ICCJ. Decizia nr. 332/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 332/2010
Dosar nr. 4611/120/2007
Şedinţa publică din 2 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Reclamanta SC P.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC F.D.F.E.E.E.M.N., sucursala Târgovişte, şi a solicitat anularea facturii pentru suma de 142.757 lei reprezentând contravaloare energiei electrice furnizate, obligarea pârâtei la furnizarea energiei electrice pentru producţia de mase plastice şi la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa nr. 989 din 30 septembrie 2008, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că la data de 6 iulie 2006 pârâta a înlocuit transformatoarele de curent fără a opera în baza de facturare bonul de mişcare, ulterior rezultând consumul prin emiterea facturii contestate, concluziile raportului de expertiză stabilind asupra corectitudinii operaţiunii de facturare.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 12 din 28 ianuarie 2009, a respins ca nefondat apelul reclamantei, considerând că neregularitatea consemnării în baza de facturare a bonului de mişcare, ca urmare a schimbării transformatorului determinată de consumul mare de energie electrică, a fost rectificată prin emiterea unei noi facturi, fără a contraveni prevederilor contractului întrucât măsura înlocuirii transformatoarelor s-a datorat repetatelor defecţiuni ale acestuia ce avea o capacitate mai mică decât consumul.
A mai reţinut instanţa că apelanta avea obligaţia să nu modifice parametri de reglaj şi funcţionare fără o comunicare scrisă şi să permită efectuarea de revizii şi reparaţii, costul remedierilor fiind suportat de consumator, depăşirea puterii absorbite obligând pe furnizor să treacă la alimentarea printr-un post de transformare cu capacitate mai mare.
Împotriva decizie astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de apel nu a analizat contractul de furnizare care prevedea în cazul schimbării caracteristicilor echipamentului de măsurare până la modificarea în anexă se vor lua în considerarea caracteristicile precizate în bonul de montare a contractului. Instanţele au analizat înlocuirea transformatoarelor deşi obiectul cauzei era emiterea abuzivă a unei facturi.
Pe situaţia de fapt recurenta consideră că instanţa a apreciat greşi înlocuirea transformatoarelor fără a avea în vedere pct. 11 al anexei prin care elementele grupurilor de măsurătoare se sigilează de furnizor în prezenţa împuternicitului consumatorului, consemnându-se într-un proces - verbal, astfel că inexistenţa procesului - verbal atrage inoperabilitatea juridică a lucrărilor efectuate.
Mai susţine recurenta că instanţa de apel a depăşit atribuţiile judecătoreşti prin aprecierea unor fapte în mod generic şi nu în raport de probele dosarului reţinând înlocuirea transformatoarelor, constatarea din 30 iunie 2007, constatarea consumului cu depăşirea puterii cu 80%. Prevederile pct. 7 din anexa la contractul de furnizare impunea ca ambele părţi să notifice defecţiuni sau inadvertenţe în legătură cu executarea contractului.
Instanţa de apel nu a sancţionat eroarea intimatei - pârâte de a factura consumul de energie electrică cu constanta 40 în loc de 80 şi s-a mulţumit să amintească concluziile raportului de expertiză.
Recurenta invocă şi prevederile art. 998 C. civ. care atrage răspunderea persoanei care cauzează un prejudiciu şi supune analizei expertiza efectuată în raport cu lipsa încheierii unui nou contract de furnizare.
Totodată recurenta invocă şi inducerea în eroare prin modul ascuns în care pârâta intimată a efectuat calculele încălcând legislaţia protecţiei consumatorului privind informarea.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Prin contractul de furnizare a energiei electrice din 4 noiembrie 2003 părţile au convenit conform anexei „Condiţii specifice" puterea maximă obţinută de consumator de 100 Kw, determinându-se în anexă, instalaţiile şi caracteristicile echipamentelor de măsurătoare iar în anexa recalcularea consumului în cazul defecţiunii echipamentelor de măsurătoare.
Depăşirea puterii contractate şi implicit a curentului absorbit de recurenta - reclamantă, constatată prin actele din 30 iunie si 3-10 iulie 2006 a determinat înlocuirea transformatoarelor cu altele capabile să suporte curentul absorbit, întocmindu-se un bon de mişcare la 7 iulie 2006 în care erau consemnate indexurile la montarea noului echipament şi cele de la demontarea celui înlocuit, regularizarea plăţi consumului de energie electrică realizând-se prin factura contestată.
Instanţele de fond, sprijinându-se pe concluziile raportului de expertiză, au constatat în mod judicios că pârâta - intimată a respectat condiţiile prevăzute în anexă, luând în consideraţie la data schimbării echipamentelor de măsurătoare indexurile acestora consemnate în bonul de mişcare din 7 iulie 2006.
Nesemnarea acestui act de către reprezentanţii reclamantei nu are relevanţă singura obligaţie a părţilor în cazul defecţiunilor grupurilor de măsurătoare fiind de a anunţa imediat cealaltă parte contractantă, pct. 7 al anexei stabilind recalcularea consumului conform anexe.
Procedând astfel, pârâta nu a încălcat prevederile contractuale, iar susţinerea potrivit căreia aceasta şi-a exercitat abuziv drepturile contractuale este neîntemeiată.
În privinţa situaţilor de fapt şi concluziilor raportului de expertiză expuse în motivele de recurs, acestea nu mai pot face obiectul analizei hotărârii judecătoreşti împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului, prevederile art. 304 pct. 10 şi 11 fiind abrogate.
Critica relativă la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţa de apel este la rândul ei neîntemeiată.
În motivarea hotărâri judecătoreşti, instanţele analizează raporturile juridice născute între părţi prin aprecierea dovezilor administrate, concluzionând asupra situaţie de fapt şi de drept cercetată, concluzii care sunt în domeniul de activitate al instanţelor judecătoreşti.
Evocarea prevederilor art. 998 C. civ. este nepertinentă, confuzia între răspunderea civilă delictuală şi cea contractuală fiind evidentă şi inacceptabilă.
În aceeaşi măsură abordarea legislaţiei protecţiei consumatorilor nu este pertinentă în raport cu obiectul litigiului dedus judecăţii şi evocarea ei pentru prima dată în faţa instanţei de recurs.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 12 din 28 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
În privinţa cererii intimatei - pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată în această etapă procesuală, urmează ca în consideraţia dispoziţiilor art. 1169 C. civ., faţă de lipsa dovezilor care să le confirme, acestea vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.I. SRL Titu împotriva deciziei nr. 12 din 28 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata - pârâtă, ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 293/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 334/2010. Comercial → |
|---|
