ICCJ. Decizia nr. 293/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 293/2010
Dosar nr. 6682/1/2009
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 220 din 13 februarie 2008 a Tribunalului Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea reclamantei B.O.A. împotriva pârâtei SC A.R.A.L. SRL cu sediul în Arad şi s-a constatat nulitatea contractului de închiriere operaţională între reclamantă în calitate de beneficiar şi pârâtă în calitate de locator; pârâta a fost obligată la 40.300 euro sau echivalentul în lei la data plăţii cu dobânzi legale până la achitarea efectivă a sumei şi la 2.911 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă pentru reziliere contract de închiriere operaţională, pretenţii, interpretare contract de vânzare cumpărare şi desfiinţare act juridic.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC T.L. SA, în prezent SC T.C.I. SA.
Apelul declarat de pârâta SC A.L. SRL împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia civilă nr. 111 din 3 iunie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Prin Decizia nr. 901 din 18 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel.
La data de 14 august 2009 pârâta SC A.R.A.L. SRL Arad a formulat contestaţie în anularea deciziei instanţei de recurs şi a solicitat admiterea, rejudecarea recursului şi admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Contestatoarea a invocat ca temei juridic dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. şi a susţinut că instanţa de recurs a apreciat în mod greşit primul motiv de recurs că ar viza starea de fapt şi nu starea de drept reţinută de celelalte instanţe, întrucât acesta viza diminuarea sumei la care a fost obligată cu titlu de întoarcere a prestaţiilor executate în baza contractului de închiriere operaţională, iar repunerea în situaţia anterioară nu trebuie făcută cu încălcarea dispoziţiilor legale şi generând astfel o îmbogăţire fără justă cauză a intimatei.
S-a invocat faptul că instanţa de recurs avea obligaţia să verifice dacă hotărârile instanţei de fond şi apel au fost date sau nu cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs a apreciat în mod greşit că motivul de recurs care viza cererea reconvenţională nu se încadrează printre cele prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., fără însă a observa că această acţiune avea trei capete de cerere şi unul se referea şi la alt contract decât cel din litigiu şi care, însă, nu a fost examinat. Că instanţa de recurs a omis să examineze motivul de recurs sub aspectul aplicării greşite a prevederilor art. 848 C. civ.
În cadrul contestaţiei s-a solicitat şi suspendarea executării deciziei nr. 901 din 18 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, cerere ce urmează a fi respinsă întrucât nu a fost depusă recipisa de consemnare a cauţiunii aşa cum s-a dispus prin încheierea din 7 octombrie 2009.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) ultim, text de lege invocat în susţinerea contestaţiei „hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce se poate exercita numai în cazurile expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ.
Susţinerea contestatoarei că instanţa de recurs în mod greşit a apreciat că primul motiv de recurs privind repunerea părţilor în situaţia anterioară vizează starea de fapt reţinută de instanţa ce nu poate fi examinată de instanţa de recurs, nu se referă la omisiunea instanţei privind examinarea acestui motiv şi aşa cum însăşi contestatoarea a precizat la modul în care instanţa de recurs a interpretat probele şi nu a împărtăşit punctul de vedere al contestatoarei sub acest aspect.
Referitor la al doilea motiv de recurs privind cererea reconvenţională formulată de pârâta-contestatoare, din considerentele deciziei rezultă că instanţa de recurs a examinat criticile invocate de aceasta şi a constatat că nu pot fi încadrate în unul din motivele prevăzute în art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., întrucât privesc afirmaţii cu caracter general care vizează stabilirea stării de fapt.
Aşa fiind, instanţa a examinat acest motiv în raport de criticile invocate de recurentă în cererea formulată.
De menţionat că legiuitorul nu a urmărit ca pe calea contestaţiei în anulare să se deschidă părţilor calea recursului la recurs şi care să fie soluţionată de aceeaşi instanţă sub motivul greşitei stabiliri a situaţiei de fapt.
Pentru considerentele reţinute Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. şi urmează a respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de suspendare a executării deciziei nr. 901 din 18 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC A.R.A.L. SRL Arad împotriva deciziei nr. 901 din 18 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 275/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 332/2010. Comercial → |
|---|
