ICCJ. Decizia nr. 334/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 334/2010
Dosar nr. 5129/100/2007
Şedinţa publică din 2 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 873 din 16 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Maramureş a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii C.L., C.N.O. şi C.D.M. şi în consecinţă s-a respins acţiunea promovată de reclamanta A.N.A.R., prin D.A. Someş - Tisa. De asemenea a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta SC E.T. SRL şi s-a respins acţiunea promovată de reclamantă împotriva acestei pârâte.
Prin aceeaşi sentinţă s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta SC E.T. SRL în contradictoriu cu reclamanta şi în consecinţă s-a constatat că la data de 13 noiembrie 2005 a intervenit rezilierea contractului de închiriere din 26 octombrie 2008.
În final, reclamanta a fost obligată să le achite pârâţilor suma de 3.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin acţiunea formulată reclamanta A.N.A.R., prin D.A. Someş – Tisa, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC E.T. SRL obligarea acesteia la plata sumei de 108.497,88 lei contravaloare chirie datorată în baza contractului de închiriere din 28 octombrie 2008, pe perioada august 2003 - aprilie 2006, suma de 420.584,95 lei penalităţi de întârziere, şi cheltuieli de judecată.
Reconvenţional, pârâta a solicitat constatarea rezilierii de drept a contractului începând cu data de 13 noiembrie 2005 urmare a efectelor pactului comisoriu de gradul III inserat de părţi şi deopotrivă notificării rezilierii contractului de către reclamantă.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă pentru lipsa procedurii concilierii directe reglementată de art. 7201 C. proc. civ., aceasta a fost respinsă pe considerentul că s-a făcut dovada parcurgerii acestei proceduri prealabile.
Privitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii C.L., C.N.O. şi C.D.M. instanţa a reţinut că, reclamanta a precizat la 7 aprilie 2008 faptul că aceşti pârâţi au fost chemaţi în judecată pentru opozabilitatea hotărârii ori, în situaţia în care nici o normă legală nu prevede obligaţia chemării în judecată într-un litigiu comercial în pretenţii a administratorilor persoanei juridice, excepţia a fost admisă.
S-a reţinut că solicitările reclamantei în sensul obligării pârâtei la plata chiriei aferente lunilor august 2003 - august 2004 au fost respinse, deoarece, raportat la data înregistrării acţiunii, 29 septembrie 2007 şi avându-se în vedere dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, dreptul material la acţiune este prescris.
Cu privire la facturile emise de reclamantă în perioada 31 august 2004 - 13 noiembrie 2005 s-a reţinut de către prima instanţă că acestea nu au fost acceptate la plată de către pârâtă, nu au fost cuprinse în contabilitate fiind contestate, situaţie în care s-a înţeles a se invoca excepţia de neexecutare a contractului de către reclamantă, motivat de faptul că, aceasta nu ar fi asigurat pârâtei utila şi liniştita folosinţă a bunurilor închiriate potrivit scopului închirierii.
La art. 23 din contract părţile au inserat un pact comisoriu de gradul III, o clauză prin care părţile prevăd că în cazul în care nu îşi execută obligaţiile sale, contractul se consideră rezolvat de drept, ceea ce înseamnă că instanţa de judecată nu se poate pronunţa asupra oportunităţii rezilierii, fiind necesar ca, în prealabil, partea să fi fost pusă în întârziere în formele prevăzute de lege.
Ca urmare a rezilierii contractului începând cu 13 noiembrie 2005, prima instanţă a considerat că nu se mai justifică cererea reclamantei în sensul obligării pârâtei la plata vreunei sume de bani cu titlu de chirie ulterior datei de 13 noiembrie 2005.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost soluţionat prin Decizia civilă nr. 11 din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Cluj - secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, în sensul admiterii şi schimbării în parte a hotărârii primei instanţe.
În consecinţă, acţiunea reclamantei a fost admisă în parte împotriva pârâtei SC E.T. SRL, care a fost obligată să plătească suma totală de 183.511,86 lei din care 30.300,107 lei reprezentând contravaloarea chiriei aferente imobilului în litigiu pentru perioada septembrie 2004 - 12 noiembrie 2005 şi 153.211,76 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate conform clauzelor contractuale, începând cu data scadenţei chiriei pentru fiecare lună şi până la data de 6 septembrie 2007.
Au fost respinse restul pretenţiilor formulate de către reclamantă şi s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată ocazionate celor două părţi la fond, până la concurenţa sumei de 3.500 lei.
Totodată, s-a constatat renunţarea reclamantei la judecarea apelului formulat împotriva aceleiaşi sentinţe, în contradictoriu cu pârâţii C.L., C.N.O. şi C.D.M.
Cu privire la cheltuielile de judecată în apel instanţa a dispus şi compensarea acestora până la concurenţa sumei de 2.468,72 lei şi s-au respins restul pretenţiilor privind acordarea acestor sume în apel.
Curtea a reţinut că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei august 2003 - august 2004 au fost corect soluţionate întrucât nu a avut loc o întrerupere a cursului prescripţiei, actele invocate în acest sens nefiind însuşite de reprezentanţii legali ai societăţii pârâte, iar în privinţa cererii reconvenţionale şi aceasta a fost soluţionată legal, rezilierea contractului de locaţiune intervenind la 13 noiembrie 2005, cum bine a reţinut prima instanţă, faţă de manifestarea de voinţă a reclamantei în acest sens extrem de clară şi care astfel şi-a produs pe deplin efectele.
De asemenea, instanţa de apel a mai reţinut că prin apelul declarat reclamanta şi-a manifestat nemulţumirea în principal în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii principale pentru pretenţiile aferente perioadei septembrie 2004 - noiembrie 2005, relevându-se că prima instanţă a considerat greşit că era incidentă excepţia neexecutării contractului.
S-a reţinut că nu erau îndeplinite cerinţele de admisibilitate ale unui astfel de incident contractual, întrucât neexecutarea obligaţiei din partea reclamantei nu apare ca fiind suficient de caracterizată şi de importantă pentru a justifica neplata de către pârâtă a chiriei pentru imobilul în litigiu.
Pentru a dispune astfel, Curtea a luat în considerare în primul rând clauzele contractuale, printre obligaţiile locatorului nefigurând şi aceea referitoare la punerea la dispoziţia chiriaşului a actelor de proprietate asupra imobilului, iar pârâta a avut cunoştinţă de starea spaţiului încă de la semnarea contractului şi a fost în măsură ca în perioada 2000 - 2003 să execute lucrări de reabilitare chiar în lipsa unor autorizaţii de construire.
În concluzie, s-a reţinut că, faptul că reclamanta nu a fost în măsură să-i pună la dispoziţia pârâtei actele care să dovedească că este proprietara imobilului, nu au împiedicat chiriaşa să efectueze lucrări de reabilitare, în urma cărora a utilizat, parţial, spaţiul închiriat, astfel încât excepţia invocată prin întâmpinare nu a fost reţinută, neexecutarea acestei obligaţii nefiind suficient de importantă.
Curtea a mai reţinut şi incidenţa prevederilor art. 4 alin (3) din Legea nr. 469/2002, în privinţa penalităţilor, pe considerentul că părţile au încheiat contractul anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei Curţii de Apel Cluj, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta arată următoarele:
Debitoarea SC E.T. SRL a recunoscut debitul prin semnarea fără obiecţiuni a extrasului de cont înregistrat din 10 noiembrie 2004, iar procesul - verbal de conciliere din 7 decembrie 2004 şi nota de calcul a penalităţilor au fost înregistrate la societatea pârâtă, chiar dacă aceste acte nu au fost semnate de către reprezentantul său legal.
De aici rezultă că administratorul L.T. a luat la cunoştinţă de situaţia facturilor neachitate.
Cu privire la perioada 13 noiembrie 2005 - aprilie 2006 recurenta consideră că cererea reconvenţională este lipsită de temei legal deoarece rezilierea unui contract de închiriere operează numai pentru viitor iar recurenta s-a opus rezilierii de plin drept a contractului de închiriere în scris, pe considerentul că pârâta nu i-a predat folosinţa imobilului, de unde a tras concluzia că intenţia sa era de a continua derularea închirierii.
Recurenta arată că nu este de acord cu rezilierea de plin drept a contractului de închiriere deoarece imobilului a fost folosit de intimată atât până în luna aprilie 2006, cât şi ulterior până la data intrării în posesia efectivă a acestuia.
Prin întâmpinarea înregistrată la 26 octombrie 2009 intimaţii SC E.T. SRL şi C.L., C.N.O. şi C.D.M. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele reţinute în Decizia din apel.
Recursul nu este fondat.
Pentru a produce efecte juridice, inclusiv efectul întreruptiv al cursului prescripţiei dreptului material la acţiune recunoaşterea debitului, precum şi emiterea de înscrisuri în numele persoanei juridice trebuie realizate de către reprezentanţii lor legali, fiind lipsită de relevanţă, în condiţiile în care acestea nu emană de la reprezentant, împrejurarea că înscrisurile au fost înregistrate în evidenţele persoanei juridice.
Prin urmare cele reţinute de către instanţa de apel cu privire la debitul aferent perioadei august 2003 - august 2004 în sensul prescrierii dreptului de a solicita sumele de bani aferente acestei perioade sunt corecte.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs cu privire la modul de soluţionare a cererii reconvenţionale nu este fondat întrucât, aşa cum bine a reţinut Curtea manifestarea de voinţă a reclamantei - recurente, în sensul rezilierii contractului de locaţiune din 26 octombrie 1998, începând cu data de 13 noiembrie 2005 este neechivocă, fiind făcută în temeiul art. 23 din contract care instituie un pact comisoriu expres de gradul III şi care şi-a produs pe deplin efectele.
Împrejurarea că pârâta a rămas şi ulterior acestui moment în posesia imobilului în litigiu nu schimbă cu nimic situaţia, întrucât a dispărut temeiul contractual pe care reclamanta şi-a întemeiat în drept pretenţiile sale, eventualele sume pentru perioada în care reclamanta a fost lipsită de folosinţa spaţiului care a făcut obiectul locaţiunii, ulterior datei rezilierii putând fi solicitate doar pe tărâm delictual, sub formă de despăgubiri, iar nu cu titlu de chirie, şi din acest punct de vedere hotărârea pronunţată în apel fiind legală.
În baza acestor considerente mai sus reţinute, nefiind fondat, în temeiul art. 312 alin (1) C. proc. civ. recursul reclamantei se va respinge, iar Decizia nr. 11/2009 a Curţii de Apel Cluj atacată cu prezentul recurs va fi menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.N.A.R., prin D.A. Someş - Tisa Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 11/2009 din 29 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 332/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 336/2010. Comercial → |
|---|
