ICCJ. Decizia nr. 365/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 365/2010
Dosar nr. 1194/1259/2007
Şedinţa publică de la 3 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 iunie 2007, reclamanta A.V.C. a formulat cerere, în cadrul Dosarului nr. 665/1259/2007, aflat pe rolul Tribunalului Comercial Argeş, solicitând, să se dispună obligarea pârâţilor N.C. şi SC T.T.T. SRL la plata sumei de 380.369 lei, reprezentând dividende pe anii 2005 şi 2006, contravaloarea procentului de 20 % din profitul net al societăţii pârâte şi cheltuielile de judecată.
La data de 8 octombrie 2007, reclamanta şi-a completat acţiunea, solicitând să se dispună obligarea pârâţilor la plata contravalorii cotei părţi din patrimoniul societăţii, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 16 mai 2007 şi restituirea obiectului contractului, în contradictoriu cu pârâta SC E.T.D. SRL Leordeni şi obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând daunele cauzate prin lipsa de folosinţă a bunului.
Prin sentinţa nr. 142/C din 29 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş, a fost admisă în parte cererea reclamantei, în sensul obligării pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 441.230 lei, reprezentând dividende curente pe anii 2005 şi 2006, precum şi procentul de 20 % din profitul net al societăţii. A fost respinsă completarea cererii, ca neîntemeiată. Pârâţii au mai fost obligaţi şi la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 9.099 lei.
Pentru a hotărî în acest mod, în considerente a reţinut că, reclamanta şi pârâtul N.C. au fost asociaţi în cadrul SC T.T.T. SRL şi din cauza unor grave neînţelegeri, prin sentinţa comercială nr. 153/C pronunţată la data de 21 februarie 2008 de Tribunalul Comercial Argeş, s-a admis acţiunea promovată de N.C. şi s-a dispus excluderea asociatei A.V.C. din SC T.T.T. SRL.
În aceste împrejurări, în calitatea sa de asociat şi administrator şi potrivit dispoziţiilor art. 67, reclamantei i se cuvin dividende proporţional cu cota de participare la capitalul social.
În privinţa patrimoniului societăţii, expertul C.G., a arătat în raport (fila 207) că, inventarierea patrimoniului, nu a putut avea loc, întrucât din documentele puse la dispoziţie de pârâtul N.C. şi din declaraţia sa verbală, societatea nu dispunea de bunuri la momentul excluderii asociatei.
În ceea ce priveşte capătul privitor la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 2007 şi restituirea bunului, pe motivul că societatea nu a manifestat un consimţământ valabil şi că lipseşte o hotărâre a adunării generale, a reţinut că p rin contractul de vânzare - cumpărare, respectiv (fila 21) SC T.T.T. SRL , reprezentată de asociatul şi administratorul N.C. , a înstrăinat SC E.T.D. SRL un spaţiu comercial situat în oraşul Topoloveni.
Potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, obligaţia şi răspunderea administratorilor, este reglementată după regulile mandatului.
În această situaţie, se recunosc efectele mandatului aparent, care constă în credinţa scuzabilă şi legitimă a terţului contractant, potrivit căreia, mandatul aparent, are puteri de reprezentare.
Mandatul aparent produce efecte ca şi cum mandatarul are puteri de reprezentare, pentru că buna - credinţă se prezumă, iar credinţa legitimă, valorează titlul.
Ori reclamanta, nu a făcut în niciun mod dovada relei - credinţe.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat apel în termen legal, invocând critici de nelegalitate în sensul respingerii greşite a capătului de cerere privitor la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 16 mai 2007.
Prin Decizia nr. 50/A/C din 13 mai 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa în sensul constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare, autentificat din 16 mai 2007, menţinând restul dispoziţiilor hotărârii.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că, în cadrul societăţii cu răspundere limitată, adunarea asociaţilor este organul de deliberare şi decizie, care îşi exprimă voinţa socială în toate problemele esenţiale ale activităţii societăţii. Hotărârile asociaţilor se iau în adunarea generală, prin votul ce reprezintă majoritatea absolută a asociaţilor şi părţilor sociale, fiecare parte socială dând dreptul la un vot (art. 141 din Legea nr. 31/1990).
Actul de vânzare - cumpărare a cărei nulitate absolută s-a solicitat, a fost încheiat de către intimatul N.C. , în calitate de „asociat unic”, deşi societatea avea doi asociaţi şi vânzarea bunului nu se putea face decât prin acordul ambilor asociaţi.
S-a reţinut că valoarea menţionată în act, nu corespunde preţului de circulaţie a bunului, după cum rezultă din raportul de expertiză, fapt ce prejudiciază atât societatea, cât şi pe apelanta- reclamantă, în raport de drepturile ce i se cuvin, după excludere.
În ceea ce priveşte critica privitoare la nulitatea actului, ca urmare a încălcării unor interdicţii impuse prin lege, s-a constatat că vânzarea s-a făcut către o societate, având ca asociat unic pe soţia intimatului- pârât, vânzătorul atribuindu-şi din punct de vedere juridic, calitatea de asociat unic (adică 100 % părţi sociale) or, d ispoziţiile art. 153 alin. (2) lit. e) şi alin. (3) din Legea nr. 31/1990, interzic operaţiuni de acest gen, atunci când administratorul sau soţul acestuia sunt interesate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece hotărârea a fost dată cu încălcarea actelor constitutive ale art. 15322 din Legea nr. 31/1990/R, actul putând fi încheiat fără acordul celuilalt asociat, în calitatea sa de asociat, valoarea bunului nedepăşind ½ din valoarea contabilă a activelor societăţii.
Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Recursul este fondat.
Potrivit obiectului cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost completat, rezultă că intimata - reclamantă a invocat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare pentru lipsa consimţământului valabil exprimat, raportându-se la dispoziţiile art. 948 C. civ. potrivit cărora convenţia este nulă în lipsa unui consimţământ valabil al părţii ce se obligă şi ale art. 191 din Legea nr. 31/1990/R, potrivit căruia hotărârile asociaţilor se iau în adunarea generală, iar actul este încheiat în opinia acesteia în frauda intereselor societăţii deoarece, potrivit art. 79 din Legea nr. 31/1990/R, recurentul - pârât ar fi trebuit să se abţină de la o astfel de operaţiune cu privire la care avea un interes propriu.
Ca ultimă cauză de nulitate, s-au invocat şi dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 31/1990/R, devenit art. 15322 din Lege, potrivit căruia administratorii nu pot dobândi înstrăina bunuri aflate în patrimoniu a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii, fără aprobarea adunării generale.
Analizând legalitatea hotărârii instanţei de apel cu respectarea principiului „tantum devolutum quantum iudicati” prin raportare la limitele învestirii primei instanţe arătate mai sus, se reţine că, este adevărat că, adunarea generală reprezintă organul colectiv care elaborează şi exprimă voinţa socială şi de decizie, dar prin actul constitutiv asociaţii pot să delimiteze, cu anumite excepţii, ce hotărâri sunt specifice unei adunări ordinare sau extraordinare şi competenţele administratorilor, din actul constitutiv al societăţii rezultând că recurentul- pârât era împuternicit să încheie acte juridice singur, desigur cu respectarea legii, deci, nu se poate vorbi de lipsa consimţământului valabil exprimat, fiind evident că a acţionat şi în calitatea de administrator pe care o avea, nu numai aceea de asociat.
Cât priveşte incidenţa art. 79 din Legea nr. 31/1990/R, respectiv a art. 146 din Lege, devenit art. 15322, încălcarea pretinsă atrage doar răspunderea în daune faţă de societate dacă, fără votul asociatului nu s-ar fi obţinut majoritatea, nu şi nulitatea actului juridic.
Totodată, reţinând că bunul a fost vândut unei societăţi comerciale şi nu soţiei recurentului- pârât, raportarea instanţei de apel la dispoziţiile C. civ., privind vânzarea între soţi este greşită neavând incidenţă în cauză.
În privinţa celui de al doilea text de lege, din interpretarea acestuia rezultă că trebuie avută în vedere valoarea contabilă a activelor de la momentul înstrăinării şi nu ceea rezultată din expertiza contabilă efectuată în cauză pentru stabilirea drepturilor cuvenite urmare retragerii din societate, nerezultând din acest mod de calcul că valoarea era mai mare de jumătate din valoarea activelor societăţii, pentru a atrage sancţiunea nulităţii actului juridic.
Aşa fiind, în mod nelegal, instanţa de apel a reţinut nevalabilitatea actului juridic, hotărârea fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind incident, în cauză, astfel că, în baza art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., recursul va fi admis şi hotărârea modificată în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul N.C. împotriva Deciziei nr. 50/A-C din 13 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică, în sensul că respinge apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei comerciale nr. 142/C din 29 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1940/2010. Comercial. Anulare incident plată.... | ICCJ. Decizia nr. 370/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
