ICCJ. Decizia nr. 281/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 281/2010
Dosar nr. 2972/1285/2007
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC S.M.O. SRL Oradea, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, la data de 22 iulie 2004, împotriva pârâţilor SC C.M. SRL Oradea şi P.M. ORADEA a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la deblocarea accesului auto cel puţin pe o bandă de circulaţie pe Bd. Decebal şi implicit posibilitatea continuării activităţii societăţii; obligarea pârâţilor la plata în solidar a prejudiciilor cauzate societăţii, respectiv suma de 1.443.000.000 lei.
Acţiunea a fost ulterior precizată prin menţionarea împrejurării că P.M. Oradea a fost chemat în judecată atât în nume propriu cât şi ca reprezentant al Municipiului Oradea.
Tribunalul Bihor, prin încheierea din 15 martie 2005, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi trimiterea dosarului la Tribunalul Cluj în vederea judecării, reţinând în considerente că prin încheierea nr. 591 din 27 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admisă cererea de strămutare formulată de petentul P.M. Oradea, cu păstrarea actelor îndeplinite de instanţă înainte de strămutare.
Prin încheierea civilă nr. 745/2005 din 2 iunie 2005 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii civile în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, motivat de faptul că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 304/2004 care prevede că tribunalele comerciale judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială, inclusiv în materie de reorganizare judiciară şi faliment, în afară de cele date prin lege în competenţa judecătorilor.
Tribunalul Comercial Cluj, prin încheierea comercială nr. 1577/C/2005 din 12 octombrie 2005, a admis excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâta SC C.M. SRL Oradea şi în consecinţă a respins acţiunea reclamantei, considerându-se neîndeplinită procedura concilierii directe instituită de dispoziţiile art. 720¹ C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 42 din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Cluj, s-a admis apelul reclamantei şi a fost desfiinţată încheierea civilă nr. 1577/C/2005 a Tribunalului Cluj, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 170 din 16 ianuarie 2007, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.M. Oradea – prin P. împotriva deciziei nr. 42 din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Cluj.
Tribunalul Comercial Cluj, prin sentinţa comercială nr. 744 din 1 aprilie 2008, a admis excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive invocate de către pârâtul P.M. ORADEA şi pârâta SC C.M. SRL Oradea şi a respins acţiunea precizată formulată de către reclamanta SC S.M.O. SRL Oradea, întemeiat pe excepţii.
Pentru hotărî astfel, instanţa de fond, în rejudecare, a reţinut că potrivit art. 67 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 215/2001 coroborat cu dispoziţiile art. 19 din aceeaşi lege şi cu prevederile art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, s-a apreciat că actele procedurale făcute de primari în limitele puterii lor ce le-au fost conferite sunt actele unităţii administrativ-teritoriale însăşi, fiind întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, acţiunea precizată fiind respinsă faţă de pârâtul P.M. Oradea întemeiat pe această excepţie.
S-a mai reţinut că, pârâta SC C.M. SRL Oradea nu are calitatea procesuală pasivă dovedită în cauză, deoarece chiar dacă este antreprenorul general, în baza unui contract de antrepriză care are fundamentul pe un contract de parteneriat public privat încheiat la data de 19 iunie 2003, lucrările efectuate în zona Bulevardului Decebal au fost complexe, iar în perioada iulie 2004 au fost executate de alţi antreprenori, fapt ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Mai mult decât atât, reclamanta nu a dovedit că în această perioadă (iulie 2004) ar fi fost cea care a executat lucrări în zona Bulevardul Decebal, unde îşi are sediul social.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 171/2008 din 29 septembrie 2008, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa civilă nr. 744/ C din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Comercial Cluj şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, următoarele:
Reclamanta a răspuns excepţiilor invocate de pârâţi, inclusiv celei referitoare la lipsa calităţilor procesuale pasive, încă din perioada în care litigiul era pe rolul Tribunalului Bihor, prin precizarea de acţiune arătând că cererea ei se bazează pe răspunderea civilă delictuală, că înţelege să cheme în judecată pe P.M. ORADEA, atât în nume propriu cât şi în calitate de reprezentant al P.M. ORADEA, iar cealaltă pârâtă fiind antreprenor general, chiar dacă a încheiat pentru unele lucrări de subantrepriză alte contracte, această societate s-a ocupat de organizarea de şantier, pregătirea frontului de lucru, ea a fost cea care a blocat accesul în zona unităţii reclamantei; aspecte ce nu au fost soluţionate de Tribunalul Bihor, ca urmare a strămutării pricinii la Tribunalul Cluj, care la rândul său a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalul Cluj, dat fiind natura comercială a cauzei, această instanţă specializată fiind competentă să soluţioneze litigiile comerciale în conformitate cu art. 44 din Legea nr. 304/2004, unde s-a format dosarul nr. 766/2005. Într-un prim ciclu procesual, prin încheierea nr. 1577 din 12 octombrie 2005, s-a admis excepţia prematurităţii acţiunii în raport de dispoziţiile art. 720¹ C. proc. civ., soluţie schimbată în apelul reclamantei prin Decizia nr. 42 din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Cluj şi devenită irevocabilă prin Decizia nr. 170 din 16 ianuarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca urmare a recursului pârâtului P.M. Oradea – prin P.
În rejudecare, Tribunalul Comercial Cluj a admis excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive invocate de pârâte, precum şi lipsa obiectului petitului 1 din acţiunea principală.
De asemenea, instanţa de apel, a reţinut că, rezolvarea pe cale de excepţie a acţiunii reclamantei, întemeiată în drept pe răspunderea civilă delictuală este nelegală, atâta timp cât în privinţa primului pârât, prin precizarea de acţiune acesta a fost chemat în judecată în dublă calitate, atât în nume propriu cât şi în calitate de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale însăşi, prima instanţă referindu-se în motivare doar la prima calitate, ignorând parţial dispoziţiile art. 67 şi 68 din Legea nr. 215/2001.
Faţă de precizările din acţiunea iniţială, atât în privinţa primului pârât cât şi în ceea ce priveşte societatea comercială, titulara contractului de antrepriză şi care oricum nu era străină de faptul ilicit pretins a fi fost săvârşit, generator de prejudiciu, impunerea în sarcina reclamantei de a mai prezenta şi alte probe referitoare la excepţii şi apoi de a admite acele excepţii, s-a constatat că este excesivă întrucât poziţia părţilor faţă de acţiune era clar exprimată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C.M. SRL Oradea întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerea sentinţei, ca fiind temeinică şi legală.
Recurenta consideră că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile legale în materie, iar instanţa de fond în mod corect s-a pronunţat asupra excepţiilor fără a intra în cercetarea fondului, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. Instanţa de apel reţinând că în vederea soluţionării excepţiilor se impunea ca reclamanta să prezinte probe, fapt ce în opinia recurentei este contrar principiilor ce guvernează desfăşurarea procesului civil şi comercial, întrucât instanţa nu poate propune probe în numele părţilor, sarcina acestora revenind în exclusivitate părţilor, iar nesolicitarea probelor în termenele legale este culpa exclusivă a părţii; nedovedirea susţinerilor părţilor atrăgând respingerea pretenţiilor acestora şi implicit a acţiunii.
O altă critică vizează, interpretarea în mod netemeinic a probelor administrate în cauza dedusă judecăţii, de către instanţa de apel pronunţând astfel o hotărâre nelegală. Susţine că instanţa de apel a reţinut că a avut calitatea de antreprenor şi că nu era străină de faptul ilicit pretins a fi fost săvârşit, iar în opinia recurentei acesta este un fapt nereal şi în contradicţie vădită cu înscrisurile şi probele administrate în cauză. Precizează că, aşa cum a arătat şi prin întâmpinarea depusă la instanţa de apel, nu a avut calitatea de antreprenor general, societatea pârâtă efectuând doar lucrările de amenajare a liniei de tramvai pe bulevardul Decebal, din Oradea. În aceeaşi perioadă se executau lucrări la sistemul de apă, canal şi lucrări de reabilitare, care nu erau în sarcina pârâtei astfel că nu-i puteau fi imputate restricţionările în circulaţie pe bulevardul Decebal din Oradea.
Prin întâmpinările formulate, intimatul – pârât P.M. Oradea a solicitat admiterea recursului, ca fiind fondat, iar intimata –reclamantă SC S.M.O. SRL Oradea a solicitat respingerea recursului, ca fiind neîntemeiat.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Modificarea unei hotărâri pentru motive de nelegalitate se poate cere conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „atunci când hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Pentru a răspunde lipsei temeiului legal, recurenta se afla în situaţia de a demonstra lipsa de bază legală a soluţiei cu argumente din care să rezulte că, din conţinutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată. Or, în speţă, se constată că recurenta nu a demonstrat că s-a încălcat legea de drept substanţial în sensul că s-ar fi aplicat texte de lege străine situaţiei de fapt sau că s-a restrâns conţinutul unor dispoziţii imperative ale legii.
Din expunerea motivării recursului rezultă că s-au antamat chestiuni de fond care nu vizează nelegalitatea, or, în recurs, se examinează soluţia anterior pronunţată numai pentru cauze de nelegalitate care se încadrează în cerinţele prevăzute de art. 304 pct. 1 – pct. 9 C. proc. civ., astfel că nu este suficient ca partea să facă trimitere la un motiv de nelegalitate fără să respecte cerinţa textului invocat.
În speţă, se mai constată că, recurenta a pus în discuţie interpretarea probelor administrate în cauza dedusă judecăţii, referitor la calitatea de antreprenor şi la faptul că subscrisa, în calitate de recurentă, nu era străină de faptul ilicit pretins a fi fost săvârşit reţinute de către instanţa de apel, urmărind ca pe această cale extraordinară de atac să se rediscute probele.
Prin urmare, faţă de dispoziţiile procedurale care limitează posibilităţile de rediscutare a probelor, după ce s-a judecat fondul şi apelul, prevederi raţionale faţă de modul de organizare a sistemului căilor de atac, în care recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, criticile bazate pe aceste chestiuni vor fi înlăturate, întrucât nu vizează nelegalitatea deciziei recurate.
Aşa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.M. SRL Oradea împotriva deciziei civile nr. 171/2008 din 29 septembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 274/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 283/2010. Comercial → |
|---|
