ICCJ. Decizia nr. 419/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 419/2010
Dosar nr. 442/2/2001
Şedinţa publică de la 1 februarie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC N.I. SRL BUCUREŞTI a solicitat restituirea cauţiunii în valoare de 17.000.000 ROL, consemnată conform recipisei C.E.C, Agenţia Şerban Vodă, nr. 42.30.01/01/40.18/000019 din data de 28 august 2001, consemnată cu titlu de cauţiune, în vederea suspendării executării silite a sentinţei arbitrale nr. 187 pronunţată la data de 20 iulie 2000, în dosarul nr. 62/2000 de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, formulată în dosarul nr. 442/2/2001 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, analizând cererea formulată de petenta SC N.I. SRL BUCUREŞTI, a luat în examinare, cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată din oficiu de către instanţă.
Curtea a apreciat că prezenta cerere privind restituirea cauţiunii nu reprezintă o excepţie de la regula prescriptibilităţii extinctive instituită de art. 1 din Decretul nr. 167/1958. În acest sens a invocat dispoziţiile art. 23 din Decretul nr. 167/1958 prin care a fost instituit un termen de prescripţie egal cu termenul general, pentru acţiunile privitoare la sumele de bani consemnate la bănci şi instituţii de credit pe seama statului sau a organizaţiilor de stat, dar şi un al doilea termen de un an de la data când se poate cere restituirea pe baza actului de stat, atunci când eliberarea este condiţionată de un act al organului judecătoresc.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, Curtea a apreciat incidenţa termenului de prescripţie de 3 ani, ce curge de la momentul naşterii dreptului de a cere restituirea sumei consemnate cu titlu de cauţiune, respectiv de la data rămânerii irevocabile a încheierii nr. 1255 din data de 25 septembrie 2001, prin care s-a dispus respingerea cererii de suspendare a executării silite.
De asemenea, Curtea a înlăturat incidenţa art. 23 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, rolul cauţiunii neputându-se suprapune cu cel al unei garanţii constituite în baza legii. Caracterul prescriptibil al acestei cereri, în opinia Curţii este menţinut şi prin art. 1 lit. h) din Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 14/2007 aprobate prin HG nr. 731 din 4 iulie 2007.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin încheierea din data de 11 august 2010 a admis excepţia prescripţiei şi a respins ca prescrisă cererea de restituire a cauţiunii formulată de petentă.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petenta SC N.I. SRL BUCUREŞTI, în termen legal, prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin criticile formulate, recurenta a susţinut că încheierea nr. 1255 din 25 septembrie 2001 a fost recurată în termen legal de către petentă, recursul fiind înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti la data de 18 octombrie 2001. Cererea de recurs a fost soluţionată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2776/2002, în sensul admiterii recursului, modificării în tot a încheierii atacată şi dispunerii suspendării executării silite a sentinţei arbitrale nr. 187/2000 până la soluţionarea acţiunii în anulare promovată împotriva acestei sentinţe, care formează obiectul dosarului nr. 350/2001, cu termen de judecată la data de 9 noiembrie 2010. În consecinţă, recurenta susţine că încheierea care reprezintă momentul începerii cursului prescripţiei nu a rămas definitivă şi irevocabilă, ci a fost modificată în tot de instanţa de recurs. Pe de altă parte, cererea de restituire este prematur formulată, întrucât în cadrul acţiunii în anulare nu a fost pronunţată până la acest moment o soluţie irevocabilă.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Chestiunea de drept supusă controlului judiciar de către recurentă, care vizează stabilirea termenului de prescripţie aplicabil cererilor privind restituirea cauţiunilor consemnate în temeiul art. 7231 alin. (1) C. proc. civ., se circumscrie motivului de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin prisma acestui motiv de recurs, Curtea constată că recursul este fondat, întrucât instanţa de apel a reţinut în mod nelegal incidenţa art. 23 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
În dezlegarea chestiunii de drept supusă judecăţii, Înalta Curte constată că punctul de plecare îl reprezintă natura juridică a cauţiunii. Astfel, aceasta reprezintă o garanţie în vederea dezdăunării în situaţia în care, prin măsurile dispuse, creditorii ar fi prejudiciaţi în drepturile lor.
Plecând de la această dublă funcţie a cauţiunii, Curtea de apel a ignorat prevederile alin. (3) al art. 23 din decret, care dispune în sensul că ,,Dispoziţiile aliniatelor precedente nu sunt aplicabile sumelor constituite drept garanţie pe baza normelor legale sau a dispoziţiilor contractuale â€.
Din acelaşi punct de vederea, invocarea de către Curtea de Apel a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. h) din Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului este greşită, în condiţiile în care textul sus evocat este aplicabil în situaţia în care persoana îndreptăţită nu a formulat cerere de eliberare efectivă a sumelor de bani solicitate către instituţia bancară, de la momentul eliberării încheierii de încuviinţare a restituirii de către instanţă.
Faţă de cele menţionate anterior, Înalta Curte constată că instanţa a soluţionat în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând prescriptibilitatea cererii privind restituirea cauţiunii.
Dintr-un alt punct de vedere, Înalta Curte urmează a analiza excepţia prematurităţii formulării cererii privind restituirea cauţiunii.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 7231 alin. (3) C. proc. civ.: ,,Cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirilor cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă s-a soluţionat fondul cauzei.
Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că admisibilitatea cererii de restituire este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a două condiţii şi anume: existenţa unei hotărâri irevocabile prin care s-a soluţionat fondul cauzei şi termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii care a soluţionat fondul cauzei.
În speţa de faţă, sentinţa arbitrală nr. 187 din 20 iulie 2000 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie nu a rămas irevocabilă, întrucât nu a fost soluţionată acţiunea în anulare formulată de recurenta SC N.I. SRL BUCUREŞTI, ce formează obiectul dosarului nr. 434/2/2001, cauza fiind în prezent suspendată, astfel cum rezultă din încheierea din data de 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, (fila 19 dosar recurs).
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care urmează a admite excepţia prematurităţii formulării cererii privind restituirea cauţiunii.
În consecinţă, în raport de faptul că Înalta Curte a apreciat întemeiată excepţia prematurităţii cererii, constatând că în mod greşit pricina a fost soluţionată prin prisma admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica încheierea atacată, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei extinctive şi respingerii cererii privind restituirea cauţiunii ca prematur formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petenta SC N.I. SRL BUCUREŞTI împotriva încheierii din data de 11 august 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge excepţia prescripţiei extinctive şi respinge cererea privind restituirea cauţiunii ca prematur formulată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3323/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 626/2010. Comercial → |
|---|
