea de credit acordată pârâtelor SC G.C.B.SRL şi SC G.P. & L. şi a dispus efectuarea menţiunilor corespunzătoare în C.F. 66044 şi 65125 Arad privind: contractul de ipotecă autentificat sub nr. 107 din 23 ianuarie 2008 la BNP I.B.; contractul de ipotecă autentificat sub nr. 659 din 06 februarie 2007 la B.N.P M.I.; contractul de ipotecă autentificat sub nr. 270 din 18 iunie 2008 la B.N.P B.R.; contractul de garanţie reală mobiliară nr. 538 din 30 decembrie 2008.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B.R.D. S.G.S. SA Bucureşti, prin care a susţinut că a fost soluţionată greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes, întrucât au calitate doar părţile contractante ale contractului de credit şi nicidecum terţe persoane străine de contract. Pe de altă parte titularul dreptului afirmat este SC E.C. SA şi nu reclamantul. La momentul contractării creditului, reclamantul nu deţinea nici o calitate în SC E.C. SA.
Pârâta a susţinut că interesul urmărit pentru promovarea acţiunii este imoral şi nelegitim pentru că pârâta SC E.C. SA a fost avantajată prin condiţii derogatorii de la dobânzile standard.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, apelanta pârâtă a susţinut că nu se poate pune în discuţie nulitatea absolută a contractului de credit şi a accesoriilor, atât timp cât societatea a luat cunoştinţă de această hotărâre. De asemenea pârâta a susţinut că instanţa de fond nu motivează în nici un fel constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de credit nr. 4811 din 2007 împreună cu actele adiţionale subsecvente. Dispoziţiile art. 1444 alin. (1) lit. c) şi d) se referă la garantarea directă sau indirectă a împrumuturilor acordate administratorilor, ori în speţă este vorba despre încheierea unui contract de credit de către persoane juridice şi nu despre persoana administratorului OG, care a fost doar mandatat să semneze aceste contracte de către Adunarea Generală Ordinară. Instanţa de fond nu a avut în vedere nici dispoziţiile art. 73 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990. De asemenea, potrivit art. 272 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 se sancţionează penal doar fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii. Sancţiunea aplicabilă în speţă nu este nulitatea absolută, întrucât dispoziţiile art. 1444 din Legea nr. 31/1990 ocrotesc un interes particular. Nu poate fi vorba despre nulitatea absolută a contractelor de credit şi ipotecă în condiţiile în care acestea au fost încheiate în baza hotărârilor adoptate de adunarea generală a acţionarilor E.C. SA şi având în vedere dispoziţiile art. 35 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954, care conferă valabilitate civilă chiar şi faptelor ilicite ale organelor de conducere.
Dintr-un alt punct de vedere, apelanta pârâtă a arătat că instanţa de fond nu a verificat probatoriul administrat în cauză şi a anulat acte care nu au legătură nicio legătură cu contractul de credit nr. 4811/2007 şi actele subsecvente acesteia.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 53 din 14 februarie 2011 a admis apelul declarat de pârâtă B.R.D. G.S.G. SA Bucureşti, a schimbat în tot sentinţa apelată şi a respins acţiunea formulată de către reclamant.
Pentru a dispune astfel, Curtea a apreciat că reclamantul nu deţine calitatea procesuală activă de a solicita constatarea nulităţii absolute sau anularea contractului de credit încheiat între pârâte, indiferent de felul nulităţii invocate, întrucât reclamantul deţine 0,33% din capitalul social al SC E.C. SA iar la momentul contractării creditului, respectiv 27 decembrie 2007, el nu avea nici o calitate în cadrul acestei societăţi. Apărarea intereselor reclamantului nu se poate realiza decât în condiţiile Legii nr. 31/1990. În sprijinul acestei soluţii este si faptul că, contractarea creditului pretins fraudulos s-a făcut în baza hotărârii A.G.A. a SC E.C. SA şi nu în baza unei decizii personale a administratorului acestei societăţi.
Cu referire la capătul subsidiar, Curtea a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada existenţei unei clauze care să prevadă expres divizibilitatea obligaţiei care să înlăture solidaritatea .
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul reclamant M.F., prin care a solicitat admiterea recursului, în principal casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei recurată în sensul admiterii petitul subsidiar al acţiunii.
Recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a susţinut că potrivit art. 292 alin. (2) C. proc. civ., calea de atac a apelului trebuia soluţionată doar în funcţie de cele invocate la prima instanţă, întrucât declaraţia de apel a fost formulată de pârâta B.R.D., sucursala Arad, iar motivele de apel au fost depuse la dosar de către societatea mamă.
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile recurentului au constat în următoarele :
Soluţia instanţei de apel cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei interesului este greşită. Pentru a răspunde celor două excepţii, trebuie stabilite două aspecte : caracterul nulităţii invocate şi interesul reclamantului.
Întinderea cotei de contribuţie a recurentului la capitalul social al SC E.C. SA nu reprezintă un aspect relevant pentru analiza interesului, investiţia personală ridicându-se la o valoare considerabilă. De asemenea, interesează calitatea reclamantului la data promovării acţiunii şi nu la data încheierii contractului.
Instanţa de apel avea obligaţia de a verifica în ce mod formularea acţiunii îl afectează pe reclamant, în sensul că instanţa a apreciat că se impune menţinerea unor acte nule absolut pentru a proteja stabilitatea raporturilor juridice comerciale. Cu alte cuvinte, condiţia interesului trebuie analizată raportat la persoana reclamantului şi nu a altor persoane.
În ceea ce priveşte petitul subsidiar, recurentul susţine că excepţiile nu au fost reţinute şi în raport cu petitul subsidiar, motiv pentru care se impune analizarea legalităţii deciziei. Astfel, răsturnarea prezumţiei de solidaritate comercială poate fi răsturnată şi prin analiza sistematică a contractului şi din cercetarea intenţiei reale a părţilor. Cu alte cuvinte recurentul susţine că între codebitorii din cadrul contractului atacat nu există solidaritate, deoarece intenţia lor nu a fost aceea de a conferi posibilitatea executării uneia dintre societăţi pentru nerespectarea obligaţiilor proprii ale alteia, respectiv nu există solidaritate între beneficiarii creditului. Interpretarea contractului de credit este în sensul că SC E.C. SA este ţinută să garanteze cu bunurile sale doar obligaţiile de plată care-i revin în mod direct, în temeiul principiului efectului util.
Analizând criticile invocate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente :
Prealabil examinării criticilor invocate, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a investit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni având ca obiect în principal constatarea nulităţii absolute/anularea parţială a contractului de credit nr. 4811/2007, împreună cu actele subsecvente adiţionale, iar în subsidiar răsturnarea prezumţiei de solidaritate între beneficiarii creditului.
Astfel, între pârâta B.R.D. G.S.G. SA Bucureşti şi celelalte pârâte s-a încheiat contractul de credit nr. 4811 din 27 decembrie 2007, prin care B.R.D., sucursala Arad, a acordat o descoperire de cont M.C.M.O. pentru SC E.C. SA, SC G.C.B.SRL şi SC G.P. & L. SRL, în valoare de 1.000.000 lei, pentru o perioadă de 12 luni.
In data de 27 decembrie 2007, pârâta SC G.C.B.SRL a efectuat o tragere din credit care a epuizat întregul plafon şi prin acte adiţionale, plafonul a fost majorat cu 900.000 lei, iar apoi cu încă 700.000 lei, dintre care doar 400.000 lei pot fi utilizaţi de către SC E.C. SA.
Creditul luat a fost garantat astfel cum rezultă din actele adiţionale la contractul de credit, contractele de ipotecă şi contract de garanţie reală mobiliară, cu bunuri aparţinând E.C.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1444 din Legea 31/1990 potrivit căruia este interzisă creditarea de către societate a administratorilor acesteia, prin intermediul unor operaţiuni precum: a) acordarea de împrumuturi administratorilor; b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către societate cu aceştia de operaţiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de lucrări; c) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate administratorilor, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului; d) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori a oricăror alte obligaţii personale ale acestora faţă de terţe persoane; e) dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are drept obiect un împrumut acordat de o terţă persoană administratorilor ori o altă prestaţie personală a acestora şi pe dispoziţiile art. 272 alin. (1) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 31/1990.
Chestiunea de drept supusă analizei instanţei de recurs este reprezentată de modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a lipsei interesului reclamantului în promovarea acţiunii de faţă.
Pentru a examina excepţia invocată de către intimata B.R.D. G.S.G. SA Bucureşti, privind lipsa calităţii procesuale active este necesar a se cerceta dacă reclamantul este titularul dreptului afirmat şi anume are dreptul de a solicita constatarea nulităţii absolute sau anularea contractului de credit încheiat între pârâte.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte urmează a prezenta argumentele de ordin juridic în sprijinul admiterii excepţiei invocată.
În cursul funcţionării societăţii comerciale, există mai multe categorii de persoane, care prin actele pe care le săvârşesc sunt susceptibile de a crea prejudicii fie societăţii însăşi, fie unor terţe persoane. Acţiunile în justiţie posibil a fi exercitate cu privire la răspunderea organelor de administrare ale societăţii comerciale sunt reglementate de Legea nr. 31/1990.
Întrebarea care se pune este aceea de a şti dacă are calitate procesuală activă în promovarea prezentei acţiuni unul dintre acţionari, indiferent de întinderea contribuţiei acestuia la capitalul social.
Astfel, reclamantul deţine calitatea de acţionar al SC E.C. SA cu un procent de 0,33 % din capitalul social. În virtutea acestei calităţi, reclamantul are dreptul de a solicita convocarea Adunării Generale a Acţionarilor, care să autorizeze SC E.C. în promovarea unor astfel de acţiuni în răspundere prin care se tinde la anularea/nulitatea actului juridic încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale art. 1444 din Legea nr. 31/1990.
Dintr-un alt punct de vedere, sancţiunea nerespectării interdicţiei de creditare este nulitatea absolută iar acţiunea în nulitatea absolută a unui act juridic poate fi introdusă de orice persoană care justifică un interes legitim. Deci, reclamantul trebuie să dovedească folosul practic şi legitim pe care îl obţine în eventualitatea desfiinţării contractului.
Ori, la data încheierii actelor care au format obiectul contractului de credit şi actelor subsecvente reclamantul nu deţinea calitatea de acţionar la SC E.C. SA.
În aceste condiţii, interesul vizat de reclamant prin promovarea prezentei cereri nu este legitim, reclamantul urmărind înlăturarea ,,riscurilor ca bunurile societăţii să fie executate silit pentru nerespectarea unor obligaţii de către alte societăţi comerciale".
Revenind la criticile formulate de recurent, interesul reclamantului în promovarea acţiunii de faţă este unui mediat şi indirect. Interesul reclamantul nu este unul personal, ci social, ceea ce nu conferă dreptul reclamantului de a acţiona, în nume propriu, în justiţie în apărarea intereselor directe ale societăţii.
Critica privind importanţa calităţii de acţionar a reclamantului la momentul formulării acţiunii este nefondată întrucât a justifica calitatea procesuală activă înseamnă a justifica existenţa identităţii între persoana sa şi titularul dreptului afirmat, respectiv SC E.C. SA.
În ceea ce priveşte critica recurentului întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de recurs vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină.
Având în vedere că recurentul a indicat lipsa de motivare a instanţei de apel în ceea ce priveşte apărarea prezentată prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de apel, privind declararea recursului de către B.R.D., sucursala Arad, iar motivele de apel au fost depuse de către B.R.D. Bucureşti, critica este vădit nefondată întrucât B.R.D. Bucureşti, a formulat propria cerere de apel la data de 27 iulie 2010. Pe de altă parte, această apărare nu a fost invocată prin intermediul unei excepţii de procedură, asupra căreia instanţa să se pronunţe cu prioritate, ea fiind o apărare de fond.
Faţă de al doilea capăt de cerere, recurentul a invocat critici referitoare la înlăturarea prezumţiei de solidaritate a pârâtelor, care rezultă din analiza sistematică a contractului şi din cercetarea intenţiei reale a părţilor.
În ceea ce priveşte aceste critici, Înalta Curte arată că instanţa de apel a soluţionat cererea de chemare în judecată prin prisma admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active, excepţie peremptorie, de fond, care vizează condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile şi care face de prisos examinarea petitelor acţiunii pe fond.
Cu toate acestea, dispoziţiile art. 42 C. com. sunt clare, în sensul că în materie comercială, solidaritatea între debitori este regula, şi numai o clauză care să prevadă expres divizibilitatea obligaţiei poate înlătura această obligaţie, ori, în situaţia în care recurentul nu a indicat în concret existenţa acesteia, prezumţia nu poate fi răsturnată.
Motivele invocate de către recurent în susţinerea divizibilităţii obligaţiei, respectiv cercetarea intenţiei reale a părţilor şi analiza contractului, reprezintă reguli de interpretare a contractelor, care nu pot constitui modalităţi admise de lege pentru răsturnarea prezumţiei.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.F. împotriva deciziei civile nr. 53 din 14 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2715/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2833/2010. Comercial → |
|---|
