ICCJ. Decizia nr. 329/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 329/2010
Dosar nr. 25/62/2009
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată prin sentinţa civilă nr. 1538/C din 15 octombrie2009 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis în partea acţiunea formulată de reclamanta SC M.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL şi în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 13.513,64 lei reprezentând contravaloare prestaţii, suma de 100.800 lei reprezentând daune interese, fiind respinse restul pretenţiilor. S-a luat act de renunţarea reclamantei reconvenţionale SC S.I. SRL la judecata cererii reconvenţionale formulată în contradictoriu cu pârâta SC M.I. SRL, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 17.070,56 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerente s-a reţinut că la data de 4 martie 2008 s-a încheiat între părţi contractul de închiriere nr. 79 conform căruia reclamanta, în calitate de furnizor, s-a obligat să închirieze pârâtei, în calitate de beneficiar, la cererea scrisă a acesteia autobasculante, utilaje şi echipamente în perioada convenită şi în conformitate cu obligaţiile asumate în contract. Contractul a fost încheiat pentru un termen de 12 luni.
Potrivit art. 4 din contract programul de lucru este de 12 ore/zi, iar la solicitarea beneficiarului poate fi prelungit, în cazul staţionării utilajelor sau autobasculantelor, respectiv neasigurarea frontului de lucru sau perioadă cu intemperii, chiria utilajelor afectate de aceasta va reprezenta 30% din tariful orar stabilit, conform Anexei 1.
În conformitate cu art. 8 din acelaşi contract părţile s-au obligat să suporte consecinţele rezilierii contractului, inclusiv plata daunelor-interese, în cazul în care nu reuşesc să-şi îndeplinească întocmai obligaţiile asumate din cauze imputabile lor.
Potrivit cererii adresată la data de 29 februarie 2008, pârâta a solicitat reclamantei închirierea a patru utilaje necesare şantierului Stupini şi anume : un excavator cupă 1,6 - 1,8 mc pentru perioada 1 martie - 1 septembrie 2008, un vibrocompactor 12,5 t pentru perioada 1 martie - 31 decembrie 2008, un greder 15 - 17 t pentru perioada 20 martie - 31 decembrie 2008 şi un buldozer pentru perioada 1 martie -1 septembrie 2008.
Susţinerile pârâtei în sensul că reclamanta a încălcat dispoziţiile art. 2.1 şi art. 2.2 din contract prin faptul că a afectat la lucrări un număr de 4 autobasculante şi un buldozer care nu au fost solicitate şi comandate, conduită ce a dus la creşterea nejustificată a costului lucrărilor cu chiria plătită pentru staţionarea autobasculantelor şi utilajelor folosite, nu pot fi reţinute deoarece, astfel cum recunoaşte şi pârâta atât prin întâmpinarea formulată cât şi prin răspunsurile date la întrebările nr. 2, 5 şi 6 ale interogatoriului, utilajele au fost afectate lucrărilor iar situaţia a fost acceptată de pârâtă cu intenţia de a colabora cu reclamanta şi de a intensifica ritmul de lucru.
Susţinerile pârâtei în sensul că reclamanta a promovat o acţiune hibrid pe temei mixt: contractual şi delictual, nu pot fi reţinute având în vedere precizarea aflată la fila 48 vol. I, analiza condiţiilor privind răspunderea civilă delictuală neimpunându-se.
Potrivit art. 969 şi art. 970 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, acestea trebuind să le execute cu bună credinţă, în condiţiile şi la termenele prevăzute şi stabilite de părţi.
Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, în caz contrar având dreptul la dezdăunări (art. 1073 C. civ.), debitorul fiind obligat să suporte şi plata daunelor interese fie pentru neexecutarea obligaţiei, fie pentru întârzierea executării acesteia (art. 1082 C. civ.).
În speţă, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale referitoare la asigurarea frontului de lucru pentru utilajele identificate în Anexa I la contract şi pentru termenul prevăzut în acelaşi contract, solicitând în consecinţă rezilierea contractului nr. 79 din 4 martie 2008 începând cu data de 1 noiembrie 2008.
Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse instanţa de fond a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC M.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL în limita pretenţiilor dovedite.
Prin Decizia nr. 25/Ap din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, s-a respins apelul declarat de pârâta SC S.I. SRL Braşov împotriva sentinţei civile nr. 1538/C din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi contencios administrativ, pe care a păstrat-o, apelanta fiind obligată să plătească intimatei SC M.I. SRL Zărneşti suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele decizie s-a reţinut, că utilajele care nu au fost solicitate au fost însă afectate lucrărilor şi acceptate de către beneficiar, cu intenţia de a colabora cu reclamanta şi de a intensifica ritmul de lucru (întâmpinare şi răspunsuri la interogatoriu).
Astfel, având în vedere aceste aspecte şi în ceea ce priveşte aceste utilaje, clauzele contractului de închiriere sunt aplicabile. În consecinţă, instanţa de fond a considerat în mod corect că pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale constând în neasigurarea frontului de lucru pentru termenul prevăzut în contract, pârâta urmează a fi obligată atât la contravaloarea prestaţiilor neachitate, precum şi la plata de daune interese. Rezilierea unilaterală a contractului de închiriere dă dreptul reclamantei la plata daunelor interese stabilite prin contract, în cuantumul stabilit de expertiza judiciară necontestată de către părţi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S.I. SRL Braşov care a apreciat că, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, interpretând greşit contractul nr. 79/2008, au schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ. hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 1082 şi art. 1086 C. civ. potrivit cărora prejudiciul reparabil trebuie să fie cert, atât în privinţa existenţei, cât şi a posibilităţilor de evaluare, şi direct, în legătură cauzală necesară cu neexecutarea lato-sensu a obligaţiilor contractuale.
Analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:
Privitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că, în speţă, contractul nr. 79/2008 - premisă a acţiunii îndreptată împotriva pârâtei - nu este un contract cu executare succesivă aşa cum au considerat instanţele, ci un contract-cadru prin care părţile au stabilit condiţiile generale şi principale reguli, care timp de 12 luni, vor guverna relaţiile contractuale concrete dintre ele având ca obiect asigurarea de mijloace materiale şi umane necesare executării unor lucrări.
Potrivit clauzelor contractului-cadru „Proprietarul se obligă să închirieze beneficiarului, la cererea scrisă a acestuia autobasculante, utilaje, şi echipamente în perioada cuvenită şi în conformitate cu obligaţiile asumate în prezentul contract - art. 2.1. şi „Utilajele vor fi puse la dispoziţie în limita disponibilităţilor la comanda prealabilă a beneficiarului transmisă prin fax cu 24 de ore înainte" - art. 2.2.) relaţiile contractuale concrete de executare a contractului cadru, se stabilesc şi se declanşează la comanda scrisă a beneficiarului, cu condiţia ca aceasta să poată fi executată de partener „în limita disponibilităţilor".
Dacă nu am fi în prezenţa unui contract-cadru, preparator, ci a unui contract de închiriere de „execuţie", obligaţia de punere la dispoziţie ar fi pură şi simplă şi nu afectată de condiţia comenzii prealabile sau a existenţei disponibilului.
Aşa fiind, instanţele ar fi trebuit să aibă în vedere distincţia de regim juridic dintre contractul - cadru care obliga recurenta să comande timp de 12 luni părţii adverse (şi nu altor persoane) utilajele şi echipamentele, în condiţiile şi conform procedurilor stabilite în acest contract cadru şi comanda urmată de executare, care constituie un contract generat de contractul-cadru, dar distinct de acesta.
Tot astfel, obligaţia generală de a asigura front de lucru pe o durată de 12 luni, pentru utilajele prevăzute generic în conţinutul contractului cadru, se distinge de obligaţia concretă de a asigura front de lucru, pe durata comenzii, pentru utilajele individualizate în comanda urmată de executare, iar art. 4.2. din contract se referă la acesta din urmă.
Dintr-o altă perspectivă, fiind vorba de un contract-cadru, cu caracter preparator şi prealabil, eventuala încălcare a obligaţiilor pe care le conţine atrage răspunderea civila delictuală şi nu contractuală.
În opinia ambelor instanţe, actul în discuţie constituie un contract de închiriere simplu, prin care intimata la dispoziţie folosinţa temporară a unor bunuri, în schimbul unor sume de bani, contract căruia îi sunt aplicabile reglementările speciale specifice acestui tip de contract.
Cum însă, potrivit art. 5.1. şi art. 5.3. din contract, intimata s-a obligat să asigure personalul de deservire şi calitatea lucrărilor, iar persoana umană nu poate fi obiect al închirierii, suntem în prezenţa unui contact mixt (închiriere în privinţa utilajelor şi prestări de servicii în privinţa oamenilor) în cadrul căruia elementul dominant este prestarea de servicii.
Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) Hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 1082 şi art. 1086 C. civ. potrivit cărora prejudiciul reparabil trebuie să fie cert, atât în privinţa existenţei, cât şi a posibilităţilor de evaluare, şi direct, în legătură cauzală necesară cu neexecutarea lato-sensu a obligaţiilor contractuale.
În legătură cu această condiţie indispensabilă a răspunderii civile, intimata a arătat că: „Societatea noastră, având în vedere contractul valabil încheiat cu pârâta nu a mai participat la licitaţiile publice pentru deszăpezire, ţinute în luna octombrie 2008 şi nici nu a mai acceptat oferte de prestare de servicii pentru utilajele închiriate de pârâtă. Astfel, prin denunţarea unilaterală a contractului de către pârâtă, societatea noastră se vede prejudiciată prin neasigurarea unor activităţi aducătoare de venit aferente acestor utilaje, mai ales prin ratarea unor licitaţii publice pentru deszăpezire, unde aceste utilaje puteau fi clar utilizate în condiţii optime pentru perioada de iarnă".
Aşadar, în opinia intimatei, prejudiciul constă în pierderea unei şanse, a posibilităţii de a realiza un câştig care, prin însăşi definiţie, nu are un caracter cert, condiţie pe care trebuie să o îndeplinească prejudiciul pentru a fi reparabil. Menţionăm în acest context că raportul de expertiză administrat în cauză nu stabileşte că recurenta ar fi produs vreun prejudiciu intimatei şi întinderea acestuia, ci exclusiv modul în care aceasta a întocmit facturile pe care le-a emis.
Şi, chiar dacă s-ar considera că această „pierdere" este indemnizabilă, ea nu a fost cauzată de pretinsa „denunţare unilaterală" a contractului: potrivit art. 2.2. din contract, intimata şi-a rezervat dreptul de a pune la dispoziţie utilaje, echipamente, autobasculante numai „în limita disponibilităţilor". Or, dacă ar fi avut şansa reală de a câştiga licitaţiile şi/sau ofertele mai avantajoase, contractul nu o împiedica să le valorifice, indisponibilizând bunurile şi dându-le destinaţia dorită. Intimata a preferat însă să extindă obiectul material al unui contract existent, să aducă utilaje nesolicitate de partener şi inutile lucrărilor şi apoi să pretindă plata „staţionării" acestora.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) şi (3), raportat la art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâta SC S.I. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 25/Ap din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, se va modifica Decizia atacată în sensul că se va admite apelul pârâtei şi se va schimba în parte sentinţa nr. 1538/C din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Braşov în sensul că se va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei SC S.I. SRL la daunele interese, fiind menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC S.I. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 25/Ap din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Modifică Decizia atacată în sensul că admite apelul pârâtei şi schimbă în parte sentinţa nr. 1538/C din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Braşov.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei SC S.I. SRL la daunele interese.
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1470/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 343/2010. Comercial → |
|---|
