ICCJ. Decizia nr. 274/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 274/2010
Dosar nr. 1582/63/2006
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că prin sentinţa nr. 275 din 11 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei S.C.C. CRAIOVA invocată de pârâta SC E.M. SRL şi s-a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantă, obligând pârâta la plata sumei de 195,5 lei, reprezentând chirie şi penalităţi de întârziere aferente perioadei 1 aprilie 2005 – 31 martie 2006, la restituirea către reclamantă a spaţiului închiriat prin contractul de închiriere nr. 223 din 18 martie 2005, respectiv încăperea individualizată cu nr. 4 în schiţa anexă la raportul de expertiză şi la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, dispunând evacuarea pârâtei din spaţiul închiriat, mai sus individualizat şi respingând capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la readucerea spaţiului închiriat în starea iniţială.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 282 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 240 din 18 septembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, apelul a fost admis şi a fost schimbată sentinţa nr. 275 din 11 martie 2008 a Tribunalului Dolj, în sensul că s-a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că sunt întemeiate criticile formulate de apelanta-pârâtă privind modul de interpretare al contractului de închiriere, fiind incidentă regula prevăzută de dispoziţiile art. 1312 C. civ., conform căruia, în speţă, clauzele neclare se interpretează contra locatorului şi a reţinut că obiectul închirierii l-a constituit magazia în suprafaţă de 12 mp ce a fost distrusă în totalitate, şi nu încăperea în suprafaţă de 23,40 m.p. Acesta este sensul în care a fost interpretată norma legală invocată şi nu acela de a-i conferi apelantei un avantaj pecuniar prin menţionarea unei suprafeţe mai mici în contractul de închiriere, cum în mod neîntemeiat a susţinut intimata reclamantă prin întâmpinare.
În condiţiile în care s-a reţinut că obiectul închirierii a pierit în totalitate, astfel cum s-a dovedit prin probele menţionate anterior, Curtea a constatat că potrivit art. 1439 C. civ., contractul de locaţiune s-a desfiinţat, astfel încât acţiunea în evacuare şi cea privind plata chiriei restante sunt fără obiect şi respectiv fără suport legal.
De asemenea, Curtea a constatat că sunt fondate şi criticile referitoare la ipoteza avansată de intimata reclamantă şi reţinută de instanţa de fond, cum că obiectul închirierii l-ar constitui încăperea în suprafaţă de 23,40 m.p. În ceea ce priveşte această încăpere, apelanta pârâtă a susţinut că are un drept de proprietate dobândit prin cumpărare în temeiul procesului verbal şi al facturii din 09 aprilie 2002.
Or, în condiţiile în care ambele părţi invocă un drept de proprietate asupra încăperii în suprafaţă de 23,40 m.p., Curtea a considerat că examinarea legalităţii şi temeiniciei a titlurilor translative de proprietate ale părţilor şi a ocupării fără drept a încăperilor nu se poate realiza în cadrul procesual stabilit de intimata-reclamantă, acţiune în evacuare, ci numai în cadrul unei acţiuni în revendicare, unde se poate proceda la compararea titlurilor. În condiţiile, în care intimata reclamantă solicită evacuarea apelantei pârâte, întrucât contractul de închiriere a ajuns la termen, iar acesta din urmă îi opune intimatei reclamante un drept de proprietate asupra obiectului închirierii, acţiunea în evacuare este paralizată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a invocat prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a aplicat greşit art. 1169, 1312 şi 1439 C. civ. şi a pronunţat o hotărâre ce cuprinde motive contradictorii.
Intimata a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Cât priveşte prima critică, analizând Decizia atacată în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă lesne ca el a fost invocat în mod nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi conţine suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. De altfel, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care şi-au întemeiat cererile. Acest temei este invocat mai mult formal, pentru că Decizia este motivată în fapt şi în drept, fiind clară şi concisă, nicidecum contradictorie ori confuză.
Cât priveşte cea de-a doua critică, Înalta Curte va reţine că recurenta confundă acţiunea în evacuare cu acţiunea în revendicare. Dar cele două acţiuni, de drept comun, prezintă însă deosebiri esenţiale.
Acţiunea în revendicare este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, acţiune reală, deci, prin care reclamantul cere instanţei de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat şi, pe cale de consecinţă, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.
Spre deosebire de acţiunea în revendicare, acţiunea în evacuare, este specifică raporturilor juridice de locaţiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părţi, numită locatar, folosinţa pe timp determinat a unui bun individual determinat şi neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numită chirie.
Asemenea raporturi juridice au ca efect translaţiunea folosinţei unui bun, locatarul fiind un detentor care nu dobândeşte drepturi reale asupra bunului, având obligaţia restituirii acestuia.
Cu alte cuvinte, raporturile juridice din materia locaţiunii sunt raporturi de obligaţii.
În cauza de faţă, între reclamantă şi pârât au existat raporturi de obligaţii derivate din locaţiune, ca urmare, un eventual drept de proprietate al reclamantei nu poate fi apărat decât pe calea acţiunii în revendicare, nicidecum pe calea acţiunii în evacuare.
Cum însă reclamanta a înţeles să utilizeze calea acţiunii în evacuare şi nu pe cea în revendicare pusă la îndemâna sa, iar judecătorii nu pot schimba obiectul acţiunii, ci doar eventual temeiul juridic al acesteia [(art. 129 alin. ultim C. proc. civ.)], instanţa de apel în mod legal a respins acţiunea şi a făcut o corectă aplicare a art. 1169, 1312 şi 1439 C. civ.
Pentru considerentele reţinute, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C.C. CRAIOVA împotriva deciziei nr. 240 din 18 septembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C.C. CRAIOVA împotriva deciziei nr. 240 din 18 septembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 273/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 281/2010. Comercial → |
|---|
